10 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024

Arhive Zilnice: 17 iunie 2016

Avertizare: Gorjul, sub cod galben

În sud-vestul, centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zona montană instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată. Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt cu aspect de vijelie şi va cădea grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 30...40 l/mp. În restul teritoriului astfel de fenomene se vor manifesta temporar şi...

FOTO: Accident la Scoarța

Un motociclist ceh, în vârstă de 44 de ani, a intrat cu vehiculul într-un autoturism Dacia Logan. Accidentul a avut loc în urmă cu puțin timp, pe raza localității Scoarța. La fața locului au fost trimise mai multe ambulanțe. Primele verificări arată că acesta face parte dintr-un grup de motocicliști, care a vizitat zona montană Rânca și se îndrepta...

270 de locuri de muncă vacante în Gorj

Potrivit datelor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă vacante, în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 26.273 locuri de muncă, în data de 17 iunie 2016. 270 dintre acestea sunt în județul Gorj. În restul țării, situația locurilor de muncă vacante se prezintă astfel: București—3.125, Arad—1.736, Sibiu—1.456, Ilfov—1.275, Iași—1.179, Timiș—1.147, Hunedoara—1.136, Argeș—1.121,...

Tabără și Salon internațional de miniaturi și mozaic, la Târgu-Jiu

În cadrul Agendei manifestărilor culturale închinate Anului Brâncuși în Gorj, CJCPCT organizează la Tg-Jiu, în perioada 22-26 iunie 2016, Tabăra și Salonul Internaționale de Miniaturi și Mozaic (România-Bulgaria), ediția I. În deschiderea evenimentului, joi 23 iunie 2016, orele 18, la Sala de expoziții Florin Isuf a CJCPCT Gorj va avea loc vernisajul expoziției de pictură Corina Perianu și Lucia...

Ultima zi de școală pentru elevii de clasa a VIII-a

Pentru elevii de clasa a VIII-a, astăzi este ultima zi de cursuri. Începând de mâine, aceștia sunt, oficial, în vacanță. Deocamdată, însă, nu se pot bucura prea mult de zilele libere deoarece mai au doar o săptămâna la dispoziție pentru a se pregăti în vederea susținerii probelor din cadrul Evaluării Națională, programate în perioada 27 - 29 iunie.

Găsit mort în fântână

Pompierii au fost solicitați să intervină în această dimineață pentru a scoate dintr-o fântână din Dănești trupul neînsuflețit al unui bărbat. Deocamdată nu se cunosc împrejurările în care a survenit decesul acestuia.

Partid, înființat la Alimpești!

Începând cu data de 14 iunie 2016, Partidul Civic Alimpești, prin hotărârea Tribunalului București, rămasă definitivă, a fost înscris în registrul partidelor politice. Liderul PCA, Ion Birceanu, a declarat că regretă că formațiunea politică nu a putut fi înscrisă înainte de alegerile locale, cu toate ca demersurile au fost făcute de la 02 februarie a.c.  

Călinoiu îi predă ștafeta lui Cosmin Popescu

Ion Călinoiu i-a făcut mai tânărului său coleg Cosmin Popescu, fost deputat de Gorj, pârtie spre președinția Consiliului Județean Gorj, președintele executiv al PSD Gorj anunțând, oficial, în ultimele două zile, că nu mai este interesat de un nou mandat în fruntea județului. Călinoiu susține că instituția are nevoie, acum, de un “suflu nou”, acesta conducând CJ Gorj în...

BAC 2016: 67% dintre candidații din Gorj, ”experimentați” la Limba română

Puțin peste 67% dintre absolvenții de liceu din Gorj, care au susținut ,săptămâna aceasta, proba orală la Limbă română, au obținut calificativul ”experimentat”. Proba de evaluare a competențelor orale de comunicare în limbă română s-a desfășurat fără incidente în județul Gorj, înregistrându-se doar un număr de 96 de absenți, fără eliminați. În urma participării la această probă, fiecărui elev i-a...

Masă caldă, chiolhan electoral în minerit: 300.000 de porții, gratuitate de 34 de miliarde în dauna CEO

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu i-au trimis în judecată, miercuri, 15 iunie 2016, pe fostul director al Societății Naționale a Lignitului, Daniel Burlan, dar și pe alți 23 de foști șefi, dar și actuali salariați ai Complexului Energetic Oltenia, într-un dosar de delapidare, prin care s-a prejudiciat CEO cu peste 34 de miliarde de lei vechi. CEO...

Scenarii șocante – Înscenau accidente rutiere ca să încaseze ilegal polițele de asigurare

Nouă persoane din județul Gorj au ajuns în arest, miercuri seara, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în asigurări. Indivizii din Târgu-Jiu sunt acuzați că ar fi obținut ilegal peste 400.000 de lei, după ce ar fi pus la cale un plan șocant. Brokeri de asigurări, vânzători de mașini și reprezentanți ai unor service-uri auto, personal sau cu ajutorul unor...

Canalizare de rahat, la propriu și la figurat, în Lelești

Canalizarea din satul Frăteşti al comunei Leleşti a refulat, joi, din cauza ploilor torenţiale abundente căzute în ultimele zile, afectând mai multe drumuri din localitate, dar și câteva gospodării. Angajaţii societăţii de apă şi canal, Util Salub, condusă de nepotul fostului primar, Marian Rotaru, au fost obligați să intervină pentru a remedia situaţia, cu atât mai mult cu cât...

Liberalii nu au nimerit Consiliul Local Motru, pesediștii da

Reprezentanții a patru partide politice, care au mandate în Consiliul Local, au semnat, ieri, la Motru, un protocol de colaborare, în vederea formării unei majorități în acest organism, dar și pentru susținerea candidatului PSD, Cosmin Morega, pentru funcția de viceprimar al municipiului. Acest protocol, semnat de reprezentanții formațiunilor politice municipale, mai are drept scop și “susținerea proiectelor comune în...

Produsele biocide din spitale vor fi testate în laboratoare acreditate

Toate produsele biocide de tip TP1, folosite în spitale pentru dezinfecția tegumentelor și din categoria TP2 pentru dezinfecția suprafețelor, vor fi testate în laboratoare acreditate, după cum susțin reprezentanții Ministerului Sănătății. La Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu se folosesc doar produse avizate de Ministerul Sănătății, fapt confirmat de conducerea unității. Ministerul Sănătății a dispus noi teste pentru produsele biocide din...

Crescătorii de animale, instruiţi de finanţişti

Pentru îmbunătăţirea parteneriatului contribuabili–administraţia fiscală, şi pentru a veni în sprijinul contribuabililor care desfăşoară activităţi agricole, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj, organizează pe parcursul acestei luni două întâlniri cu contribuabilii crescători de animale, în vederea mediatizării prevederilor legislaţiei fiscale şi/sau procedural fiscale specifice activităţii acestora. Prima întâlnire va avea loc duminică, de la ora 10.00, la sediul...

Petrecerea de ziua de naștere, amânată! Soacra Deliei se pregătește de ”chef de chef”

Încă de la miezul nopţii, pe 15 iunie, Ioana Munteanu, soacra Deliei, a fost asaltată de mesaje din partea fanilor artistei şi prietenilor. ”M-am simțit minunat, mi-ați dat, puțin, din tinerețea și inocența voastră, gândurile voastre au fost dătătoare de optimism și poftă de viață. Ne auzim, pe același ton, la anul”, a scris aceasta, pe un site de...

Posturi vacante în parohiile din Gorj

În urma şedinţei Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei din data de 10 iunie 2016 s-a hotărât scoaterea la concurs a postului vacant de preot paroh de la Parohia Valea Pojarului, Protoieria Târgu-Cărbuneşti, cu 100 de familii, categoria III C. Dosarele candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs se depun la Sectorul Administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei, în perioada 13...

Vrem Cupa în Gorj!

Una dintre echipele de juniori ale celor de la Pandurii este la un singur pas de o performanță cu adevărat majoră. Juniorii U17 dispută sâmbătă, cu începere de la ora 11.00, la Mogoșoaia, finala Cupei României, tinerii panduri fiind foarte aproape de a obține primul trofeu pentru clubul târgujian. După ce au trecut de trei formații până a ajunge să...

Condamnat cu suspendare pentru “act sexual cu un minor”

Un gorjean, trimis în judecată pentru fapte care nu ar trebui să îl facă prea mândru, a fost condamnat de magistrați la o pedeapsă cu suspendare. Ilie Simescu a fost judecat pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor, fiind trimis în judecată de procurori în cursul primăverii. Procesul său a durat fix două termene, la al doilea...

Condamnări cu inculpați încurcați în acte…

Doi gorjeni și-au aflat, ieri, pedepsele dispuse de magistrații Judecătoriei Novaci, dar pentru ambii surpriza e dată de conținutul hotărârilor luate miercuri. Conform portalului instanțelor de judecată, numele inculpaților trimiși în judecată au fost încurcate în redactarea încheierii de ședință cu ale altor persoane trimise în judecată, cel mai probabil în următoarele zile urmând să se facă rectificările de...

Aparegio face noi debranşări la Târgu-Jiu

Din cauza întârzierilor la plată a facturilor reprezentând servicii de furnizare apă şi de canal, operatorul regional SC Aparegio Gorj S.A. a trecut la sistarea alimentării cu apă a clienţilor rău platnici, eşalonat, în ordinea vechimii şi a mărimii debitelor. Astfel, în programul de debranşări pentru perioada 20 - 25 iunie 2016, sunt programate un număr de 9 asociaţii...

Activitate interzisă pentru 23 de exploataţii din sectorul laptelui

Echipele de control formate din inspectori ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj vor încheia săptămâna viitoare verificările la producătorii, transportatorii şi procesatorii de lapte din judeţ. “Spre deosebire de tematica de control din aprilie, când fabricile de lapte din Novaci şi Târgu-Jiu au fost sancţionate pentru deficienţele constatate, la controalele de luna aceasta cele două unităţi...

SANITAS, în pragul unor noi proteste sindicale

Federaţia SANITAS solicită organizarea de urgenţă a unei întâlniri comune a membrilor Biroului Executiv cu ministrul Sănătăţii, Ministrul Muncii şi Premierul Dacian Cioloş pentru discutarea tuturor anomaliilor semnalate şi identificarea de soluţii posibil de pus în practică înainte de punerea în aplicare a O.U.G. nr. 20/2016. În funcţie de rezultatul discuţiilor cu reprezentanţii guvernamentali, în perioada imediat următoare organele...

2016-ANUL BRÂNCUȘI ÎN GORJ Ziua universală a Iei Festival “România Autentică” 24-25 iunie 2016 Târgu Jiu, Hobița-Peștișani

PROGRAM Vineri, 24 iunie Târgu Jiu ”Parada Iei de Sânziene” ( orele 10.00- 13.00 pe Axa Calea Eroilor Tg Jiu)- Ora 11.00 • Deschidere paradă „Ziua Universală a IEI românești” cu un moment artistic „Sânzienele” susținut de Ansamblul de datini și obiceiuri Școala Populară de Artă Târgu Jiu – Parcul Central Târgu Jiu, ”Masa Tăcerii”; •Deplasare în formație de paradă pe Calea Eroilor...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – “Împărăția Lui Dumnezeu este Împărăția Preasfintei Treimi și acolo ne vom bucura desăvârșit, împreună cu Tatăl, cu Fiul și cu Sfântul Duh”

În Duminica a 8-a după Paști, vom avea Marea Sărbătoare Împărătească a Pogorârii Sfântului Duh, Cincizecimea sau Rusaliile, semnul dumnezeiesc al adevărului de necontestat că Duhul Sfânt păstrează Biserica dreptmăritoare spre a fi una, sfântă, sobornicească şi apostolică, «stâlp şi temelie a adevărului» (I Tim. 3, 15), fiindcă Duhul Sfânt dă veşnicie Bisericii, ca să se împlinească mereu cuvintele...

Amintiri din Casa Amintirilor(II) – Pe când construiam, victorioşi, socialismul la sate

Demult, dar nu prea demult, când moroii roşii se instalaseră bine în scaune şi lumina venea de la răsărit, când vaca Kostroma dintr-un colhoz sovietic era cea mai renumită vacă din manualul de zoologie cu cei 150 de litri de lapte pe zi, când grâul se altoia pe pir, de-l semănau în Siberia şi-l culegeau în Canada, iar porumbul...

Transferuri orientate spre viitor

Dacă în iarnă Pandurii a adus doar jucători care să-i folosească pe termen scurt, pentru atingerea unor obiective imediate, în această vară echipa gorjeană se vede nevoită să privească mai mult spre viitor. Pandurii a intrat de mai bine de o jumătate de an în era „autofinanțării”, fapt care o obligă să facă, acum mai mult decât oricând, afaceri din...

Prima etapă de înscriere la grădiniță, la final

Astăzi se încheie, oficial, prima etapă de înscriere la grădiniță a copiilor nou-veniți pentru anul școlar 2016 – 2017. O altă etapă va debuta la începutul ultimei săptămâni din această lună. Ministerul Educației și Cercetării Științifice a stabilit că înscrierea la grădiniță pentru anul școlar 2016 – 2017 se va desfășura în două etape, precedate de cea de reînscriere. Prima...

Epilepsia şi bolile de inimă, incompatibile cu şofatul

Persoanele, care au tulburări grave de ritm cardiac sau epilepticii care fac crize dese, nu vor primi niciodată acceptul medicilor pentru a obţine un permis de conducere. Cel puţin acestea sunt reglementările legale în vigoare, iar medicii nu trebuie să le încalce. Bolile de inimă grave, diabetul zaharat sau tulburările neurologice care afectează sistemul nervos central sau periferic sunt...

Post vacant la o primărie din judeţ

Primăria Oraşului Târgu-Cărbuneşti organizează concurs de recrutare pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie, vacantă, de consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent în cadrul Compartimentului juridic. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 12...

Comenzi pentru tichetele de grădiniţă aferente lunilor mai şi iunie

Programul guvernamental “Fiecare copil în grădiniţă” continuă să fie derulat la nivelul municipiului Târgu-Jiu unde există peste 200 de beneficiari ai tichetelor lunare de 50 de lei pentru preşcolarii care fac parte din familii ale căror venituri nu depăşesc 284 lei pe membru de familie/lună. Direcţia Publică de Protecţia Socială (DPPS) Târgu-Jiu aşteaptă în această perioadă tabelele cu prezenţa preşcolarilor...

Afaceristul acuzat de evaziune fiscală, pus în libertate

Marius Popovici, bărbatul de 63 de ani, administrator al unei firme, din Târgu-Jiu, a fost eliberat după cele 24 de ore petrecute în arest, sub acuzația de evaziune fiscală. În urma audierilor, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj au dispus, miercuri seara, măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, în cazul său, fiind...

Baza de tratament Săcelu se deschide oficial sâmbătă

În prezența directorului CEO, Ionel Ilie, și a celor însărcinați cu bunul mers al Bazei de Tratament Săcelu, Ion Rușeț și Ștefan Cherciu, spațiul de relaxare al minerilor și energeticienilor se deschide, sâmbătă, oficial, publicului. Hotelul de două stele, dotat cu 75 de camere, stă, de la finalul săptămânii, gratuit, la dispoziția angajaților CEO, pentru șapte zile de tratament,...

Galata la Târgu Jiu?

Pandurii ar putea avea un amical de gală la inaugurarea noii arene, una care capătă contur pe zi ce trece. Stadionul începe să se înalțe, peluzele deja au ajuns la nivele superioare, iar constructorii spun că ar putea finaliza mare parte din lucrări, cât să se poată juca fotbal pe acest teren, chiar de la începutul anului viitor. Având...

Specialiștii în sănătate vin cu recomandări pentru perioada caniculară

Dat fiind faptul că urmează câteva zile cu temperaturi caniculare, medicii recomandă populaţiei să asculte sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00 Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj fac şi ei un apel la populaţie să respecte sfaturile medicilor. În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide...

Ca la noi, la nimeni – Dezastrul din Agricultură, al bruxellezului Achim Irimescu!

Dezastrul din agricultura României nu-i de ieri, alaltăieri, ci chiar de pe vremea Guvernului condus de Petre Roman, care nici el n-a fost de capul lui. Destrămarea lucrului pe mari suprafeţe agricole era gândit de Occident, cu largul concurs al oamenilor din interior aflaţi al putere. Adică, cu girul preşedintelui ales în Duminica Orbului, pe 20 mai 1990, Ion Ilici...

Încasări de peste 52 milioane de lei pentru Finanţele din Gorj

Din programul de încasări repartizat de Ministerul Finanţelor Publice, în luna mai 2016, în sumă de 47.310.000 de lei, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj a realizat un volum al încasărilor în sumă de 52.768.740 lei, ceea ce reprezintă un grad de realizare de 111,54%, respectiv o depăşire cu 5.458.740 lei. În structură, pe bugete, încasările realizate la bugetul...

Gilortul, în focurile barajului

Campioana județeană la fotbal din sezonul 2015-2016, Gilortul Târgu Cărbunești, caută în acest weekend la Sibiu un rezultat care să-i permită să viseze la promovarea în liga a 3-a. După un sezon în care nu au avut mari emoții în campionatul Ligii a 4-a gorjene, Gilortul Târgu Cărbunești își dă examenul de maturitate în cadrul barajului de promovare în al...

Românii și producțiile românești, la Cannes

Palme d’Or-ul 2016 a fost obţinut pe meritate de regizorul britanic Ken Loach pentru I, Daniel Blake, care distribuit de Independenta Film va ajunge și în cinematografele din țara noastră în această toamnă. Filmul, care redă brutalitatea sistemului social din Anglia și lupta unui om care îmbolnăvindu-se de inimă trebuie să înfrunte birocrația absurdă, lansează un apel, un apel...

Sumă jenantă strânsă pentru Cuminţenia Pământului

Guvernul României şi Ministerul Culturii continuă campania de susţinere a subscripţiei naţionale pentru achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi “Cuminţenia Pământului”. Suma de 212.000 euro a fost strânsă, până la data de 15 iunie, în campania de subscripţie naţională iniţiată de Guvernul României pentru achiziţionarea operei brâncuşiene. Suma a fost anunţată de purtătorul de cuvânt al Guvernului, la conferinţa de...

Arest prelungit pentru bărbatul acuzat de crima din parc

După aproximativ două luni petrecute după gratii de Tudorică Mircea Albu, procurorii care îl acuză că l-ar fi omorât în bătaie pe rivalul său în dragoste, au solicitat instanței prelungirea măsurii preventive cu încă o lună. Judecătorii de la Tribunalul Gorj au admis cererea și au decis, aseară, să stea până pe 23 iulie. Decizia poate fi contestată. Bărbatul...

Motivul pentru care Condescu cere recuzarea judecătorului, în procesul de la Tribunalul Olt

Fostul președinte al Clubului Pandurii Târgu-Jiu s-a prezentat, miercuri, din nou la Tribunalul Olt. După 40 de termene în care a recunoscut competența judecătorului de caz, Marin Condescu a cerut, brusc, recuzarea acestuia. Surse judiciare susțin că motivul este acela că ar fi fost admise probele propuse de procurori, decizie care, în opinia lui Condescu, ar fi dus la...

Dr. Zegrean: „A crescut alarmant numărul tinerilor cu accidente vasculare”

Secția Neurologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu funcționează la capacitate maximă. Medicul șef al secției spune că, din păcate, apar tot mai multe cazuri de accident vascular cerebral (AVC) în rândul tinerilor. Din păcate, accidentul vascular cerebral (AVC) se remarcă în rândul din ce în ce mai multor persoane tinere, care au un stil de viaţă haotic...