15 centre de evaluare psihosomatică a preșcolarilor din Gorj

544

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Gorj a stabilit programul, centrele și componența comisiilor de specialiști pentru evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatică a preșcolarilor în vederea înscrierii în învățământul primar. Această evaluare este necesară în cazul copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani după data de 31 august 2017 și ai căror părinți doresc să-i înscrie în clasa pregătitoare.

Evaluarea se va desfășura în zilele lucrătoare din perioada 22 februarie – 14 martie, în următoarele centre: Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Târgu-Jiu, Liceul Teologic Târgu-Jiu, Grădinița cu Program Prelungit ”Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu/Grădinița nr. 15 Târgu-Jiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8 Târgu-Jiu, Școala Gimnazială ”Constantin Săvoiu” Târgu-Jiu, Școala Gimnazială ”George Uscătescu” Târgu-Cărbunești, Liceul Tehnologic Bustuchin, Liceul Teoretic Novaci, Școala Gimnazială Nr. 1 Bumbești Jiu, Școala Gimnazială Nr. 1 Rovinari, Liceul Tehnologic Turceni, Colegiul Tehnic Mătăsari, Școala Gimnazială Nr. 1 Motru și Liceul Tehnologic Tismana. De asemenea, în perioada 15 martie – 15 septembrie, în fiecare zi de marți, în intervalul orar 10.00 – 14.00, la sediul CJRAE Gorj va funcționa un centru de permanență unde vor fi evaluați copiii care nu s-au prezentat la centrele de evaluare psihosomatică din perioada prevăzută în calendar.

Arondarea unităților de învățământ
Odată cu programul, centrele și componența comisiilor de specialiști, CJRAE Gorj a stabilit și arondarea unităților de învățământ cu personalitate juridică pentru fiecare centru de evaluare psihosomatică, respectiv grădinițele din care provin preșcolarii. Astfel, la centrul de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Târgu-Jiu sunt arondate: Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Târgu-Jiu, Școala Gimnazială Arcani, Școala Gimnazială ”Ion Grigoroiu” Lelești, Școala Gimnazială Stănești și Liceul Tehnologic ”Constantin Șandru” Bâlta. La centrul de la Liceul Teologic Târgu-Jiu sunt arondate Grădinița cu Program Prelungit ”Lumea Copiilor” Târgu-Jiu, Școala Gimnazială ”Voievod Litovoi” Târgu-Jiu, Grădinița ”Samariteanul” Târgu-Jiu și Liceul Teologic Târgu-Jiu, la centrul de la Grădinița cu Program Prelungit ”Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu/Grădinița nr. 15 Târgu-Jiu – Grădinița cu Program Prelungit ”Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu, Școala Gimnazială ”Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu, Colegiul Auto ”Traian Vuia” Târgu-Jiu, Grădinița ”Sfântul Stelian” Târgu-Jiu și Școala Gimnazială ”Gr. Geamănu” Turcinești, la centrul de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8 Târgu-Jiu – Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8 Târgu-Jiu, Grădinița cu Program Prelungit ”Mihai Eminescu” (nr. 9) Târgu-Jiu, Școala Gimnazială ”Gheorghe Tătărăscu” Târgu-Jiu, Școala Gimnazială ”Antonie Mogoș” Ceauru, comuna Bălești, iar la centrul de la Școala Gimnazială ”Constantin Săvoiu” Târgu-Jiu – Grădinița cu Program Prelungit ”Vis de Copil” (Nr. 5) Târgu-Jiu, Școala Gimnazială ”Alexandru Ștefulescu” Târgu-Jiu, Grădinița Prikindell Târgu-Jiu, Grădinița ”Teddy” Târgu-Jiu, Școala Gimnazială Sîmbotin, Schela, Școala Gimnazială ”Ion Popescu Voitești”, comuna Bălănești, Școala Gimnazială Drăguțești. La centrul de la Târgu-Cărbunești sunt așteptați preșcolarii de la Colegiul Național ”Tudor Arghezi” Târgu-Cărbunești, Școala Gimnazială ”George Uscătescu” Târgu-Cărbunești, Școala Gimnazială Bălcești, Bengești-Ciocadia, Școala Gimnazială Bărbătești, Școala Gimnazială Jupînești, Școala Gimnazială Negreni, Școala Gimnazială Nr. 1 Albeni, Școala Gimnazială Nr. 1 Andreești, Vladimir, Școala Gimnazială Săcelu, Școala Gimnazială Săulești, Școala Gimnazială Scoarța, Școala Gimnazială Aninoasa și Școala Gimnazială ”Cornelius Radu” Dănciulești, la centrul de la Bustuchin va avea loc evaluarea psihosomatică a preșcolarilor de la Liceul Tehnologic Bustuchin, Liceul Tehnologic Roșia de Amaradia, Liceul Tehnologic Stoina, Școala Gimnazială Căpreni, Școala Gimnazială Crușeț, Școala Gimnazială Hurezani, Școala Gimnazială Nr. 1 Stejari, Școala Gimnazială Prigoria și Școala Gimnazială Târgu-Logrești, iar la centrul de la Novaci sunt arondate Liceul Teoretic Novaci, Școala Gimnazială Novaci, Liceul Tehnologic Baia de Fier, Școala Gimnazială Alimpești, Școala Gimnazială Bumbești Pițic și Școala Gimnazială Nr. 1 Polovragi. La centrul stabilit la Școala Gimnazială Nr. 1 Bumbești Jiu vor fi evaluați preșcolarii de la Colegiul ”Mihai Viteazul” Bumbești Jiu, Școala Gimnazială Mușetești și Școala Gimnazială Nr. 1 Bumbești Jiu, la Rovinari va avea loc evaluarea psihosomatică a preșcolarilor de la Colegiul ”Gheorghe Tătărescu” Rovinari, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Rovinari, Școala Gimnazială Cîlnic, Școala Gimnazială Nr. 1 Negomir, Școala Gimnazială Nr. 1 Rovinari, Școala Gimnazială Nr. 1 Telești, Școala Gimnazială Nr. 1 Urdari și Școala Gimnazială Nr. 3 Rovinari, iar la Turceni a celor de la Liceul Tehnologic Turburea, Liceul Tehnologic Turceni, Școala Gimnazială Borăscu, Școala Gimnazială Ionești, Școala Gimnazială Plopșoru, Școala Gimnazială Țînțăreni, Școala Gimnazială Nr. 1 Țicleni, Liceul Tehnologic Țicleni și Liceul Tehnologic Bîlteni. La centrul de la Mătăsari sunt arondate Colegiul Tehnic Mătăsari, Școala Gimnazială Bolboși și Școala Gimnazială Slivilești, la cel de la Motru Colegiul Național ”George Coșbuc” Motru, Colegiul Tehnic Motru, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Motru, Școala Gimnazială Nr. 1 Motru, Școala Gimnazială Nr. 1 Văgiulești, Școala Gimnazială Nr. 2 Motru, Școala Gimnazială Glogova și Școala Gimnazială Samarinești, iar la cel de la Tismana Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși” Peștișani, Liceul Tehnologic Tismana, Școala Gimnazială Ciuperceni, Școala Gimnazială Godinești și Școala Gimnazială Padeș.

Evaluări doar pe bază de programare
Pentru realizarea evaluării psihosomatice a copiilor, părinții vor face obligatoriu programare telefonică, în perioada 22 februarie – 14 martie, în intervalul orar 08.00 – 16.00, la secretariatul unităților școlare unde există centre de evaluare. Pentru Centrul de evaluarea din cadrul CJRAE Gorj, programările se vor face în perioada 15 martie – 15 septembrie, la secretariatul instituției. În vederea realizării evaluării psihosomatice a copiilor, părinții/tutorii legali vor obține în prealabil o adeverință de la medicul de familie/pediatru prin care se atestă că preșcolarul este ”clinic sănătos”/”apt pentru școală”. Cererile privind evaluarea psihosomatică a copilului vor fi furnizate de către Centrul de evaluare și vor fi completate în ziua evaluării copilului. Rezultatul evaluării va fi comunicat în scris părintelui/tutorelui care a solicitat evaluarea și nu poate fi contestat.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here