10.4 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024

Arhive Zilnice: 16 septembrie 2016

Schimbări în echipa ALDE Gorj

Eduard Lădaru, consilier municipal al ALDE Gorj, va prelua de săptămâna viitoare și organizația Târgu-Jiu a acestui partid politic, din postura de președinte. Dian Popescu, copreședinte al ALDE Gorj, a anunțat azi noua modificare, din funcție fiind detronat Dorin Pârcălăboiu, dar și viitoarele schimbări de la organizația de tineret. Acesta a menționat că se caută un nou lider al...

Gorjenii, aproape de liderul Steaua

Gorjenii, calificați matematic în play-off! Pandurii Târgu Jiu s-a impus pe teren propriu, la Severin, în fața celor de la ASA Târgu Mureș, scor 1-0. După o primă repriză în care cele două echipe şi-au disputat mai mult mijlocul terenului, iar ocaziile de gol au lipsit, Pandurii a avut iniţiativa în partea secundă, când Grecu şi Ţucudean au pus...

Fiul liderului Marciuc, iar reținut 24 de ore pentru lovire!

La un an după ce a fost reținut pentru lovirea unei vânzătoare și tulburarea liniștii și ordinii publice, fiul liderului sindical din CEO, Adrian Marciuc, a ajuns iar în mâinile oamenilor legii pentru aceleași infracțiuni. Tânărul Robert Marciuc, de 19 ani, a fost reținut, pentru 24 de ore, după ce aseară ar fi lovit membrii unei familii din Motru,...

Ilie a demisionat din funcție!

În cadrul conferinței de presă a ALDE Gorj de astăzi, copreședintele Dian Popescu le-a dezvăluit jurnaliștilor că managerul interimar al CEO, Ionel Ilie și-a înaintat demisia din funcție, ministrului Energiei, cu câteva luni în urmă. Dian susține că ministrul Grigorescu a refuzat să accepte retragerea lui Ilie pe motiv că respectivul este ,,un profesionist,,. Schimbarea CS-ului CEO va duce...

Primăria Târgu-Jiu anunță organizarea unor ateliere ,,de limbi” pentru elevi!

<<Primăria Municipiului Târgu Jiu, prin Centrul  Național de Informare și Promovare Turistică ‘’Constantin Brâncuși’’, în colaborare cu Asociația Cultural–Literară Arados, organizează în perioada 18-19.09.2016, o serie de activități culturale, cu ocazia Festivalului Internațional ,,Zilele Arados’’. Pe parcursul celor două zile vor avea loc o serie de evenimente artistice, ateliere de limbi pentru elevi, traduceri de poezi și spectacole de...

Vezi lista completă cu disponibilizații din CEO

”CE Oltenia publică lista nominală a personalului afectat de planul de disponibilizare în 2016, cu solicitarea expresă ca orice sesizări de neconformitate să fie transmise d-lui Ionel Ilie, Președinte de Directorat. Cazurile vor fi analizate, iar rezultatele cercetărilor vor fi, de asemenea, făcute publice pe site-ul companiei. Nr. Crt. Suc/Subunit Numele și prenumele: 1 CRPFM Sacelu PASARIN, CRISTIAN 2...

Deputata Khraibani(PRU): Îl vrem pe Ponta premier!

Parlamentarul PRU de Gorj, Camelia Khraibani, susține cu tărie că deputatul Victor Ponta merită să redevină premierul României, deoarece a demonstrat că a fost cel mai bun prim-ministru pe care l-a avut țara în ultimii ani. Khraibani este unul dintre parlamentarii Partidului România Unită care are o astfel de poziție publică, în ultimele două zile. Mai exact o poziție...

Iordache a fost chemat la ALDE, în mai

Cu patru luni în urmă, Dian Popescu l-a invitat pe Ion Iordache la ALDE. Dian susține că de atunci știa că Iordache era membru a PSD. ,,Iordache m-a refuzat pe motiv că vrea să rămână în PSD. Eu știam că era membru al acelui partid", a declarat azi Dian Popescu. La PSD Gorj nimeni nu știa în schimb că...

Graure și Petrescu, și ei la Sara

Octavian Graure, contabil-șef, la SE Ișalnița, și Ilie Petrescu, consilier PSRo la Motru au fost și ei prezenți la marea întâlnire politică de vineri seara de la Hotel Sara din Țicleni, locul în care au fost întruniți membrii ALDE Gorj. Informația a fost confirmată azi de către Dian Popescu. De altfel Gorjeanul a a anunțat în exclusivitate săptămâna aceasta...

Un avocat a solicitat audierea Alinei Gorghiu în dosarul Turceni-Rovinari

Victor Ponta şi Dan Şova au mers, astăzi, la sediul instanţei supreme pentru un nou termen în dosarul Turceni-Rovinari. În cadrul şedinţei avocatul unuia dintre inculpaţi a cerut audierea Alinei Gorghiu şi a altor persoane. Procesul a fost amânat pentru 14 octombrie. Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să decidă dacă admit audierea copreşedintelui PNL, Alina...

Ce a declarat un fost pandur după golul din EL, dar și despre înfrângere

Fostul pandur, Cristian Săpunaru, a marcat al doilea gol al Astrei împotriva Austriei Viena, dar reușita fundașului nu a fost suficientă pentru ca giurgiuvenii să obțină un punct în primul meci din grupele Europa League. Campioana României a pierdut, scor 2-3, iar fotbalistul Astrei a oferit primele reacții la finalul partidei: "Am intrat un pic cam timorați pentru că era primul...

Cine intră gratis la meciul cu Târgu Mureș

Clubul Pandurii Târgu Jiu anunţă că de astăzi au pus în vânzare la casele de bilete ale Stadionului Municipal din Severin, tichetele pentru meciul cu ASA Târgu Mureş. Biletele se pot procura de la cele doua case de bilete situate lângă stadionul din Severin, vizavi de Piaţa Meva, între orele 09.00 şi 20.30. Preţul biletelor pentru acest meci sunt următoarele: –...

Dian: Ionel Ilie a fost vineri la Sara

Senatorul ALDE Gorj, Dian Popescu, a confirmat astăzi că managerul interimar al CEO, Ionel Ilie, a fost prezent vineri seara la Țicleni la Hotel Sara, la invitatia sa. În același timp la Sara se desfășura o întâlnire politică a ALDE Gorj la care participau peste 40 de persoane, consilieri ai partidului și membri ai conducerii filialei județene. Discuțiile cu...

Șeful CNADNR a cerut accelerarea lucrărilor în Defileul Jiului

Cătălin Homor, director general al CNADNR, a făcut o vizită de lucru pe DN 66 Rovinari - Bumbeşti Jiu - Petroşani, acesta solicitând accelerarea lucrărilor executate în Defileul Jiului. „Am continuat vizita de lucru pe DN 66, un alt obiectiv important al Companiei. Pe lotul I am constatat un stadiu avansat de excuţie al lucrărilor şi am...

SDN Târgu-Jiu toaletează copacii de pe marginea DN 67 D

Secția Drumuri Naționale (SDN) Târgu-Jiu acționează pe DN 67 D, în zona Celei, Tismana - Apa Neagră, pentru toaletarea copacilor de pe marginea drumului. Scopul acestei acțiuni este de a asigura o mai bună vizibilitate pentru participanții la trafic, dar și pentru a se evita formarea lunecușului, în timpul iernii, ca urmare a căderii chiciurei formate pe crengi. Traficul...

Festivalul Răciturilor de la Tismana, la a VIII-a ediție

Festivalul Răciturilor, care este organizat de câţiva ani în localitatea gorjeană Tismana, se află anul acesta la cea de-a VIII-a ediţie. Manifestările vor avea loc mâine, la ora 12:00, la Vila Rusu din Tismana. Organizatorul evenimentul este filiala judeţeană a Asociaţiei Naţionale de Turism Rural Ecologic şi Cultural (ANTREC). Evenimentul din acest an este dedicat sculptorului gorjean Constantin Brâncuşi,...

SANITAS a stabilit programul acțiunilor revendicative. Grevă generală pe 31 octombrie

Având în vedere desfăşurarea evenimentelor din ultima perioadă și faptul că membri SANITAS au obosit așteptând, Consiliul Național SANITAS a hotărât următorul program de acţiuni revendicative: "Începând cu data de 19 septembrie 2016 toate organizaţiile SANITAS vor începe strângerea de semnături pentru declanşarea conflictelor de muncă; Începând cu 20 septembrie a.c., în fiecare zi de marţi vom picheta câte...

Accident cu victime, în Târgu-Jiu

Trei femei au fost victimele unui accident rutier, produs în această dimineață în centrul municipiului Târgu-Jiu. Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, două dintre femei au acceptat să mearga la spital, ele fiind transportate la UPU pentru investigații, cealaltă persoană accidentată refuzând transportul la spital.

Cărbune cu porția: Directorul Ilie face de rahat minerii și energeticienii din CEO

Printr-o adresă semnată, marți, de către președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia, Ionel Ilie, minerii și energeticienii, care au solicitat cota de cărbune în natură, sunt obligați să intre în posesia lignitului într-o singură zi și asta în maxim trei tranșe. Măsura este abuzivă, consideră beneficiarii cărbunelui din CEO, care susțin că decizia lui Ilie contravine anexei la CCM, semnată...

Protest al transportatorilor, la Târgu-Jiu

Călătorii care au ajuns joi, 15 septembrie 2016, în Autogara Târgu-Jiu au observat în parbrizele microbuzelor și autocarelor însemnele protestului transportatorilor. Cele aproximativ 40 de firme care vin în autogara din municipiu s-au solidarizat cu colegii, protestând împotriva tarifelor enorme ale RCA. Transportatorii rutieri au protestat, joi, în Piața Victoriei, între orele 9.00 - 15:00, nemulțumiți de creșterea tarifelor RCA,...

Fiul unui fost comisar al Gărzii Financiare a lovit doi polițiști cu mașina: Verdictul procurorilor!

Gheorghe Dorin Petcu, tânărul de 27 de ani, care a petrecut și o noapte în arest, în luna mai, după ce a lovit cu mașina de lux doi polițiști, a fost trimis în judecată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru ultraj. Dosarul a fost trimis la Judecătoria Târgu-Cărbunești. Instanța a dispus și prima măsură...

O singură persoană cu handicap, încadrată pe piaţa muncii din judeţ

În ciuda faptului că mii de şomeri îşi găsesc un job fie în judeţ, fie în străinătate, în urma utilizării serviciilor de mediere ori consiliere oferite de reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, procedura de încadrare a persoanelor cu handicap pare că bate pasul pe loc, fiind una deosebit de greoaie, în ciuda facilităţilor oferite...

Popeangă, deputatul neeligibil al PNL Gorj

Vasile Popeangă, parlamentar PSD și apoi PMP, a trecut cu adeziune în rândurile Partidului Național Liberal Gorj. Acesta a declarat public că nu va mai candida pentru un nou mandat de deputat, având în organizație doar poziția de membru al BPJ-ului și responsabilități în Colegiul V unde este parlamentar. Cu siguranță însă, discuțiile lui Popeangă cu liderii partidului s-ar...

Modernizare blocată pentru o școală autorizată sanitar

Eforturile autorităților locale din Scoarța de a avea unitățile de învățământ de pe raza comunei autorizate sanitar își arată acum “roadele”, un proiect de modernizare a toaletei de la școala situată chiar în centrul comunei nefiind aprobat tocmai pentru că există o astfel de autorizație sanitară. Fonduri există suficiente la nivel central, însă din Gorj nicio școală nu a...

CEO se lubrifiază de 300.000 de lei

Complexul Energetic Oltenia SA organizează, luna viitoare, licitație pentru furnizarea de lubrifianți. Compania cumpără pentru un preț maxim de 302.163,83 fără TVA uleiuri lubrifiante și agenți lubrifianți pentru depozitul SE Rovinari, SE Turceni, SE Ișalnița, SE Craiova II. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 19 octombrie. A.S.

Pensie specială de serviciu pentru personalul de intervenție de la Ambulanță

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, o propunere legislativă care prevede că personalul de intervenţie din cadrul serviciilor de ambulanţă judeţene şi al serviciului de ambulanţă Bucureşti-Ilfov ar urma să beneficieze de o pensie specială de serviciu, reprezentând 80% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, dacă au vârsta minimă de 57 de ani...

Taxe noi la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu

Pentru că dorește să crească veniturile unității, conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu a decis să instituie taxe de parcare pentru cei care vor intra cu mașinile în curtea spitalului. Potrivit managerului Tiberiu Tătaru, banii strânși din aceste taxe vor fi utilizați pentru noi investiții. Echipa managerială a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu face eforturi pentru ca veniturile unității...

Bani pentru proiectele școlilor defavorizate

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a deschis la începutul acestei săptămâni apelurile de proiecte „Şcoală pentru toţi”, cu o alocare de 173,2 milioane euro, şi „Profesori motivaţi în şcoli defavorizate”, cu o alocare de 25 milioane euro din Programul Operaţional Capital Uman (POCU). „Şcoală pentru toţi” este un apel de proiecte care se adresează în primul rând, copiilor şi elevilor ,precum...

CJAS alocă, lunar, aproximativ 290.000 de lei centrelor de permanență

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj alocă, lunar, aproximativ 290.000 de lei celor 19 centre de permanenţă de pe raza judeţului nostru. Potrivit conducerii CJAS Gorj, în această sumă intră orele de lucru efectuate de personalul acestor centre. În ultimii doi ani, numărul centrelor de permanenţă din Gorj a crescut; în luna martie 2015 s-a dat în folosinţă...

Mașina Poliției, răsturnată după ce a fost lovită de o Dacie

O mașină de Poliție, condusă de un angajat al IPJ Gorj, s-a răsturnat, ieri, la Târgu-Jiu, după ce șoferul unui autoturism Dacia nu i-ar fi acordat prioritate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Omul legii se afla în timpul serviciului. Acesta lucrează la Serviciul de Logistică. ”Un bărbat de 60 de ani, în timp ce conducea un autoturism Dacia,...

APM Gorj marchează Săptămâna Europeană a Mobilităţii

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj participă la promovarea “Săptămânii Europene a Mobilităţii”, eveniment susţinut şi realizat de către Comisia Europeană, în perioada 16 - 22 septembrie 2016. Tema de anul acesta - “Mobilitatea inteligentă şi durabilă - o investiţie pentru Europa” - face referire la principalele trei moduri de transport durabil: transportul public, mersul cu bicicleta şi mersul pe...

Liceele cu elevi pasionați de limbile străine, așteptate să se înscrie la “Juvenes Translatores”

Liceele care au elevi pasionați de studiul limbilor străine se pot înscrie până pe 20 octombrie la cea de-a X-a ediție a concursului “Juvenes Translatores”, organizat de Direcția Generală Traduceri a Comisiei Europene (DG Traduceri). Înscrierile se fac prin completarea online a formularului de înscriere (disponibil pe site-ul concursului). Formularul de înscriere (unul singur pe școală) trebuie să conțină: numele...

Parametri îmbunătăţiţi ai energiei electrice pentru gorjeni

Cei peste 1,4 milioane de consumatori din judeţele: Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Vâlcea vor beneficia în anul 2016 de parametri de calitate îmbunătăţiţi ai energiei electrice furnizate. Purtătorul de cuvânt al CEZ Distribuţie, Roxana Mărgineanu, a declarat pentru presa naţională că acest lucru este posibil prin alocarea sumelor de 166,37 milioane lei în cheltuieli cu investiţiile...

Ca la noi, la nimeni – Ministresa Prună în aer, magistraţii nemulţumiţi!

S-a instalat toamna, prunele au căzut demult din prun. Singura Prună care se menţine pe un ditamai post de demnitate publică este Madam Prună Raluca, ministrul Justiţiei care şi ea trebuia să cadă demult! Din pricina prea multelor gafe de limbaj (una, de pildă, zicea că „În România, drepturile omului sunt un lux!”), de măsuri greşite în şi aşa...

Cărţi sosite pe adresa Atelierului Naţional de Poezie şi Critica Poeziei „SERILE LA BRĂDICENI” – la primire: Ion Popescu-Brădiceni –

I. Ţesături de sărbătoare Mi-au trimis pe adresa Atelierului Naţional de Poezie şi Critica Poeziei „Serile la Brădiceni” cărţi de poezie Ion Horea, Minerva Chira, Dumitru Tâlvescu, Nicolae Coande, Lazăr Popescu, Silviu Doinaş Popescu, Aurel Rău, Constantin Cubleşan, Vasile Ponea, Ofelia Martin Popescu, Viorel Surdoiu. Impresionantă avalanşă, trebuie să recunosc! La post şi prompt ca mai întotdeauna, am să comentez astăzi...

O nouă activitate la Centrul Christian

În cursul după-amiezii de ieri, la Centrul de Zi Christian din municipiul Târgu-Jiu s-a derulat cea de-a treia ediţie a evenimentului “Vedetă pentru o zi”. La acţiune au participat zeci de beneficiari ai instituţiei. “Încercăm prin acest gen de activităţi, să le deschidem perspectiva de a conştientiza faptul că este important să se concentreze asupra lucrurilor pe care le pot...

Greu cu ASA? Grigoraş: “E o echipă care nu cedează”

Pandurii dă piept, în această seară, de la ora 20.30, cu ocupanta locului 13 din Liga I, ASA Tg-Mureş. Dacă pe hârtie partida are o favorită certă, oficialii gorjenilor şi-au pus deja jucătorii în gardă. Cu - 3 la activ, oaspeţii vin după două victorii surprinzătoare cu CFR Cluj şi Dinamo, iar Petre Grigoraş se confruntă cu anumite probleme...

Concurs pentru elevii din liceele tehnologice

Elevii vorbitori de limba engleză și franceză din liceele tehnologice sunt invitați să participe la ediția a V-a a concursului ”Tehnologia zilei europene a limbilor”. Concursul se va desfășura pe 3 octombrie și este organizat de catedra de limbi moderne a Colegiului Agricol ”Traian Săvulescu” din Târgu Mureș, în parteneriat cu catedrele similare din Colegiul Economic Transilvania, Liceul Tehnologic ”Avram...

Donaţie de 100.000 euro pentru “Cuminţenia” lui Brâncuşi

Campania de susţinere a subscripţiei naţionale pentru achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi “Cuminţenia Pământului”, a atras o nouă donaţie majoră. Este vorba despre producătorul de software Bitdefender care s-a implicat cu un sprijin financiar de 100.000 euro. “Fiind prezenţi în întreaga lume şi devenind o echipă multinaţională, cu atât mai mult preţuim originile noastre: am alăturat cu mândrie brandului...

Săptămâna UE a Programării, în octombrie

Școlile din județul Gorj sunt invitate să participe la Săptămâna UE a Programării și să organizeze evenimente privind programarea sau alte competențe digitale în perioada 15 – 23 octombrie. Săptămâna UE a Programării este o mișcare condusă de voluntari care promovează importanța programării și a competențelor digitale în țările lor, în calitate de ambasadori ai Săptămânii Programării. Anul trecut, peste...

Zeci de gorjeni, înscriși la Școlile de Poliție din țară

71 de tineri din Gorj au toate șansele să îmbrace uniforma, după ce au susținut probele eliminatorii pentru admiterea în școlile de agenți de poliție ,,Vasile Lascăr” Câmpina și ,,Septimiu Mureșan” din Cluj. În total, la nivel național, 838 de candidați au fost admişi în urma concursului desfășurat săptămâna trecută. Aceștia se vor prezenta la școli, până pe 1...

Liber pentru șoferi prin Defileul Jiului

Traficul pe Drumul Național 66 între Petroșani și Bumbești-Jiu se va desfășura de acum încolo fără restricții pentru șoferi. Dacă toată vara cei care aveau treabă prin Defileul Jiului trebuiau să treacă dimineața devreme sau seara după ora 18.00, de acum încolo aceste restricții dispar. Muncitorii care au de modernizat porțiunea respectivă de șosea vor pleca de pe șantier...

Post vacant la Primăria Sadu

Primăria oraşului Bumbeşti-Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie, vacante de inspector, clasa I, gradul profesional debutant, la Compartimentul Financiar – Contabilitate. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Singura condiţie specifică necesară în...

La Spitalul Județean Târgu-Jiu, Șapte candidați respinși după selecția dosarelor pentru registratori medicali

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a 18 posturi vacante contractuale de execuție din statul de funcții. Dosarele de concurs s-au putut depune până la data de 12 septembrie, înscriindu-se nu mai puțin de 212 persoane. Șapte dintre acestea au fost respinse la selecția dosarelor. Proba scrisă va avea loc pe 20...

S-a majorat alocația de hrană în spitale

Executivul a aprobat, în ședința de miercuri, mărirea alocației de hrană în spitale, aceasta urmând să varieze între 10 și 19 lei pe zi. Astfel, după nouă ani, a fost elaborat un proiect de hotărâre prin care majorează nivelul alocaţiilor de hrană pentru pacienţii internaţi în unităţile sanitare cu paturi. Din octombrie, pacienţii internaţi vor avea parte de mese...

Concursul pentru șefia Poliției Târgu-Jiu, suspendat

Poliția Municipiului Târgu-Jiu va fi condusă, în continuare, de comisarul șef Nicolae Negrea, care a fost numit interimar după ce Mihai Birău a ieșit recent la pensie. Deși reprezentanții IPJ Gorj anunțau recent organizarea unui concurs prin recrutare din sursă internă, pentru ocuparea acestei funcţii, pe 7 octombrie, Ministerul Afacerilor Interne a sistat toate procedurile. Aceeași decizie a fost...

Șofer reținut după un control în trafic

Un bărbat de 53 de ani, din comuna Polovragi, a fost reținut, miercuri, pentru 24 de ore, sub acuzația de conducere a unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice. ”Fapta acestuia constă în două acte materiale, respectiv conducerea autoturismului neînmatriculat în luna aprilie şi septembrie. Cel în cauză a fost prezentat Parchetului şi Judecătoriei Novaci, ocazie cu care s-a dispus...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu este Crucea vieții și a Învierii pentru poporul Său

În Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci a vieții și a Învierii poporului său, Bunul Dumnezeu pare a lega anumite exigenţe ale chemării pilduitoare spre Împărăția cerurilor de cea mai provocatoare exigenţă umană: urmarea Chemării Mântuitorului nostru Iisus Hristos. “Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” Din Sfânta Evanghelie...

Poliţia Economică şi DSV, în controale comune prin satele din Gorj

Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au desfăşurat o acţiune având ca tematică verificarea magazinelor alimentare din mediul rural desfăşurată pe o perioadă de o lună (1–31 august 2016). Această acţiune a avut scopul la nivelul fiecărui judeţ de a verifica modul în care sunt respectate condiţiile de igienă în unităţile de vânzare cu amănuntul, care...

Elevii își aleg reprezentanții în consiliile de administrație ale școlilor

Luna aceasta, elevii trebuie să-și aleagă reprezentanții în consiliile de administrație ale unităților de învățământ. Potrivit calendarului anunțat de Consiliul Național al Elevilor, campania electorală se va desfășura în perioada 15 – 20 septembrie, iar alegerile în zilele de 21 și 22 septembrie. Conform prevederilor metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar, elevii...

Internaţional Băleşti continuă să uimească! Dan Vasilică: “Toţi şi-ar dori să cadă cu noi”

Formaţia Internaţional Băleşti tinde să devină una dintre echipele reprezentative ale judeţului Gorj. După ce tinerii juniori A1 au ajuns, acum doi ani, până în faza finală a Campionatului Național, formaţia de seniori se află într-un progres evident. Elevii lui Dan Vasilică au câştigat deja Super Cupa Gorjului în vara acestui an şi, surprinzător sau nu, şi-au propus să...