10.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Arhive Zilnice: 14 iunie 2016

Ponta: E bine că nu e ceartă în PSD

Fostul premier Victor Ponta a declarat, astăzi, la finalul Comitetului Executiv care a decis ca Florin Iordache să fie şeful interimar al Camerei Deputaţilor, că pentru el acest deznodământ nu este nici victorie, nici înfrângere, în condiţiile în care Liviu Dragnea nu a susţinut pe nimeni. "Nu va fi nimeni (preşedinte al Camerei Deputaţilor, n.r.). Liviu nu a susţinut pe...

Afacerist urmărit internațional, prins la Drăguțești

Petre Stăncioi, fostul patron al Clubului FTE din Târgu-Jiu, dat în urmărire națională, după ce a fugit din arestul la domiciliu, a fost prins astăzi de polițiști. Bărbatul s-a dat în spectacol, în momentul în care a fost condus după gratii. ”Nu am fugit. Am mers încet. M-am predat eu singur”, a spus acesta. Târgujianul a fost trimis în judecată...

Femeie găsită moartă lângă un pârâu

O bătrână în vârstă de 71 de ani, din comuna Crasna, a fost găsită moartă, pe marginea unui pârâu. Aceasta a plecat aseară să ia animalele aflate pe câmp și nu s-a mai întors. Femeia era cunoscută cu viciul alcoolului. Polițiștii se află la fața locului și efectuează cercetări, întocmind dosar penal pentru moarte suspectă.

EXCLUSIV: Reacția procurorilor DNA, după ce au aflat că fostul manager al CEO ar putea scăpa de control

Reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție au luat o nouă decizie, după ce magistrații de la Tribunalul Gorj au revocat, aseară, măsura controlului judiciar, dispusă în timpul cercetărilor în cazul celor trei directori din cadrul Complexului Energetic Oltenia: Laurențiu Ciobotărică, Daniel Antonie și Dorina Jianu. ”Am primit minuta. O să depunem contestație. Colegii mei au decis să depună contestație”, a precizat...

COD PORTOCALIU DE INUNDAȚII: Ploile au făcut pagube și în Gorj

Hidrologii au emis o avertizare ”COD PORTOCALIU”, pentru râurile Olteț și Gilort, care este valabilă până astăzi, la ora 14.00. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Gorj a luat primele măsuri, una dintre acestea fiind asigurarea serviciului de permanenţă la Instituţia Prefectului şi la toate primăriile vizate. Ploile abundente au creat aseară probleme în mai multe localități. În Novaci au...

Decizia procurorilor după scandalul sângeros de la Lion’s Pub

Ștefan Duliga, tânărul de 27 de ani din Târgu-Jiu, care l-a înjunghiat cu un cuțit  în zona gâtului pe Laurențiu Dabelea, un bărbat de 32 de ani, a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor. Scandalul a avut loc pe 13 mai, într-un bar din municipiu. Victima a mers în local cu dușmanul agresorului, Inițial, altercația a început între agresor...

Găsit mort într-o pădure

Ovidiu Nicolae Zanfir, un bărbat de 40 de ani, din Turceni, a fost găsit spânzurat, ieri, într-o pădure din satul Murgești. Descoperirea șocantă a fost făcută de soția sa, care a mers să-l caute după ce, pe 11 iunie, a dispărut de acasă. Acesta i-a spus că merge să cumpere bere. Poliția efectuează cercetări în acest caz, fiind întocmit...

Doliu la Tribunalul Gorj

Angajații Tribunalului Gorj sunt în doliu, după ce o grefieră, Ioana Lidia, fostă Măgureanu, s-a stins din viață. Apropiații săi susțin că avea o boală care o măcina de mai multă vreme. Aceasta a urmat mai multe tratamente, dar a pierdut lupta cu viața, în ciuda eforturilor depuse de medici.

„Ziua Absolventului” 2016, la UCB

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, în colaborare cu Liga Studenţilor din UCB va organiza în perioada 14-15 iunie, „Ziua Absolventului” 2016. Festivitățile de premiere a absolvenţilor se vor desfăşura la sediul Universității din Campusul Studențesc Debarcader, str. Tineretului nr. 1, după cum urmează: Marţi, 14 iunie 2016 – ora 16:00 - Facultatea de Inginerie și Dezvoltare Durabilă; Facultatea de Științe...

CEO negociază pentru realizarea celui de-al doilea cartier de strămutați la Târgu-Jiu

Complexul Energetic Oltenia (CEO), Unitatea Minieră de Carieră (UMC) Pinoasa, a solicitat Agenției pentru Protecția Mediului Gorj, luna trecută, emiterea acordului de mediu în vederea amenajării de către companie, în municipiul Târgu-Jiu, a unei noi vetre de sat, pentru strămutații din județul Gorj, care au locuințe sau terenuri în fața fronturilor de lucru ale companiei. Structura minieră și energetică...

Bebeluș găsit mort în tomberon

Un bărbat care căuta sticle de plastic într-o ghenă de gunoi, aflată pe o stradă din apropierea cinematografului „Sergiu Nicolaescu”, din Târgu-Jiu, a făcut, ieri, o descoperire șocantă. Acesta a sunat la 112, după ce a observat cadavrul unui nou-născut în tomberon. ”Căutam peturi și doze. Am găsit o plasă acolo, nici nu știam ce e în ea. Am...

Cozma era “Paul” la Securitate!

Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității îl are în evidențele sale pe Miron Cozma ca fost colaborator al organelor represive din perioada comunistă, vestea fiind una pe care ex-sindicalistul din Valea Jiului o neagă categoric. Cotidianul “Adevărul” a publicat o amplă relatare despre dosarul pe care “Paul” îl are la Securitate, “Paul” fiind numele conspirativ pe care îl...

Negrea, APIA Gorj: “5 iulie – termenul limită pentru depunerea cererilor unice de plată”

Perioada de depunere fără penalizări a cererilor unice de plată în cadrul Campaniei 2016 s-a încheiat vineri, 10 iunie, conform modificării prevederilor regulamentare, precum şi cele ale O.U.G. 3/2015. După această dată, fermierii gorjeni mai pot depune cereri unice de plată la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), însă cu o penalizare de 1% pentru fiecare zi...

Căpriorul crescut de călugărițele de la Dealul Mare a băgat spaima în Scorușu

Un căprior de aproape patru ani, crescut cu biberonul de măicuțele de la Mănăstirea Dealul Mare, aflată pe raza comunei Borăscu, a făcut trei victime printre localnicii satului Scorușu. Asta numai în ultimele două zile de când frumosul animal și-a făcut apariția în zona școlii din localitate, el tentând copiii și localnicii să-i acorde mângâieri și hrană. Căpriorul stă,...

Hotărârea nu este definitivă! Ciobotărică, Antonie și Jianu au scăpat de controlul judiciar

Fostul director general al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciobotărică și cei doi colegi de dosar, Daniel Antonie și Dorina Jianu, au primit, aseară, prima veste bună, la Tribunalul Gorj. Instanța a verificat legalitatea măsurilor preventive dispuse în cauza de abuz în serviciu și complicitate la această faptă. ”Constată ca fiind temeinică şi legală măsura controlului judiciar luată până în...

Rezultatele zilei la Euro

În primul meci al zilei, în Grupa D, Spania a învins cu 1-0 Cehia, golul fiind marcat de Pique în minutul 87. Grupa E a fost deschisă de confruntarea dintre Irlanda și Suedia, partidă terminată la egalitate, scor 1-1. Hoolahan a deschis scorul în minutul 48 pentru irlandezi, iar Clark și-a marcat în propria poartă în minutul 71. Ultimul...

Edi Iordănescu acceptă să înceapă pregătirea cu Pandurii, însă nu a semnat încă prelungirea / Perioadă de probă

Pandurii se reunește, astăzi, la Târgu Jiu sub comanda aceluiași antrenor cu care a terminat sezonul precedent pe locul 3 în Liga 1. Totuși, Iordănescu nu a semnat un nou contract, ci mai lucrează pentru gorjeni încă două săptămâni pe vechiul contract. Întâlnirea dintre Edi Iordănescu, Narcis Răducan și Ion Călinoiu ce a avut loc, ieri, s-a încheiat cu o...

Tătaru: „Spitalul Județean a trecut cu bine de vizita de acreditare”

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu a trecut cu bine de vizita de acreditare, după cum confirmă managerul Tiberiu Tătaru. Abia la sfârșitul anului se va ști punctajul exact cu care se acreditează SJU, însă conducerea unității spune că în mod cert acesta va fi unul foarte bun. Pe parcursul săptămânii trecute, la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu a avut...

Expoziție retrospectivă Nicolae Truță, la Muzeul Județean Gorj

Cei care trec în această perioadă pragul Muzeului Județean Gorj pot admira, într-una dintre sălile instituției, o expoziție cu lucrări semnate de artistul oltean Nicolae Truță. Nicolae Truță (1949 – 2010) s-a născut la Dobrețu, județul Olt, la 9 februarie 1949. A urmat cursurile Liceului de Artă ,,Marin Sorescu” din Craiova, avându-i ca profesori pe Ilie Marineanu și Ștefan Brădiceanu....

Preia Ponta șefia Camerei Deputaților?

Valeriu Zgonea nu mai este de ieri președinte al Camerei Deputaților și, implicit, omul numărul trei în statul român, PSD urmând să facă o nominalizare în privința parlamentarului pe care îl susține în funcția respectivă. Cu șanse mari de a ocupa un astfel de post este creditat Victor Ponta, deputatul de Târgu-Jiu chiar anunțând, ieri, că își va depune...

Bursă la un liceu din Capitală pentru un elev din Gorj

Începând cu anul școlar 2016 — 2017, Liceul Teoretic Național din București, sprijinit de Universitatea Politehnică București, va oferi burse educaționale unor elevi cu competențe excepționale din mediul rural. În etapa finală a procesului de selecție a elevilor ce vor primi bursele respective a ajuns și un elev din Gorj. Acest program se adresează elevilor care trec în clasa a...

Simpozion Internaţional de Sculptură la Cairo cu participare românească

În perioada 14.04-1.05.2016 s-a desfăşurat prima ediţie a Simpozionului Internaţional de Sculptură în Piatră şi Metal, organizat de Universitatea Badr din Cairo (BUC) în chiar campusul acesteia. Organizatorii au selectat artişti din întreaga lume, consultând site-urile şi forumurile de specialitate (de exemplu Facebook Sculpture Symposium). Au participat 13 sculptori din cinci ţări: Lara Steffe (Italia), Paul Popescu (România), Irodion Gveleslani...

Posturi vacante la Primăria Târgu-Jiu

Primăria Municipiului Târgu-Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor publice de execuţie vacante, de inspector, clasa I, gradul profesional principal, din cadrul Direcţiei turism şi evenimente culturale, precum şi pentru postul de consilier juridic clasa I, gradul profesional asistent, Serviciul juridic-contencios, Direcţia juridică şi administraţie publică. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de...

Dezinsecţie aeriană la Târgu-Jiu

Vineri, 17 iunie 2016, începând cu ora 04.30, Serviciul Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu va aplica un tratament contra căpuşelor şi a populaţiei larve şi adulte de ţânţari, prin pulverizarea aeriană, în zonele cu vegetaţie abundentă şi în zona râului Jiu. Acţiunea se desfăşoară respectând normele sanitare specifice, cu substanţe avizate de Ministerul Sănătăţii, care nu sunt...

Ultima săptămână de înscriere în programul de promovare a talentelor

Aceasta este ultima săptămână în care tinerii talentați, cu rezultate bune la sport și arte, se mai pot înscrie la cea de-a XI-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor. Programul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 8-18 ani, sau echipelor de sport ori ansamblurilor artistice compuse din tineri din această categorie de vârstă. Un tânăr poate obține...

Gorjenii, așteptați la scăldat

În pofida condițiilor meteo deloc prietenoase pentru amatorii înotului, mai multe piscine din județul nostru au dat startul distracției. Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj au demarat verificările specifice, pentru a se asigura că proprietarii ștrandurilor și piscinelor respectă normele legale în vigoare. Din evidenţele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj rezultă că, la nivelul judeţului nostru, anul trecut,...

Sancţiuni pentru angajatorii gorjeni

Inspectorii Serviciului Control Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au efectuat în cursul săptămânii anterioare un număr de 24 de controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. Din fericire, nu au fost depistate cazuri de muncă la negru la angajatorii verificaţi, însă inspectorii de muncă au aplicat sancţiuni...

Incendiu la Dănești: O femeie a uitat mâncarea pe foc

O bucătărie de vară, aflată lângă o casă din Botorogi, a fost cuprinsă, ieri, de flăcări. La fața locului au fost trimise două echipaje de pompieri, din cadrul Detașamentului Târgu-Jiu. În urma intervenției s-a stabilit și cauza incendiului. Proprietara a uitat o oală cu mâncare pe aragaz și a luat foc. Din fericire, salvatorii au reușit să intervină înainte...

Iată unde va avea loc petrecerea de nuntă a Olguței Berbec!

Îndrăgita interpretă de muzică populară Olguța Berbec a cântat, la sfârșitul săptămânii trecute, chiar la restaurantul unde va avea loc petrecerea sa de nuntă. Informația a fost confirmată chiar de Olguța, care a și postat pe o rețea de socializare câteva imagini cu superba locație din Timișoara. La începutul lunii februarie, Olguţa Berbec a spus „Da!” în faţa ofiţerului de...

Cosmin Popescu, reabilitat de instanța Înaltei Curți

Consilierul județean PSD, Cosmin Popescu, ce ar putea fi propus vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj după alegerea președintelui acestui for, a fost reabilitat, ieri, de o instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanța a admis cererea formulată de Cosmin Popescu, constatând reabilitarea de drept a acestuia. Popescu nu mai are nicio problemă cu legea, acesta putând să...

Cătălin Tutilescu, mândru tată de fată

Cătălin Tutilescu, comisarul șef al Gărzii de Mediu Mehedinți, fostul iubit al solistei Olguţa Berbec, a devenit tată!  La sfârșitul săptămânii trecute, soţia sa, artista Emilia Dorobanţu, a adus pe lume o fetiţă. Proaspeții părinți sunt în culmea fericirii. Ei au decis ca fiica lor să poarte numele “Anastasia Maria”. Şeful Gărzii de Mediu Mehedinţi, Cătălin Tutilescu, și frumoasa artistă...

S-a dat startul primei etape de înscriere în învățământul profesional

Începând de ieri, absolvenții de gimnaziu care doresc să învețe o meserie se pot înscrie în învățământul profesional cu durata de 3 ani. Pot opta pentru înscrierea în învăţământul profesional elevii care promovează clasa a VIII-a în anul curent, absolvenții clasei a VIII-a din seriile anterioare anului școlar în curs, dar și elevii din învăţământul special care finalizează învăţământul secundar...

Ca la noi, la nimeni – Terenurile agricole şi pădurile mai sunt încă ale României?

Am ajuns într-o situaţie disperată, datorată vânzărilor de terenuri agricole ale României către aşa zişii investitori străini, lucru de care se fac vinovate toate guvernele de până acum, dar şi Parlamentul. O legislaţie permisivă, dublată de o sărăcie lucie a oamenilor din mediul rural le dă voie străinilor să acapareze suprafeţele agricole ale României mileniului trei. Această stare de lucruri...

Andreaș va boxa la Campionatul European pentru juniori

Loris Andreaș va reprezenta Gorjul la Campionatul European de box pentru juniori ce va avea loc la Kaposvar (Ungaria). Tânărul boxer gorjean, legitimat la CS Pandurii Târgu Jiu, va avea ocazia să debuteze la o astfel de competiție, deși doar pe ultima sută de metri s-a reușit asigurarea participării din punct de vedere financiar. Loris Andreaș, care va lupta în...

Lansare de carte, la Peştişani – MISIUNE ÎNDEPLINITĂ – de General(r) Constantin Ispas, organizată de Fundaţia „Casa Brâncuşi-Hobiţa’’, marţi 14 iunie

Neobositul istoric militar Generalul în rezervă Constantin Ispas, singurul istoric militar din Europa care-a fost şi combatant în cel de-al Doilea Război Mondial, va lansa o nouă carte dedicată Eroilor. Manifestarea va avea loc marţi, 14 iunie, ora 11,00, la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” Peştişani şi este pusă la cale de către Fundaţia Culturală „Casa Brâncuşi-Hobiţa”, preşedinte prof.univ.dr. Moise Bojincă,...

Festivalul Euro Dance a transformat Târgu-Jiul în capitala talentului

Copii talentați din mai multe zone ale țării au particiat, duminică, la Târgu-Jiu la ediția a IV-a a Festivalului Euro Dance 2016. Euro Education Federation, Asociaţia Paradigme Educaţionale, Asociația Euro-House Roșia de Amaradia şi Şcoala Populară de Artă din Târgu-Jiu au fost organizatorii competiției, una adresată copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani. Evenimentul a fost găzduit de...

Sancțiuni de 9.600 de lei, aplicate de inspectorii CJAS

Corpul de Control al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a finalizat raportul activităţilor derulate în luna mai. Au fost realizate 13 controale, dintre care 9 tematice şi patru operative. Furnizorilor de servicii medicale, prinşi pe picior greşit, li s-au imputat 9.601,06 de lei. În luna mai, Corpul de Control al CJAS a verificat activitatea unui număr de...

Laureatele fotbalului județean, premiate după finala cupei

Folosindu-se de prilejul oferit de finala Cupei României, pe care în acest an a organizat-o la Stoina, Asociația Județeană de Fotbal Gorj a premiat toate echipele de pe podiumurile competițiilor aflate sub patronajul său, oferind în același timp premii pentru golgheterii ligilor a 4-a, a 5-a și a juniorilor A1, precum și trofeele Fair-Play. Reprezentanți ai echipelor ce au terminat...

Concursul de desene Gorjeanul – o mare bucurie pentru copiii de la Albeni

Pot spune că în ultima lună de școală am avut nenumărate activități diferite prin care domnii profesori ne-au evidențiat calitățile. Voi începe prin a vă povesti cum într-o zi am confecționat alături de colegii mei de clasă- suntem ca o familie- multe litere din materiale reciclabile. Am construit mesaje pentru colegii noștri mai mici, deoarece am vrut să le...

Tabără de vară la Straja pentru copiii gorjeni

Până mâine, 15 iunie inclusiv, părinţii gorjeni îşi mai pot înscrie copiii cu vârste între 7 - 12 ani la o tabără de vară organizată în staţiunea montană Straja, scopul acesteia fiind de a-i învăţa pe cei mici să se autodepăşească. Tabăra are loc în perioada 16 – 23 iulie 2016, se numeşte “Artă în natură şi cultură” şi...

Absolvenții de liceu, testați la comunicare orală în limba română

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat de anul acesta a debutat ieri, cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală în limba română. La nivelul județului Gorj, în vederea susținerii acestei probe s-au înscris 2995 de elevi. Potrivit calendarului de desfășurare a examenului național de Bacalaureat, sesiune iunie-iulie, proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba...

Noi bilete de tratament pentru pensionari

Conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj a anunţat faptul că au fost primite biletele de tratament pentru seria cu numărul nouă din acest an, cu plecare în perioada 22 – 26 iunie 2016. Noua serie de bilete de tratament are valabilitate pentru următoarele staţiuni: Amara, Bala, Buziaş, Căciulata, Călimăneşti, Covasna, Eforie Nord, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane, Mangalia, Neptun,...

Spitalul Județean scoate la concurs în jur de 90 de posturi vacante

Aproximativ 90 de posturi sunt vacante la  Spitalul Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu. Conducerea unității spune că posturile vor fi scoase la concurs pe rând, fiind deja stabilită data examenului pentru cele opt locuri vacante la ATI. Echipa managerială a Spitalului Județea14n de Urgență Târgu-Jiu a decis să scoată la concurs posturile vacante. „Scoatem la concurs peste 90 de posturi,...