9.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024

Arhive Zilnice: 8 februarie 2017

Mergea, out în primul tur

Perechea formată din tenismanul gorjean Florin Mergea și britanicul Dominic Inglot a fost învinsă de rușii Mihail Elghin și Andrei Kuznețov, cu 7-6 (3), 6-3, astăzi, în runda inaugurală a probei de dublu din cadrul turneului ATP de la Sofia. Competiția este dotată cu premii totale de 482.060 euro. Mergea și Inglot, favoriții numărul trei, au cedat după o oră...

Grindeanu, despre ministrul Justiției: Decizia mea e luată

Decizia în privința ministrului Justiției, Florin Iordache, va fi anunțată, mâine, după ședința de Guvern, a anunțat premierul Sorin Grindeanu. "O să am o discuție cu dânsul în seara asta sau mâine dimineață, iar mâine, după ședința de Guvern, mâine după-masă, o să vă anunț ce decizie am luat. (...) Decizia mea e luată", a declarat premierul Sorin Grindeanu....

FOTO: Încă 10 persoane reținute după scandalul din club

Încă zece persoane cu vârste cuprinse între 19 și 44 de ani au fost reținute, în urmă cu puțin timp, după încăierarea din clubul PM, din Novaci. Patru din acestea sunt din Bengești-Ciocadia, iar celelalte din grupul advers. În total, 11 tineri au ajuns după gratii în urma scandalului încheiat cu lovirea unui minor de 17 ani cu un briceag...

Moțiunea de cenzură, respinsă

Moțiunea de cenzură inițiată de PNL și USR împotriva Guvernului Grindeanu a fost respinsă, astăzi, de plenul reunit al Parlamentului. S-au înregistrat 161 de voturi "pentru" și 8 "împotrivă". Pentru a fi adoptată moțiunea ar fi trebuit să întrunească cel puțin 233 de voturi pentru. (A.C.)

4.000 de metri cubi de lemn, confiscați în Gorj

Garda Forestieră Vâlcea a realizat controale în luna decembrie și a aplicat 32 de amenzi contravenționale în valoare de 320.000 de lei (aproximativ 71.000 euro) și a confiscat 933 de metri cubi de lemn rotund și lemn de foc și 218 metri cubi de cherestea. Activitățile de control ale Gărzii Forestiere Vâlcea au continuat pe raza ocoalelor silvice de stat...

Cutremur de 4,2 în Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 4,2 pe scara Richter s-a înregistrat, astăzi, la ora 11.52, în zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). (I.M.)

Anunţul ANAF pentru contribuabilii gorjeni!

“Ultima zi a lunii februarie a.c (28 inclusiv) este dată limita până la care plătitorii de venituri cu regim de reţinere la sursă a impozitelor au obligaţia să depună declaraţia privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit – formularul 205 – pentru veniturile obţinute în anul 2016”, precizează ANAF într-un comunicat transmis astăzi. (I.M.)

Vezi când se termină lucrările la stadion!

Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, faptul că lucrările de modernizare şi extindere a Stadionului Municipal vor fi încheiate în luna iunie. Mai multe detalii în Gorjeanul de mâine! (I.M.)

Pandurii mută în defensivă

La Tg-Jiu va ajunge un fundaş central de la AS Trencin, Jeffrey Ket. Olandezul în vârstă de 23 de ani este un fotbalist polivalent, care poate evolua atât în centrul defensivei, dar şi pe bandă sau la închidere. Cota sa pe transfermarkt este de 100 de mii de euro, iar negocierile vor fi finalizate astăzi. În altă ordine de idei, din cauza...

Senatorul Iriza: Am votat acum majorarea cu 75% a indemnizației invalizilor de război

Senatorii au aprobat acum proiectul de lege care are ca obiect de reglementare majorarea cu 75% a indemnizației invalizilor și veteranilor de război și a văduvelor de război, dacă cele din urmă nu s-au recăsătorit. Majorările au fost stabilite printr-o ordonanță de Guvern la finalul anului trecut. ,,Aceste majorări sunt primele care vor fi aplicate după opt ani de...

Mașină radiată din circulație de spanioli, oprită în trafic de polițiștii din Cărbunești

Polițiștii din Târgu-Cărbunești au întocmit dosar penal unui bărbat depistat în timp ce conducea un autoturism care figura în bazele de date ca fiind radiat din circulație. ”Bărbatul de 35 de ani, din municipiul Aiud, județul Alba, a fost identificat în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Târgu-Cărbunești, înmatriculat în alt stat, iar din verificări s-a stabilit faptul că autoturismul era radiat din circulație...

Protest în Târgu-Jiu la IDP! Protestatarii discută cu administrația

Angajații IDP care urmează să fie disponibilizați protestează la sediul unității subordonate Consiliului Județean Gorj.140 de persoane și-au primit astăzi preavizele, ei fiind nemulțumiți că urmează să fie disponibilizați.Oamenii sunt supărați că nu îi mai angajează nimeni din cauza vârstei înaintate.Acum, salariații discută cu conducerea legat de nemulțumirile lor.

Angajata unei primării din Gorj, acuzată de neglijență în serviciu

Polițiștii din cadrul Postului de Politie Schela au fost sesizați, aseară, despre faptul că un funcționar public în cadrul primăriei, responsabil cu evidenta registrului agricol, ar fi acordat o adeverință pentru o femeie din comuna Schela, la solicitarea acesteia. Documentul era necesar la Serviciul Public Comunitară Local de Evidenţă a Persoanelor Bumbești-Jiu, pentru eliberarea cărții de identitate pentru fiul său. ”Din verificări...

12 noi medicamente, pe lista compensatelor

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat marţi că Guvernul urmează să adopte în această săptămână o hotărâre privind introducerea a 12 molecule pe lista de medicamente compensate și gratuite. Acestea vor trata, în principal, afecțiuni oncologice și hematologice. De asemenea, Bodog a spus că negocierile pentru contractele cost-volum pentru tratamentul hepatitei C stadiul F4 cu interferon free se vor...

Fenomene astronomice de amploare!

Pe 11 februarie, este eclipsă de Lună prin penumbră, un fenomen interesant, în care umbra mai difuză a Pământului se poziţionează pe suprafaţa Lunii. Dacă va fi senin, Luna va căpăta o nuanţă de gri închis în timpul eclipsei. În 2017, vor fi şi două eclipse de Soare, una inelară, în 26 februarie, iar cealaltă totală, din 21 august,...

Aviz contribuabililor gorjeni!

În luna februarie 2017, trebuie depuse la Fisc, după caz, documentele precizate mai jos. Până la 10 februarie  2017, inclusiv: - Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni/Declaraţia de radiere pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010. Se depune de către persoanele juridice care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului...

Transportul de Covrigi, motiv de tensiune între mineri

Patruzeci de mineri, salariați ai Carierei Roșiuța și ai Carierei Lupoaia, s-au arătat nemulțumiți, ieri, la ieșirea din schimbul unu, când au văzut că vor ajunge acasă cu un minibuz și nu cu un autobuz, în care ar fi încăput toți. Problema se datora unei defecțiuni a mijlocului de transport cu 50 de locuri, în locul autobuzului, în stația...

Liber la păcură în loc de gaze, pentru trei termocentrale

Ministerul Energiei vrea să modifice Hotărârea de Guvern privind Programul de iarnă în domeniul energetic, astfel încât unele termocentrale să poată utiliza păcură în loc de gaze până la 15 martie 2017, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, lansat în dezbatere publică pe site-ul instituţiei. Programul de iarnă aflat în prezent în vigoare prevede, în anexa 1A, că unele...

Rânca, plină cu elevi veniți în vacanță

Sute de copii sunt în aceste zile în vacanța de iarnă la Rânca, pârtia principală din stațiune fiind arhiplină, alături de cei mici fiind prezenți și părinții acestora. Bucuria micuților e cu atât mai mare cu cât ninge încă de luni în zona montană a județului, în stațiune așternându-se un strat consistent de zăpadă, care doar drumarilor le dă...

Ponta nu a putut anula ordinul prin care i s-a retras titlul de doctor în drept

Curtea de Apel Bucureşti a respins, marţi, cererea prin care fostul premier Victor Ponta, deputat de Gorj, a solicitat anularea ordinului ministrului Educaţiei prin care i-a fost retras titlul de doctor în drept. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs. Ponta nu a fost, marţi, la Curtea de Apel Bucureşti, el fiind reprezentat în sala de judecată...

Percheziții în Gorj și Neamț, după falsificarea de documente pentru întocmirea unor dosare de pensionare

Reprezentanții Direcției Generale Anticorupție au efectuat, ieri, mai multe percheziții în Gorj și Neamț, la locuințele unor suspecți acuzați că ar fi falsificat documente pentru întocmirea unor dosare de pensionare. ”Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciile Judeţene Anticorupţie Neamț și Gorj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, ca urmare a desfășurării unui complex...

Motivul pentru care procesul chirurgului acuzat de luare de mită a fost amânat pe 24 februarie, de Dragobete

Primul termen al procesului fostului manager al Spitalului Municipal Motru, Teodor Codrin Zavate, s-a încheiat, luni, cu o amânare, la Curtea de Apel Craiova. La cererea avocatului său, care a solicitat acordarea unui răgaz pentru pregătirea apărării, instanța a stabilit ca următoarea înfățișare să aibă loc pe 24 februarie, ocazie cu care va fi analizată și măsura controlului judiciar,...

Moșoiu, emoții pentru ziua de 13!

Fostul primar de la Drăguțești, Vasile Moșoiu, va afla săptămâna viitoare de la instanța de judecată, dacă a fost sau nu incompatibil în perioada în care a ocupat funcția publică, așa cum a susținut anul trecut Agenția Națională de Integritate. Curtea de Apel Craiova a stabilit pentru 13 februarie termenul de pronunțare a sentinței în acest dosar, dosar în...

Gorjenii pot beneficia de efectele haloterapiei la Salina „Tudor Vladimirescu”

Inaugurată în luna ianuarie 2013, Salina Artificială de suprafaţă din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu se ridică la standarde înalte de calitate, fiind şi unica salină din sistemul sanitar. Pentru a beneficia de şedinţe de haloterapie, persoanele care nu sunt internate la Spitalul de Pneumoftiziologie au nevoie de un bilet de trimitere de la medicul...

Medicul Cornel Munteanu, un epigramist de certă valoare

Termenul de epigramă provine din latinescul “epigramma” şi din limba greacă “epigramma”, cu sensul “inscripţie”. Cuvântul “epigramă” denumea la vechii greci inscripţiile şi dedicaţiile de pe pietrele funerare, de pe soclurile statuilor şi ale monumentelor de artă. În oarecare măsură, se asemăna cu epitaful (inscripţie funerară). Aceste inscripţii şi chiar dedicaţii, uneori, deveneau satirice, ironizând unele vicii, aşa cum,...

S-a modificat programul etapei 24

Pandurii nu va mai juca, luni, cu Concordia Chiajna, iar derbiul dintre Craiova şi Steaua a fost mutat sâmbătă. ISB Media Holding Ltd, în acord cu televiziunile difuzoare ale Campionatului Național Liga 1 Orange, a comunicat noul program și televizările etapei a 24-a. VINERI, 17 februarie Ora 20.00 CFR Cluj - ASA Târgu Mureș LOOK TV / PLUS, DIGI SPORT, DOLCE...

Post vacant la Direcția Județeană pentru Cultură

Direcţia Judeţeană pentru Cultură Gorj a scos la concurs funcția publică de execuție, vacantă, de consilier, clasa I, grad profesional superior din cadrul Compartimentului Patrimoniu Cultural Național Mobil și Imaterial. Postul este destinat candidaților cu studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul istorie, sociologie, antropologie,...

Modificări în calendarul simulărilor examenelor naționale

Ministerul Educației Naționale a modificat calendarul simulărilor examenelor naționale planificate în luna martie a acestui an. Un ordin în acest sens a fost publicat, la începutul acestei săptămâni, în Monitorul Oficial. Modificarea a survenit în ceea ce privește data în care elevii de clasa a VIII-a, a XI-a și a XII-a vor susține proba la Matematică, respectiv proba obligatorie a...

Ca la noi, la nimeni – Fără ramuri de măslin, numai ramuri de spini!

Mult aşteptatul discurs al Preşedintelui României, Klaus Werner Iohannis, în faţa plenului reunit al Parlamentului, în noul său mandat, a fost un eşec total. A renunţat la sobrietate şi responsabilitatea de a fi preşedintele tuturor românilor, continuând într-un discurs liber, deci nescris pe hârtie. Nu şi-a propus să fie un moderator între „românii buni”, adică ai lui şi „românii răi”,...

Lucrări semnate de elevii Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu, expuse la Cluj

Lucrări semnate de elevi ai Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu vor fi expuse, săptămâna aceasta, la Cluj, în cadrul unei expoziții organizate de Școala Populară de Artă ”Tudor Jarda” Cluj ca parte a evenimentului ”Seara Artelor”. Şcoala Populară de Artă Târgu Jiu a primit o invitaţie din partea Şcolii Populare de Arte „Tudor Jarda” Cluj de a participa joi, 9...

Primăria Ţicleni recrutează un asistent medical

Primăria oraşului Ţicleni organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuţie, vacante de asistent medical comunitar, grad debutant în cadrul Compartimentului asistenţă medicală comunitară, mediere sanitară şi asistenţă medicală pentru unităţile de învăţământ. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidaţii trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru...

Târgu-Jiu, pe harta evenimentelor MApN în 2016

Ministerul Apărării Naţionale anunță, în cadrul unui bilanț al activităților pe 2016, că a participat la mai multe evenimente în Târgu-Jiu anul trecut, avizând totodată trecerea terenului garnizoanei la autoritățile municipale în vederea construirii de locuințe ANL. MApN a iniţiat, anul trecut, peste 100 de acte normative, iar reprezentanţii Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică au participat la...

Mai mulţi bani pentru salariaţii din judeţ!

Zeci de mii de salariaţi din judeţul Gorj, lucrători fie la stat, fie în sectorul privat, vor încasa de luna viitoare mai mulţi bani întrucât de la 1 februarie salariul minim pe economie a crescut cu 16%, de la 1.250 la 1.450 de lei. Contactat telefonic, Alexandru Căruntu, inspector-şef adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, a declarat...

Târgul Apicol, ediţia a IV-a, la Târgu-Jiu

La finele acestei săptămâni, municipiul Târgu-Jiu va fi gazda celei de-a patra ediţii a Târgului Apicol. Evenimentul se va desfăşura pe parcursul a două zile, respectiv 11 – 12 februarie 2017. BIA Partner Events (Stupina BIA) în colaborare cu Primăria municipiului Târgu-Jiu, Consiliul Judeţean Gorj, ACA Gorj şi Asociaţia APIS Oltenia Craiova organizează cea de a patra ediţie a Târgului...

Pandurii speră să aducă mai mulţi spectatori la Severin

Asistenţa extrem de scăzută de la meciurile gorjenilor nu este un motiv de îngrijorare pentru antrenorul Flavius Stoican. Deşi pandurii nu au fost susţinuţi niciodată cu adevărat de severineni, tehnicianul spune că doar prin fotbalul practicat elevii săi pot aduce lumea la meci. Din păcate, pentru echipa faninon a Gorjului, galeria obişnuită a formaţiei noastre, “Durii”, a anunţat că...

Tânărul arestat pentru tentativa de omor din club cere eliberarea: Noi dezvăluiri făcute de un martor

Tânărul de 19 ani, din Bengești-Ciocadia, acuzat că ar fi lovit un minor cu briceagul, în picior și în zona inimii, în timp ce se aflau într-un club din Novaci, a fost arestat preventiv, luni seara, de judecătorii de la Tribunalul Gorj. Suspectul a contestat imediat decizia instanței, însă până la stabilirea verdictului de la Curtea de Apel Craiova,...

Liga 1 are o favorită certă la titlu

Deşi Viitorul este echipa care se află în momentul de faţă pe primul loc în Liga 1, cu 4 puncte peste Steaua, formaţia condusă de Gheorghe Hagi nu este creditată de casele de pariuri cu prima şansă la cucerirea campionatului. Ba mai mult, echipa patronată de Gigi Becali pare favorită certă pe hârtie. Deşi nu a reuşit decât un...

Informări pentru solicitarea subvenţiei la tomate

Direcţia pentru Agricultură (DAJ) Gorj a dat startul informărilor în teren a producătorilor de legume cu privire la ultimul tip de ajutor instituit de Guvern. O astfel de întâlnire este programată pentru vineri, 10 februarie, la sediul Primăriei Băleşti, cu începere de la ora 13.00. Participanţii vor primi informaţii despre schema de minimis destinată producătorilor de tomate în spaţii...

Se trage Cupa

Opt echipe au mai rămas în cursă pentru a-şi adjudeca un trofeu prestigios al fotbalului românesc, Cupa României. Competitoarele îşi vor afla luni, 13 februarie, adversarii din următoarea fază. Tragerea la sorți va avea loc la Casa Fotbalului, cu începere de la ora 11.00. Șapte echipe din Liga I împreună cu singura reprezentantă a eșalonului secund vor fi introduse...

Prelungire de contract pentru „Cuminţenia Pământului”

Potrivit declaraţiilor făcute în urmă cu două zile de avocatul proprietarilor operei lui Constantin Brâncuşi, Bogdan Grabowski, Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) a prelungit contractul de comodat pentru sculptura „Cuminţenia Pământului” până la finalul lui 2017. La începutul acestui an, avocatul proprietarilor sculpturii declara că opera de artă a lui Constantin Brâncuşi se află într-o cutie la...

AJFP Gorj nu mai returnează contravaloarea timbrului de mediu

La Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj nu se mai primesc solicitări din partea proprietarilor de autoturisme care doresc recuperarea taxei pentru timbrul de mediu, taxă ce a fost achitată atunci când posesorii au dobândit autovehiculele. Regulile de bază ce prevăd că proprietarii de maşini pot cere banii înapoi pentru vechile taxe auto erau incluse în ordonanţa timbrului...

Concurs școlar pentru combaterea fenomenului de bullying

Pentru a combate fenomenul de bullying în grupurile de copii, indiferent de forma în care se produce, Organizația Salvați Copiii România a lansat o competiție de proiecte adresată elevilor, desfășurată sub titulatura ”Fără ură, cu toleranță”. Aflat la a șaptea ediție, concursul derulat cu ocazia Zilei Internaționale a Siguranței pe Internet se încadrează în mișcarea globală de combatere a...

Craiova joacă pentru suporteri: “Să bucurăm oamenii care vin la fotbal”

Antrenorul Gheorghe Mulţescu a fost cartea câştigătoare pentru Universitatea Craiova. În vară, oficialii din Bănie au negociat cu tandemul Edi Iordănescu-Narcis Răducan, dar cei doi nu s-au înţeles cu patronul Mihai Rotaru. Privit cu scepticism de suporteri, şi din cauza trecutului dinamovist, Mulţescu şi-a respectat promisiunea din debutul campionatului. Echipa a atacat indiferent de adversar, iar oltenii nu numai...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Producerea răsadurilor de legume în micile ferme

1 – Amestecuri nitritive Este vremea să începem activitatea de producere a răsadurilor pentru culturile timpurii din grădinile familiale, așa că hai să purcedem la treabă. Noi am avertizat încă din luna decembrie despre acest lucru așa că acum revenim cu informațiile utile pentru amatori. Atât producătorii, cât și consumatorii de legume își doresc apariția cât mai timpurie a legumelor...

Angajatorii gorjeni nu doresc încadrarea persoanelor cu handicap

În ciuda faptului că mii de şomeri îşi găsesc un job fie în judeţ, în ţară sau chiar în străinătate, în urma utilizării serviciilor de mediere ori consiliere oferite de reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, procedura de încadrare a persoanelor cu handicap pare că bate pasul pe loc de la an la an, fiind...

Atenție la cumpărăturile online!

Comercianții oferă reduceri la numeroase produse și pentru că urmează o perioadă în care magazinele devin tot mai aglomerate, polițiștii recomandă un comportament preventiv. Oamenii legii au câteva sfaturi și pentru cei care cumpără online produse. ”Nu furnizaţi codul numeric personal, seria şi numărul de buletin, de la paşaport sau de la permisul de conducere, întrucât vânzătorul nu are...