5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024

Arhive Zilnice: 21 septembrie 2016

Weber, de partea vârstnicilor

Construirea căminelor pentru persoanele vârstnice, în linie dreaptă, anunță deputatul PSD Gorj, Mihai Weber. De altfel, inițiativa legislativă privind asistența socială a persoanelor vârstnice (legea 17/2000) a primit aviz favorabil de la Consiliul Economic și Social, Comisia pentru muncă, familie și protecție socială și Consiliul Legislativ. Persoanele vârstnice nu pot beneficia de asistență socială din cauza inexistenței sau capacității...

Lovitură pentru Sânmărtean

Lucian Sânmărtean a fost anunţat că nu mai face parte din planurile echipei naţionalei. Mijlocaşul de 37 de ani susţine că a fost sunat chiar de Christoph Daum, căruia îi mulţumeşte pentru modul în care i-a transmis că nu va mai fi chemat la naţională. ”Am vorbit cu domnul Daum, mi s-a părut foarte corect. Am avut o discuţie imediat...

Accident la Runcu

Mașina proprietarei unei pensiuni din Runcu a fost implicată într-un accident rutier. Din primele informații, potrivit oamenilor legii două autoturisme s-au ciocnit frontal. În urma impactului două persoane în vârstă de 51, respectiv 29 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale. La fața locului s-au deplasat două ambulanțe.

Fiul unui sindicalist, obligat de judecători să nu meargă prin ”restaurante, baruri”

Judecătorii de la Tribunalul Gorj au analizat, astăzi,  contestația formulată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, după ce prima instanță a dispus punerea fiului sindicalistului Adrian Marciuc și a amicului său sub control judiciar. Anchetatorii au cerut o măsură mai aspră, iar magistrații au mai stabilit o obligație pe care va trebui să o respecte...

S-au retras din CS-ul CEO, la scurt timp după numire

Doi supraveghetori, numiți la începutul săptămânii trecute, în Consiliul de Supraveghere al CEO, s-au retras. Anunțul vine chiar de la ministrul Energiei, Victor Grigorescu. Potrivit News.ro, administratorii care s-au retras sunt Simona Fătu și Constantin Jujan. Constantin Jujan, fostul director al Complexului Energetic Hunedoara, a fost convins în urmă cu două săptămâni să se înscrie în Partidul Mișcarea Populară. Acesta...

O veste bună pentru CEO, dată de Iriza și Dian!

Scarlat Iriza și Dian Popescu, parlamentari ALDE Gorj, anunță că proiectul pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012 a primit ieri,  aviz favorabil, din partea Comisiei  pentru transporturi şi energie din Senat.  ,,S-a făcut astfel, încă un un pas important pentru Sistemul Energetic Național, din punct de vedere al sustenabilității energetice a României pe...

Un șef din CEO le cere judecătorilor să-l lase să plece la Rio: Verdictul instanței

Curtea de Apel Craiova a decis, în urmă cu puțin timp, când va analiza contestația formulată de procurorii DNA în cazul lui Daniel Antonie. Directorul Sucursalei Divizia Minieră a fost învoit, săptămâna trecută, de magistrații Tribunalului Gorj, ”să părăsească teritoriul României în perioada 16-23 octombrie 2016, pentru a participa la Congresul Mondial Minier în Brazilia, la Rio de Janeiro”....

Percheziții încheiate cu rețineri pe bandă: Hoții apelau la mila păgubiților din Gorj

În urma celor 22 de percheziții desfășurate, ieri, pe raza județelor Prahova și Ilfov,  la persoane bănuite de furturi din locuințe, 23 de persoane au fost reținute de polițiști. Faptele ar fi fost comise în mai multe județe, printre care se află și Gorjul. Infractorii se împrieteneau cu proprietarii locuințelor pentru a intra în casă, iar apoi acționau. În timpul descinderilor...

Mâine, la Târgu-Jiu, marş al bicicliştilor

Agenția pentru Protecția Mediului Gorj va marca Săptămâna Mobilității Europene printr-un marș al bicicliștilor programat să aibă loc mâine, 22.09.2016, ora 10, în municipiul Târgu Jiu pe traseul Parcarea LIDL – Bulevardul Ecaterina Teodoroiu – Str. Vulcan - Parcul Debarcader – Str. Vasile Alecsandri  - B-dul Constantin Brâncuşi - Piaţa  Prefecturii. La acțiune sunt așteptați voluntari din rândul locuitorilor...

Procurorii cer arest preventiv pentru fiul lui Marciuc

Judecătorii de la Tribunalul Gorj analizează, în acest moment, contestația formulată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, după ce prima instanță a dispus punerea fiului sindicalistului Adrian Marciuc și a amicului său sub control judiciar. Anchetatorii cer să fie luată măsura arestării preventive, după ce suspecții ar fi agresat în weekend o familie din Capitală....

Șofer din Polovragi, arestat pentru 30 de zile

Valentin Pacearescu, bărbatul de 53 de ani, din comuna Polovragi, care a fost reținut pe 14 septembrie pentru 24 de ore, pentru că ar fi condus o mașină pe drumurile publice, deși avea suspendat acest drept, s-a întors ieri în arestul Poliției Gorj. Procurorii au contestat măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Novaci săptămâna trecută, iar Tribunalul Gorj a dispus aseară...

Accident de muncă la firma unui cetățean turc

O femeie de 37 de ani, din municipiul Motru, a ajuns aseară la spital, în urma unui accident de muncă. Aceasta este angajata unei fabrici de prelucrare a lemnului din localitatea Însurăței, SC Ihne Company SRL. ”Polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat de 33 de ani, din localitate, despre faptul că la punctul...

Noile sucursale = externalizare! Minerii din CEO, puși să-și semneze condamnarea la locul de muncă

Realizarea sucursalelor Complexului Energetic Oltenia, la Rovinari și Motru, și a celei de conservare pe linia Husnicioara-Seciuri, nu este văzută cu ochi buni de anumiți lideri sindicali din CEO. Aceștia reclamă faptul că minerilor li se cere deja să semneze acte adiționale la CCM, pentru a se trece de bună-voie în subordinea noilor sucursale miniere, fără a li se...

Noi dezvăluiri după tragedia de la Berlin – Tânărul din Târgu-Cărbunești și-a dat demisia cu câteva ore înainte să-și găsească sfârșitul în mall

Noi detalii au ieșit, ieri, la iveală în cazul lui Mădălin Limbergher, tânărul care a murit, după ce a căzut de la etajul I al unui mall din Berlin. Gorjeanul în vârstă de 26 de ani se întorsese în Germania luni, iar marți a mers la serviciu, fiind angajat în mall, la un stand cu produse cosmetice. Reprezentanții companiei...

Baschetbalist târgujian, executat silit pentru neplata creditului ipotecar

Un tânăr baschetbalist târgujian va rămâne fără apartamentul dobândit în urma contractării unui credit bancar. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj, prin Serviciul Colectare şi Executare Silită Persoane Fizice, va organiza mâine, 22 septembrie, o licitaţie publică pentru vânzarea imobilului lui Remus Leon Focşanu, fost membru al echipei de baschet a Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Pentru că nu...

Botez pentru 600 de lei, în sala de mese a căminului studențesc al UCB

Universitatea “Constantin Brâncuși” (UCB) din Târgu-Jiu s-a alăturat, potrivit unei hotărâri recente a Senatului, instituțiilor de învățământ superior din țară, care obțin fonduri din nunți, botezuri și alte petreceri, ce se pot organiza în incinta căminului studențesc al instituției. De altfel, pentru un botez organizat, duminică, în sala de mese a căminului Debarcader în contul UCB au intrat 600...

Ambulanță SMURD, lovită în misiune

O ambulanță SMURD, aflată în misiune, a fost implicată, ieri, în jurul orei 13.00, într-un accident rutier, în apropierea Pasarelei din Târgu-Jiu. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, în urma impactului. Autospeciala s-a ciocnit cu un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din Târgu-Jiu. Polițiștii spun că șoferul, în timp ce se deplasa cu mașina...

Doi înjunghiați în Pandurașul!

A fost scandal, din nou, în cartierul Pandurașul în zona locuită de romii care se încaieră tot mai des în ultima vreme. În noaptea de luni spre marți mai mulți bărbați s-au luat la ceartă, iar doi dintre ei au fost înjunghiați. Agresorii au fugit și sunt căutați de polițiști și procurori pentru a fi trași la răspundere pentru...

Fiul accidentat al lui Guță, la proces

Magistraţii Judecătoriei Petroşani au stabilit pentru data de 11 octombrie a.c., primul termen de judecată în dosarul în care Nicolae Guţă junior este acuzat că a agresat o tânără de 18 ani. Fiul manelistului este judecat sub control judiciar şi se află internat într-un spital din Capitală, după ce a fost rănit, săptămâna trecută, într-un accident de circulaţie produs pe...

Regal de manifestări culturale, la „OMAGIU LUI BRÂNCUŞI”

La 140 de ani de la nașterea geniului sculpturii secolului XX, Constantin Brâncuși, autoritățile din Gorj au conceput un amplu program de manifestări culturale dedicate marelui sculptor. În acest context, astăzi, debutează proiectul cultural-cinematografic „OMAGIU LUI BRÂNCUŞI”, un eveniment inedit, derulat simultan în întregul judeţ. Manifestările se vor desfășura pe parcursul a trei zile. Anul 2016 reprezintă celebrarea a 140...

Seria documentarelor britanice continuă la Muzeul Județean Gorj

Muzeul Județean Gorj își așteaptă, săptămâna, aceasta vizitatorii cu o nouă proiecție de film din cadrul ”British Documentary”. De această dată, va fi proiectat documentarul ”Bucuria Logicii: The Joy of Logic”, realizat în anul 2013 de către regizorul britanic R. Cathlin Gale. În perioada mai – noiembrie 2016, Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” derulează, în parteneriat cu British Council, proiectul...

Spitalul Târgu-Cărbunești angajează economist

Spitalul Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției contractuale de execuție, temporar vacante de economist la Biroul achiziţii şi contractare. Candidații trebuie să aibă o vechime de minimum cinci ani, în specialitate. Proba scrisă se va desfășura pe 3 octombrie. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească...

Ca la noi, la nimeni – Ciorovăieli pe mici realizări, dar şi foarte mari amânări!

Mult aşteptatul raport despre situaţia reală a economiei al primului ministru, Dacian Julien Cioloş, prezentat, luni, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, la invitaţia Grupului parlamentar al PSD, n-a corespuns aşteptărilor. În schimb, a creat motive de adevărată ceartă – cu accente electorale – greu de înţeles. Mai ales pentru unul ca româno-francezul Cioloş, care se consideră neangajat politic. După...

Nebunie în Copou! Pandurii, la prima înfrângere în deplasare

Echipa gorjeană se deplasa la Iaşi la adăpostul a două victorii consecutive, dar după un joc în care n-a impresionat, cel cu ASA Tg-Mureş. De partea cealaltă, gazdele nu izbutiseră să mai câştige în campionatul intern de pe 5 august, iar antrenorul Nicolo Napoli se afla cu cuţitul la os înainte de această rundă. Filmul meciului Aşa cum anunţase, antrenorul Petre...

Edi Iordănescu cumpără abonamente de la Pandurii

Campania demarată de Galeria Durii şi clubul Pandurii Tg-Jiu de a vinde abonamente pentru a salva echipa de fotbal are ecou peste mări şi zări. Dacă târgujienii plecaţi în străinătate şi-au comandat tichete de acces pe stadion, nici fostul antrenor din oraşul lui Brâncuşi, Edi Iordănescu, nu a rămas pasiv la iniţiativă. Din câte se pare acesta va achiziţiona...

„Bucurie în Mișcare”, la Târgu-Jiu

Tinerii, care iubesc mișcarea sunt așteptați, sâmbătă, 24 septembrie 2016, la un eveniment unic, care se va desfășura în centrul municipiului Târgu-Jiu. Organizat de Asociația 11even din Cluj Napoca și susținut de Kaufland România, festivalul „Bucurie în Mișcare”  propune activități speciale pentru copiii cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani. Pe lângă spațiile de jocuri și concursuri, organizatorii...

Contabilii gorjeni, la ceas aniversar

Astăzi, 21 Sept. 2016, ora 15.00, are loc în sala de conferinţe a hotelului Lexi-Star Tg.Jiu , şedinţa festivă dedicată sărbătoririi Zilei Naţionale a Contabilului Român. La şedinţă au fost invitaţi să participe pe lângă experţi contabili și contabili autorizaţi, reprezentanţii instituțiilor Filiala C.E.C.C.A.R. colaborează, menţionăm, în primul rând, AJFP Gorj,Tribunalul Gorj și Judecătoria Tg.Jiu, Primăria Tg.Jiu, dar și IPJ...

De ce nu l-au lăsat să conducă lumea pe Nicolae Coande?

Antiplatonician încă din titlul cărţii, în „Nu m-au lăsat să conduc lumea”, Nicolae Coande o coteşte spre Ezra Pound, spre a fi, în fine, el însuşi, spre a provoca şi realiza diferenţa/ stilul/ omul. În viziunea sa, un homo sacer transmodernist deci, insul/ ensul/ (Constantin Barbu: „fiinţa este Ens en-sistens, Ensistenţă, iar Ensistenţa înseamnă existenţă căutând măsura, siguranţa, libertatea, temeiul....

Se menţine regula U21!

Regula jucătorului sub 21 de ani nu are caracter discriminatoriu şi poate fi aplicată în continuare, potrivit unei decizii luate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. “CNCD constată, într-un document trimis Federației Române de Fotbal, că inițiativa tratamentului diferențiat pe criterii de vârstă este justificată în mod obiectiv și rezonabil de un scop legitim, mijloacele de realizare sunt corespunzătoare și...

Pe 20 octombrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

În vederea creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă în rândul tinerilor, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj va organiza în data de 20 octombrie, cu începere de la ora 10.00, în Târgu-Jiu, la parterul clădirii din Campusul Studenţesc Debarcader al Universităţii “Constantin Brâncuşi”, din strada Tineretului nr. 1, evenimentul anual Bursa locurilor de muncă...

Noutăți pentru medicii care doresc eliberarea unui Certificat de Conformitate

Începând din 20 septembrie, medicii și farmaciștii, care doresc eliberarea unui Certificat de Conformitate nu mai trebuie să prezinte la Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) copii legalizate după documente. La depunere, copiile nelegalizate vor fi însoțite obligatoriu de originale și vor fi certificate sub semnatura de persoana desemnată din cadrul DSP să primească aceste dosare. După certificare, originalele se...

Sancţiune de 2.000 de lei pentru un depozit alimentar din Bălăneşti

În ultima săptămână, echipele de inspectori ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat inspecţii, controale tematice şi fizice în sectorul alimentar şi al sănătăţii animalelor, în unităţi din: Târgu-Jiu, Bălăneşti, Novaci, Alimpeşti, Târgu-Cărbuneşti, Baia de Fier, Bumbeşti-Piţic, Motru, Drăguţeşti, Băleşti, Turcineşti, Stăneşti, Prigoria, Crasna, Polovragi şi Albeni. Controalele au fost demarate în vederea verificării conformităţii...

BNR investește peste 15 milioane de lei în noul centru de date de la Târgu-Jiu

Banca Națională a României (BNR) a lansat o licitație pentru construirea unui imobil de birouri în Târgu-Jiu, care să fie folosit ca și centru de date. Contractul este estimat la 15,5 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de 2 ani. “Contractantul se obligă să execute pe riscul său lucrările de amenajare a centrului de date la Agenția...

Apel la donaţii pentru Cuminţenia Pământului

Campania “Brâncuşi e al meu”, demarată de Guvernul României şi Ministerul Culturii pentru strângerea sumei de 6 milioane euro, în vederea achiziţionării operei “Cuminţenia Pământului”, se apropie de final. Data limită până la care se pot face donaţii este 30 septembrie. Sculptura “Cuminţenia Pământului” a fost realizată de Constantin Brâncuşi în anul 1907 şi aparţine patrimoniului cultural naţional, fiind...

Joacă doljenii la Severin?

Universitatea Craiova are programată următoarea partidă de acasă tot pe Stadionul Extensiv. După meciul de la Voluntari, doljenii se întorc la Craiova pentru a da piept cu FC Botoşani. Cu toate acestea, se pare că televiziunile au ultimul cuvânt în ceea ce priveşte programarea meciurilor “Ştiinţei”. Astfel, posturile TV care transmit Liga I ar putea muta ora jocului, şi...

Daum nu-i “iubeşte” pe olteni!

Selecţionerul României, Christoph Daum, nu a convocat niciun jucător de la Pandurii Tg-Jiu sau Universitatea Craiova în lotul lărgit. Deşi ambele echipe din regiune au practicat un fotbal spectaculos, se pare că noul tehnician nu a fost impresionat de startul bun al celor două formaţii. Antrenorul german a anunţat jucătorii care fac parte din echipa naţională pentru partidele cu...

A fost stabilit programul ”Nocturnei Bibliotecii”

Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj a anunțat programul exact după care se va desfășura, anul acesta, evenimentul ”Nocturna Bibliotecii”. Potrivit programului transmis de reprezentanții Bibliotecii Județene ”Christian Tell”, seria manifestărilor incluse în programul ”Nocturnei Bibliotecii” va debuta la ora 18.30 și se va încheia la ora 23.00. ”Iniţiat la nivel naţional de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din...

Universitatea are meci “de şase puncte” la Voluntari!

După două rezultate de egalitate care i-au dus pe locul 4, doljenii vor să obţină un nou succes în deplasare. Precedentul a venit chiar pe terenul campioanei în exerciţiu, Astra Giurgiu, în runda cu numărul 3. Antrenorul Universităţii Craiova, Gheorghe Mulţescu, a declarat că echipa sa trebuie să fie mai eficientă dacă doreşte să învingă: “Obiectivul meu personal este...

Post vacant la o grădiniță din Târgu-Jiu

Grădiniţa cu Program Prelungit „Vis De Copil” din Târgu Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a postului contractual de execuție, temporar vacant, de îngrijitor. La concurs pot participa persoanele cu studii medii. Persoanele interesate au termen până pe 26 septembrie pentru a-și depune dosarele de înscriere. Aceste dosare trebuie să conțină: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului...

GORJFEST 2016 și-a deschis porțile

Ediția 2016 a Festivalului Internațional de Arte Vizuale GORJFEST a debutat, luni, la Târgu-Jiu. Deschiderea festivalului a fost marcată printr-o expoziție de artă a lemnului, semnată de elevii unui liceu de profil din Bulgaria. La ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Arte Vizuale GORJFEST, cea de-a XXVII-a la număr, și-au anunțat participarea 14 sculptori, opt pictori, șase fotografi,...

Reținut după ce și-a bătut vecinul cu țeava

Un tânăr de 29 de ani, din comuna Mătăsari, a fost reținut, luni seara, pentru 24 de ore, în urma unui scandal, care a avut loc pe 15 septembrie. Acesta este acuzat că a lovit un bărbat de 37 de ani, cu o țeavă. Unul dintre prietenii victimei a sunat la 112. ”Polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Mătăsari au...

SANITAS a declanșat protestele, V. Popa: „Ca să oprim exodul medicilor și asistenților în lumea largă, trebuie să-i plătim ca acolo!”

Sindicaliștii de la Federația SANITAS au pichetat, ieri, timp de 2 ore, Ministerul Muncii. Protestul face parte din programul de acțiuni SANITAS; în fiecare zi de marți, sindicaliștii vor picheta câte o instituție a statului în cadrul acțiunii numite ”Marțea SANITAS”. Liderul SANITAS Gorj spune că pentru a stopa exodul cadrelor medicale, salariile acestora trebuie să fie la nivelul...

Mecena prof.univ.dr. Gheorghe Mecu nu se dezminte organizând – Festivalul Internaţional de Muzică şi Poezie „Baia medievală”

La ora când scriem aceste puţine rânduri, Asociaţia Cultural-Ştiinţifică „Gheorghe Mecu” din Baia de Fier are preselecţii pentru participarea la un mare eveniment cultural-literar-artistic intitulat „Baia medievală”, ce va avea loc vineri, 23 septembrie, începând cu ora 10.00, de Ziua Zămislirii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. De ani buni, poetul şi omul cu suflet de aur Gheorghe Mecu, un Mecena al...

Strânsul măceșelor e în toi!

E freamăt zilele acestea printre pădurarii din cadrul Direcției Silvice Gorj, care trebuie să strângă nu mai puțin de 20 de tone de măceșe. Toate vor ajunge la export, iar pădurarii au normă pentru a recolta minim 300 de kilograme fiecare. Producția nu e una tocmai bună pentru că gerul din primăvară, care a compromis și culturile de vie,...

Încasări şi popriri pe creanţe de milioane de lei, la nivelul Finanţelor gorjene

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj a făcut public raportul de activitate pe luna trecută, din care reiese faptul că, din programul de încasări repartizat de Ministerul Finanţelor Publice, în luna august 2016, în sumă de 47.360.000 de lei, a fost realizat un volum al încasărilor în sumă de 56.070.887 de lei, ceea ce reprezintă un grad de...