15:25 – Acţiune în trafic la Turceni

316

În ziua de 5 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Turceni au acţionat pe DJ 673 din localitate pentru a verifica dacă transportatorii rutieri de mărfuri respectă legislaţia în domeniu dar şi pentru depistarea acelor conducători auto care se află sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţiştii au controlat 43 de autovehicule, ocazie cu care 13 dintre conducătorii auto au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în cuantum de 77.550 lei. 11 conducători auto au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, în două cazuri – conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv depăşire neregulamentară, fiind dispusă şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, 3 conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în cuantum de 25.000 de lei fiecare, pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, în sensul că efectuau transport de mărfuri care nu sunt indivizibile, cu depăşirea masei totale maxime admise pe axe.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here