4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Arhive Zilnice: 3 iulie 2017

Angajat al unui bar din Motru, găsit spânzurat de patron

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, angajat al unui bar din Motru, și-a pus capăt zilelor. Acesta a fost găsit spânzurat de către patron într-o anexă a localului, în care și locuia. Bărbatul era din zona Moldovei, nu avea familie și intrase în depresie. Polițiștii au deschis dosar penal pentru moarte suspectă. Din primele informații este vorba...

Cod portocaliu de inundații, în Gorj

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis, în această după-amiază,  o avertizare Cod portocaliu de inundații, valabilă până marți, la ora 14.00, iar 24 de județe se vor afla până marți la miezul nopții sub Cod galben de inundații. Astfel, în intervalul 3 iulie 2017, ora 16.00 — 4 iulie 2017 ora 14.00, hidrologii au instituit Cod...

Vezi ce au anunțat meteorologii pentru intervalul 3-16 iulie

Potrivit ANM, în Oltenia, până în data de 6 iulie temperaturile maxime vor crește, de la o medie de 22 de grade, până la 30 de grade, apoi nu vor mai fi variații semnificative. Tendința temperaturilor minime, în primele trei zile, va fi de scădere, astfel că în dimineața de 5 iulie media lor va ajunge la 12...13 grade. Ulterior...

Drumarii desfundă șanțurile și podețele pe DN 67

Angajații Secției Drumuri Naționale Târgu-Jiu s-au deplasat azi pe DN 67, în zona comunei Scoarța, unde au acționat pentru desfundarea șanțurilor și podețelor. Ion Tudor, șeful SDN Târgu-Jiu spune că cauză că multe podeţe sunt subdimensionate, apa a pătruns pe carosabil, motiv pentru care s-a scționat inclusiv cu motopompe.

Boza, alături de ministrul Petcu, la Conferința Focus Energetic!

Sorina Boza, directorul Complexului Energetic Oltenia, participă acum la Conferința Focus Energetic cu tema ,,Competiția pe piața energetică". La eveniment sunt prezenţi Robert Tudorache, secretar de stat în Ministerul Energiei; Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE; Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei; Victor Ionescu, director general al OPCOM; Corina Popescu, preşedintele Directoratului Transelectrica; Martin Zmelik, country manager CEZ România și Alin Iacob,...

Fostul primar interimar de Rovinari, în conflict de interese administrativ!

Ungureanu Dumitru-Florian, în prezent consilier ALDE la Rovinari, pentru o scurtă perioadă primar interimar al orașului, a fost recent depistat de către ANI că în 2014 a fost într-un conflict de interese administrativ. Mai exact, la data de 23 iunie 2014, Ungureanu, pe atunci consilier PNL, a participat la sedința Consiliului Local Rovinari pentru deliberarea și adoptarea proiectului Hotărârii...

Jurnalistă din Gorj, trecută în neființă la doar 27 de ani! Orașul Țicleni, în doliu

Alina Mohor, jurnalist la Gorj Domino, a decedat în somn noaptea trecută, după ce în 2016 a fost diagnosticată cu o tumoră în zona craniană. Alina împlinise recent 27 de ani și revenise la muncă de câteva luni, asta după ce ultimele investigații medicale arătaseră că starea ei de sănătate este una bună. Ea era foarte optimistă în legătură...

Personal suplimentat la Aparegio Gorj

În urma avertizărilor meteo și a problemelor apărute  ca urmare a ploilor torențiale căzute în ultimele 12 ore, conducerea S.C. Aparegio Gorj S.A. a dispus dublarea personalului, la punctele de lucru din Runcu și Șușița. Totodată, s-a luat și măsura suplimentării  personalului de la Stația de tratare a apei  Dealul Târgului. Mai multe detalii în Gorjeanul de mâine!

Valabilitatea codului portocaliu a fost extinsă

În urmă cu puțin timp, meteorologii au emis o nouă avertizare de ploi abundente, valabilă de astăzi de la ora 10 până mâine la ora 10. În intervalul menționat, Gorjul de află sub cod portocaliu. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, pe parcursul zilei de luni (3 iulie) mai ales în Oltenia, Muntenia, sudul Banatului şi...

Întreruperi energie electrică astăzi

GORJ • Între orele 09.00 – 17.00 Târgu Jiu PTAB 232 – str. Jean Bărbulescu.

Codul portocaliu din Gorj, în vigoare până la ora 23:00

Administrația Națională de Meteorologie a aemis o avertizare de Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată, ploi însemnate cantitativ, până astăzi la ora 23.00, pentru 15 judeţe din ţară. Pe parcursul zilei de luni, în județele Gorj, Vâlcea, Mehedinți, Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman și zona de munte a județelor Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Buzău...

Inundație la Parchet

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au chemat pompierii pe strada Geneva, din Târgu-Jiu, pentru a scoate apa din încăperea în care se află arhiva. Ploile au creat probleme și în mai multe gospodării din comuna Dănești. Revenim cu detalii!

Școlarizare pentru externalizare! Mineri rămași la Seciuri, obligați să-și plătească diplomele de paznici la TMG GUARD SRL

Cei 39 de mineri de la Cariera Seciuri, închisă din toamna lui 2011, obligați de ultimele administrații ale CE Oltenia să asigure paza utilajelor acestei unități cu lacătele puse, s-au trezit săptămâna trecută că, CEO nu mai vrea să le plătească salariile, dacă respectivii nu se școlarizează. Șocant este că administrația CEO le-a impus salariaților respectivi și o firmă...

Pădure vopsită de artistul Mihai Țopescu

Proiect inedit al artistului plastic Mihai Țopescu, câteva sute de copaci dintr-o pădure din apropiere de Transalpina fiind vopsiți de acesta în weekendul care tocmai a trecut. În ajutorul său au venit și voluntari, dar și sponsorul care a oferit vopseaua, femeia de afaceri Lucreția Pârvulescu fiind cea care l-a ajutat pe maestru cu peste o tonă și jumătate...

Cererea asistentei din dosarul „Tulic”, respinsă de judecători

Asistenta medicală din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, trimisă în judecată alături de medicul ORL, Carmen Braia, în dosarul “Tulic”, a solicitat, prin intermediul avocatului său, disjungerea cauzei sale, pentru a scăpa cât mai repede de procesul în care este acuzată că a refăcut foaia de observație a minorei de 17 ani, “consemnând mențiuni suplimentare care nu corespund...

Biblioteca “Christian Tell” demarează Atelierele de vară

În perioada iulie – august, Biblioteca Județeana ”Christian Tell” Gorj – Filiala pentru copii organizează Atelierele de vară! Voluntarii CED Gorj vor ajuta la buna desfășurare a activităților programate. Programările se fac apelând numărul 0253215318, persoana de contact fiind bibliotecara Luiza Sandu, Filiala pentru copii. De luni, 3 iulie 2017, la Sediul Bibliotecii Județene ”Christian Tell” Gorj, pentru al...

Zece de 10, în Gorj! Încă o medie de 10 la Evaluarea Naţională

2878 de elevi din Gorj au aflat, vineri, rezultatele finale la Evaluarea Națională 2017. În urma contestaţiilor, mai multe note au fost modificate, iar celor nouă școlari de 10 li s-a mai alăturat o elevă a Şcolii Gimnaziale “Constantin Săvoiu”, din Târgu-Jiu. Artemis Maria Mija obţinuse iniţial 8.80 la limba și literatura română, iar după contestaţie a primit nota...

Caravana “Go Romania” a cucerit Transalpina

La sfârşitul săptămânii trecute, membrii Asociaţiei “Drum bun” din Cracovia-Polonia şi Satu-Mare din România au ajuns în Gorj ,cu 15 maşini Dacia (modele 1100, 1300, 1310) şi Polski Fiat, parcurgând cu brio traseul cel mai dificil din cadrul proiectului. Turiştii au fost întâmpinaţi cum se cuvine de autorităţile gorjene. Prima oprire a celor de la Asociaţia “Drum bun” din Cracovia-Polonia...

Recunoștință pentru cei căzuți în războaie: Monumentul închinat eroilor din Scoarța, inaugurat cu onoruri militare

Într-o atmosferă festivă, autoritățile locale din Scoarța au dezvelit, duminică, un monument închinat eroilor care au căzut pe fronturile de luptă din războaiele mondiale și cel de independență. Pentru ridicarea monumentului au fost alocați 35 de mii de lei de la Consiliul Local Scoarța, fondurile necesare finalizării și amplasării monumentului fiind completate cu donații. Monumentul a fost sfințit de...

Arestat după ce și-a bătut iubita

Bărbatul de 33 de ani, din Târgu-Jiu, acuzat că și-a agresat iubita, în timp ce se aflau pe o stradă din municipiu, a fost arestat preventiv, joi seara. “Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Dispune arestarea preventivă a inculpatului cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală şi tâlhărie, pe o perioadă de...

Aproape 200 de absenți la ultima probă la alegere a examenului de Bacalaureat

Absolvenţii de liceu au susţinut, vineri, ultima probă la alegere a examenului de Bacalaureat, în funcţie de profil şi de specializare. Elevii care au terminat cursurile la real au putut alege să dea examenul la oricare dintre următoarele materii: biologie, chimie, fizică sau informatică. Cei care au fost la profil uman au ales dintre psihologie, geografie, logică, filosofie sau...

Nanu la Pandurii! Pentru cât timp?

Antrenorul Ştefan Nanu s-a hotărât să testeze pista Pandurii. Fostul fundaş dreapta de la Rapid Bucureşti şi Vitesse Arnhem a condus, sâmbătă, la Târgu-Jiu primul antrenament în calitate de “principal”. Asta deşi, Nanu nu se hotărâse dacă îşi va pune sau nu semnătura pe contractul oferit de Marin Condescu. Varianta Nanu era una dintre cele trei gândite de fostul...

Reabilitarea infrastructurii școlare și necesitățile învățământului contemporan

În ultimii ani, statul român a investit mult în infrastructura școlară, dar, în general, investițiile nu se văd în performanțele elevilor. Alocarea investițiilor s-a făcut de cele mai multe ori haotic și în funcție de carnetul de partid, aspecte care afectează calitatea demersului școlar. Guvernul a inițiat în ultima perioadă, e adevărat că destul de timid, o serie de...

Când zboară cocorii (IV)-fragment

Nu poate să doarmă. Ba e prea cald sau e prea rece. Vara își intră în drepturi, cam după multă așteptare, vine capricioasă, cu ploi și vijelii. Maria deschide fereastra. Afară plouă, iar stropii se strecoară pe fața ei ca o mângâiere. Ce bine și plăcut este! Își spune Maria. Ar vrea să se liniștească, să poată dormi. Privește...

Tabăra “Lumină din lumină”, la final

În perioada 26 – 28 iunie, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj şi Palatul Copiilor Târgu-Jiu, în parteneriat cu Primăria Târgu-Cărbuneşti, a organizat la Măceşu a cincea ediţie a Taberei de pictură religioasă „Lumină din lumină”. În cadrul ediţiei din acest an, cei 10 copii şi profesori care au participat au reuşit ca, în doar trei...

O nouă înfrângere pentru Craiova

Alb-albaştrii au bifat cel de-al treilea eşec la rând în stagiul de pregătire austriac. Formaţia antrenată de Devis Mangia a fost învinsă la limită de FC Ufa (Rusia), scor 1-2. Craiova a combinat bine în prima parte, iar cel mai periculos om al oltenilor, Alex Mateiu, a deschis scorul în finalul reprizei, după o pasă a lui Băluţă. Formaţia...

Săulescu rămâne la Sebiş!

Golgheter la Naţional Sebiş în sezonul recent încheiat, cu 17 reuşite, gorjeanul Dragoş Săulescu a hotărât să-şi prelungească angajamentul cu formaţia arădeană. Săulescu a fost curtat de mai multe echipe în această vară, printre care şi trupa din liga secundă, UTA. La un moment dat, s-a vorbit şi de o revenire la Pandurii, dar probabil Săulescu a preferat să-şi...

Pensii mai mari de luna viitoare

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că pensionarii vor primi pensii mai mari din luna august, deoarece începând cu data de 1 iulie punctul de pensie creşte la 1.000 de lei. “Respectăm ce am promis! De astăzi, punctul de pensie creşte la 1.000 ron. Prin urmare, din august pensionarii vor primi pensii mai mari!”, a afirmat Dragnea, sâmbătă, într-o...

Accident de muncă la Cariera Pinoasa

Un miner de la Cariera Pinoasa a fost implicat, vineri noaptea, într-un accident de muncă care a avut loc în timp ce acesta repara o bandă de transport steril. Banda a pornit, nu a fost asigurată, omul a fost luat de aceasta și aruncat pe banda următoare, aflată sub aceasta la o distanță de 4 metri. Salariatul a fost...

Roman – in, Iencsi – out!

Fostul atacant al Pandurilor, Mihai Roman, a revenit acasă. Fotbalistul format de FC Universitatea Craiova s-a întors în Bănie, şi a semnat o înţelegere valabilă pe trei sezoane cu echipa lui Devis Mangia. Roman mai avea contract un an cu olandezii de la NEC Nijmegen, echipă ce a retrogradat la finalul campionatului în liga a doua. Oltenii au plătit...

Un hoț din Gorj a furat banii unui jandarm din Valea Jiului! La scurt timp după faptă era deja predat poliției

Un tânăr de 33 de ani din județul Gorj a sustras, la finalul săptămânii trecute, o borsetă aflată pe bancheta unei mașini din Vulcan. Deoarece proprietarul se afla la mică distanță de autoturismul lăsat deschis, proprietarul a luat-o la fugă după infractor. Păgubitul, jandarm de meserie, l-a prins la scurt timp pe găinarul din județul nostru și l-a dat...

Primăria Bâlteni caută şef birou la Taxe şi impozite

Primăria Comuna Bâlteni organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante, de şef Birou taxe şi impozite locale, executări creanţe fiscale. Termenul limită pentru depunerea dosarelor de concurs este 19 iulie, proba scrisă şi interviul fiind programate pentru luna august. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr....

Gorjul de la arta tradiţională la arta modernă

Artistul fotograf Teodor Dădălău va expune peste 150 de lucrări la Palatul Parlamentului. Foto-expoziţia, ce va cuprinde Gorjul în imagini, va fi vernisată timp de două săptămâni începând cu data de 6 iulie 2017, ora 17.00, în cadrul sălii Constantin Brâncuşi a Parlamentului, cea mai mare sală de expoziţii din ţară. Fotografiile reunite sub genericul “Gorjul de la arta...

Mii de litri de apă, transportați de pompieri în Gorj

Peste 1.100 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au acţionat în ultimele două zile, în toată ţara, pentru combaterea efectelor caniculei, potrivit unui comunicat al MAI, transmis ieri. “Echipajele SMURD au intervenit la 186 de cazuri pentru acordarea de îngrijiri medicale persoanelor care au solicitat ajutor. 90 de oameni au fost transportaţi la spital acuzând probleme medicale pe fondul...

S-a scumpit curentul pentru consumatorii casnici cu până la 8%

Prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici a crescut cu până la 8% de la 1 iulie, potrivit deciziei de joi a Comitetului de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Astfel, de la finalul săptămânii trecute, preţul final la electricitate pentru consumatorii casnici este format dintr-un tarif reglementat de ANRE, care are o pondere de 10%...

A condus fără permis mașina soţiei: Amândoi s-au ales cu dosar penal

Un bărbat de 39 de ani, din municipiul Petroşani, a fost depistat, vineri, de poliţiștii gorjeni, în timp ce conducea un autoturism, pe Drumul Naţional 66, în Bumbeşti-Jiu, fără să aibă permis de conducere, pentru nicio categorie de autovehicule. “De asemenea, din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că autoturismul i-a fost încredinţat pentru conducere pe drumurile...

Accident cu patru victime la Albeni

O familie din Scoarța a ajuns, vineri, la spital, după ce mașina în care se aflau patru persoane s-a oprit într-un cap de pod. Autoturismul era condus de o șoferiță în vârstă de 21 de ani, care a pierdut controlul volanului, pentru că ar fi fost orbită de soare și nu a văzut ce se întâmplă. În autovehicul se...

Post vacant la Bălăneşti

Primăria Comunei Bălăneşti organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de consilier, clasa I, grad profesional superior – Compartimentul Contabilitate-Finanţe, Buget Local, Impozite şi Taxe. Candidaţii care doresc să participe la concursul organizat de Primăria Bălăneşti trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor...

Petcu rămâne la butoanele Energiei: “Putem fi dependenți de producția pe cărbune nu doar iarna, ci și vara!”

Toma Petcu își continuă activitatea la portofoliul Energiei. Aceasta a primit aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare, cu 36 de voturi pentru și 16 împotrivă. “Am deblocat discuțiile cu partea chineză pentru reactoarele 3 și 4. Suntem în discuții avansate cu Ministerul de Finanțe pentru elaborarea unui memorandum care să fie supus dezbaterii și aprobării în Guvern, pentru că avem...

Ca la noi, la nimeni – Valuri de căldură, val de proteste!

Ora la care am scris comentariul din Gorjeanul de vineri nu mi-a permis să ştiu şi ce s-a petrecut la ceremonia de învestire, ţinută la Palatul Cotroceni. Unde nu s-au ciocnit cupe de şampanie, dar preşedintele Klaus Werner Iohannis a încercat să şteargă pe jos cu PSD. Era de aşteptat, întrucât de la conferinţa sa de presă de la Casa...

Razie în Gorj

O nouă acțiune de amploare a Poliției a avut loc, joi, în județul Gorj. Echipajele de la Rutieră au ieșit în stradă pentru a-i depista pe șoferii și pietonii care încalcă legea. “Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Gorj și ai Biroului Rutier Târgu-Jiu, împreună cu poliţişti din cadrul subunităților de poliție din județ, au desfăşurat acţiuni pentru combaterea indisciplinei...