17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024

Arhive Lunare: mai 2017

Localnicii din Urechești votează Butan Gheorghe-primar pe 11 iunie!

Staff-ul de campanie al candidatului PSD, Gheorghe Butan, a continuat și astăzi întâlnirile cu electoratului comunei în care, pe 11 iunie, se organizează alegeri parțiale. De data aceasta a fost rândul cetățenilor din satul Urechești să afle programul electoral al candidatului Butan, asta mai ales că social-democratul dorește să realizeze în localitate: asfaltarea tuturor drumurilor sătești și a ulițelor,...

Senatorul Iriza continuă lupta pentru eliminarea conducerii dualiste a CEO!

Senatorul ALDE, Scarlat Iriza, vrea să elimine modul de conducere dualistă a Complexului Energetic Oltenia pe care îl vede, în continuare, drept neeconomicos, neprofitabil și mult prea birocratic pentru această companie de stat. Recent, parlamentarul de Gorj i-a adresat o întrebare Ministrului Energiei, Toma Petcu, prin intermediul căreia i-a cerut un punct de vedere reprezentantului Guvernului în problema înlocuirii...

Gorjeanul a oferit jucării, în avans, preșcolarilor din Lihulești, comuna Berlești!

Cotidianul Gorjeanul a fost alături, astăzi, de cei peste 20 de preșcolari din localitatea Lihulești, comuna Berlești, care au primit cu maximă bucurie, încă de acum, jucării pentru 1 Iunie, sărbătoarea de mâine a tuturor copiilor. Jucăriile sunt donații ale elevilor de la școlile din județ, colectate atât de Gorjeanul cât și de către magazinul Carrefour Târgu-Jiu. Cadourile au...

Dulciuri, fructe și sucuri, cadourile lui Morega pentru beneficiarii din Centrul Maternal!

Copiii care frecventează Centrul de Zi dar și mamele care sunt găzduite în Centrul Maternal Târgu-Jiu, împreună cu micuții lor, au primit astăzi cadouri de la președintele Institutului de Analize și Investigații Publice și Politice, Dan Morega. La fel ca în fiecare an, Morega s-a gâdit și acum la sărbătoriții zilei de 1 Iunie și le-a oferit chiar în...

Concurs de desene pe asfalt, la Tismana! 150 de participanți

În jur de 150 de preșcolari și școlari de la unitățile de învățământ din Bengești-Ciocadia și Tismana participă acum la un concurs de desene pe asfalt, organizat de Primăria și Consiliul Local Timana și de către Secția Școalii Populare de Artă din această localitate, dedicat Zilei Internaționale a Copilului! Profesorii Florin Tantan și Gabriela Tîlvescu sunt implicați direct în...

Reclamații: Pârâul Sohodol, îngrădit abuziv de un târgujian!

Un cetățean din Târgu-Jiu, proprietarului unui teren situat în satul Stroiești, comuna Arcani, a fost reclamat la Sistemul de Gospodărire a Apelor(SGA) Gorj pe motiv că și-ar fi îngrădit proprietatea, încălcând Legea Apelor 107/1996, nerespectând zona de protecție a pârâului Sohodol. Mai exact, Horațiu Lucian Pistol și-a ridicat un gard înalt de aproape 3 metri pe ambele laterale ale...

La Targu-Jiu, o nouă ediţie a Festivalului Naţional de Balet şi Dans Modern

Duminică, 4 iunie, începând cu ora 10:00, în incinta Teatrului de Vară din Târgu Jiu, Şcoala Populară de Artă organizează cea de-a treia ediţie a Festivalului Național de Balet și Dans Modern – În pași de dans spre INFINIT – Festivalul are ca scop dezvoltarea și promovarea dansului, stimularea spiritului competitiv, implemetarea gustului pentru frumos, realizarea schimbului de experiență în...

Furt la CEO

Un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din comuna Cîlnic, a fost reținut sub acuzația de furt. Tânărul a fost depistat de oamenii legii în timp ce deţinea în autoturismul personal, parcat pe un teren viran, în apropierea Carierei Jilţ Sud, un număr de 4 elemenţi de rolă metalică, acoperiţi cu un material textil. Acesta nu a putut...

Scandal la Căpreni: Un bărbat a fost reținut

Un bătrân din Căpreni și-a petrecut noaptea în arestul IPJ Gorj. Bărbatul în vârstă de 67 de ani i-a incendiat casa vecinului, după o ceartă. În urma incendiului o anexă a locuinței a ars în proporție de 20%, nefiind înregistrate victime. „Polițiști din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat, de 67...

Astăzi, acţiune de ecologizare la Rânca

Cu ocazia aniversarii zilei de 05 iunie - Ziua Mediului, comisari din cadrul Comisariatului Judetean Gorj al Garzii Nationale de Mediu alaturi de studenti din cadrul Universitatii Constantin Brancusi si elevi ai Liceului tehnologic Baia de Fier vor participa miercuri 31.05.2017 la o ampla actiune de salubrizare a zonei turistice Ranca . Manifestarile dedicate acestei zile vor continua prin actiuni...

Percheziții la Poliția municipiului Târgu-Jiu, încheiate cu reținerea unui agent acuzat de luare de mită și trafic de influență

Un agent din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, a fost reținut, luni seara, pentru patru infracțiuni de luare de mită, șapte infracțiuni de trafic de influență, dar și pentru folosirea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii. Surse judiciare susțin că omul legii a fost ridicat de anchetatori, luni dimineață, în timp ce se afla la serviciu, iar după mai...

Salariaţii APM Gorj au protestat din nou întrerupând lucrul

Salariaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj au întrerupt din nou lucrul, ieri la orele prânzului, între orele 11.00 şi 13.00, acţiunea de protest spontan fiind similară cu cele declanşate lunile trecute. Angajaţii instituţiei judeţene doresc prin organizarea acestor manifestaţii eliminarea inechităţilor salariale dintre categoriile de bugetari. Prin această acţiune de protest, ei se alătură grevelor de avertisment organizate în...

Partidul Pro România are oficial filială și în județul Gorj

Daniel Constantin și-a lansat la București, luni, noua sa formațiune politică, la eveniment participând, în linia întâi, și doi dintre gorjenii care se vor ocupa de înființarea filialei Pro România și în județul nostru. Călin Simionescu și Dănuț Chirilă, foști ALDE, sunt cei care vor forma noua structură politică la nivelul Gorjului, aceștia așteptând alături de ei și alți...

Protest în fața sediului Palatului Justiției din Târgu-Jiu: Zeci de grefieri și-au exprimat nemulțumirile

Peste 50 de grefieri de la Judecătoria Târgu-Jiu și Tribunalul Gorj au protestat ieri, la ora 11.00, timp de o oră, nemulţumiţi de prevederile noii legi a salarizării. Ședinţele de judecată nu au fost însă suspendate. ”Au participat în jur de 50 de grefieri de ședință. Principala nemulțumire este referitoare la coeficienții de salarizare din noua lege de salarizare...

Gheorghe Nichifor, în conducerea CJ Gorj

În cadrul ședinței de Consiliu Județean din data de 30 mai 2017 a fost ales noul vicepreședinte. Este vorba despre social-democratul Gheorghe Nichifor. Acesta a fost propus de către președintele Cosmin Popescu, iar consilierii PNL l-au propus pe Gheorghe Orzan. În urma votului, Nichifor a obținut 20 de voturi, liberalul Orzan primind doar 12. Social-democratul Gheorghe Nichifor este profesor și...

Procesul lui Ciobotărică bate pasul pe loc

Ultimul martor, care mai trebuia audiat în dosarul ce îl are ca inculpat principal pe fostul director general al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciobotărică, a lipsit la termenul de marți din procesul aflat în derulare la Tribunalul Gorj. Martorul respectiv este un fost membru al Consiliului de Supraveghere al CEO, până acum instanța audiind cam toți membrii CS-ului, mai...

Mecu, de la Team Guard, judecat pentru evaziune!

Anchetă finalizată a procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj într-un dosar ce îl vizează pe un fost ofițer SRI, Victor Nicolae Mecu, administrator la Team TG Guard, una din cele mai cunoscute firme de pază și protecție de pe piața Gorjului. Acesta este acuzat de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, fiind vorba de folosirea a...

Delegație din Gorj, prezentă la “Festivalul ia românească” din Cipru

La invitația Alianței Românilor din Cipru, o delegație a Județul Gorj a prezentat costumele și scoarțele gorjenești, dar și din regiunea Oltenia la cea de-a treia ediție a ”Festivalului ia românească”, ce a avut loc în Nicosia, Cipru. Delegația Gorjului a fost alcătuită din reprezentanți ai Muzeului Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”- muzeograf Albinel Firescu și meșter popular Oana Pârvan,...

Gheorghe Butan: “Primăria trebuie să fie, obligatoriu, în folosul cetățenilor”

Candidatul PSD pentru Primăria Drăguțești, Gheorghe Butan, își propune ca pentru comuna în care s-a născut, să muncească pentru a o dezvolta. “Candidez pentru Primăria Drăguțești pentru că îmi pasă de locul în care m-am născut și în care locuiesc. Nu pot să stau indiferent în fața a tot ce se întâmplă, acum, în comună. Vreau să dispară ideea că...

Modernizarea școlilor, prioritatea zero a lui Aurel Popescu, candidatul PSD pentru Primăria Târgu-Jiu

Aurel Popescu, candidatul PSD pentru Primăria Târgu-Jiu, totodată și viceprimar cu atribuții de primar, anunță investiții masive în unitățile școlare din municipiu. Candidatul PSD pentru Primăria Târgu-Jiu, Aurel Popescu, își propune să demareze o serie de proiecte ce vizează reabilitarea, modernizarea şi dotarea mai multor unităţi de învăţământ din Târgu-Jiu. În timp ce unele proiecte vor fi finanţate din bugetul...

De 1 iunie, Activitate surpriză pregătită de salvamontiștii gorjeni pentru copii

Ca de fiecare dată, și în acest an, Serviciul Public Județean Salvamont Gorj se alătură instituțiilor care sărbătoresc Ziua Internațională a Copilului. Astfel, cei mici sunt așteptați în Piața Prefecturii, începând cu ora 10:00, unde vor avea parte de surprize din partea salvamontiștilor gorjeni. Cu ocazia manifestărilor ce vor fi organizate de către instituţiile din judeţul Gorj pentru cei mici,...

Se fac pregătiri pentru raliul de la Rânca!

Veşti bune pentru iubitorii de adrenalină şi cai putere. Gorjenii pasionaţi de sporturile cu motor se vor bucura, şi în acest an, de “Raliul de la Rânca”, aşa cum este cunoscută etapa de pe Transalpina a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop. Întrecerea este organizată de Clubul Sportiv Autocorex din Târgu Jiu sub egida Federaţiei Române de Automobilism....

Noi sensuri giratorii şi alte semafoare la buton, la Târgu-Jiu

După ce anul trecut, două semafoare la buton au devenit funcţionale în două zone cheie şi deosebit de aglomerate din municipiul Târgu-Jiu, mai precis pe strada Victoriei, în dreptul Colegiului Tehnic Nr. 2, şi pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, în zona Şcolii Generale “Ecaterina Teodoroiu”, acum municipalitatea va mai monta două astfel de sisteme, în paralel cu amenajarea a altor...

Sancţiuni pentru produse alimentare cu probleme

În cursul ultimei săptămâni, inspectorii din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat verificări, inspecţii şi controale în unităţi autorizate/înregistrate din localităţile: Târgu-Jiu, Bălăneşti, Bumbeşti-Jiu, Arcani, Teleşti, Ciuperceni, Godineşti, Tismana, Băleşti, Motru, Scoarţa, Târgu-Cărbuneşti, Logreşti, Jupâneşti, Albeni, Novaci, Rânca, Baia de Fier, Alimpeşti, Dăneşti, Drăguţeşti, Fărcăşeşti, Negomir, Vladimir, Cruşeţ, Dănciuleşti. Controalele au fost demarate în vederea...

IDP Gorj ar putea reabilita podul de la Turcinești

Autoritățile gorjene au organizat licitaţia pentru acordarea contractului privind refacerea podului de la Turcineşti, avariat în luna aprilie. Potrivit președintelui Consiliului Județean (CJ) Gorj, Cosmin Popescu, lucrările ar putea fi realizate de către Întreprinderea de Drumuri şi Poduri (IDP) Gorj, societate aflată în subordinea Consiliului Judeţean. Contractul va fi atribuit firmei care propune cel mai mic preț și cel...

Ziua Mondială Fără Tutun, marcată de CPECA Gorj

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) se alătură Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în marcarea Zilei Mondiale fără Tutun (31 mai), prin organizarea, la nivel naţional, de activităţi de informare - sensibilizare - conştientizare în mediul şcolar sau în comunitate, activităţi de petrecere a timpului liber şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă. La nivelul județului Gorj, Centrul de Prevenire,...

Ziua rezervistului militar, sărbătorită la Târgu-Jiu

Miercuri, 31 mai 2017, la orele 10.00, în Sala Mare a Cercului Militar din municipiul Târgu-Jiu va avea loc ședința festivă prilejuită de sărbătorirea Zilei Rezervistului Militar din România. La eveniment sunt invitați să ia parte reprezentanții autorităților județene și locale, respectiv ai Instituției Prefectului Județului Gorj, Consiliului Județean Gorj și Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, precum și cadre militare în...

Evidența Persoanelor își extinde programul în perioada premergătoare alegerilor

Având în vedere alegerile locale parțiale din data de 11.06.2017, pentru alegerea primarului la nivelul municipiului Târgu-Jiu, respectiv al comunei Drăguțești, atât Direcția Comunitară Județeană de Evidență a Persoanelor (DCJEP) Gorj, cât și Direcţia Publică Comunitară Locală de Evidenţă a Persoanelor (DPCLEP) Târgu-Jiu, și-au adaptat programul de lucru. DCJEP și DCLEP au program extins în perioada premergătoare alegerilor; sâmbătă, 10...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Momentul sublim care a inaugurat seria manifestărilor dedicate împlinirii unui sfert de veac de la înfiinţarea Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu

În cadrul unui ciclu amplu de manifestări şi de acţiuni temeinic organizate, desfăşurate în perioada 25 mai-1 iunie 2017, cu prilejul sărbătoririi unui sfert de veac de la înfiinţarea Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu, chiar în prima zi, Senatul instituţiei academice a acordat titlul de Doctor Honoris Causa lui Horațiu Mălăele, actor, regizor, caricaturist și scriitor gorjean, în cadrul...

Onor la Monumentul Domnului Tudor, la Padeş, duminică, 4 iunie 2017! – Liga Culturală Fiii Gorjului, din Bucureşti şi de pretutindeni, din nou acasă!

La fel ca în fiecare an, în prima săptămână a lunii iunie, Liga Culturală Fiii Gorjului, preşedinte jurnalistul Alexandru Păsărin, soseşte pe meleagurile de unde îşi trag obârşia, la invitaţia Consiliului Judeţean Gorj, Preşedinte Cosmin Mihai Popescu. Vizita acasă ține, de data aceasta, doar două zile: sâmbătă şi duminică. În program sunt şi surprize, dar duminică – 4 iunie 2017...

Jandarmii, în acțiune la munte

Jandarmii de la posturile montane Rânca, Runcu și Tismana vor fi la datorie în perioada minivacanței, pentru a le oferi sprijin turiștilor. ”Având în vedere deschiderea traficului rutier pe Transalpina, jandarmii montani din Rânca patrulează permanent în zona montană, în zona cabanelor și pe traseele turistice și de agrement aferente zonei, până la limita de județ pentru a fi...

Dosarul tânărului judecat după scandalul sângeros dintr-un club din Novaci, repus pe rol

Procesul tânărului de 19 ani, acuzat că l-a lovit cu briceagul pe un minor de 17 ani, în timp ce se aflau într-un club din Novaci, s-a încheiat, ieri, cu stabilirea unui nou termen de judecată. ”Repune cauza pe rol pentru a fi întrebat inculpatul dacă își manifestă acordul în vederea obligării acestuia la prestarea unei munci neremunerate în...

Ca la noi, la nimeni – Legea salarizării unice poate bloca România?!

N-am idee de amploarea protestelor iniţiate de unele sindicate începând de ieri, marţi, - la primării şi consilii judeţene – care presupun încetarea activităţii în respectivele instituţii. Iar la mitingul anunţat a fi organizat în faţa Camerei Deputaţilor – acolo unde se dezbate Legea salarizării unice a bugetarilor -, deci la Bucureşti, erau aşteptaţi angajaţii din administraţia publică locală. Ultimii...

186 de gorjeni şi-au cumpărat vechime în muncă, de la CJP

Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Gorj a încheiat la nivel teritorial nu mai puţin de 186 de contracte pentru gorjenii care aveau perioade lipsă în câmpul muncii şi şi-au cumpărat vechime, fie pentru o lună, sau chiar pentru perioada maximă de 5 ani. Anunţul a fost făcut de conducerea CJP Gorj la începutul acestei săptămâni, în cadrul unei conferinţe...

Răspunsul ministrului Petcu la interpelarea deputatei Șarapatin: Ministerul Energiei permite valorificarea activelor CEO, în condițiile legii

Interpelarea deputatului PSD, Elvira Șarapatin, adresată ministrului Energiei, Toma Petcu, nu a rămas fără răspuns. Parlamentarul de Gorj a fost informat prompt în legătură cu situația activelor companiei de stat din județul nostru, răspunsul ministrului Petcu relevând că problema societății din Gorj nu va fi ignorată la vârful Guvernului. Potrivit lui Petcu, clarificarea situației activelor CEO solicitată de deputata...

Minivacanță de 1 iunie, la înălțime

În perioada 1-5 iunie, bugetarii beneficiază de o minivacanță. Vor fi libere zilele de joi 1 iunie, vineri 2 iunie și luni 5 iunie. Cei care încă nu și-au făcut planuri pentru acest sfârșit de săptămână pot să opteze pentru relaxare la Rânca și o plimbare pe Transalpina, șoseaua fiind deschisă, oficial, pe 29 mai. Minivacanța de 1 Iunie și...

Mașină de lux, confiscată de polițiști

Un bărbat de 34 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, este cercetat pentru tăinuire, după ce polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat, luni, din oficiu cu privire la faptul că deţine o mașină de lux, înmatriculată în România, care figurează ca fiind căutat de către autorităţile competente din Marea Britanie, ca bun pentru confiscare. ”Autoturismul a fost...

Ne jucăm, învăţăm şi creştem împreună

La Complexul de Servicii Alternative la Protecţia Rezidenţială Tîrgu-Jiu, luni, 29.05.2017, orele 12.30, a avut loc întâlnirea ,,Împreună suntem o familie!’’, acțiunea fiind inclusă în cadrul proiectului educaţional ,,Ne jucăm, învăţăm şi creştem împreună!’’ desfășurat în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8 Târgu-Jiu. Astfel, preşcolarii grupelor mică B şi mare D, coordonaţi de prof. Rusu Gabriela, prof. Popescu...

Post vacant la Direcția Județeană pentru Cultură

Direcţia Judeţeană pentru Cultură Gorj organizează concurs de execuție pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de consilier, clasa I, grad profesional asistent din cadrul Compartimentului Patrimoniu Cultural Național Mobil și Imaterial. Proba scrisă se va susține pe 28 iunie, iar interviul două zile mai târziu. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54...

Post vacant la Primăria Târgu-Cărbuneşti

Primăria oraşului Târgu-Cărbuneşti organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie, vacante de consilier, clasa I, gradul profesional superior în Serviciul buget – contabilitate, resurse – umane. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Concursul se va organiza conform...

Ultima bătălie se dă la Botoşani! Gorjenii pot singuri să se salveze

Ultimele rezultate din Liga 1, deşi anticipate de “microbişti”, victoriile Timişoarei şi Chiajnei, au complicat situaţia Pandurilor. Cu un egal la Chiajna – Botoşani, formaţia noastră ar fi fost sigură de locul de baraj, însă ilfovenii s-au impus, luni, cu 2-1. În acest context, ca să fie sigură de rămânerea în prima ligă, echipa din Târgu-Jiu trebuie să învingă...

Roxana Croitoru, câştigătoarea trofeului Festivalului Naţional de Folclor “Lică Militaru”

Tânăra interpretă gorjeancă de muzică populară Roxana Croitoru a mai bifat un premiu important în cariera sa folclorică. Aceasta a fost desemnată marele câştigător al primei ediţii a Festivalului Naţional de Folclor “Lică Militaru”, desfăşurat săptămâna trecută la Casa de Cultură “Ileana Constantinescu” din Drăgăneşti-Olt. Roxana Croitoru a fost desemnată câştigător dintre 18 participanţi la această ediţie inaugurală a...

Vezi câte buletine de vot se vor tipări pentru scrutinul din 11 iunie

Instituția Prefectului va tipări pentru scrutinul din 11 iunie un număr de peste 92.000 de buletine de vot. Alegerile parțiale vor avea loc în municipiul Târgu-Jiu și în comuna Drăguțești. „Deja avem machetele pentru cele două buletine de vot de la Târgu-Jiu şi de la Drăguţeşti. Vom aduce hârtia pentru buletinele de vot. Vom intra la tipografie miercuri sau...

Conducerea Pandurii insinuează jocuri de culise

Robert Bălăeț, directorul sportiv al clubului Pandurii Târgu-Jiu, a insinuat că în play-out există anumite jocuri de culise care influențează rezultatele. Oficialul gorjenilor se declară însă fericit că Pandurii depinde doar de ea în lupta pentru evitarea retrogradării. "Iată că înainte de ultimul meci, deși eram cotați cu ultima șansă, suntem la mâna noastră. Dacă ne salvăm de la retrogradare, mă simt...

Decizie în cazul polițistului reținut

Agentul de poliție, Gabriel Negoiță, va fi cercetat sub control judiciar după cele 24 de ore petrecute în Arestul IPJ Gorj. Omul legii și-a recunoscut faptele. Negoiță a fost reținut, aseară, pentru patru infracțiuni de luare de mită și șapte infracțiuni de trafic de influență. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus măsura preventivă a reţinerii pe o durată...

Cioroianu isi lanseaza un nou volum la Teatrul Elvira Godeanu

Scriitorul Adrian Cioroianu va fi prezent vineri la Targu Jiu, unde va lansa la Teatrul Dramatic Elvira Godeanu cel mai recent volum al sau. Detalii in afisul atasat!

Mercedes-Benz C250, confiscat de polițiști

Un tânăr de 34 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, este cercetat pentru tăinuire, după ce polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu, luni, cu privire la faptul că deţine o mașină de lux, înmatriculată în România, care este căutată de englezi. ”La data de 29 mai, polițiști din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din...

Orzan vs. Nichifor pentru postul de vicepreședinte al CJ Gorj

Gheorghe Orzan a fost propunerea PNL pentru postul de vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj în ședința acestui organism care se asflă încă în desfășurare la Târgu-Jiu. Orzan a fost votat însă de 12 aleși județeni din Opoziție, în timp ce propunerea PSD, Gheorghe Nichifor, a obținut 20 de voturi. Începând de astăzi, prof.Gheorghe Nichifor este vicepreședinte al CJ Gorj,...

FOTO: Grefierii au protestat pe scările Palatului Justiției Gorj

Peste 50 de grefieri de la Judecătoria Târgu-Jiu și Tribunalul Gorj au protestat astăzi, la ora 11.00, timp de o oră, nemulţumiţi de prevederile noii legi a salarizării.  Ședinţele de judecată nu au fost însă suspendate. ”Au participat în jur de 50 de grefieri de ședință. Principala nemulțumire este referitoare la coeficienții de salarizare din noua lege de salarizare unitară....

Distracţie la Târgu-Jiu de Ziua Copilului! Vezi aici programul evenimentelor

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului 2017, micuții din municipiul Târgu Jiu vor avea parte de surprize și distracție, chiar în centrul orașului. Primăria Municipiului Târgu Jiu, prin Direcția de Turism și Evenimente Culturale, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică „Constantin Brâncuși”, alături de celelalte instituții partenere, le vor oferi copiilor o zi de neuitat. Pentru cei mici...

Protest la Primăria Vladimir

14 salariaţi ai Primăriei comunei Vladimir au intrat în grevă, în această dimineață. Funcţionarii vor fi la birou, până la ora 16.00, însă nu vor primi solicitările cetățenilor. Singurii care nu protestează sunt primarul și viceprimarul din cadrul instituției. Nemulțumirile sunt legate de salariile cuprinse între 1.250 de lei, cât încasează șoferii și 3.500 de lei, cât primește edilul-șef.

PERCHEZIȚII LA SEDIUL POLIȚIEI TÂRGU-JIU: Un agent a fost reținut pentru luare de mită și trafic de influență

Gabriel Negoiță, un agent din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, a fost reținut, aseară, pentru patru infracțiuni de luare de mită și șapte infracțiuni de trafic de influență. Surse judiciare susțin, pentru Gorjeanul, că  omul legii a fost ridicat de anchetatori ieri-dimineață,  în timp ce se afla la serviciu, iar după mai multe ore de audieri a fost condus în arest....

Astăzi, un nou protest la APM Gorj!

Cei aproximativ 50 de salariaţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj vor declanşa astăzi, între orele 11:00 şi 13:00, o nouă acţiune de protest. Aceştia vor întrerupe lucrul pentru două ore şi vor ieşi în faţa seidului instituţiei pentru a-şi striga nemulţumirile cu privire la inechităţile salariale. Detalii în Gorjeanul de mâine!

Întreruperi energie electrică astăzi

GORJ • Între orele 9.00 – 17.00, Mătăsari PTA Brădet nr. 2 – sat Brădet – parțial. • Între orele 8.30 – 16.30, Novaci PTCZ Spital Novaci – plecarea nr. 1 – Aleea Gruiului, străzile: Ocolului, Parângului, Ocolul Silvic Novaci. • Între orele 10.00 – 13.00, Albeni PTA Prunești – sat Prunești, PTA 2 Albeni – sat Albeni – parțial, PTA Sondă...

Se închid gazele!

Distrigaz Sud Reţele anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pentru modernizarea reţelei de distribuţie pentru judetul GORJ pentru data de 30.05.2017 pentru satul Cocoreni, între orele 08:00 şi 15:00. (I.M.)

Șase consilieri municipali au făcut figurație pentru Negrescu

Șase din cei 19 consilieri municipali, prezenți, luni, la ședința de Consiliu Local Târgu-Jiu, au încercat, fără succes însă, să îl mențină pe penalul Marian Negrescu încă șase luni la cârma Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, în detrimentul respectării unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. În momentul în care au fost avertizați că riscă o amendă de 200...

O singură elevă din Gorj susține sesiunea specială a Bacalaureatului

Sesiunea specială a Bacalaureatului a început, ieri, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, fiind urmată de cea în limba maternă. O singură elevă din județul Gorj, de la Liceul cu Program Sportiv din Târgu-Jiu, premiată la Balcaniada de Atletism, susține examenul mai devreme decât ceilalți elevi de clasa a XII-a. Sesiunea specială...

Transalpina, deschisă circulației înainte de 1 iunie

Traficul rutier a fost reluat, ieri, în mod oficial pe Transalpina, după ce o comisie tehnică prezentă pe cea mai înaltă șosea din țară a luat decizia de a redeschide circulația. Comisia i-a inclus nu doar pe reprezentanții Drumurilor Naționale, pe cei ai Poliției Rutiere, ci și pe prefecții de Gorj și Vâlcea, ambii dându-și acceptul ca șoseaua să...

Rovinariul s-a încins cu o centură de aur

Pugilistul Mihalache Adrian, legitimat în cadrul Clubului Sportiv “Jiul Rovinari 2016”, a participat la Turneul Internațional Centura de Aur “Nicolae Linca”, Iași, turneu de nivel semimondial. Acesta a câștigat locul I la categoria sa, învingându-l cu 3-2 pe pugilistul spaniol Salyador Molina, care este vicecampionul Europei. Acesta a fost arbitrat de brigada Rusiei, Belarus, Ucraina, Bulgaria și Turcia, lăsând o...

Comisia Locală de Fond Funciar din Berlești, acuzată de neglijență în serviciu

Un cetățean în vârstă de 66 de ani, din comuna Berlești, acuză acum membrii Comisiei Locale de Fond Funciar din localitate că ar fi dat dovadă de nepăsare și neglijență la adresa sa, creându-i acestuia un prejudiciu de peste 10.000 de lei. Mai exact, urmare a refuzului membrilor comisei respective de a se deplasa în terenul aflat în litigiu,...

Trei procurori din Gorj cer transferul în alte orașe

Fostul prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, Dumitru Dobre, solicită să fie transferat în Capitală. Acesta a optat pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, urmând ca în ședința de astăzi a Secţiei...

Cresc pensiile pentru 4.274 de gorjeni! Vezi cu cât şi de când!

Punctaje crescute cu 25% şi cu 50% pentru anumite categorii de pensionari din judeţul Gorj! Este vorba despre punerea în aplicare a Legii nr. 192 din 7 iulie 2015 care după ce Guvernul a adoptat luna aceasta proiectul de hotărâre a aplicării prevederilor legii menţionate, va aduce mai mulţi bani în buzunarele a peste 4.000 de pensionari gorjeni. Prezentă ieri...

„RomânIA Autentică”, concomitent la Hobița și Iași

Festivalul care promovează portul tradițional românesc, și în special iile, va avea loc anul acesta pe 24 iunie nu doar la Hobița, ci și la Iași. Capitala Moldovei și satul în care s-a născut Brâncuși vor găzdui concomitent manifestarea respectivă, organizatorii propunându-și și anul acesta să îmbrace cât mai multe persoane în ii în ziua festivalului. În urmă cu...

S-au desemnat câștigătorii Festivalului Tudor Arghezi

Duminică dimineața, în cadrul Festivalului Internaţional “Tudor Arghezi” ediţia a XXXVII-a, a avut loc Gala Laureaţilor Festivalului şi acordarea titlurilor de cetăţeni de onoare ai oraşului Târgu Cărbuneşti de către primarul Dănuţ Birău. Ion Cepoi, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj a fost cel care a înmânat premiile şi diplomele câştigătorilor ediţiei din acest an. Titlul...

Gheorghe Butan, omul proiectelor!

Candidatul PSD pentru Primăria Drăguțești, Gheorghe Butan, împreună cu președintele PSD Drăguțești, Vasile Moșoiu, secretarul se stat în Ministerul Energiei, Andrei Maioreanu, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, Anca Bordușanu, dar și cu vicepreședintele PSD Gorj, Alecu Drăgoi, au ajuns, ieri, în satele Dîmbova și Cîrbești. Cetățenii și-au arătat susținerea pentru Gheorghe Butan, mai ales că vine cu proiecte clare...

S-a stabilit finala Cupei Liceelor

Prima ediție a Cupei Liceelor și-a desemnat finalistele. După ce au obținut victorii pe linie în Complexul Dolce Vita, echipele Colegiul Național “Spiru Haret” și Colegiul Economic “Virgil Madgearu” își vor disputa, joi, de Ziua Internațională a Copilului, marea finală. Jocul de minifotbal este programat de la ora 15.00, fiind precedat de finala mică dintre Colegiul Național “Ecaterina Teodoroiu”...

Schimb de experienţă între AJOFM-urile din Oltenia

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, alături de colegii lor din Dolj şi Mehedinţi au iniţiat vizite de lucru la sediile instituţiilor, în cadrul unui schimb de experienţă. Astfel dacă acum două săptămâni, salariaţii AJOFM Gorj au fost prezenţi la colegii lor din Dolj, săptămâna trecută angajaţii gorjeni au primit vizita colegilor din Mehedinţi. “Am demarat...

Festivalul-concurs regional „CDIdei în cărți”

Miercuri, 24 mai 2017, s-a desfășurat faza județeană a Festivalului-concurs regional „CDIdei în cărți”, ediția a III-a organizată de Casa Corpului Didactic Gorj. Organizația aplicantă care a conceput proiectul Festivalului concurs „CDIdei în cărți” este Casa Corpului Didactic Sibiu. Implementarea proiectului în anul 2017 se face în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Casa Corpului Didactic Cluj, Casa Corpului Didactic...

Femeie din Târgu-Jiu, prădată de un prieten de familie

O târgujiancă de 47 de ani a sunat, duminică, la Poliție și a cerut ajutor, anunțând că “persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa de unde au sustras mai multe bunuri”. “La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a constatat că în interiorul locuinţei nu sunt urme de răvăşire, iar sistemul de închidere a uşii de acces nu...

„Am suflet bun și nu-i bine”, cea mai recentă realizare a Robertei Crintea

De duminică seara, fanii Robertei Crintea sunt încântați cu o nouă piesă a solistei. În doar câteva ore, videoclipul a înregistrat peste 6500 de vizualizări. „Am suflet bun și nu-i bine” este cea mai recentă realizare a Robertei Crintea și, cu siguranță, va fi un succes incontestabil. Roberta Crintea continuă să-și surprindă publicul. Duminică seara a lansat o piesă nouă,...

Apel pentru vaccinare împotriva rujeolei

În contextul în care numărul cazurilor de rujeolă crește de la o zi la alta, specialiștii în sănătate publică fac un nou apel la părinți să-și imunizeze copiii. În Gorj, în trimestrul I al anului 2017 au fost confirmate 70 de cazuri, iar pe întreg parcursul anului trecut au fost doar şase astfel de cazuri. Potrivit unui comunicat de presă...

Denisa Tîlvescu, aur cu echipa României!

Gorjul are cu se mândri. La puţin timp după ce a fost desemnată cetăţean de onoare al municipiului Târgu-Jiu, canotoarea Denisa Tîlvescu a obţinut aurul european alături de Barca feminină de 8+1 a României. Ioana Vrînceanu, Viviana Bejinariu, Mihaela Petrilă, Mădălina Bereș, Iuliana Popa, Adelina Boguș, Laura Oprea şi Daniela Druncea au fost colegele alături de care Denisa s-a...

Încasări deja depăşite la Finanţele din Gorj

Din programul de încasări repartizat de Ministerul Finanţelor Publice, în luna aprilie 2017, în sumă de 59.610.000 lei, salariaţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj au realizat un volum al încasărilor în sumă de 60.647.701 lei, ceea ce reprezintă un grad de realizare de 101,74 %, respectiv o depăşire cu 1.037.701 lei. În structură, pe bugete, încasările realizate la...

Sfântă Liturghie Arhierească la resfințirea Bisericii din Parohia Floreşti, Ţânţăreni, Protoieria Târgu-Cărbunești, Gorj!

În ziua de 28 mai 2017, în Duminica a 7-a după Sfintele Paşti, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, ajutat de un ales sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Părintele Protoiereu Iulian Mărgineanu a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba de resfințire a Bisericii cu hramul «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil», din Parohia Floreşti, Comuna...

Agricultura pe înțelesul tuturor / Fermieri, purtați-vă prietenos cu natura

Tema acestui articol stăruia de ceva vreme în mintea mea, dar scânteia care a aprins-o a fost întâlnirea avută cu câteva zile în urmă cu “managerul” unei importante societăți care exploatează multe hectare de teren agricol de cea mai bună calitate în sudul Olteniei. Societatea respectivă are capital majoritar străin și probabil acesta este motivul pentru care termenul de...

Ca la noi, la nimeni – Comisia lucrului deloc făcut în Ţara lucrului prost făcut!

Ce curaj! Să cauţi Proiectul de Ţară la Palatul Cotroceni. „Documentul strategic” există, dar lipseşte cu desăvârşire, vorba lui Nenea Iancu Caragiale. El fusese promis în plină criză la nivel european, generată de Brexit. „Proiectul de Ţară”! sună frumos şi Klaus Werner Iohannis ne amăgea că este „cel mai important document strategic al României”, pe care acela ce se crede...

Vernisajul salonului internaţional de pictură România- Israel – Bulgaria – Italia – Moldova, găzduit de CJCPCT Gorj

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj găzduiește, marţi, 30 mai 2017, vernisajul salonului internaţional de pictură România- Israel – Bulgaria – Italia –  Moldova. Sunt invitați artiști din: Israel- Liliana Orbach, Liliana Galor, Mira Mazlor, Hana Barak Angel, Ted Barr, Alex Kremer; Bulgaria- Evgheni Nedev, Ivan Kancev; Italia- Andrei Sclifos; Republica Moldova- Eric Perjovschi; România-...

Post vacant de şef serviciu la Băleşti

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) organizează concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante de şef serviciu – Serviciul economic din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Băleşti. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările...

O tonă de cartofi, confiscată de polițiști

Un bărbat de 36 de ani, din comuna doljeană Mârșani, a primit o amendă de 500 de lei, după ce a fost depistat, duminică, în timp ce transporta cu o autoutilitară peste o tonă de cartofi, pentru care nu avea documente. Acesta a fost oprit în trafic, pe Drumul Național 66, în localitatea Rovinari. Acesta transporta cu mașina 3.525...

5 zile libere, Minivacanță de Ziua Copilului și de Rusalii

Bugetarii vor avea o minivacanţă de 5 zile, în perioada 1-5 iunie. Guvernul a adoptat în şedinţa din 18 mai o hotărâre care leagă zilele nelucrătoare declarate prin lege de Ziua Copilului şi de Rusalii. Vor fi libere zilele de joi 1 iunie, vineri 2 iunie și luni 5 iunie. Guvernul a declarat ziua de 2 iunie liberă pentru a...

Start înscrieri la Streetball!

Primăria Municipiului Târgu-Jiu în colaborare cu Clubul Sportiv Şcolar Târgu-Jiu, Direcţia pentru Tineret şi Sport Gorj şi Magazinul Decathlon organizează a doua ediţie a “Cupei Micilor Campioni la Streetball”. Întrecerea sportivă va avea loc în Piaţa Prefecturii, pe data de 1 iunie, şi face parte din evenimentele dedicate Zilei Internaţionale a Copilului. “Anul acesta competiţia se va desfăşura pe...

Hotărâre definitivă pentru profesorul acuzat că a făcut sex cu o elevă de 12 ani

Profesorul de Economie și Educație Antreprenorială, de la Colegiul Național “Tudor Arghezi”, din Târgu-Cărbunești, trimis în judecată pe 25 aprilie, pentru act sexual cu o minoră, rămâne în arest la domiciliu, în timpul procesului. Hotărârea definitivă a fost luată, ieri, la Tribunalul Gorj, după ce bărbatul a contestat măsura preventivă stabilită la Judecătoria Târgu-Jiu, instanță la care a fost...

THE R.O.C.K și 9,7 Richter concertează la Rockfest Transalpina

Ediția din acest an a Rockfest Transalpina va avea loc pe data de 29 iulie, în zona montană Rânca. Festivalul de muzică rock se află la cea de-a doua ediție și este așteptat cu nerăbdare de către iubitorii acestui gen de muzică. Organizatorii dezvăluie primele nume care vor urca pe scenă. Este vorba despre THE R.O.C.K și 9,7 Richter. Au...

Când zboară cocorii (fragment dintr-un viitor roman)

În fața Mariei se întinde o străduță cu drumul pietruit, iar de o parte și de alta, căsuțe îngrijite, vopsite în diferite culori domoale, nu stridente. Obloanele la ferestre sunt ca în secolul ce tocmai a trecut, de lemn și în culoare maro. Pe streașini atârnă ardezii agățătoare ce îmbracă hoțește pereții. Ici și colo, la porți câte o...

Tinere din Republica Moldova, filmate în timp ce furau dintr-un supermarket din Târgu-Jiu

Reprezentanții unui supermarket din Târgu-Jiu au sesizat, vineri, Poliția, după ce au surprins două tinere care au sustras de pe raft mai multe bunuri fără să le achite. Din verificările efectuate de oamenii legii la faţa locului s-a stabilit faptul că o femeie de 33 de ani și o tânără de 14 ani, ambele din Republica Moldova, au furat...

Preţ redus la cea de-a şaptea serie de bilete de tratament pentru pensionari

Conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj a anunţat faptul că au fost primite biletele de tratament pentru seria cu numărul şapte din acest an, cu plecare în prima jumătate a acestei luni, mai precis între 8 şi 11 iunie. Noua serie de bilete de tratament, în număr de 174, are valabilitate pentru următoarele staţiuni: Amara, Bala, Buziaş, Căciulata, Covasna,...

Crede în Târgu-Jiu, crede în Aurel Popescu!

Candidatul PSD pentru Primăria Târgu-Jiu, Aurel Popescu, împreună cu președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, Mihai Weber, deputat PSD Gorj, Alin Văcaru, deputat PSD Gorj, Andrei Maioreanu, secretar de stat în Ministerul Energiei, Adrian Tudor, viceprimar Târgu-Jiu, consilierii locali Mihai Gherghe, Viorel Petcu, Ștefan Constantin, vicepreședintele PSD Gorj, Claudiu Manta, purtătorul de cuvânt al PSD, Anca Bordușanu, Ion Ișfan,...

Amenzi de 120.000 de lei pentru munca la negru

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a făcut publică situaţia pe primele patru luni ale anului curent a cazurilor de muncă la negru depistate pe raza judeţului, în urma controalelor inopinate desfăşurate. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate de inspectorii de muncă în acest sens a fost de 120.000 de lei. Cifrele sunt totuşi unele mai mici, comparativ cu aceeaşi perioadă a...

Un pugilist rovinărean, locul I la Turneul Internațional Centura de Aur „Nicolae Linca”

Pugilistul Mihalache Adrian, legitimat în cadrul Clubului Sportiv „Jiul Rovinari 2016”, a participat la Turneul Internațional Centura de Aur „Nicolae Linca”, Iași, turneu de nivel semimondial. Acesta a câștigat locul I la categoria sa, învingându-l cu 3-2 pe pugilistul spaniol Salyador Molina, care este vicecampionul Europei. ”Centura de aur a mai fost câștigată în anul 1996 de pugilistul gorjean Daniel...

Negrescu a fost demis de CL, consilierii PNL și unul de la PMP s-au abținut de la vot!

În urma ședinței de CL Târgu-Jiu, aflată în derulare, consilierii au aprobat destituirea din funcție a lui Marin Negrescu, managerul Teatrului Dramatic Elvira Godeanu, și înlocuirea lui cu actorul Cosmin Brehuță, care va deține funcția în interimat pentru 120 de zile. Consilierii PNL și unul de la PMP s-au abținut de la vot după ce juriștii primăriei i-au informat...

Anunțul meteorologilor pentru următoarele două săptămâni

Potrivit ANM, în Oltenia, pe parcursul acestei săptămâni, valorile termice diurne vor fi mai ridicate decât în mod obișnuit în această perioadă; temperatura aerului va crește până la sfârșitul lunii mai, apoi va marca o scădere și în medie, valorile maxime se vor încadra între 25 și 30 de grade, iar cele minime între 11 și 13 grade. Săptămâna viitoare,...

Trei procurori din Gorj cer transferul: Unul dintre ei a fost reclamat la 112

Fostul prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, Dumitru Dobre, solicită să fie transferat în Capitală. Acesta a optat pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, urmând ca în ședința CSM, de mâine, să se...

Tinere din Republica Moldova, filmate în timp ce furau din Kaufland

Reprezentanții supermarketului Kaufland, din Târgu-Jiu, au sesizat Poliția, după ce au surprins două tinere care au sustras de pe raft mai multe bunuri fără să le achite. Din verificările efectuate de oamenii legii la faţa locului s-a stabilit faptul că o femeie de 33 de ani și o tânără de 14 ani, ambele din Republica Moldova, au furat mai multe produse cosmetice,...