16 elevi admişi la Colegiul universitar „Constantin Rădulescu-Motru”

756

Colegiul pentru învăţământ preuniversitar „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Universităţii Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a organizat admitere, în această toamnă, pentru 14 specializări în 10 domenii de studiu, punând la dispoziţia celor interesaţi 630 de locuri. Dat fiind faptul că admiterea s-a organizat destul de târziu, numărul admişilor este destul de redus, doar 16 persoane. Reprezentanţii UCB spun că de anul viitor vor fi şi locuri fără taxă.

În cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a fost constituit Colegiul pentru Învăţământ Preuniversitar „Constantin Rădulescu-Motru”.  În urma vizitei de evaluare din partea Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), acesta a primit autorizare de funcţionare, conform Hotărârii Consiliului ARACIP,  nr. 8/25.08.2014.  Organizată destul de târziu, admiterea din acest an nu a fost conform aşteptărilor, doar 16 elevi fiind admişi. „La Colegiul universitar vorbim de elevi şi nu de studenţi. Cred că s-a creat o confunzie din cauza unei insuficiente explicaţii legate de acest subiect. Colegiul universitar nu va şcolariza niciodată studenţi. Aşa cum a fost el gândit, în conformitate cu prevederile ordonanţei care modifică Legea educaţiei naţionale, acest colegiu are menirea de a pregăti elevi, în studii postliceale. Avem 16 admişi, absolvenţi cu diplomă de bacalaureat. Univeristatea „Constantin Brâncuşi” a luat în discuţie ca şi la acest colegiu să nu primim decât elevi care au diploma de bacalaureat. Ei nu vor deveni studenţi decât dacă legea le va permite ca prin recunoaşterea anumitor credite să treacă într-un an de studiu superior. Pentru că în acest an s-a pornit destul de târziu cu acest colegiu, pornindu-se cu organizarea sa, prin hotărâre de Senat, în august; era foarte târziu pentru că toate şcolile au făcut înscriere încă din vară, din iunie-iulie. Era foarte târziu să mai pornim o admitere cu foarte mari şanse, de anul acesta. De la anul vom avea şi locuri bugetate, astfel că vom veni pe o concurenţă oarecum egală cu alte şcoli din oraş”, a declarat Luminiţa Popescu, decanul Facultăţii de Inginerie din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.

Elevii nu sunt studenţi
Clarificări în privinţa confuziei ce s-a făcut între cursanţii Colegiului universitar şi studenţi a făcut şi Adrian Gorun, preşedintele Senatului UCB. „Nu este întemeiată ideea vehiculată în spaţiul public, referitoare la admiterea în universitate, în calitate de studenţi, a absolvenţilor fără diplomă de bacalaureat. Nimic mai neadevărat, pentru că în UCB, la aceste cursuri postliceale sunt admişi numai absolvenţi de liceu cu dimplome de bacalaureat. Calitatea lor este aceea de elevi şi nu de studenţi”, a precizat Gorun. Colegiul pentru învăţământ preuniversitar „Constantin Rădulescu-Motru”, prin specializările existente,  de mare perspectivă, se adresează pregătirii postliceale a elevilor – în vederea unei optime încadrări a acestora în viaţa socio-profesională.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here