“Guvernatorul” atacă!

1210

Deşi a semnat pactul de coabitare cu Ponta, firea lui explozivă nu-i permite să stea nici o secundă fără război… De altfel, el este creatorul şi totodată creaţia spaţiilor explozive.
Calcă constituţia la tot pasul, precum înfiinţarea acelui grup: “Mişcarea Populară” pe care el (cum afirmă consilierii săi) l-a creat, l-a năşit, cu scopul de a-l arunca pe arena luptei politice dorind să-şi numească iar fiica cea mică europarlamentară (o altă încâlcare a constituţiei). El este cel care ţine în mână procuratura, justiţia, pe care le foloseşte ca măsuri de intimidare împotriva adversarilor politici.

Recenta chemare la DNA a jurnaliştilor de la “Antena 3” este cea mai elocventă dovadă a cenzurii presei, a încălcării dreptului la libera exprimare. Este prima dată din 1989 când se încalcă făţiş acest drept al presei, duşmanul de moarte al guvernatorului fiind “Antena 3”.
Încearcă să pară popular,descinderea lui la Costeşti şi apoi la Ungheni de unde a racolat pentru mişcarea populară 22 de primari, continuarea băii de mulţime în Apuseni la “târgul de fete”, unde ironizându-l pe Ponta s-a pozat cu un pisoi în braţe şi purtându-se mucălit în speranţa că îi va mai prosti pe români. Cum (cred) a încercat să îl prostească şi pe Antonescu, încercând să spargă USL-ul şi să-i pună în cârcă lui Ponta posibilile eşecuri ale privatizării CFR-ului marfă.
Dl. Ponta i-a înţeles jocul şi doreşte să supună în faţă Consiliului suprem privatizarea CFR-marfă. Domnule Ponta, vă ajung grijile care le aveţi pentru a vă mai încarca cu una în plus.
A sosit timpul să alegeţi între Poporul Român sau coabitarea cu un vulpoi!
Gh.Rădulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here