11.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024

Arhive Zilnice: 15 iunie 2016

Ce a declarat Săpunaru după egalul cu Elveția

România a remizat, în această seară, cu Elveţia, scor 1-1. Jucătorul echipei Pandurii, Cristi Săpunaru, spune că tricolorii au şanse de calificare, dacă vor învinge Albania. Naționala a obținut un punct în urma acestui egal. „A fost un meci dificil, mai greu decât cel cu Franţa. Elveţia este o echipă mai omogenă. Suntem fericiţi cu acest punct, pentru că mai...

Șeful județului se retrage

Șeful județului, Ion Călinoiu, a declarat într-o emisiune a unui post local de televiziune că nu va mai candida la Consiliul Județean. “Mi-am făcut datoria timp de 20 de ani și e momentul să preia un alt coleg, pe care îl voi sprijini” , a declarat Ion Călinoiu. Florin Cârciumaru, preşedintele PSD Gorj, a anunţat că, în cazul în care...

RAAN, în faliment

O instanţă a Curţii de Apel Craiova a pronunţat, marţi, o hotărâre prin care Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) a intrat în procedura de faliment. Magistraţii au respins apelul formulat de administratorul judiciar Societatea Euro Insol, şi administratorul special care au atacat decizia din 28 ianuarie 2016 a Tribunalului Mehedinţi prin care se dispunea intrarea acesteia în faliment,...

Decizie pentru un afacerist gorjean

Veste bună pentru un afacerist gorjean! Magistrații Curții de Apel Brașov au înlocuit, astăzi, măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pentru Remus Truică și Prințul Paul în dosarul Ferma Băneasa. Cei doi rămân însă în arest la domiciliu până în data 22 iunie, conform deciziei luată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe 22 mai. "A fost înlocuită...

Procuror din Cărbunești, numit judecător!

  Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretul privind eliberarea din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti şi numirea în funcţia de judecător la Judecătoria Târgu Cărbuneşti a Ramonei Venczel. Noua judecătoare a fost purtătorul de cuvânt al Parchetului Cărbunești.

Viitură puternică, între Târgu-Jiu și Bălești!

În urmă că 20 de minute o viitură puternică s-a înregistrat între Târgu-Jiu și Bălești. Utilajele de la firma care lucra la podul de la intrarea în localitate și mașinile a doi angajați de aici au fost luate de apă. Constructorul a reușit să facă o breșă și să dirijeze apa spre un cămp din apropiere. Asta pentru a...

FOTO: Covor de grindină la Stănești

O ploaie cu grindină s-a abătut, în urmă cu puțin timp, în comunele Runcu și Stănești. În satul Alexeni s-a așternut un strat de grindină. Natura s-a dezlănțuit și în comuna Schela, unde sunt 10 gospodării inundate, în urma precipitațiilor abundente.  

Energia nu a primit wild card din partea Federației Române de Baschet

Veste proastă pentru fanii echipei de baschet a Energiei, echipa gorjeană nefiind invitată de federație să participe la noua ediție de campionat a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Investitorii greci de la Energia și-ar fi dorit ca Liga Națională să accepte un numpr de 14 echipe, însă în ședința de astăzi de la federație a fost respinsă propunerea și...

Mascații, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu

Mai multe persoane au fost duse de mascați la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, unde au loc audieri, în acest moment, într-un dosar de înșelăciune în asigurări. Suspiciunea este că se ocupau de simularea de evenimente rutiere pentru a obține, în mod fraudulos, sume importante de la societățile de asigurări. Procurorul de caz a decis ca opt persoane să...

Prof. univ. dr. Günter Stock, Doctor Honoris Causa la UCB

Senatul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu va acorda joi, 16 iunie 2016, titlul de Doctor Honoris Causa profesorului universitar dr. Günter Stock, Președintele Federației Academiilor de Științe Europene (ALLEA), precum și al Consiliului Executiv al Fundației Einstein, Berlin, pentru realizări remarcabile în activitatea științifică și de cercetare.

Bilanț la Poliția Locală Târgu-Jiu

Activitatea Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu, pe parcursul primelor șase luni ale anului 2016, s-a desfășurat în conformitate cu prevederile Legii nr. 155/2010 a poliției locale, actualizată, cu modificările și completările ulterioare. În prima jumătate a anului 2016, Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu a desfășurat acțiuni, conform atribuțiilor stabilie în Legea nr.155/2010, cu privire la regulile de...

Hotărâre definitivă pentru un cunoscut primar din Gorj

Unul dintre cei opt primari din dosarul „Ydail“ a scăpat de măsura controlului judiciar. Hotărârea luată de judecătorii de la Tribunalul Gorj în cazul lui Sorin Bucurescu este definitivă. ”Admite plângerea formulată de petentul Bucurescu Sorin, împotriva ordonanţei din data de 02 iunie 2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Revocă măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpat....

Afacerist din Târgu-Jiu, reținut pentru 24 de ore

Marius Popovici, un bărbat de 63 de ani, din Târgu-Jiu, a fost reținut pentru 24 de ore, sub acuzația de evaziune fiscală. Polițiștii susțin că prejudiciul depășește 750.000 de lei și ar fi fost creat prin înregistrarea în contabilitate a unor documente care vizau operațiuni fictive. ”Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2010-2013, în calitate de administrator al...

Spaniolii de la Copisa, ținuți în loc pe Defileu de ploi

Lucrãrile din Defileul Jiului sunt executate de firma spaniolã, Copisa, iar proiectul are o valoare de 185 de milioane de lei. Drumul trebuia finalizat însă pânã în luna decembrie a anului trecut, dar lucrãrile au fost sistate din 15 noiembrie, din cauza vremii nefavorabile. Muncitorii au revenit de curând pe Defileu, iar acum vor sã întrerupã circulația ca sã...

Lupta dintre DNA și fostul manager al CEO continuă, la Curtea de Apel Craiova

Reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție au luat o nouă decizie, după ce magistrații de la Tribunalul Gorj au revocat, luni, măsura controlului judiciar, dispusă în timpul cercetărilor în cazul celor trei directori din cadrul Complexului Energetic Oltenia: Laurențiu Ciobotărică, Daniel Antonie și Dorina Jianu. ”Am primit minuta. O să depunem contestație. Colegii mei au decis să depună contestație”, a precizat...

CEO o dă pe ocolite! Pe foaie disponibilizează 2.000 de oameni, dar promite că doar 500 pleacă

Administraţia Complexului Energetic Oltenia a trimis, vineri, notificările către sindicate, Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj privind disponibilizările ce se vor face în cadrul companiei într-o lună şi jumătate. Conform planului de disponibilizare, din companie vor pleca începând cu 1 august nu mai puţin de 2.000 de salariaţi, aşa cum se arată...

Dat în urmărire națională, Fostul patron al clubului FTE, prins într-un bar din Drăguțești

Petre Stăncioi, fostul patron al clubului FTE din Târgu-Jiu, dat în urmărire internațională la sfârșitul lunii mai, după ce a fugit din arestul la domiciliu, a fost prins, ieri, de polițiști. Surse judiciare au precizat pentru Gorjeanul că a fost depistat într-un bar, din localitatea Drăguțești. Unul dintre clienți ar fi sesizat Poliția. Bărbatul s-a dat în spectacol, în momentul...

Ore de sport făcute în stradă

Situație inedită la Scoarța, în satul Budieni, unde elevii fac orele de sport în stradă, printre mașini, evident atunci când nu plouă afară. Școala la care învață 140 de copii nu are sală de sport sau un amărât de teren amenajat pentru așa ceva, în curtea școlii fiind o livadă de pomi și o mlaștină ce se formează la...

Liberalii, puși cu botul pe labe și în procesul cu Ion Călinoiu

Perdanți în bătălia electorală de la nivelul județului Gorj, liberalii lui Dan Vâlceanu și Tudor Barbu au mai reputat, chiar ieri, încă un eșec în lupta politică pornită împotriva PSD și a liderilor acestuia. Asta deoarece Curtea de Apel Alba Iulia a respins, marţi, cererea de intervenţie formulată, la termenul anterior, de către Partidul Naţional Liberal Gorj în interesul...

Firma care construieşte stadioanele din Târgu-Jiu şi Craiova nu găseşte forţă de muncă

La solicitarea societăţii CON-A Sibiu, cea care construieşte Stadionul Municipal Târgu-Jiu şi Stadionul “Ion Oblemenco” din Craiova, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj a organizat la începutul acestei săptămâni o bursă a locurilor de muncă pentru contractarea de personal care să lucreze în domeniul construcţiilor, în subordinea firmei din Sibiu. La bursă au fost chemaţi şomerii care...

Ultimele zile de școală pentru elevii de clasa a VIII-a

Anul școlar 2015-2016 se apropie de final pentru elevii de clasa a VIII-a. Doar câteva zile îi mai despart pe aceștia de încheierea cursurilor, însă nu se vor bucura prea mult de zilele libere. Asta deoarece Evaluarea Națională se apropie cu pași repezi. Vacanța elevilor de clasa a VIII-a va începe vineri, 17 iunie, înscrierile pentru Evaluarea Națională urmând să...

Liceul Tehnologic Turceni, printre câștigătorii concursului ”Școala Zero Waste”

Liceul Tehnologic Turceni s-a clasat pe locul II la ediția 2016 a concursului național de educație ecologică ”Școala Zero Waste”, câștigând astfel un premiu constând într-o imprimantă multifuncțională și un calculator. Concursul Național de Educație Ecologică ”Școala Zero Waste ediția 2016” a ajuns la final. ”În cele 6 săptămâni de concurs, cei 13.773 elevi participanți la competiție au colectat 125...

188 de bebeluşi beneficiază de lapte praf gratuit, în iunie

În luna mai, la nivelul judeţului Gorj, 188 de bebeluşi beneficiază de lapte praf gratuit. Astfel, 1.504 cutii de lapte vor fi distribuite de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj autorităţilor solicitante. Cei mai mulţi beneficiari sunt la Târgu-Cărbuneşti, Motru şi Rovinari. Direcţia de Sănătate Publică Gorj a primit lista beneficiarilor de lapte praf din luna iunie 2016. Astfel,...

Violatorul minorei din Rovinari rămâne după gratii

Magistrații de la Petroșani au considerat cã individul care și-a sechestrat, bãtut și violat iubita minorã, poate fi judecat în stare de arest la domiciliu. Decizia lor a fost întoarsã de judecãtorii Tribunalului Hunedoara, la solicitarea procurorilor, astfel cã individul va sta în celula de arest. Daniel Ioan Duma este judecat pentru viol, procurorii acuzându-l cã și-a abuzat iubita, o...

Trafic doar turistic pe Transalpina

Traficul rutier pe Transalpina a fost reluat “în regim turistic”, cu respectarea unor condiţii privind greutatea autovehiculelor, viteza de rulare şi intervalul orar de deplasare, spun autoritățile județene din județul Vâlcea. “De comun acord cu prefectul de Gorj şi evident cu acordul CNADNR Craiova s-a luat decizia reluării traficului rutier în regim turistic pe şoseaua Transalpina. În prealabil, o...

Centrul Naţional „Brâncuşi” recrutează ghizi turistici

Primăria Municipiului Târgu-Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor contractuale de execuţie, vacante, de ghizi de turism – două posturi, din cadrul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică “Constantin Brâncuşi”, din Direcţia Turism şi Evenimente Culturale. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidaţii trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale, conform art. 3...

13 olimpici din Gorj, în tabără la Tismana

Sectorul Cultural al Arhiepiscopiei Craiovei, în parteneriat cu Fundaţia „Cuvântul care zideşte”, organizează, în perioada 1-4 iulie, cea de a doua ediţie a Taberei SIR (Science, Inteligence, Research) dedicată elevilor cu rezultate deosebite la învăţătură, în special olimpicilor din Mitropolia Olteniei. La activitatea ce se va desfăşura la Mănăstirea Tismana vor participa și 13 elevi din Gorj. Elevii interesați s-au...

Oscilaţiile de temperatură, resimţite de organism

În ultimele zile a crescut numărul persoanelor care au acuzat stări de slăbiciune şi oboseală, resimţite în tot corpul. Specialiştii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj spun că aceste stări sunt cauzate de oscilaţiile de temperatură şi modificările bruşte ale stării vremii. După o perioadă în care mercurul urcase destul de mult în termometre, în zona noastră, vremea...

Să ne cinstim eroii neamului!

Ziua Înălţării Domnului la cer este pentru noi, românii, şi ziua cinstirii eroilor neamului. Luminaţi de această credinţă, am mers cu elevii mei de clasa I A de la Liceul cu Program Sportiv acasă la veteranul de război, Alexandru Ţundrea, ajuns la venerabila vârstă de 105 ani. Mărturisesc că pentru mine, personal, era o dublă emoţie: pe de o parte, ne...

Descoperiri macabre: Bărbatul găsit spânzurat în pădure, femeia moartă lângă un pârâu

Un bărbat de 40 de ani, din orașul Turceni, a fost găsit spânzurat, luni, într-o pădure din satul Murgești. Descoperirea șocantă a fost făcută chiar de soția sa, care, îngrijorată fiind că soțul său a plecat, sâmbătă, de acasă și nu s-a mai întors, a mers să-l caute. Aceasta a sunat imediat la 112 și le-a spus anchetatorilor că...

Ponta nu ajunge în fruntea Camerei Deputaților

Fostul premier Victor Ponta a declarat, ieri, că propunerea preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, ca la şefia Camerei Deputaţilor să rămână un interimar până la parlamentare, adoptată de Comitetul Executiv Naţional al social-democraţilor, nu reprezintă pentru el nici o înfrângere, dar nici o victorie. Ponta a confirmat, la plecarea de la CExN, că Liviu Dragnea le-a propus colegilor din conducerea...

Asiguraţii pot beneficia de analize gratuite doar cu bilet de trimitere

Persoanele care cotizează la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pot beneficia de analize medicale gratuite, dar în anumite condiţii. Aceste investigaţii se acordă însă în baza unor criterii, iar dacă sunt încălcate pacienţii sau laboratoarele trebuie să suporte contravaloarea tuturor analizelor decontate iniţial de Casa de Asigurări de Sănătate. La nivelul judeţului Gorj, mai multe laboratoare...

Amenzi şi avertismente pentru magazinele alimentare din judeţ

Pe parcursul săptămânii trecute, inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au realizat inspecţii şi controale tematice în sectorul alimentar şi al sănătăţii animalelor, în unităţi supuse supravegherii şi controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor situate în raza teritorială a judeţului Gorj, în scopul verificării conformităţii cu cerinţele legislaţiei sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare, în...

Hotărâre definitivă pentru cei doi tineri acuzați că au batjocorit o minoră, la Herculane

Cei doi suspecți în vârstă de 21, respectiv 24 de ani, din comuna Runcu, arestaţi preventiv, vineri, de magistraţii de la Judecătoria Târgu-Jiu, pentru comiterea infracţiunilor de viol și complicitate la această faptă, vor rămâne în arest. Hotărârea definitivă a fost stabilită, aseară, de magistrații de la Tribunalul Gorj, care au respins contestațiile formulate de aceștia, pe motiv că...

Ziua Absolventului, la UCB

La Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu a devenit tradiție organizarea evenimentului „Ziua Absolventului”. Ediția din acest an a debutat pe 14 iunie și se încheie astăzi, programul fiind structurat pe facultăți. Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, în colaborare cu Liga Studenţilor din UCB, organizează, în perioada 14-15 iunie, “Ziua Absolventului” 2016. “Festivitățile de premiere a absolvenţilor se desfăşoară la...

Primăriile din Gorj încep distribuirea ajutoarelor alimentare

Reprezentanţii Instituţiei Prefectului au transmis faptul că furnizarea ajutoarelor alimentare în cadrul POAD 2015/2016 va începe în această săptămână şi în judeţul Gorj, iar în următoarele zile primăriile vor putea distribui ajutoarele către beneficiarii eligibili. “Primesc pachete familiile şi persoanele singure care beneficiază de venit minim garantat în condiţiile normelor în vigoare. De asemenea, se acordă ajutoare şi celor care...

Stathis Smyris anunță transferurile Energiei doar pe facebook – Acesta e profesionalismul?…

Energia este încă în așteptarea unui răspuns din partea Biroului Executiv al Federației Române de Baschet în ceea ce privește statutul său, vreme în care noua conducere rămâne timidă în ceea ce privește comunicarea. BC Collazen Energia Târgu Jiu, așa cum pare a se numi acum echipa de baschet, este datoare la capitolul comunicare față de fanii gorjeni. Vechiul site...

Ca la noi, la nimeni / Omagiul Eroilor din Peştişani, în absenţa celor sub 40 de ani!

Am participat cu mare bucurie la o lansare de carte, în fapt un adevărat tratat de istorie, în mare parte trăită, a nonagenarului General în rezervă Constantin Ispas, un Mareşal al slovei scrise, ce a avut onoarea să fie găzduită de Centrul de Documentare şi informare al Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi” Peştişani. Ei, veţi spune, şi ce-i cu asta?...

Mențiune specială pentru Gorj, la concursul ”Raluca Ripan”

O elevă din Motru s-a întors cu o mențiune specială de la etapa națională a Concursului de Chimie ”Raluca Ripan”, organizat la Botoșani. Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani a organizat, în perioada 9-12 iunie 2016, etapa naţională a Concursului de Chimie „Raluca Ripan”. La competiţie au participat 127 de elevi de clasa a VII-a, din 38 de judeţe şi din municipiul...

Workshop de restaurare icoane pe sticlă cu invitați din Gorj la Sibiu

În perioada 13-24 iunie 2016, Complexul Național Muzeal ASTRA prin Centrul ASTRA pentru Patrimoniu, Departamentul de Conservare-Restaurare, organizează a III-a ediție a Workshopului de restaurare icoane pe sticlă, eveniment la care participă și invitați din Gorj. În total, la eveniment participă în jur de 50 de specialiști din cadrul Centrului ASTRA pentru Patrimoniu, studenți din cadrul Universității “Lucian Blaga” —...

Angajări la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale Unitatea Teritorială 145

Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale Unitatea Teritorială 145, cu sediul în comuna Țînţăreni, judeţul Gorj, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuție, vacante, de consilier clasa I gradul profesional superior. Concursul va avea loc în data de 12 iulie. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54...

Spitalul Turceni tratează mai mulți bolnavi psihic decât decontează statul

În judeţul nostru, sunt confirmate 8.224 de cazuri de bolnavi psihic. Numai în primul trimestru al acestui an, au intrat în evidenţele medicilor gorjeni 26 de cazuri noi. Singurul spital de pe raza judeţului Gorj, unde se tratează bolnavii psihic cronici este Spitalul Orăşenesc Turceni, care este supraaglomerat. Dacă unitatea medicală are contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de...

Asociația Vasiliada, la ceas aniversar

Asociația Vasiliada, organizație nonguvernamentală aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, împlinește, astăzi, 15 ani de activitate social-filantropică în Sud-Vestul României. În cei 15 ani de activitate socială, Asociația Vasiliada a devenit una dintre cele mai reprezentative organizații caritabile din Oltenia, asigurând servicii sociale pentru numeroase categorii de persoane aflate în dificultate, precum copii aflați în situații de risc, tineri cu dizabilități,...

Narcis Răducan: „Aș dori ca România să se oprească în finală!”

România dispută, astăzi, cel de-al doilea său joc la Turneul Final al Campionatului European de fotbal din Franța, meciul cu Elveția fiind unul extrem de important în ecuația calificării echipei naționale în optimile de finală ale competiției. Președintele Pandurilor vede acest turneu final ca fiind unul extrem de echilibrat, deschis oricărui rezultat. În ceea ce privește parcursul României, Narcis...

Comercianţii de jucării, sancţionaţi de comisarii Protecţiei Consumatorilor

În conformitate cu programul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor privind tematicile de control, comisarii CJPC Gorj au desfăşurat o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor. Controlul a urmărit în principal: numele, denumirea comercială ori marca înregistrată a producătorului sau importatorului, adresa acestora, numărul unic de identificare a jucăriei, marcajul de conformitate CE, declaraţia CE de...

Reunire fără Edi Iordănescu / Narcis Răducan: „Staff-ul lui Edi pregătește echipa”

Președintele Pandurilor a fost singur la conferința de presă organizată de club cu prilejul reunirii lotului echipei gorjene. Narcis Răducan este sigur de reușita sa în privința convingerii lui Edi Iordănescu de a rămâne la Pandurii, însă pentru moment doar staff-ul acestuia este la Târgu-Jiu. Edi Iordănescu nu a fost prezent la reunirea echipei din această vară, iar acest lucru...