10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Arhive Zilnice: 17 martie 2017

Accident la Drăguțești

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Baia de Fier, a ajuns la spital, în această seară, după ce a suferit leziuni în urma unui accident de circulaţie, produs în comuna Drăguțești. Două autoturisme s-au ciocnit pe raza localității Iaşi de Gorj, după ce una dintre maşini, condusă de un bărbat, a încercat să întoarcă trecând peste...

CE Oltenia are un nou CCM! Cele 4 federații au semnat adiționalul

În urmă cu scurt timp cele 4 federații din CE Oltenia au semnat adiționalul la vechiul CCM,document în care sunt cuprinse o creștere substanțială a veniturilor pentru salariații companiei dar și cifra de 1000 de disponibilizați din 2017.Discuțiile administrație sindicate au început la orele 15.00 și abia acum s-au terminat cu semnarea documentului negociat din 9 martie.Negocierile au fost...

Șef nou la Parchet

Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, Felicia Cocoș, va conduce Secția Judiciară. Aceasta a susținut interviul ieri, la Consiliul Superior al Magistraturii: ”Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât numirea în funcţia de procuror şef Secţie judiciară în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a doamnei procuror Cocoș Felicia, pe o perioadă...

Rapperul ”Mecanicu”, în cătușe la Tribunalul Gorj

Toţi cei 15 tineri arestați în urmă cu o lună, printre care se află și rapperul ”Mecanicu”, au fost prezentați astăzi în fața magistraților de la Tribunalul Gorj. Procurorii au cerut prelungirea măsurii privative de libertate, iar solicitarea a fost acceptată de instanță. Hotărârea nu este definitivă. Suspecții cu vârste cuprinse între 17 și 35 de ani, printre care se...

Șofer începător prins în timp ce conducea cu 175 de kilometri pe oră

Poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale au depistat, astăzi, un șofer începător, în vârstă de 18 ani, care conducea un autoturism cu viteza de 175 de kilometri pe oră, pe Autostrada A1. Acesta a primit o amendă de 1.305 lei, iar  ca măsură complementară i-a fost reținut permisul, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90...

S-a semnat contractul cost-volum pentru tratamentul fără interferon

Contractul cost-volum-rezultat pentru tratamentul fără interferon al hepatitei C cronice (HCC) la adulți, subgrupul "pacienți cu ciroză hepatică decompensată cu VHC (scor Child B sau C)", a fost semnat de CNAS și deținătorul autorizației de punere pe piață, prin reprezentantul legal în România, potrivit Agerpres. Într-un comunicat de presă al CNAS se precizează că  tratamentul celor 2.000 de pacienți...

Munceau „la negru”

Inspectorii ITM Gorj au derulat acţiuni de control, la nivelul județului, depistând la Rovinari 12 persoane care munceau „la negru”. Angajatorul riscă să facă de la 3 luni la 2 ani închisoare pentru oamenii care au muncit fără forme legale.

Zile libere în 2017

Codul Muncii prevede 14 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale, respectiv câte două zile pentru Anul Nou, Paşte, Rusalii şi Crăciun şi câte o zi pentru Ziua Unirii Principatelor Române, Ziua Internaţională a Muncii, Ziua Copilului, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României. Concret, până la sfârțitul anului, zilele nelucrătoare sunt: 16 și 17 aprilie...

Revin ploile și ninsorile

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică de intensificări ale vântului, precipitaţii moderate cantitativ şi ninsori viscolite în zona montană înaltă. Informarea meteo este valabilă de sâmbătă, 18 martie, ora 04.00 şi până duminică, 19 martie, la ora 23.00. În intervalul menţionat, în vestul, centrul şi nordul ţării va ploua pe arii extinse şi vor fi...

Postul de secretar al comunei Fărcășești, scos la concurs

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante de secretar al comunei Fărcăşeşti din judeţul Gorj. Candidații trebuie să îndeplinească o serie de condiții, între care: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în...

Eliminat de la examen, după ce a încercat să copieze

La ultima probă de simulare a examenului de bacalaureat din acest an, un elev din Târgu-Jiu a fost eliminat din sală, după ce a fost prins în timp ce încerca să copieze. Incidentul s-a petrecut la Colegiul "Gheorghe Magheru". De la proba de astăzi au lipsit peste trei sute de elevi gorjeni.

Reținuți pentru furt calificat

La data de 16 martie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana au continuat cercetările în vederea documentării activităţii infracționale a 2 tineri de 20 și 24 de ani, din comuna Godineşti și un tânăr de 24 de ani, din comuna Fărcăşeşti, toţi fără ocupaţie, stabilindu-se că aceştia, în luna decembrie 2016, au pătruns într-un imobil din comuna Godineşti,...

Gorjeni cercetați pentru furt de material lemnos

La data de 16 martie a.c., polițiști din cadrul Postului de Poliție Bolboși și Postului de Poliție Borăscu au identificat în trafic un bărbat de 32 de ani, din comuna Bolboși, fără ocupație, în timp ce conducea un atelaj pe D.J. 671 C, cu care transporta material lemnos de esență gorun și cer, secționat în bocuri, fără a poseda...

Mandat european pus în executare de oamenii legii

La data de 16 martie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare un mandat european de arestare, emis de autorităţile judiciare italiene, pentru un tânăr de 20 de ani, din comuna Jupânești, care figurează ca persoană urmărită la nivel internațional pentru comiterea a 2 fapte de furt pe teritoriul Italiei. Persoana în cauză a fost...

Șofer băut, oprit în trafic de polițiști

La data de 17 martie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier Gorj au depistat în trafic un bărbat de 31 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Minerilor, având o concentraţie de 0,73  mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe...

Românii mai au o sărbătoare națională

Camera Deputaţilor a decis în cursul zilei de marţi ca 27 martie să fie declarată Ziua Unirii Basarabiei cu România şi să devină sărbătoare naţională."Ziua de 27 martie 1918 este una dintre cele mai semnificative din istoria poporului român. Atunci, după 106 ani de ocupaţie ţaristă, Basarabia a revenit în graniţele ei fireşti, fiind prima provincie românească care s-a...

Ultima simulare pentru examenul de bacalaureat

Astăzi, elevii de clasele a XI-a şi a XII-a vor simula proba la alegere pentru examenul de bacalaureat, în funcţie de profil sau specializare: biologie, chimie, fizică, informatică, economie, geografie, fiolosofie sau psihologie. La nivel național, peste 450.000 de tineri de clasele a VIII-a, a XI-a şi a XII-a au participat la simulările pentru evaluarea naţională şi bacalaureat. Rezultatele...

S-au aprobat domeniile și studiile universitare de master pentru 2017-2018

Guvernul a aprobat domeniile și programele de studii universitare de masterat organizate în cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular acreditate, locațiile geografice de desfășurare a acestora, forma de învățământ, limba de predare, numărul de credite de studii transferabile, precum și numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați în anul universitar 2017-2018. Reglementările, incluse într-o hotărâre...

Vezi mesajul edilului Stamatoiu pentru cetățenii comunei Scoarța!

Primarul Ion Stamatoiu anunță demararea curățeniei de primăvară la nivelul comunei Scoarța. Edilul a postat pe contul său de socializare un mesaj pentru cetățeni, invitându-i să se alăture autorităților locale în acest demers. „După o iarnă lungă, comuna are nevoie de o curățenie generală, care este deja în curs. Am organizat acțiunea pentru ziua de Duminică -19 martie 2017...

Roșca a câștigat președinția sindicatului de la Roșiuța la 66 de voturi diferență

Nelu Roșca a rămas la cârma Sindicatului Liber Cariera Roșiuța pentru viitorii 4 ani acesta obținând 513 voturi, după numărătoarea din această dimineață, în timp ce contracandidatul său Ovidiu Pinoșanu a luat 447 de voturi.14 buletine au fost nule la urne prezentându-se 974 de votanți.

Noul CCM al CE Oltenia, de fapt vechiul contract reșapat

Liderii sindicali, reprezentanți ai celor patru federații din Complexul Energetic Oltenia, au o întâlnire decisivă, astăzi, cu administrația companiei de stat. Sindicaliștii vor decide astfel, vineri, dacă vor accepta sau nu propunerea administrației de prelungire a actualului CCM, pe o perioadă de 12 luni, printr-un act adițional. Administrația a motivat această ofertă spunând că ea este impusă de blocajul...

Ministrul Culturii, prezent la manifestările dedicate lui Brâncuşi

La evenimentele organizate joi de municipalitatea şi instituţiile de cultură de la Târgu-Jiu în vederea marcării a 60 de ani de la trecerea în eternitate a marelui sculptor Constantin Brâncuşi, a fost prezent şi ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu. Ministrul Culturii a participat la dezbaterea ce a avut loc la Complexul Debarcader al Universităţii “Constantin Brâncuşi”. Vulpescu a vorbit despre stoparea...

Linie subterană! Cea mai îndepărtată localitate a Gorjului nu mai are niciun fel de probleme cu energia electrică

Cerna Sat, aparținând comunei Padeș, este alimentat, din toamna lui 2015, subteran, problemele cu energia electrică aici fiind rezolvate printr-o procedură inovativă de către specialiștii Distribuție Oltenia. În cea mai îndepărtată localitate a Gorjului, ca să ajungi la Cerna Sat treci prin două județe, Mehedinţi şi Caraş Severin, au domiciliul 100 de persoane, dar efectiv stau acolo în jur...

Incendiu în centrul municipiului Târgu-Jiu

Casa unui târgujian, situată în centrul municipiului Târgu-Jiu, lângă sediul Clubului „Pandurii Târgu-Jiu”, a fost cuprinsă de flăcări, ieri după-amiază. În interiorul locuinței se afla proprietarul. Acesta a fost scos din încăpere de reprezentanți ai clubului Pandurii, al căror sediu se află în apropiere. Afectate au fost și spațiile comerciale de lângă acoperișul distrus de foc. La fața locului au...

Gorjul, promovat la Salonul Mondial de Turism de la Paris

Consiliul Județean (CJ) Gorj promovează destinația turistică ”Acasă la Brâncuși” la Târgul de Turism de la Paris, ce are loc în aceste zile. Prin intermediul Școlii Populare de Artă din Târgu-Jiu, Județul Gorj evidențiază tot ce are mai valoros din punct de vedere cultural și turistic, pe standul României, alături de renumitele meșteșuguri tradiționale gorjenești. Operele brâncușiene de la Târgu-Jiu...

Un nou Doctor Honoris Causa, la UCB

Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu continuă seria acordării titlului de Doctor Honoris Causa. Chiar astăzi va primi această distincție un reprezentant al mediului academic din Statele Unite ale Americii. Senatul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu va acorda vineri, 17 martie 2017, titlul de Doctor Honoris Causa profesorului universitar dr. Ravi P. Agarwal, profesor și președinte al departamentului de matematică...

Brâncuși, comemorat la Hobița și Paris

Cei 60 de ani scurși de la moartea lui Constantin Brâncuși au fost marcați, în cursul zilei de joi, printr-o serie de evenimente, ce au avut loc atât la Hobița, pe meleagurile natale, cât și la Paris, acolo unde artistul își doarme somnul de veci. În capitala Franței a fost organizată în memoria acestuia o slujbă religioasă, iar mai...

Val de incendii de vegetație uscată în Gorj: Pompierii fac apel la populație să nu incendieze miriștile fără aviz

Pompierii gorjeni au avut parte de un început de an de foc, la propriu. Echipajele de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj au intervenit pentru stingerea unui număr de 173 de incendii de vegetaţie uscată, în 2017. Polițiștii susțin că au fost întocmite și dosare penale în acest caz, întrucât flăcările au distrus și bunuri, după ce...

Profesoară cercetată după accident

Accidentul care a avut loc, miercuri, pe o trecere de pietoni, din orașul Târgu-Cărbunești, s-a încheiat cu dosar penal. Tânăra de 37 de ani, din Târgu-Jiu, profesoară la Liceul Tehnologic Bustuchin, care a fugit de la fața locului, după ce a acroșat cu autoturismul o femeie de 52 de ani, aflată pe zebră, este cercetată pentru vătămare corporală din...

Șofer prins beat la volan

Un bărbat de 54 de ani, din comuna Vladimir, a ajuns, miercuri, la Poliție, după ce a fost prins de polițiști circulând cu mașina, pe raza localității, în stare avansată de ebrietate. “Polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti au depistat în trafic un bărbat de 54 de ani, fără ocupaţie, din comuna Vladimir, în timp ce conducea...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu ne călăuzeşte şi pe Calea purtării Crucii Sale!

În Duminica a treia din Postul Paştilor, a Sfintei Cruci(Sf. Ev. Marcu 8, 34-38; 9,1), Pericopa Evanghelică ne vorbeşte despre nemărginita iubire a Dumnezeului întrupat şi pătimitor, Care prin Cruce a adus bucurie şi răscumpărare la toată lumea, prin crucea ca viaţă creştină, pe care fiecare dintre noi suntem chemaţi să o ducem aici pe pământ, pentru că Mântuitorul...

67 de ani de la începutul activităţii miniere la Rovinari (martie 1950 – martie 2017)-(II)

Iar Victor Blendea – o dată cu venirea comuniştilor la putere – şi-a instalat foalele şi nicovala primite în dar de la Prim – Ministrul Tătărescu chiar în sufrageria acestuia din Cabana „Mogoş”, unde, odinioară, au fost desfătate ilustre personalităţi ale vremii: regi, prim – miniştri, şi alţi înalţi dregători români şi europeni. Acolo, ţiganul a fabricat câteva sfredele,...

Liberi după scandal

Tânărul de 26 de ani, din comuna Scoarţa, fără ocupaţie, care a anunțat, luni, că ar fi fost agresat de două persoane, din aceeași localitate, în timp ce se afla în fața unui magazin, a fost eliberat după o noapte de arest. Aceeași măsură a fost dispusă de anchetatori și în cazul celor doi agresori. “Victima” a fost reținută,...

Peste două sute de beneficiari de lapte praf

În această lună, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj distribuie lapte praf gratuit unui număr de 206 bebeluşi. Cei mai mulţi beneficiari sunt în: Târgu-Jiu, Motru, Turceni, Rovinari, Târgu-Cărbuneşti şi Plopşoru. Prescrierea laptelui praf se va face gratuit, pe reţetă, de către medicul de familie. Fiecare bebeluş primeşte câte opt cutii pe lună. Legislaţia actuală prevede că, hrana este distribuită...

Zeci de lucrări, expuse pe Aleea Scaunelor

Zeci de lucrări, realizate de elevi din toată țara, au fost expuse, ieri, pe Aleea Scaunelor din Parcul Central din municipiul Târgu-Jiu. Este vorba de lucrările premiate în cadrul ediției din acest an a Expoziției-concurs “Brâncușiana copiilor”. ”Brâncușiana copiilor” se află la cea de-a XV-a ediție, iar anul acesta în concurs au fost înscrise peste 400 de lucrări, semnate de...

Obiceiuri și tradiții românești, prezentate de “Doina Gorjului” în Vietnam

Ansamblul ”Doina Gorjului” ne reprezintă cu mândrie în străinătate. După participarea la două dintre cele mai importante evenimente cultural-artistice din Vietnam, Festivalul Internațional al Cafelei și Festivalul Internațional al Gongului Chien, ce a avut loc în Dak Lak, în perioada 8-12 martie, Ansamblul Artistic Profesionist ”Doina Gorjului” continuă seria reprezentațiilor de obiceiuri și tradiții românești, pe marile scene vietnameze. În...

Post vacant de bibliotecar la Dăneşti

Primăria comunei Dăneşti organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuţie, vacante de bibliotecar comunal debutant. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidaţii trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările şi completările ulterioare. Singura condiţie...

CL Târgu-Jiu menţine valorile taxelor de păşunat

La ultima şedinţă de Consiliu Local, s-a votat şi a devenit Hotărâre taxa de concesionare a păşunilor pe anul în curs la nivelul municipiului Târgu-Jiu. Taxele pe cap de animal sunt neschimbate, ele fiind la aceeaşi valoare ca și cea de anul trecut. Conform reprezentanţilor Serviciului Agricol din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, Consiliul Local deţine în proprietate o suprafaţă de 432,82...

Numărul cazurilor de rujeolă, în scădere

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj a monitorizat mai multe cazuri de rujeolă, în ultimele trei luni înregistrându-se o scădere a numărului copiilor diagnosticați cu această boală. În ianuarie au fost confirmate 16 cazuri, în februarie 10, iar în martie 5. Cât privește situația imunizării copiilor, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj susține că sute de micuți au fost...

Pandurii, conectaţi la meciul cu Iaşi: “Nu vom juca la egal”

După ce au reuşit să vină cu un punct din deplasarea de la Voluntari, fotbaliştii gorjeni se gândesc deja la următorul duel din play-out. La Severin vine Poli Iaşi, echipă pe care Pandurii a întâlnit-o şi în primul meci din 2017. Atunci, pe acelaşi stadion, elevii lui Stoican au remizat cu formaţia lui Neagoe, scor 1-1. Directorul sportiv al...

Ziua Mondială a Apei, sărbătorită anticipat de angajații SJGDAS Gorj

Ziua Mondială a Apei se sărbătorește anual în data de 22 martie. Serviciul Județean de Gestionare a Deșeurilor și a Activităților de Salubrizare (SJGDAS) Gorj din cadrul Consiliului Județean Gorj a marcat această zi încă de la începutul săptămânii, strângând gunoaie de pe malurile râului Șușița. Sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei are drept scop aducere în atenția opiniei publice a...

Din nou, şomajul a luat proporţii în Gorj

Luna martie aduce noi valori mărite ale ratei şomajului la nivelul judeţului Gorj. Dacă cu o lună înainte, numărul şomerilor era de circa 10.500, în prezent, a depăşit 11.000. Potrivit celor mai recente informaţii furnizate de conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, ultimele date indică o rată a şomajului, aferentă judeţului nostru, de 8,05%, în creştere...

Au fost stabilite loturile județene pentru olimpiadele de Limba română și latină

Inspectoratul Școlar Județean Gorj a stabilit componența loturilor care vor reprezenta județul nostru la etapele naționale ale olimpiadelor de Limba și literatura română și Limba latină. În total, din aceste loturi fac parte unsprezece elevi, care învață la școli și licee din Târgu-Jiu, Motru, Turceni și Drăguțești. Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Școlar Județean Gorj, pentru etapa națională a Olimpiadei de...

Craiova renunţă la jucători chiar înainte de derby

Universitatea Craiova se află în faţa a două meciuri extrem de importante în faţa rivalilor de la Dinamo, dar apele nu sunt liniştitie în Bănie. Craiovenii i-au reziliat, joi, contractul fundaşului ivorian Stephane Acka, după ce apărătorul fusese trimis la echipa a doua alături de Kay, Rocha şi Madson. Decizia clubului pare să fi fost alimentată şi de o...

Album de fotografie dedicat lui Constantin Brâncuși, lansat la Biblioteca Județeană Gorj

Sala de lectură a Bibliotecii Județene “Christian Tell” din Târgu-Jiu a găzduit, joi, evenimentul de lansare a albumului de fotografie “Stâlpii. Arhetipuri în arta brâncușiană”, album ce cuprinde zeci de fotografii ale stâlpilor caselor de lemn din Gorj. Albumul a fost realizat de Biblioteca Județeană ”Christian Tell”, în parteneriat cu Muzeul Județean ”Alexandru Ștefulescu” și Școala Populară de Artă Târgu-Jiu...

Mai mulți absenți la a doua probă a simulării examenelor naționale

Elevii gorjeni au lipsit, joi, în număr mare de la cea de-a doua probă a simulării Evaluării Naționale și examenului de Bacalaureat. În total, s-au înregistrat circa 700 de absenți, marea majoritate elevi în clasele a XI-a și a XII-a. Simularea examenelor naționale a continuat, joi, cu proba la Matematică pentru elevii claselor a VIII-a și proba obligatorie a profilului...

Arta Comunicării (I)

Doamne, am de scris un curs, musai universitar. Despre sau de ştiinţele comunicării. Această armă teribilă a Eului, care riscă mereu a nu ieşi din Labirint, din Gura Chitului, din Infernul Bibliotecii, mai uriaşă decât aceea din Alexandria, căreia romanii i-au dat foc, uite-aşa, din orgoliul lor stupid de a o lua de la capăt, cu facerea lumii, întocmai...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Protecția fitosanitară a pomilor fructiferi

Și numai un singur pom dacă are cineva în grădină, și acela trebuie protejat prin tratamentele fitosanitare obișnuite, ba chiar obligatorii aș spune eu, căci altfel acesta pe lângă faptul că nu-și poate etala capacitățile și calitățile sale fiind sursă sigură de hrană și adăpost pentru bolile și dăunătorii specifici speciei sale, dar este și sursă sigură de infestare...

Acţiuni diverse de Ziua Mondială a Apei

Ca în fiecare an, pe data de 22 martie se sărbătoreşte “Ziua Mondială a Apei”. Desfăşurată pe întreaga Planetă, sub egida Naţiunilor Unite, această manifestare evidenţiază importanţa pe care o are apa în viaţa de zi cu zi. În acest an, motto-ul, sub care se celebrează Ziua Mondială a Apei, “Apa şi apa uzată”, reprezintă un mesaj care să...

“Dulcele mărțișor”, concurs de prăjituri de post în Parohia Strâmba Jiu

Asociația Sfânta Treime din cadrul Parohiei Strâmba Jiu și Liga Pensionarilor Filiala “Toleranța” Strâmba Jiu au organizat duminică, 12 martie 2017, pentru doamnele din ligă, în sala mare a Casei Parohiale, concurs de “prăjituri de poveste - post”, “Dulcele Mărțișor”. Cu această ocazie a fost organizată și o tombolă unde toate persoanele prezente au câștigat câte ceva. La eveniment...