5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Arhive Lunare: februarie 2017

Problemele rromilor din Scoarța, discutate de autorități în satul Pișteștii din Deal

Autoritățile locale din comuna Scoarța au organizat, joi, o acțiune de amploare în satul Pișteștii din Deal, punctul central al întâlnirii fiind rromii, problemele pe care aceștia le produc comunității, dar și nevoile la care trebuie să percuteze comunitatea în cazul lor. Primarul Ion Stamatoiu alături de șeful postului de poliție Scoarța, Cătălin Chiriță, de directorul școlii gimnaziale, de...

Caravana filmelor documentare revine la Târgu-Jiu

Asociaţia pentru film documentar românesc Docuart organizează în perioada martie – iunie 2017 cea de-a patra ediţie a Caravanei Docuart, în cadrul căreia sunt anunţate proiecţii la: Braşov, Cluj-Napoca, Timişoara, Satu Mare, Gherla, Târgu-Jiu, Arad şi Vălenii de Munte. Caravana reprezintă o extensie a festivalului Bucureşti Docuart Fest (BDF), din cadrul căruia este extrasă o selecţie de filme pe care...

Liberalii vor trecerea Cinematografului “Sergiu Nicolaescu” în domeniul public

Consilierii municipali ai PNL Târgu-Jiu au depus, vineri, un proiect de hotărâre prin care solicită transferarea imobilului Cinematografului “Sergiu Nicolaescu” din domeniul public al statului, în domeniul public al municipiului Târgu-Jiu. Demersul este motivat de faptul că în acest imobil se pot desfășura, după aprobare, și un alt gen de evenimente cultural-artistice, pe lângă cele cinematografice. Potrivit unui comunicat de...

UCB-iştii, egal la Oradea!

Formaţia de handbal CSU Constantin Brâncuşi a început cu dreptul returul. Echipa pregătită de Adrian Gorun a furnizat un adevărat şoc pe terenul de la Oradea, fiind egala CSM-ului. Meciul s-a încheiat 34-34. “Ţinând cont de configuraţia clasamentului şi de rezultatele celor două echipe putem spune că e surpriza campionatului. Oradea avea 10 victorii şi un egal până în...

Liga Elevilor Social Democrați Gorj derulează proiecte comune și cu alte organizații din țară

Elevii social democrați craioveni au fost, la final de săptămână, la Târgu-Jiu, acolo unde, pe parcursul întregii zile, membrii celor două organizații LESD Gorj și LESD Craiova au derulat un schimb de experiență și au elaborat noi proiecte ce vor fi puse în practică, în următoarea perioadă. La activitate au participat președintele TSD Gorj Claudiu Manta, cei doi președinți...

Ioan Oniciuc, în juriul Salonului de Pictură „Arte Mici”

Salonul de Pictură „Arte Mici” are și în acest an un juriu internațional. Între membrii acestuia se regăsește și Ioan Oniciuc. Acesta lucrează ca pictor restaurator în Israel și în Spania. Născut în anul 1964, în Comuna Corni din județul Botoșani, Ioan Oniciuc a manifestat încă din copilărie un interes special pentru desen și pictură, la Școala Octav Băncilă din...

Fără inspiraţie! Pandurii – Concordia: 0-1

Pandurii Tg-Jiu a pierdut “meciul de 6 puncte” disputat împotriva Concordiei, iar echipa condusă de Flavius Stoican încă îşi caută identitatea. Chiajna a părut la cârma jocului doar în prima parte, imediat după gol elevii lui Alexa cedând total iniţiativa. Din nefericire, trupa gorjeană nu a avut un creier limpede la mijlocul terenului, iar gazdele şi-au creat foarte puţine...

Investiţii de amploare la universitate

Reprezentanţii Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu au alocat fonduri pentru dezvoltarea patrimoniului universității. În anul 2016, s-au reluat lucrările la Obiectivul de investiții „Lucrări de construcţii în continuare la Investiţia Spaţii de învăţământ în Campusul Universitar Debarcader, proiectarea aferentă şi asistenţă tehnică proiectant”. Pentru această investiţie, în 2016 au fost efectuate plăţi pentru lucrări, taxe și servicii în...

Ca la noi, la nimeni – Ne trebuie un Preşedinte!

Motto: „Brâncuşi: Mâine, mâine, mâine! Iată boala incurabilă a românilor, doctore! Sindromul amânării! Eternitatea lor îndeamnă mâine!...” - Replică din piesa de teatru Infinitul Brâncuşi de Valeriu Butulescu Astăzi, ar fi trebuit să scriu despre eclatantele manifestări dedicate de Fundaţia „Casa Brâncuşi-Hobiţa”, preşedinte prof.univ.dr. Moise Bojincă, desfăşurate la Târgu-Jiu, Hobiţa şi Peştişani în zilele de 17 şi 18 februarie 2017,...

Ce spune Iordănescu Jr. despre Pandurii

Pandurii Târgu Jiu a suferit o nouă înfrângere în partida cu Concordia Chiajna, scor 0-1. Fostul antrenor al Pandurilor, Edi Iordănescu, a reacționat pe Facebook. ”Pandurii este o mostră românească de cum poți distruge o echipă în timp record. În loc să facă cinste României în Europa, e la un pas de dispariție. Bine că s-a construit însă un...

Un nou eșec pentru Pandurii

Pandurii Târgu Jiu a pierdut meciul de pe teren propriu, de la Severin, în fața Concordiei Chiajna, scor 0-1, în fața a doar 19 spectatori plătitori de bilet. Bălgrădean a dat încredere apărării ilfovene încă din minutul 7, când a scos mingea șutată sub transversală de Stana. Băieții lui Dan Alexa au înscris unicul gol al partidei în minutul 42....

Mesajul de ULTIMĂ ORĂ al edilului de Târgu-Jiu

Potrivit ANM, județul Gorj se află sub cod galben de ninsori, ce vor depune strat nou de zăpadă de peste 10 cm. Primarul interimar al municipiului Târgu-Jiu, Aurel Popescu,  a atenționat locuitorii orașului. ”Veștile despre vreme nu sunt deloc bune. Meteorologii au prelungit avertizarea COD GALBEN de ninsori abundente până la ora 20.00. Circulați cu prudență și vă rog...

Miron Cosma, câteva zile la Târgu-Jiu

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului, prezent vineri la comemorarea de la Stoenești, în județul Olt, alături de sindicaliști din Gorj, a decis să rămână câteva zile la Târgu-Jiu. Cosma vrea să aibă câteva întâlniri și cu minerii din Complexul Energetic Oltenia pe teme sindicale.

Comisie de Negociere la CEO, tema principală-salarizarea!

Luni dimineață la ora 10.00, la SE Rovinari, se va întruni iar Comisia Paritrară de Negociere a CCM. La ședință este așteptată prezența managerului Sorin Boza și a directorului financiar, Laurențiu Ciobotărică pentru a prezenta liderilor sindicali noua formă de buget discutată vineri la Ministerul Energiei. O dată bugetul cunoscut, sindicaliștii susțin că se va discuta, în sfârșit, pe...

Vezi dacă ai câștigat la Loteria bonurilor fiscale

Bonurile fiscale emise în data de 2 ianuarie 2017, cu o valoare de 338 de lei, au fost desemnate câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de astăzi. Potrivit unui comunicat al MFP, selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape. Duminică, 19 februarie, a fost organizată prima etapă, respectiv extragerea bilelor care vor determina ziua emiterii și valoarea bonurilor...

Concurs pentru elevii gorjeni

Elevii gorjeni pasionați de limba franceză sunt așteptați să se înscrie la cea de-a VII-a ediție a concursului județean de interpretare ”Les Amis Francophones”, ce urmează să se desfășoare luna viitoare, la Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu. Termenul limită pentru înscrieri este 10 martie 2017. Regulamentul concursului poate fi consultat pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

Vezi cum se circulă spre Rânca

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, traficul rutier pe DN67C Novaci – Rânca se desfăşoară, astăzi, în condiţii de iarnă. Între kilometrii 28 şi 34 pe carosabil este un strat de zăpadă de 1-3 cm, iar șase utilaje de deszăpezire acţionează în zonă. La urcare s-a instituit filtru rutier, se permite accesul pe tronsonul de drum respectiv doar...

La ora 15:50, extragere la Loteria bonurilor fiscale

Extragerea bonurilor fiscale câștigătoare emise în perioada 1 - 31 ianuarie 2017 este programată astăzi, la ora 15:50, iar fondul de premiere este, ca de obicei, de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii, conform unui comunicat de presă al Ministerului Finanțelor Publice (MFP). (I.M.)

Gorjul, sub cod galben de ninsoare

Până la ora 15.00, judeţele Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea sunt sub atenţionare cod galben de ninsoare. Potrivit ANM, în aceste zone se va depune un strat nou de zăpadă de peste 15 centimetri. (I.M.)

Ministerul Afacerilor Europene, pro Brâncuşi

COMUNICAT DE PRESĂ MAE "Ministerul Afacerilor Externe salută marcarea, la 19 februarie, a Zilei Brâncuși. (...) Anul 2017 are o triplă semnificație pentru promovarea personalității și operei brâncușiene. Astfel, pe 16 martie vom comemora 60 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. În acest an și anul viitor — anul Centenarului Marii Uniri — marcăm cei 80 de...

Sărbători religioase astăzi

Ortodoxe Sf. Ap. Arhip, Filimon și soția sa, Apfia Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a lăsatului sec de carne) Greco-catolice Duminica lăsatului sec de carne (a Înfricoșătoarei judecăți). Sf. ap. Arhip, Filimon și Apfia Romano-catolice Duminica a 7-a de peste an Sf. Mansuet, ep. (I.M.)

14 martie, termen la ÎCCJ pentru preşedintele Senatului

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit pentru data de 14 martie primul termen al judecării pe fond în dosarul în care președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului. (I.M.)

Azi, evenimente dedicate lui Brâncuşi

Astăzi, 19 ianuarie, se împlinesc 141 de ani de la naşterea părintelui sculpturii moderne, gorjeanul Constantin Brâncuşi. La Târgu-Jiu, Centrul "Brâncuşi", în parteneriat cu CL şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu, vor organiza următoarele evenimente: de la ora 17:00, la Muzeul Judeţean "Alexandru Ştefulescu", artistul plastic Suzana Fântânariu va susţine vernisajul expoziţiei "Inventar Totemic"; tot astăzi, se va organiza o vizită...

Acțiune și o accidentare horror la partida cu Steaua

Craiova a pierdut meciul jucat la Severin cu Steaua, scor 1-2. Oltenii au început meciul în atac și au ratat prima ocazie importantă în minutul 9, când Andrei Ivan a profitat de o eroare a lui Moke și a reluat spre poartă, dar Tamaș a intervenit în ultima clipă și a îndepărtat pericolul. Un minut mai târziu, Tamaș l-a faultat...

Găsit mort în casă

Rudele unui bărbat de 52 de ani de pe strada Olari, din municipiul Târgu-Jiu, au cerut ajutorul pompierilor pentru a sparge ușa locuinței. De câteva zile, acesta nu a mai răspuns la telefon și nu a mai luat legătura cu nimeni. Din nefericire, bărbatul a fost găsit decedat în locuință. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la SML...

Vezi ce firme au pus mâna pe contractul de 11,3 milioane pentru construcția unei clădiri în Târgu-Jiu

O asociere a firmei Recon din Craiova şi Secant Security din Bucureşti a câştigat contractul de 11,3 milioane de lei fără TVA, pus la bătaie de BNR, pentru construirea unei clădiri de birouri şi a unui centru de date în municipiu.Lucrarea trebuie realizată în 2 ani,BNR estimând 15,5 milioane pentru investiție înainte de primirea ofertelor trei la număr.

Chirică îi dă replica PSD Gorj: Încearcă să se pună bine cu şefu’

Mihai Chirică, primarul PSD de Iaşi, a răspuns demersului PSD Gorj care a anunțat ieri printr-un comunicat de presă că va cere, luni, la centru ca edilul în cauză să fie exclus din partid. Potrivit Mediafax, Chirică a declarat că organizația din județul nostru nu face altceva decât ,,să se pună bine cu şefu'", acesta referindu-se la Liviu Dragnea,...

Atentionare meteo!

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de precipitații moderate cantitativ, ninsori la munte și depuneri de polei valabilă de sâmbătă, de la ora 23:00, până luni, la ora 10:00. Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat vor fi precipitații în jumătatea de sud a țării și local în centru și nord-est. În sud-vest cantitățile de apă vor depăși 15-20...

Victorie pentru nationala Romaniei

Naționala României a învins, sâmbătă, reprezentativa Spaniei cu scorul de 13-3 (10-3), în etapa a doua din Rugby Europe Championship (REC), într-o partidă disputată pe Stadionul național ''Arcul de Triumf'' din Capitală, în fața a 7.000 de spectatori. (I.M.)

175 de joburi vacante in Gorj

Potrivit datelor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă vacante, în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate in prezent un numar de 22.238 locuri de muncă. Situația locurilor de muncă vacante, în fiecare județ: București — 3.286, Arad — 2.206, Sibiu — 2.194, Cluj — 1.122, Argeș — 1.080, Alba — 895, Ilfov —...

Vizibilitate redusa intre Vart si Turceni

CIRCULATIE ÎN CONDITII DE CEATA Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Române informeaza ca, la aceasta ora, pe DN 66 intre Vart di Turceni,vizibilitatea este redusa. În plus, carosabilul este umed, temperaturile sunt scazute si exista risc de formare a poleiului. (I.M.)

Activitati dedicate lui Brancusi, la Centrul Christian

Săptămâna Constantin Brâncuși 13-17 februarie 2017 Centrul de zi ,,Christian" a celebrat ca în fiecare an Ziua Brâncuși, prin activități culturale și artistice prin care s-a dorit participarea a cat mai multor beneficiari ce frecventează locația. Astfel, scopul acestor manifestări ce s-au desfășurat pe durata întregii săptămâni, marcând astfel 141 de ani de la nașterea marelui sculptor a fost acela...

Lideri de sindicat din Gorj, alături de Cozma la Stoenești

Câțiva lideri sindicali din cadrul Federației Univers din CE Oltenia au comemorat azi la Stoenești, județul Olt, 17 ani de la evenimentele din 17-22 februarie 1999 când a avut loc ciocnirea dură dintre minerii plecați spre București și trupele de ordine. A fost o adevarată luptă atunci la Stoenești, în care, și de o parte și de cealaltă, au...

PSD Gorj cere excluderea din partid a primarului Chirică

La fel ca organizațiile PSD din Oltenia, PSD Gorj va cere, la rândul său, luni, excluderea din partid a primarului de Iași. Acest lucru a fost stabilit la ședința de miercuri a CEx. ,,Pe lângă cele două rezoluții adoptat în cadrul Comitetului Executiv Județean de susținere, fără rezerve, a Guvernului Partidului Social Democrat condus de Primul ministru Sorin Grindeanu...

Dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului

La data de 17 februarie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au depistat un bărbat, de 45 de ani, din comuna Scoarţa, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 661, Scoarţa, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost...

Dosare penale pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

La data de 16 februarie a.c., în urma exploatării unor date şi informaţii, de interes operativ, polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor pe linie de arme, ocazie cu care a fost identificat un bărbat, de 42 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, autorizat pentru a deține,...

Reținut pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice

La data de 16 februarie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Tg-Cărbuneşti au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Gorj, un bărbat, de 32 de ani, din comuna Ţânţăreni, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. Din primele cercetări a reieșit faptul că acesta,...

Dosar penal pentru aruncarea medicamentelor în pădure

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru operațiuni cu droguri de mare risc, în rem, în cazul medicamentelor aruncate în pădure.  Anchetatorii au găsit, la fața locului, și medicamente care puteau fi folosite ca droguri. Astfel, pedeapsa pentru aceasta infracțiune este închisoarea de la 3 la 15 ani.

Drumarii au acționat pe două drumuri naționale

De ieri după-amiază, până în dimineața acestei zile, angajații SDN Târgu Jiu au acționat cu 5 autoutilaje și au răspândit 12 tone material antiderapant pe DN 66 și pe DN 67.

A decedat mecanicul de locomotivă intrat în comă după accidentul din Bîrsești

Spiridon Șerbănescu al doilea mecanic, implicat în accidentul din 29 noiembrie din stația CFR Bîrsești, a decedat marți seară la ora 21.00. Acesta era de două luni în coma la un spital din București. Reamintim că mecanicul se afla cu locomotiva staționată în gară când o alta l-a lovit din plin cu o viteză de aproximativ 73 de km...

Cod galben de ceață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri dimineaţă, cod galben de ceaţă pentru mai multe județe, Gorjul afându-se printre ele. În zona județului nostru, până la ora 11, ceața determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m în localitățile: Târgu Jiu, Rovinari, Turceni, Arcani, Bălești, Bâlteni, Borăscu, Brănești, Câlnic, Drăguțești, Fărcășești, Ionești, Lelești, Negomir,...

Elev din Târgu-Jiu, agresat de părinții unui coleg în timpul orei de matematică

Un elev de clasa a V-a de la Școala Gimnazială “Voievod Litovoi’ din Târgu-Jiu susține că ar fi fost victima unei agresiuni, chiar în timpul orei de matematică. Băiatul de 12 ani și-a anunțat părinții adoptivi că după ce s-a bătut, în pauză, cu un coleg de clasă, pentru că respectivul l-ar fi ironizat pe motiv că este înfiat,...

Benegui a scăpat de condamnare

Veste bună primită de afaceristul Marius Benegui în dosarul în care a fost judecat pentru că i-ar fi bătut pe doi dintre antrenorii juniorilor de la Pandurii. Condamnat la instanța de fond de la Târgu Jiu la închisoare cu suspendare, acesta a scăpat acum basma curată, Curtea de Apel Craiova luând act că s-a împăcat cu victimele sale. Ca...

Soprana Felicia Filip concertează la Târgu-Jiu

Ziua Naţională Brâncuşi se sărbătorește la Târgu-Jiu alături de soprana Felicia Filip. Aceasta va concerta pe 19 februarie, de la ora 11.00, la Teatrul „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu. Cu ocazia Zilei Naționale Brâncuși, Baletul din Sibiu va avea o reprezentaţie la Târgu-Jiu, iar la eveniment vor fi prezenți actorii Diana Lupescu și Mircea Diaconu, dar și soprana Felicia Filip....

Medicamente aruncate în pădure

Sute de kilograme de medicamente au fost aruncate într-o pădure pe raza comunei Ciuperceni, descoperirea fiind făcută în cursul zilei de joi, când autoritățile au fost anunțate despre existența unei grămezi mari de medicamente existente pe malul unui pârâu. La vreo doi kilometri de drumul național ce trece prin zonă, polițiștii veniți împreună cu comisari ai Gărzii de Mediu...

11 dosare, depuse la DAJ Gorj pentru solicitarea sprijinului la cultivarea tomatelor

Februarie a venit cu un nou sprijin financiar dedicat agricultorilor din Gorj, mai precis pentru cultivatorii de tomate în spaţii protejate. Guvernul oferă 3.000 euro pe an celor care cultivă roşii pe o suprafaţă de minim 1.000 mp. Potrivit conducerii Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Gorj, în judeţul nostru există circa 30 de posibili legumicultori care ar putea beneficia de...

Universitatea „Constantin Brâncuși” stă bine cu banii

Conducerea Universității „Constantin Brâncuși” (UCB) din Târgu-Jiu a confirmat, în cadrul unei conferințe de presă, că instituția de învățământ nu are probleme financiare. UCB a încheiat anul cu un excedent de 1.750.000 de lei. La mijlocul acestei luni, la nivelul Universtății „Constantin Brâncuși” (UCB) din Târgu-Jiu, soldul pentru salarii, cheltuieli materiale era de 1.939.834 de lei. „Universitatea nu are probleme...

Gropile de gunoi din Gorj, pe lista neagră a Comisiei Europene

Comisia Europeană a decis la mijlocul acestei săptămâni să acţioneze în judecată România la Curtea Europeană de Justiţie pentru că autorităţile nu au reuşit să închidă 68 de depozite de deşeuri neconforme, se arată într-un comunicat de presă al Comisiei Europene. Pe lista neagră a zonelor cu probleme, este bifat şi judeţul nostru. “Statele membre au obligaţia de a recupera...

Eveniment Omagial – Brâncuşi la el acasă, Hobiţa şi Peştişani, prin manifestări culturale şi un Simpozion

Revin succint asupra acestui subiect despre care am mai relatat săptămâna trecută. Evenimentul Omagial are mai mulţi organizatori prezentaţi în afişele reproduse mai jos. Manifestările culturale omagiale încep, astăzi, şi vor culmina cu Simpozionul Brâncuşi la el acasă, ce va avea loc sâmbătă, între orele 10.00-13.00, în Sala Centrului de Documentare şi Informare al Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi” Peştişani. Principalul...

De Ziua Internațională a Cititului Împreună – S-a citit cu voce tare la Filiala pentru Copii a Bibliotecii Județene Gorj

Ziua Internațională a Cititului Împreună a fost marcată, joi, la Filiala pentru Copii a Bibliotecii Județene ”Christian Tell”, printr-o activitate ce a reunit 25 de copii într-o sesiune de lectură cu voce tare. Prin organizarea acestei activități, intitulată ”Ziua cititului cu voce tare la bibliotecă”, Filiala pentru Copii a Bibliotecii Județene ”Christian Tell” s-a alăturat altor 79 de biblioteci, școli...

Trei cupluri îşi unesc destinele la Târgu-Jiu, de Dragobete

Dacă pe 14 februarie, de Sf. Valentin, doar un singur cuplu a ales să-şi unească destinele în oraşul lui Brâncuşi, de Dragobete, trei astfel de cununii vor fi oficiate. Din păcate, solicitarea pentru oficierea căsătoriei pe 14 februarie la Poarta Sărutului venită din partea unor îndrăgostiţi din Târgu-Jiu a fost dusă la îndeplinire la Starea Civilă, aceştia nedorindu-şi să...

Stoican nu se sperie de Concordia: “Putem câştiga, dacă vom fi mai concentraţi”

După un eşec usturător la malul mării, pandurii revin pe Municipalul din Severin dornici de revanşă. Gazdele au un meci extrem de dificil, împotriva unei formaţii care a strâns 4 puncte, în 2017, cu două dintre echipele tari ale campionatului, FC Botoşani şi Dinamo Bucureşti. Confruntarea cu Chiajna este programată duminică, de la ora 17.30. “Ne aşteaptă o partidă...

Scriitorul Constantin Brâncuşi

1. Un arsenal ecritural vizionar Puţini ştiu că Brâncuşi a scris şi poezie, în ton cu moda şi în acord fin cu sine însuşi. În maximele/ reflecţiile/ cugetările sale, metafora şi metonimia sunt reginele unei scriituri de o densitate ideatică rar întâlnită printre artişti. Având şi darul naraţiunii, marele sculptor a intuit cu jumătate de secol mai devreme fizica cuantică. S-a...

Posturi de medic, vacante la Spitalul Municipal Motru

Spitalul Municipal Motru a scos la concurs cinci posturi de medic. Se caută specialiști în medicină internă, epidemiologie, laborator și radiologie. Înscrierile se fac până la data de 21 februarie. Conducerea Spitalului Muncipal Motru și-a propus să completeze echipa de cadre medicale a unității. Astfel au fost scoase la concurs două posturi de medic specialist medicină internă, unul de medic...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Interviu cu Maica Marina GLIGOR Stavrofora, Stareţă a Mănăstirii «Sfânta Treime» de la Strâmba-Jiu, Gorj – Dumnezeu a rânduit ziua în care scoate...

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, Biserica noastră dreptmăritoare, după ce ne-a trimis deja să învățăm de la vameș smeritul strigăt: «Doamne, milostiv fii mie, păcătosului», apoi , ne-a îndemnat să nu ne lăsăm decăzuți în patima păcatului, ci, urmând exemplul fiului risipitor, să ne întoarcem smeriți înaintea Milostivului Tată Ceresc și să-L rugăm cu ardoare să ne primească pe cei...

Cea de-a doua ediție a celui mai mare târg de turism regional: Târgul de Turism al Olteniei se va desfășura la Centrul Multifuncțional Craiova în perioada 10-12 martie...

În perioada 10-12 martie 2017, în incinta Centrului Multifuncțional Craiova se va desfășura cel mai mare eveniment expozițional din Oltenia dedicat industriei turismului - a doua ediție a TÂRGULUI DE TURISM AL OLTENIEI. Târgul de Turism al Olteniei va reuni în special expozanți din regiunea Olteniei și din întreaga țară, dar, totodată, vor fi invitați și expozanți din străinătate. Expozanții prezenți...

Fierbe Oltenia! “Ca şi cum ar fi ultimul joc din cariera noastră”

Universitatea Craiova şi Steaua Bucureşti se întâlnesc în derbiul rundei cu numărul 24. Partida dintre locurile 2 şi 3 este programată sâmbătă, la Severin, cu începere de la ora 20.00. O victorie a doljenilor ar echivala cu calificarea în play-off şi ar duce-o pe “Ştiinţa” la un punct peste Steaua în clasament. Chiar şi aşa, antrenorul Gheorghe Mulţescu îndeamnă...

Elevi ai Colegiului Economic „Virgil Madgearu”, reprezentanţii tineretului din România la Bruxelles

Joi, 16 februarie 2017, elevii Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu au primit vizita unui membru al Comitetului Economic și Social European. Este vorba despre Cristian Pârvulescu, din 2007, membru al Grupului „Activități diverse” (Grupul III) al CESE. Trei elevi ai Colegiului Economic vor reprezenta ţara noastră la Bruxelles, unde se vor reuni cu elevi din toate ţările membre...

Expoziție Suzana Fântânariu în cadrul „Colocviilor Brâncuşi”

Duminică, 19 februarie (la orele 17,00), va avea loc vernisajul expoziției „Inventar Totemic” al artistului plastic Suzana Fântânariu, la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”. Evenimentul este circumscris manifestării naţionale „Colocviile Brâncuşi” din perioada 17-21 februarie, ocazionată de aniversarea a 141 de ani de la naşterea creatorului sculpturii moderne, ce se va desfăşura la Târgu-Jiu, Craiova şi Bucureşti şi care...

Peste 50 de participanți, la „Arte Mici”

Peste 50 de participanți din Gorj, Constanța, București, Buzău, Republica Moldova, Spania  și Australia s-au înscris la ediția din acest an a Salonului de Pictură „Arte Mici”. Termenul limită pentru expedierea lucrărilor este 28 februarie 2017. Salonul de Pictură „ARTE MICI” (eveniment clandestin de formă, pată şi culoare) este organizat de Florin Preda-Dochinoiu, Primăria Municipiului Motru, Casa de Cultură a...

Baia de Fier, stațiune turistică de interes local

Localităţile Borsec (judeţul Harghita) şi Suceviţa (judeţul Suceava) au fost atestate ca staţiuni turistice de interes naţional, potrivit unei hotărâri adoptate, joi, de Guvern. De asemenea, 10 localităţi sau zone componente ale unor localităţi au primit atestare ca staţiuni turistice de interes local: Baia de Fier (judeţul Gorj), Boghiş (judeţul Sălaj), Colibiţa (judeţul Bistriţa-Năsăud), Moisei (judeţul Maramureş), Negreşti Oaş...

Ca la noi, la nimeni – Investiţiile lui Brâncuşi, faţă cu dezinteresul României!

Cum aprecia Ana Calina Garaş în numărul 4(49)/2016 al revistei Portal-Măiastra, ce apare la Târgu-Jiu sub egida Uniunii Scriitorilor, Director de proiect cum, cu modestie, semnează portul şi istoricul literar prof.dr. Zenovie Cârlugea: „Anul 1907 a fost pentru Brâncuşi anul marilor decizii. L-a părăsit pe Rodin, a renunţat la lut, care nu are vigoare şi măreţie ca piatra, şi...

Post vacant de paznic la Runcu

Primăria comunei Runcu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuţie, vacante de paznic (agent pază) din cadrul Compartimentului de Poliţie locală al aparatului de specialitate al Primarului comunei Runcu. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidaţii trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea...

Indemnizaţii majorate pentru însoţitorii persoanelor cu handicap din judeţ

Mii de însoţitori ai persoanelor cu handicap figurează la nivelul judeţului Gorj ca beneficiari de indemnizaţii! Aceste indemnizaţii se vor majora de la 1 iulie, ajungând la un cuantum de 800 de lei pe lună. Sute de persoane din judeţul Gorj primesc la ora actuală indemnizaţii de însoţitor ai persoanelor cu handicap, care se achită prin Casa Judeţeană de Pensii...

Ședință de lucru a PSD, la Motru! Autoritățile municipale au cerut sprijin pentru proiecte Consiliului Județean Gorj

Parlamentarii PSD Gorj, dar și conducerea Consiliului Județean Gorj s-au întâlnit, joi, în municipiul Motru pentru a discuta despre problemele pe care le au toți aleșii locali din acea zonă. La această ședință de lucru au participat primarii localităților Glogova, Samarinești, Văgiulești, Cătunele, conducerea Primăriei Motru, dar și consilierul județean, Dorin Hanu. Aici s-au expus și câteva dintre proiectele...

Cluburi de coding pentru copii

Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj a organizat în parteneriat cu Fundația Progress și Asociația ETIC evenimentul de lansare a proiectului „CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice”. Evenimentul a avut loc miercuri, 15 februarie 2017, orele 12.00-16.00 la Râmnicu Vâlcea. În județul Gorj, proiectul este susținut la nivel local de către bibliotecarele Adriana Merfu (Biblioteca Publică Locală Motru),...

Vezi până când a semnat Batin contractul cu Pandurii

Atacantul Paul Batin a ajuns, astăzi, la un acord cu conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu. Acesta va evolua până în vară la echipa din Târgu Jiu. În prezenţa impresarului său Bogdan Apostu şi a administratorului special Marin Golea, fostul jucător al echipei Pandurii în perioada 2011 – 2012, a semnat noul contract valabil până la finalul acestui sezon, cu...

181 de locuri de munca, vacante in Gorj

Potrivit datelor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă vacante, în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 22.247 locuri de muncă, în data de 16 Februarie 2017. Situația locurilor de muncă vacante, în fiecare județ: București — 3.317, Arad — 2.197, Sibiu — 2.122, Cluj — 1.090, Argeș — 1.073, Ilfov — 912, Alba...

Iohannis a promulgat bugetul pentru 2017

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, astăzi, că a promulgat Legea bugetului de stat și Legea asigurărilor sociale pe anul 2017. "Am decis astăzi și am făcut-o deja — am promulgat bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale. Țara are nevoie de buget și Guvernul care s-a angajat să execute acest buget acum are posibilitatea să dovedească cum va face...

Liderii PSD, în ședință de lucru la Motru!

Parlamentarii PSD Gorj, dar și conducerea Consiliului Județean Gorj s-au întâlnit azi în Municipiul Motru pentru a discuta despre problemele pe care le au toți aleșii locali din acea zonă. La această ședință de lucru au participat primarii localităților Glogova, Samarinești, Văgiulești, Cătunele, conducerea Primăriei Motru, dar și consilierul județean, Dorin Hanu. În acest cadru s-a vorbit despre prioritățile...

Copiii fac coding în bibliotecile publice

Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj a organizat în parteneriat cu Fundația Progress și Asociația ETIC evenimentul de lansare a proiectului „CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice”. Proiectul „CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice” are ca scop crearea unei comunități active de copii, tineri și bibliotecari prin înființarea a 30 de cluburi de coding...

Baia de Fier, atestată ca stațiune turistică

Localitățile Borsec (județul Harghita) și Sucevița (județul Suceava) au fost atestate ca stațiuni turistice de interes național, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în ședința de astăzi. De asemenea, un număr de 10 localități sau zone componente ale unor localități au primit atestare ca stațiuni turistice de interes local: Baia de Fier — județul Gorj, Boghiș — județul Sălaj,...

Dublă anchetă în pădurea de la Motru unde s-au găsit mii de pastile abandonate!

Polițiștii de la IPJ Gorj alături de comisarii Gărzii de Mediu Gorj se află acum în pădurea de la intrarea în orașul Motru, dinspre Ciuperceni, unde s-au depistat sute de kilograme de produse farmaceutice expirate, abandonate. Există indicii că fapta ar fi fost săvârșită de un lanț de farmacii din Târgu-Jiu. Potrivit comisarului-șef Gheorghe Sanda, de la Garda de...

Lidl de pe Victoriei isi deschide portile pe 23 februarie

Cel de-al doilea supermarket Lidl din municipiul Targu Jiu se va inaugura joia viitoare, pe 23 februarie. Noul magazin se afla situat pe strada Victoriei, un alt supermarket al retailerului fiind deschis in cartierul CAM de mai multi ani. (I.M.)

Trei cupluri se căsătoresc la Târgu-Jiu, de Dragobete

Ieri, 15 februarie, a fost singura zi în care cuplurile dornice să-şi unească destinele pe 24 februarie, în ziua de Dragobete, la Târgu-Jiu, puteau depune solicitările şi actele aferente. Un număr de trei cupluri s-au înscris "în cursă", cununii urmând să fie oficiate atât la Starea Civilă, cât şi la Poarta Sărutului din Parcul Central.  Mai multe detalii în...

UCB Târgu-Jiu nu are probleme financiare

Universitatea "Constantin Brâncuși" (UCB) Târgu-Jiu nu are probleme financiare. Informația a fost confirmată de rectorul universității , prof. univ. dr. ing. Luminița Popescu, în cadrul unei conferințe de presă. Detalii în ediția de mâine a cotidianului Gorjeanul.

Tupeu pe un tânăr de 23 de ani

Polițiștii din Crasna au depistat în flagrant pe D.C. 7 A Radoși, un tânăr, de 23 de ani, din comuna localiate, în timp ce conducea un autoturism, iar cu ocazia verificărilor în bazele de date, s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. „În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii...

Reținut după ce a jefuit un magazin

Polițiști ai Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 30 de ani, din localitate, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Cel în cauză, în noaptea de 13/14 februarie a.c., ar fi forțat ușa de acces într-un magazin cu punct de lucru în Târgu Jiu și ar fi...

Prognoza meteo până în aprilie

Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat prognoza meteo până în luna aprilie. Potrivit meteorologilor, în februarie, temperatura medie lunară va avea valori apropiate de normalul climatologic în regiunile sudice, sud-estice şi local în cele vestice şi în general sub normă în restul teritoriului. Cantităţile totale de precipitaţii vor avea o tendinţa spre excedent în centrul şi local vestul ţării,...

Vezi unde se ia curentul azi în Gorj!

Întreruperi energie electrică astăzi GORJ • Între orele 12.00 – 14.00, Dănești PTA Trocani – sat Trocani, PTA Târculești – sat Târculești, PTA Brătuia – sat Brătuia, PTA Merfulești – sat Merfulești, PTA Barza nr. 1, Barza nr. 3 – sat Barza. (I.M.)

Sărbători religioase astăzi

Ortodoxe Sf. Mc. Pamfil și Valent; Sf. Ier. Flavian, arhiepiscopul Constantinopolului Greco-catolice Sf. m. Pamfil și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Pamfil și îns., m. (I.M.)

Politică sindicală în genunchi, la CE Oltenia! Liderul Bădița, proaspăt inspector, angajat la cerere la Cariera Lupoaia

După liderii sindicali Nelu Roșca, Constantin Mitrescu, Dumitru Pârvulescu și Adrian Marciuc, angajați pe rând în cadrul personalului TESA de la unități ale Complexului Energetic(CE) Oltenia, a venit timpul ca și liderul sindical Nicolae Bădița să îngroașe, de luna aceasta, rândurile inspectorilor de protecția muncii. Este vorba despre posturile în care au fost securizați de către administrația CEO anumiți...

Boza pune presiune pe Termo Craiova pentru recuperarea debitelor CE Oltenia

Directorul general al Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, s-a deplasat, ieri, în Bănie pentru a discuta cu reprezentanții Termo Craiova în legătură cu restituirea debitului de aproape 300 de milioane de lei pe care societatea în insolvență s-a angajat să-l achite eșalonat, în decursul a trei ani de zile, companiei de stat. O declară liderii sindicali care l-au așteptat...

Situațiile financiare și disponibilizările viitoare, transparente în noul CCM

Comisia paritară de negociere a Contractului Colectiv de Muncă(CCM), organizată, ieri, la SE Rovinari între orele 10.00-13.00, nu a pus pe ordinea de zi salarizarea. Discuțiile liderilor de sindicat cu Daniel Antonie, cel care a prezidat comisia din partea administrației, s-au purtat pe marginea părții scrise a noului CCM, spun cei care au fost prezenți. S-a discutat puțin, în...

Anchetat pentru că și-a apărat propriul teren!

Situație complicată pentru un gorjean care, miercuri, s-a văzut nevoit să se opună unor muncitori care doreau să sape un șanț pe un teren pe care îl consideră al său și care este parte din proiectul viitoarei șosele de centură a municipiului Târgu-Jiu. Ilie Dodescu s-a luat la ceartă atât cu muncitorii, dar și cu polițiștii chemați la fața...

Transalpina, închisă până pe 31 martie

Cea mai înaltă și cea mai frumoasă șosea din țară – Transalpina – a fost închisă, oficial, în toamna anului trecut. Această restricție rămâne valabilă până la data de 31 martie 2017, pe sectorul de drum Obârșia Lotrului-Rânca. Turiștii pot ajunge în stațiunea Rânca pe DN 67 C, urcând din orașul Novaci. La fel ca Transfăgărășanul, și Transalpina a fost...

Mâncare de 8,7 lei pe zi la Cantina de Ajutor Social

Limita maximă stabilită prin lege pentru asigurarea mesei asistaţilor sociali este la nivel de ţară de 12 lei, însă la Târgu-Jiu, mâncarea zilnică oferită fiecărui asistat prin Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS) este de 8,7 lei. Deoarece nu au un loc de muncă, obţin lunar venituri scăzute sau provin din familii dezorganizate, peste 100 de persoane din municipiul Târgu-Jiu...

Morega dă de pământ cu combinatorii Dian și Ciurel, dar nu îl iartă nici pe Călinoiu

Declarațiile publice ale fostului senator ALDE, Dian Popescu, care a recunoscut recent că a fost la Ministerul Energiei alături de social-democratul Laurențiu Ciurel, l-a făcut pe fostul deputat Dan Morega să îi facă pe respectivii ca la ușa cortului. De criticile în cauză nu a scăpat nici fostul președinte al Consiliului Județean, Ion Călinoiu, pe care Morega îl critică...

Manifestări dedicate Zilei Naționale Brâncuși, organizate de CJCPCT Gorj

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj va organiza zilele acestea mai multe evenimente dedicate Zilei Naționale Brâncuși. În programul dedicat Zilei Naționale Brâncuși sunt incluse vernisaje de pictură și fotografie, dar și lansarea unei culegeri de folclor literar-muzical. «Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj organizează în onoarea Zilei Naționale Brâncuși mai multe evenimente. Joi,...

În întâmpinarea centenarului morţii Ecaterinei Teodoroiu

La 9 iunie 1921, în acelaşi timp cu sărbătorirea Centenarului Revoluţiei din 1821, osemintele Ecaterinei Teodoroiu au fost reînhumate în faţa Primăriei Târgu-Jiu de atunci, actualul sediu al Consiliului Judeţean şi Prefecturii Gorj. Mormântul eroinei era încadrat într-un brâu de iarbă verde şi era străjuit de două tunuri capturate de la inamic de către gorjenii Neferescu (învăţător) şi Pătrăşcoiu (funcţionar...

Plafonare pentru valoarea pensiilor de merit!

Luna februarie a adus şi plafonări în sistemul public de pensii, nu doar pensii mai mari! Indemnizaţia acordată în temeiul Legii numărul 8/2006 pensionarilor din sistemul public de pensii care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice nu va fi mai mare de 2.900 de lei. Această măsură a fost stabilită de Executiv...

“Juveţii” pun tunurile pe bucureşteni: “Ne luptăm pentru Cupă şi campionat”

Universitatea Craiova va da un adevărat examen de maturitate în perioada următoare. Craiovenii dau, sâmbătă, piept cu FCSB în Liga 1, iar în Cupă vor întâlni Dinamo Bucureşti în sferturile de finală ale competiţiei. Cel mai probabil, ambele meciuri vor avea loc pe Stadionul Municipal din Severin, ţinând cont că Stadionul Extensiv nu beneficiază de nocturnă. Deşi oltenii şi-au...