168.000 de lei, aprobați de CL în decembrie! Burse sociale, de merit și de studiu pentru elevii din Motru!

990

Consilierii locali din Motru au aprobat în ședința de joi proiectul viceprimarului Cosmin Morega cu privire la acordarea burselor pentru anul 2018-2019, de care ar beneficia în jur de 700 de elevi din municipiu. Acest fapt va da posibilitatea CL să motiveze copii din oraș care au rezultate bune de învățământ acordând bursele de merit, de studiu și sociale și anul următor. Bursele pe anul trecut ar putea fi acordate de municipalitate până la finalul acestui an, consilierii locali creând deja cadrul legal necesar.

Aleșii locali din Motru au aprobat suma de 168.000 de lei la rectificarea propusă în noiembrie pentru acordarea burselor restante pentru anul școlar trecut. Există cadru legal ca bursele să ajungă la beneficiari și anul următor. “Așa cum le-am promis tuturor copiilor din municipiul Motru am făcut tot posibilul pentru ca aceștia să primească bursele restante până la finalul anului, cât și cele necesare ca bursele să fie acordate și pentru anul școlar în curs. Nimic nu este imposibil și greu de realizat pentru copiii noștri cu care ne mândrim de fiecare dată când obțin rezultate deosebite la concursuri județene, naționale și internaționale. Îi felicit pe acestă cale și le urez un an nou plin de realizări școlare!”, a declarat viceprimarul Cosmin Morega. În aceeași ședință au mai trecut încă două proiecte importante pentru comunitate, unul ce vizează igienizarea subsolurilor blocurilor din oraș și altul ce privește extinderea rețelei de gaze către satele aparținătoare municipiului Motru. “Mă bucur că și celelalte două proiecte propuse pentru comunitate au trecut obținând aprobarea CL, cu mențiunea că, nu am înțeles de ce, cei șase consilieri liberali s-au abținut de la votul privind extinderea rețelei de gaze pentru localitatea Însurăței. Văzând importanța și interesul pentru acest proiect din partea cetățenilor din celelalte localități voi iniția în decembrie proiect de hotărâre ce va viza extinderea rețelei de gaze și pentru localitățile Ploștina, Roșiuța și Râpa, unde mă aștept ca aleșii liberali să fie de acord”, a completat vicele.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here