14.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Arhive Zilnice: 12 iulie 2017

Găsit mort în casă

Un bărbat, în vârstă de 68 de ani, din Târgu-Jiu, a fost găsit decedat în locuință de pompieri. Angajații ISU au fost solicitați de către vecini să intervină pe Aleea Plopilor, după ce au observat că nu l-au mai văzut pe bătrân prin zonă. Cadavrul a fost preluat de SML pentru efectuarea necropsiei.

Cameră de supraveghere, furată din sediul Poliției. Decizia procurorilor!

Reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu au anunțat că s-a dispus renunțarea la urmărirea penală, în cazul furtului camerei de supraveghere din interiorul Poliției municipiului Târgu-Jiu. Autorul nu a fost găsit de anchetatori. ”A fost adoptată o soluție de renunțare la urmărirea penală, care a fost confirmată de instanță”, a declarat pentru Gorjeanul, Tudor Bocai, purtătorul de cuvânt...

Angajat al CEO, reținut pentru 24 ore: Este acuzat că ar fi comis un furt în sediul Poliției

Autorul furtului din sediul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj este angajat al Complexului Energetic Oltenia. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, alături de soția sa, în vârstă de 52 de ani. ”În baza informaţiilor obţinute au fost identificaţi autorii faptei,  respectiv un bărbat, de 55 de ani şi soția sa, de 52 de ani, ambii din oraşul...

Amenzi de 4.000 de lei pentru angajatorii din Gorj

Având în vedere creşterea numărului de evenimente în activitatea de construcţii la nivel naţional, ca urmare a neluării măsurilor de securitate şi sănătate împotriva surpării de maluri,  în perioada 05-07 iulie 2017,  Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a efectuat verificări la angajatori din domeniul construcţiilor ce efectuează lucrări de săpături. Au fost  aplicate 6 sancţiuni contravenţionale în valoare de ...

Elicopterul SMURD, chemat de urgență la Târgu-Cărbunești

Elicopterul SMURD a fost solicitat, în urmă cu puțin timp, de reprezentanții spitalului din Târgu-Cărbunești, pentru transportarea la Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar-Arseni" a unui bărbat de 63 de ani, din comuna Logrești, care a fost rănit în urma unui accident casnic. Acesta și-a pierdut echilibrul și a căzut în curte. ”A căzut în curte. Are un traumatism cu...

Ploaia a făcut ravagii la Muzeul Curtișoara! Poarta de intrare, dărâmată

Poarta monumentală de lemn de la intrarea în Muzeul Curtișoara a fost afectată de ploaia din această dimineață. Poarta a fost scoasă din pământ și se încearcă acum repunerea ei. Nu este însă singura problemă apăruntă în incinta muzeului. De altfel și la Muzeul de Artă din Târgu-Jiu sunt probleme, apa adunată în urma ploii făcând imposibil accesul în curte...

Maşină a Poliţiei Locale, postată în mijlocul drumului

O masina a Politiei Locale din Targu Jiu a blocat o strada din cartierul Debarcader al municipiului pentru ca autovehiculele sa nu mai inainteze datorita precipitatiilor abundente cazute in aceasta dimineata.

Întreruperi energie electrică astăzi

GORJ • Între orele 9.00 – 12.00, Cărbunești, PTCZ Liceu – Liceul Cărbuneşti, Poliţia Cărbuneşti, PTA Oraş 2 – străzile: Eroilor, Trandafirilor, Gilortului, BRDE Cărbuneşti, Fostul sediu Bancpost Cărbuneşti, statie PECO Petrom, PTA IAS – strada Plopilor, PTA Cărbuneşti – sat Cărbuneşti Sat, PTA Ştefăneşti nr. 1, PTA Ştefăneşti nr. 2 – sat Ştefăneşti, PTA Schit, Hală Producţie SC Conrom...

FOTO: Accident la Drăguţeşti

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Craiova, care conducea un cimentruc, a provocat, în această dimineaţă, un accident la Drăguţeşti. Poliţiştii spun că şoferul nu a respectat distanţa regulamentară faţă de autoturismul din faţă, intrând în coliziune cu o Dacia Logan condusă de o tânără de 33 de ani din Drăcuţeşti. În urma impactului, conducătorul auto...

Camera de Conturi Gorj a săpat și a găsit: Încă o gaură de 3 miliarde, dată Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu”, de Alexandrescu și iar de Negrescu

Controlul Camerei de Conturi Gorj la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, început luna trecută, aflat încă în desfășurare urmare a refuzului contabilului de a pune la dispoziția verificatorilor documentele cerute de inspectori, conturează, se pare, o nouă infracțiune gravă, comisă iar sub acoperișul instituției de cultură. Mai exact, “frăția banului” din Teatrul Dramatic, formată din incompatibilul Marian Negrescu...

Eleva, care a spălat rușinea Liceului Tehnologic Turburea și l-a salvat de retrogradare, apreciată de primarul Bîrcă: “A scos pata de pe obrazul colegilor săi, dar nu și pe...

Liceul Tehnologic Turburea, care a obținut, inițial, zero la promovabilitatea de la bacalaureat, a fost scos de pe lista rușinii întocmite de Ministerul Educației, după ce o elevă a școlii a făcut contestație și a promovat examenul maturității. Este vorba despre Maria Nicoleta Masgras, care a reuşit să-şi mărească nota la Limba română de la 5,1 la 5,5, obţinând,...

Inspectorul-șef adjunct al ITM Gorj, la pensie

Începând din data de 3 iulie, inspectorul-șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Alexandru Căruntu, a ieșit la pensie. Asta după ce a muncit două decenii în instituția de stat. Momentan, locul lui Căruntu este vacant, ITM Gorj neîncepând procedurile pentru ocuparea acestei funcții. Alexandru Căruntu s-a pensionat săptămâna trecută, la vârsta de 65 de ani și după 20...

Concurs la Poliția Târgu-Cărbunești! Cel mai controversat agent din oraș a cerut „suspendarea raporturilor de serviciu”

IPJ Gorj organizează concurs pentru postul de “ofiţer I”, în cadrul Poliției Târgu-Cărbunești, la Compartimentul Rutier. Cei care doresc să candideze trebuie să nu fie cercetați disciplinar, să nu fie puși la dispoziţie ori suspendați din funcţie, să aibă calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu și să deţină permis de...

Pentru prima dată / Elevul talentat Dragoș, de doar 7 ani, își va expune lucrările la Galeriile de Artă din Târgu-Jiu

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj a reușit să îi pregătească prima expoziție personală lui Dragoș Constantin Bogdan, elev în vârstă de 7 ani, din Târgu-Jiu. “Micul artist este extrem de talentat, deși nu a studiat deloc arta, lucrările sale, în general portrete, fiind extrem de bine realizate”, susține curatorul expoziției, artistul fotograf Doru Dădălău. Acesta anunță...

Zeci de bunuri ale societăţii COMBGORJ, scoase la licitaţie de finanţiştii gorjeni

Încă o societate importantă de la nivelul municipiului Târgu-Jiu este pusă pe butuci! Deoarece există creanţe neachitate către debitori, în cursul zilei de astăzi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj are programată o licitaţie de vânzare a mai multor bunuri ce aparţin societăţii COMBGORJ SA. Dacă în urmă cu câţiva ani, acţiunile SC COMBGORJ SA din Târgu-Jiu, producătorul de...

Cercetare administrativă la Ambulanță, după intervenția de la Târgu-Cărbunești

Bărbatul căruia i s-a făcut rău, luni, în timp ce se afla pe o stradă din Târgu-Cărbunești, este în stare stabilă. Acesta a căzut în drum, după ce a făcut o criză de epilepsie, întrucât nu urma tratamentul, fiind condus la Psihiatrie. Martorii au fost revoltați de modul în care au intervenit angajații de la Ambulanță, susținând că...

Gorjul, pe podium la Balcaniada Factorilor Poștali

Trei olteni îi vor reprezenta pe poștașii români la Balcaniada Factorilor Poștali din toamnă, după ce sâmbătă au participat la etapa naţională a Marşului Factorilor Poştali, desfășurată la Drobeta-Turnu Severin. Între ei se regăsește și gorjeanca Despina Dragomir. Pentru salariații din domeniul poştal, Balcaniada Factorilor Poștali este un eveniment reprezentativ și întotdeauna a oferit cea mai bună ocazie în care...

Secția Medicală a Spitalului Orășenesc Novaci, dotată cu paturi noi

Emil Grigore, managerul Spitalului Orășenesc Novaci, continuă eforturile pentru îmbunătățirea condițiilor hoteliere oferite pacienților. Astfel, recent, în dotarea unității au intrat 43 de paturi noi, care au fost deja atribuite Secției Medicală. Pacienții internați pe Secția Medicală din cadrul Spitalului Orășenesc Novaci au primit paturi noi. “Am luat 43 de paturi noi, cu tot cu saltele. Este vorba despre 30...

Concurs pe două posturi vacante la Primăria Tismana

Primăria Tismana organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor publice de execuţie, vacante, de: inspector, clasa I, grad profesional superior, în cadrul Compartimentului Urbanism; inspector, clasa I, grad profesional principal, din cadrul Compartimentului Urbanism. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările...

Condescu dă înainte: “Readucem fanii la stadion”

Subiectul Pandurii rămâne interesant pentru presa naţională, deoarece incertitudinea şi nepăsarea sunt cuvintele de ordine la Târgu-Jiu. Dacă Marin Condescu rămâne încrezător că echipa va supravieţui, nimeni nu mişcă un deget pentru fotbal. În aşteptarea răspunsului de la TAS, echipa fanion a Gorjului ia în calcul ambele variante, şi se pregăteşte să revină în judeţ, la Motru. Aici ar...

Postul de director executiv al CJAS Gorj, scos la concurs

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor publice de conducere vacante de director executiv – Direcţia Economică din cadrul Caselor de Asigurări de Sănătate Gorj şi Ilfov. Candidații vor susține concursul în luna august. Pentru a putea participa la concursul organizat pentru ocuparea funcției de director executiv – Direcția Economică din...

Tânăr prins în timp ce conducea Dacia vecinului! Amândoi s-au ales cu dosar penal

Un bărbat de 27 de ani, din comuna Prigoria, a fost depistat, luni, de polițiștii de la Târgu-Cărbuneşti, în timp ce conducea un autoturism Dacia 1310, pe Drumul Comunal Prigoria, fără să aibă permis de conducere. “Autoturismul i-a fost încredinţat de proprietar, un vecin de 58 de ani, care se afla pe locul din dreapta față al...

Studenții primesc burse și în timpul vacanței

Bursele studențești, indiferent de categorie, se acordă pe toată durata anului universitar (12 luni), potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale ca urmare a intrării în vigoare, în luna iunie, a Legii 137/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare. La nivelul Universității “Constantin Brâncuși” (UCB) din Târgu-Jiu sunt aproximativ 500 de bursieri. Ministerul Educației Naționale a modificat metodologia-cadru de acordare a burselor prin ordin de...

Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul polițistului local, căutat în lac

Polițiștii gorjeni efectuează cercetări în cazul polițistului local, care a ajuns, duminică, în lacul Cerna. “La data de 9 iulie, polițiști din cadrul Postului de Poliţie Padeş au fost sesizaţi de un lucrător la barajul Cerna, cu privire la faptul că ar fi observat că doi bărbaţi se plimbau cu barca pe lacul Cerna, împrejurare în care unul dintre...

Mergea a ieşit în optimi!

Perechea formată din tenismanul român Florin Mergea şi pakistanezul Aisam Ul-Haq Qureshi a ratat calificarea în sferturile de finală ale probei masculine de dublu din cadrul turneului pe iarbă de la Wimbledon. Gorjeanul şi partenerul său au fost învinşi, luni, după o partidă dramatică, de cuplul Lukasz Kubot (Polonia)/Marcelo Melo (Brazilia) cu 6-7 (3), 4-6, 6-1, 6-4, 6-2. Mergea...

Au început înscrierile la Târgu-Jiu pentru …facultățile din Timișoara!

Marți, a fost prima zi în care reprezentanți ai Universității de Vest Timișoara au fost prezenți la Târgu-Jiu pentru a-i ajuta pe absolvenții de liceu din Gorj să se înscrie mai ușor la opt din cele 11 facultăți ale acestei Universități. Punctul de lucru a fost deschis într-o sală de cursuri a Colegiului Național “Ecaterina Teodoroiu”, primii absolvenți de...

Cei zece eroi martiri gorjeni uciși de către germani în vara anului 1917, comemorați la Turnu Severin

Marți, 11 iulie 2017, la Turnu Severin s-a desfășurat un ceremonial militar religios dedicat comemorării celor zece eroi martiri gorjeni executați în urmă cu 100 de ani de către autoritățile militare germane. Cu acest prilej a fost dezvelită o placă comemorativă. Județul nostru a fost reprezentat la eveniment de către: vicepreședintele Consiliului Județean prof. dr. Gheorghe Nichifor și primari...

Lucrările ilegale nu mai pot fi oprite de inspectorii în construcţii

Intrarea în vigoare a Legii 86/2017 aduce noi atribuţii inspectorilor în construcţii din Gorj! Prin noua legislaţie, angajaţii Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) nu mai au obligaţia, ci doar opţiunea de a opri construcţiile care se ridică ilegal – dacă nu sunt respectate normele privind asigurarea calităţii în construcţii, se construieşte în lipsa unui proiect tehnic sau se...

Agricultura pe înțelesul tuturor / Bolile și dăunătorii morcovului

Majoritatea bolilor și dăunătorilor acestei culturi sunt specifice și altor culturi de rădăcinoase comestibile, prin urmare constatările și recomandările din acest articol le privește și pe acestea. Principalele boli ale morcovului sunt : 1 – Alternarioza (Alternaria dauci) se manifestă pe frunzele compuse prin pete variate ca forme, ruginii la început și apoi închise la culoare cu o margine gălbuie...

109 târgujieni servesc masa la Cantina de Ajutor Social

Deoarece nu au un loc de muncă, obţin lunar venituri scăzute sau provin din familii dezorganizate, peste 100 de persoane din municipiul Târgu-Jiu apelează la Cantina de Ajutor Social din cadrul Direcţiei Publice de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu. Meniul zilnic al celor care servesc masa la Cantina de Ajutor Social costă 8,7 lei/persoană. Cantina de Ajutor Social de la Târgu-Jiu...

Suspectul din „Elodia II” nu are voie la … manifestări culturale!

Judecătorii au prelungit măsura controlului judiciar pentru Felix Dianu, individul din Târgu Cărbunești trimis în judecată de Parchetul General pentru că și-ar fi omorât cel mai bun prieten în urmă cu mai bine de șapte ani. Decizia a fost luată la primul termen din proces, în ședință de cameră preliminară, după ce procurorii au finalizat ancheta și l-au trimis...

De la Vârciorova spre cel mai vechi lăcaş monahal din ţară

Aproape de malul Dunării, la 15 km de Drobeta-Turnu Severin pe drumul spre Orşova într-un peisaj de o frumuseţe răpitoare, se află cel mai vechi lăcaş monahal din ţară pe care cu certitudine că mulţi gorjeni au auzit ori şi-l amintesc din legenda Mănăstirii Tismana. Iată aşadar câteva date şi repere cronologice legate de Mănăstirea Vodiţa obţinute prin amabilitatea societăţii...

Sancţiuni pentru un depozit şi două magazine alimentare din judeţ

În cursul ultimei săptămâni, echipele Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat inspecţii în unităţi supuse supravegherii şi controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor situate în localităţile: Bălăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Cruşeţ, Leleşti, Logreşti, Peştişani, Rovinari, Runcu, Schela, Stoina, Târgu-Cărbuneşti, Târgu-Jiu. Controalele s-au efectuat pentru verificarea conformităţii cu cerinţele legislaţiei sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare, în...

Ca la noi, la nimeni – Klaus Iohannis fură startul campaniei electorale 2019!

Motto: „Bem că se duce dracului ţara, bem că nu mai avem nicio speranţă, bem că alţii nu fac nimic pentru noi, bem că nu eliberează pe nimeni, ne văicărim şi plângem cât ne ţin glandele, şi istoria trece fluierând pe lângă noi, sau cum ar spune tata: avem ce merităm.”Motto: „Bem că se duce dracului ţara, bem că...

Transferuri la UCB!

Echipa de handbal CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu face mutări înainte de startul noului sezon. Handbaliştii gorjeni evoluează în Liga a-2-a, dar ar putea ataca promovarea în campionatul 2017/2018. UCB-iştii au primit cinci miliarde de lei vechi din partea Consiliului Județean Gorj, sumă confirmată de preşedintele Cosmin Popescu. Rămâne de văzut când vor fi terminate lucrările la noua Sală...

Hoțul, care a furat telefonul din sediul Poliției, a fost prins

Autorul furtului din sediul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj a fost depistat, ieri. Acesta a recunoscut fapta și a declarat că “o regretă”. “Este un bărbat de 55 de ani, din Țicleni, care venise să își ridice cazierul judiciar. Telefonul a fost recuperat. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru furt. Din primele verificări a reieșit faptul...

Adeverinţe de creditare de la APIA Gorj pentru beneficiarii Campaniei 2017

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj informează că începând din această săptămână eliberează adeverinţe pentru beneficiarii schemelor de plată gestionate în cadrul Campaniei 2017 (schema de plată unică pe suprafaţă, plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu și măsurile de mediu şi climă), respectiv pentru cei care intenţionează să acceseze credite în...

Un om – o carte

A trecut mai mult de un an de la plecarea în cealaltă lume a celui ce a fost Titu Pânişoară, unul dintre destoinicii primari ai municipiului Târgu-Jiu înainte de 1989. Distinsul demnitar a murit în 19 aprilie, anul trecut. Pe lângă valoroasa operă ştiinţifică şi practică, a lăsat în urma sa un gol imens şi o tristeţe ireparabilă în...

Marea brambureală din politica românească

Cu o clasă politică postdecembristă încropită pe interese de grup și nu pe doctrine ideologice, România suportă greu tembelismele de clan, iar ce se întâmplă în ultima perioadă pe scena vieții publice, năruindu-se orice speranțe de a găsi calea spre normalitate a societății românești, a anulat și ce a mai rămas din credibilitatea cetățenească în partidele politice, fie ele...

Gorjenii au făcut față caniculei

În pofida faptului că județul nostru s-a aflat sub cod galben de caniculă, gorjenii au făcut față temperaturilor ridicate. Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu, spune că medicii de la Unitatea de Primiri-Urgențe (UPU) au îngrijit un singur pacient care suferise o lipotimie. Lipotimia este o senzaţie de pierdere iminentă a cunoştinţei. Persoana care este în pragul...

CEO vrea expertiză, în litigiul pentru acordarea sporului de tură și a hranei de protecție

La termenul de luni de la Judecătoria Târgu-Jiu, în dosarul Sindicatul Solidaritatea 2013 vs. CE Oltenia privind acordarea sporului de tură și a hranei de protecție pentru salariații companiei, juriștii CEO au solicitat instanței efectuarea unei expertize. Asta urmare a faptului că avocatul reclamanților a prezentat instanței o hotărâre judecătorească potrivit căreia CEO a pierdut un proces similar, deschis...