„Romeo şi Julieta la Mizil” cu ecouri culturale în judeţul Gorj

464

Duminică 29 ianuarie 2012, localitatea Mizil din judeţul Prahova a găzduit un festival internaţional de creaţie literară pentru toate vârstele de pretutindeni, poezie şi epigramă. Mizilul capătă notorietate culturală, mai ales în rândul tinerilor, deoarece acest fenomen de amploare culturală s-a petrecut în Liceul” Grigore Tocilescu” din Mizil, a fost ediţia a V-a, multe ediţii s-au petrecut în anii anteriori cu success.

Evenimentul a fost coordonat de către profesorul de limba şi literature română Laurenţiu Bădicioiu, în colaborare cu directorul liceului şi autorităţile localităţii. Invitat de onoare a fost în acest an academicianul Solomon Marcus. Au participat mari oameni de cultură printre care scriitorul Cristea Enache, Mircea Dinescu şi mulţi alţii. Iată ce zi solemnă! Concursul a fost democratic, deoarece lucrările se trimit sub un moto, participând concurenţi din toate ţările, prin aceasta dând naştere la şanşe egale tuturor condeielor, aliniind la start într-o întrecere olimpică reprezentanţii din toate generaţiile. Atât la ediţiile anterioare, cât şi anul acesta, festivalul a avut ecouri şi în juteţul Gorj, au participat elevi şi profesori din judeţul nostru, printre care şi profesorul Iulia Rădulescu, care a rămas cu impresii deosebite, cu senzaţia că a revenit din capitala culturală a judeţului Prahova, cu experienţă deosebită pe care să o împărtăşească tinerelor talente din judeţul Gorj. Doamna profesor Iulia Rădulescu apreciează calitatea textelor lirice, ceea ce se întâmplă în oraşul Mizil se întâmplă şi cu receptarea imaginii României în străinătate. Mizilul creşte de la an la an din punct de vedere cultural şi acest lucru se întâmplă şi cu alte judeţe, chiar şi cu judeţul Gorj. Festivalul este un argument, demonstraţie de forţă culturală şi organizatorică în nişte zile când cultura este trecută pe un spaţiu încetinit de cei care o pot recepta greu. Coordonatorul proiectului Laurenţiu Bădicioiu spunea că ”nu contează unde trăieşti, ci numai ceea ce faci” oamenii au energiile laminate. Iată că pe aceste meleaguri s-au păstrat valori precum IL Caragiale, care a participat la manifestare prin colecţia Caragiale, o colecţie de portrete, privind de acolo de sus cu mândrie. Departe de a avea un aspect provincial, manifestarea aceasta are un aspect competiţional, respiră valoare, originalitate, participanţii au şansa lor. Profesorul Iulia Rădulescu a citit cu reală surpriză şi cu încântare din publicaţiile acestui festival, observând la tânăra generaţie semn de vitalitate în creaţia literară. Felicitări, aşadar participanţilor şi organizatorilor cu o menţiune specială pentru sufletul manifestării: Laurenţiu Bădicioiu, directorul Liceului şi alte oficialităţi.

Profesor, IULIA RĂDULESCU Colegiul auto ”Traian Vuia” Tg. Jiu, Gorj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here