19 arbori, tăiați ilegal în comuna Plopșoru

Un bărbat de 40 de ani, din comuna Plopșoru, este cercetat de polițiști, fiind acuzat că, luni, s-a deplasat în pădurea situată pe raza satului Văleni, unde a tăiat fără drept 14 arbori specia gârniță și cer, având diametrele la cioată cuprinse între 25 și 55 de centimetri, pe care i-a fasonat în mai multe bucăți.
Materialul lemnos ar fi fost abandonat, pentru a reveni să-l sustragă în altă zi.
”Întreaga cantitate de material lemnos a fost inventariată și predată în custodie unui pădurar, din cadrul Ocolului Silvic Turceni. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de tăiere ilegală de material lemnos. Totodată, polițiștii au surprins în flagrant delict, un alt bărbat de 40 de ani, din comuna Plopșoru, care ar fi tăiat, fără drept, din pădurea situată pe raza localității, cinci arbori, de esență salcâm cu diametrele la cioată de aproximativ 30 de centimetri fiecare, pe care i-a fasonat în mai multe bucăţi, ulterior transportându-le către domiciliul său.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunilor tăiere ilegală și sustragere de material lemnos”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here