150 de femei din cadrul OFLDE, la seminarul “cariera politică a femeilor ALDE” la Poiana Brașov

150 de femei din OFLDE, organizația de femei ALDE, au participat în perioada 16-18 noiembrie 2018, la Poiana Brașov, la seminarul “cariera politică a femeilor ALDE”, organizat de eurodeputatul ALDE, Renate Weber, cu susținerea grupului ALDE din Parlamentul European. La acest seminar a participat, de asemenea, președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu și secretarul general al ALDE, Daniel Chițoiu. Cu ocazia întâlnirii, organizația de femei ALDE a realizat o ședință a biroului politic național, sub conducerea președintei OFLDE, Grațiela Gavrilescu.

Seminarul “Cariera politică a femeilor ALDE” s-a desfășurat pe durata a trei zile la Poiana Brașov, reunind 150 de femei din OFLDE, organizația de femei a ALDE, și a abordat teme importante precum “Egalitatea de șanse în Europa”, “Femeia în societate. Principii morale și valori sociale”, “Rolul femeii în politică. Familie și carieră”, “Oportunități și provocări pentru femeile ALDE” și “Identitatea OFLDE. Organizare și comunicare”. Duminică, 18 noiembrie, sub conducerea președintei organizației de femei, Grațiela Gavrilescu, s-a întrunit în ședință biroul politic național OFLDE, unde pe lângă măsuri organizatorice a fost stabilit și calendarul de acțiuni și activități până la sfârșitul anului 2018. Cu ocazia intervenției președintelui ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, acesta a subliniat importanța activismului doamnelor în cadrul vieții politice. În același timp, a anunțat că din perspectiva sa, locurile 1 și 3 de pe lista pentru alegerile europarlamentare din 2019 ar trebui să fie ocupate de cele două europarlamentare pe care ALDE le are în prezent, respectiv Norica Nicolai și Renate Weber. De asemenea, președintele organizației a anunțat obiectivul pentru ALDE la alegerile europarlamentare și anume obținerea unui procent de 15% și șase locuri în viitorul Parlament European.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here