4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Arhive Zilnice: 7 august 2017

El este angajatul CEO,  acuzat de ”părăsirea locului accidentului”: Declarații în EXCLUSIVITATE

Tânărul de 25 de ani, din comuna Slivilești, angajat al Carierei Jilț Sud, ca tehnician electronist, care este acuzat că a produs un accident rutier și ar fi fugit de la fața locului, a făcut primele declarații. Evenimentul rutier a avut loc în această dimineață, în jurul orei 07.00, în satul Croici, al comunei Mătăsari. Radu Octavian neagă însă...

Transport ”la negru”

Inspectorii de muncă gorjeni au depistat la sfârşitul săptămânii trecute doi agenţi economici care prestau activităţi cu şase persoane încadrate fără forme legale de angajare. Au fost aplicate două sancțiuni contravenționale pentru utilizarea muncii fără forme legale de angajare. Valoarea amenzilor este de 60.000 de lei. ”Angajatorii depistați cu muncă „la negru” desfășurau activitate în satul Valea Perilor, comuna...

Ce au anunțat meteorologii pentru următoarele două săptămâni

Potrivit ANM, în Oltenia, până spre sfârșitul primei săptămâni media temperaturilor maxime va avea variații între 34 și 36 de grade, iar a minimelor se va situa în jurul valorii de 21 de grade. Vor urma două zile de răcorire, apoi din nou o creștere treptată de la o medie a valorilor maxime de temperatură de 29 de grade în...

50 de persoane blocate în munte. Salvamontiștii intervin în zona Văii Oltețului

Acțiune în derulare a salvamontiștilor gorjeni în zona Văii Oltețului pentru recuperarea unor persoane rămase blocate în urma distrugerii drumului de către viiturile după ploaia de azi dimineață. Inițial o singură persoană a anunțat că este blocată pe munte, dar ajunși la fața locului salvamontiștii au găsit circa 50 de persoane și 20 de autovehicule blocate în munte. Potrivit...

Din septembrie, majorări salariale pentru aproape 900 de salariați ai CE Oltenia!

Comunicat CE Oltenia: ,,Avand in vedere necesitatea armonizarii drepturilor salariale in concordanta cu atributiile, responsabilitatile si eforturile depuse de salariati pentru sustinerea activitatii de productie si mentenanta, ca urmare a discutiilor dintre federatiile sindicale reprezentative si semnatare ale Contractului colectiv de munca si conducerea societatii, cu sprijinul Ministerului Energiei, a fost realizata o prima etapa a acestui proces, fiind aprobata...

Starea Primăriei Târgu-Jiu la momentul preluării de către Romanescu, discutată în BPL-ul PNL!

În cadrul ședinței Biroului Politic Național al PNL, aflată acum în desfășurare la Târgu-Jiu, se discută despre situația politică actuală din municipiu dar, și despre starea Primăriei Târgu-Jiu, la preluarea mandatului de către noul primar liberal Marcel Romanescu. Liderul PNL Târgu-Jiu, Marcel Romanescu va explica, în fața conducerii centrale, potrivit ordinii de zi a BPN-ului, și o sinteză a...

VIDEO/ Căderi de pietre pe DN 67 C – Transalpina. Traficul se desfăşoară cu dificultate

Traficul se desfăşoară alternativ, pe o bandă, pe DN 67C – în zona Pasului Urdele, după ce au căzut mai multe pietre de pe versant, în urma ploilor torențiale. Drumarii intervin cu două utilaje. ”Pe DN 67 C, în zona Urdele, a plouat torențial, încă mai sunt viituri, se circulă încet, au fost înlăturați bolovanii mai mari, dar mai...

ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică

Administrația Națională de Meteorologie a anunţat că de astăzi şi până mâine la ora 6.00 se menţine o avertizare de Cod Portocaliu de căldură, disconfort termic deosebit de accentuat în Oltenia, Muntenia, Dobrogea. Temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade. În județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Constanța și îndeosebi în zona joasă a județului...

Cod portocaliu de inundaţii în Gorj

Hidrologii au emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de inundații în cinci bazine hidrografice de pe raza județelor Gorj și Vâlcea, valabilă pe durata următoarelor ore. Conform prognozei Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), până la ora 16:00, se vor produce torenți, pâraie, viituri rapide cu posibile efecte severe de inundații locale și creșteri de debite...

Accident la Mătăsari: Șoferul a fugit în Cariera Jilț Sud, unde era angajat

Un tânăr de 25 de ani, din comuna Slivilești, angajat al Carierei Jilț Sud, este cercetat de polițiști, după ce a produs un accident rutier, în această dimineață și a fugit de la fața locului. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 07.00, în satul Croici, al comunei Mătăsari. Acesta s-a ascuns în carieră, fiind depistat însă de...

O femeie din Bacău a scăpat cu viaţă dintr-un accident, după ce a condus beată în Gorj

O femeie de 37 de ani, din comuna Cleja, din județul Bacău, este cercetată de polițiștii din Turceni, pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, sub influența alcoolului. Pe 4 august, aceasta se plimba cu mașina, din direcția Aninoasa către Brăneşti, pe Drumul Județean 662, iar în satul ”Capu Dealului” a intrat în coliziune cu un autoturism condus...

Șofer beat criță, reținut după ce a lovit mașina unui neamț

Un bărbat de 36 de ani, din comuna Baia de Fier, a fost reținut pentru 24 de ore,  pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și refuz de la prelevarea de mostre biologice. ”Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că bărbatul, în timp ce conducea un autoturism...

Se mențin restricțiile de circulație pe drumurile naționale

Restricțiile de trafic cauzate de temperaturile ridicate se mențin și în data de 07.08.2017. Astfel, astăzi vor fi menținute restricţiile de circulaţie  pentru autovehiculele cu o masă autorizată > 7,5 tone, în intervalul orar 12:00 – 20:00 în Municipiul București și în următoarele județe:Ilfov, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu,  Călărași, Ialomița, Constanța. Pentru celelalte județe restricțiile de tonaj se...

6 mineri din CEO fac grevă la Guvern!

Liderul de sindicat Gheorghe Peptan, împreună cu încă 5 colegi din Complexul Energetic Oltenia, au declanşat în această dimineaţă o acţiune de protest la Guvernul României. Protestatarii şi-au înaintat deja lista de revendicări reprezentanţilor Guvernului.

Întreruperi energie electrică astăzi

GORJ • Între orele 08.00 – 13.00 Bălești PTA Găvănești. • Între orele 08.30 – 16.30 Ionești PTA Iliești – pl. 2. • Între orele 09.00 – 17.00 Schela PTA Arsuri – sat Arsuri, PTA Schela nr. 1, PTA Schela nr. 2 – sat Schela, PTA Grui nr. 1, PTA Grui nr. 2 – sat Grui; Turcinești PTA Rugi nr. 1 si...

Fostul primar de Peștișani, proprietar de pensiune, s-a transformat în caz social

Florin Pavel, fostul primar al comunei Peștișani, a ajuns să solicite bani în comunitate pentru așa-zise probleme medicale, asta în timp ce în locuința sa angajații unei firme de construcții lucrează de zor la reabilitarea clădirii, pe care o transformă în pensiune. Și astfel, deși, Pavel are în cont 70.000 euro, primiți pentru transformarea casei sale în afacere turistică,...

Peșterile, căutate de turiștii dornici să se răcorească

Sunt printre puținele locuri în care nimeni nu are probleme cu căldura, eventual hainele groase sunt chiar bine venite pentru că termometrele nu arată niciodată mai mult de 10 grade Celsius. Peșterile din județ sunt extrem de căutate, mai ales că august este luna în care mai toată lumea intră în concediu, canicula din ultimele zile contribuind și ea...

Cine încarcă cotele de cărbune la CEO? – Sclavii Minprest, de frica ITM-ului, puși la scuteală

Angajații Minprest, care încărcau de mai bine de două săptămâni, cu mâinile goale, cota de cărbune în mașinile beneficiarilor CEO, au fost lăsați, vineri, să presteze mai puțin sau deloc, conducerea subunității temându-se probabil de verificatorii ITM care ar fi putut să se deplaseze în teren. “Sclavii”, care erau duși la depozitul de la Pinoasa, de exemplu, au fost...

Aproape opt sute de viitori studenţi şi masteranzi şi-au confirmat locurile la UCB

Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu a organizat în perioada 10 - 26 iulie 2017, sesiunea de admitere de vară. Nu mai puţin de 900 de candidaţi s-au înscris la programele pentru licenţă şi 305 la cele pentru masterat. Dintre aceştia, la programele de licență au confirmat 534 de candidați și 255 la programele de master. UCB Târgu-Jiu a organizat,...

Accident la Scoarţa

Un bărbat de 42 de ani, care circula cu autoturismul în comuna Scoarța, a pierdut, sâmbătă dimineaţa, controlul volanului, a intrat pe contrasens și s-a oprit într-un copac. Acesta a fost transportat la spital, fiind rănit ușor. „La fața locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum și un...

Orban vine iar, astăzi, la Târgu-Jiu

Președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, prim-vicepreședinții, vicepreședinții, secretarul general și președinții filialelor din țară participă, astăzi, la ședința Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal. Evenimentul va avea loc, la Târgu-Jiu, la Anna Events, pe Insulița Jiului, Sala “Rondă”, ora 12.00. Biroul Politic Național al PNL este condus de președintele Ludovic Orban, iar din organismul de conducere al...

Se reabilitează drumul judeţean, ce traversează localitățile Cornești, Stolojani, Câmpofeni, Arcani, Sănătești și Runcu

Consilierii judeţeni au aprobat, săptămâna trecută, o hotărâre privind asigurarea finanțării de la bugetul local pentru categoriile de cheltuieli care nu se finanțează de la bugetul de stat prin Programul național de dezvoltare locală, pentru obiectivul de investiție ,,Reabilitare drum județean 672E, ce traversează localitățile Cornești, Stolojani, Câmpofeni, Arcani, Sănătești și Runcu, județul Gorj”. Acesta se află pe lista...

Drumul judeţean Vlăduleni-Ioneşti intră în reabilitare

În cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Gorj, din data de 31 iulie, a fost aprobată o hotărâre privind asigurarea finanțării de la bugetul local pentru categoriile de cheltuieli care nu se finanțează de la bugetul de stat prin Programul național de dezvoltare locală, pentru obiectivul de investiție ,,Reabilitare DJ 674, Vlăduleni-Urdari-Turceni-Ionești-limită judeţ Mehedinți, 44+146 km (km 0+000-km 44+146)”. Valoarea proiectului...

Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a licitat servicii psihologice

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU)Târgu-Jiu şi-a propus să încheie un contract de prestări servicii psihologice, organizând o selecţie de oferte, care s-a finalizat marţi, 1 august. Postul de psiholog urmează a fi scos la concurs, după cum confirmă conducerea unităţii sanitare. Cabinetul de psihologie din cadrul Ambulatoriului integrat Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu- Jiu funcţionează la ora actuală cu un...

Post vacant la Muzeul Judeţean

Muzeul Judeţean Gorj “Alexandru Ştefulescu” din municipiul Târgu-Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de muncitor calificat, studii medii, treapta profesională IV la Compartimentul administrativ din cadrul Secţiei de istorie şi arheologie. Termenul limită pentru depunerea dosarelor de înscriere este 22 august. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații...

Craiovenii au ieşit demni din Europa

Universitatea Craiova a părăsit Europa League încă din tururile de calificare, fiind învinsă cu 2-0 pe San Siro de către AC Milan. Italienii câştigaseră şi partida tur de la Severin (0-1). Golurile gazdelor au fost înscrise de Bonaventura(`9) şi Cutrone (`52), ambele după faze fixe. Mitriţă a ratat, din nou, cea mai mare oportunitate a oaspeţilor, fiind citit de...

Căutat de poliţişti, după ce a anunţat că pleacă la muncă, în Spania

Un bărbat din comuna Bălești a cerut, vineri, ajutorul polițiștilor, sesizând că, pe 10 martie, cumnatul său, Ion Lățea, în vârstă de 45 de ani, din aceeași localitate, a plecat de acasă și nu s-a mai întors. ”În urma investigațiilor și verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul ar fi plecat de la domiciliu cu microbuzul, în direcția Târgu-Jiu, relatându-i...

Bugetul judeţului a fost rectificat

Săptămâna trecută, în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean (CJ), a avut loc şi rectificarea bugetului propriu general al Județului Gorj pe anul 2017. Asistenţa Socială din judeţul nostru a primit o majorare a bugetului cu suma de 7.220,99 mii  de lei. La recenta rectificare bugetară, aprobată de către consilierii judeţeni, s-a decis ca la partea de venituri, bugetul general să se...

Teja vu? Încă un antrenor pleacă de la Pandurii!

Se părea că aşteptarea oficialilor gorjeni a luat sfârşit săptămâna trecută, atunci când antrenorul Mihai Teja şi-a dat acordul să antreneze Pandurii. Cu toate acestea, aventura lui Teja la Târgu-Jiu este pe cale să se încheie înainte de a începe. “Principalul” echipei a fost în tribună la Piteşti, şi a refuzat să facă declaraţii oficiale, semn că va părăsi...

Centrul de Servicii Sociale și de Asistență pentru Bătrâni „Magnolia” din Târgu-Jiu a sărbătorit 5 ani de activitate

În data de 3 august 2017, la Centrul „Magnolia” din Târgu-Jiu a fost mare petrecere. S-au sărbătorit 5 ani de activitate a acestui centru care oferă servicii de asistenţă socială bătrânilor care nu au copii sau rude. El a fost inaugurat oficial pe 29 iulie 2012. Școala Populară de Artă, prin Ansamblul Profesionist „Maria Lătărețu” condus de renumitul profesor...

Poezia pentru copii a lui Tudor Arghezi (III)

Miniaturale: domestice şi copilăreşti Tudor Arghezi a fost un clasic modern longeviv estetic. Această subliniere sugestivă îi aparţine istoricului Petre Anghel, acelaşi care apreciază că „pentru Arghezi, apariţia lumii este simplă, el o priveşte cu ochi de copil” stihuitor. Citez acum chiar dintr-o tabletă argheziană: „Chimia, aplicată la culori şi parfume, este o copilărie comparativ cu magiile foarte vechi, pe...

Ca la noi, la nimeni – „Tinerii pensionari” mai speciali sporesc!

Cu mult curaj, Guvernul Tudose a aprobat Ordonanţa de Urgenţă privind plafonarea pensiilor speciale ale cadrelor militare şi ale celor din serviciile de informaţii. Astfel, situaţia aberantă cu posibilitatea creşterii pensiilor speciale, aşa-zise de serviciu nu va mai fi posibilă după 15 septembrie 2017! Între 1-15 septembrie, această controversată OUG, după unii, dar extrem de necesară în accepţiunea majorităţii celor care...

Apel umanitar! Un jandarm din Gorj are nevoie de ajutor, după ce a fost diagnosticat cu o boală rară

Un jandarm din cadrul IJJ Gorj are nevoie de ajutor. Vlăduț Adrian suferă de o boală rară şi pentru a avea o şansă la viaţă trebuie să urmeze un tratament care costă 30.000 euro. Reprezentanții Jandarmeriei Gorj fac un apel către toţi cei care îl pot ajuta. ”Vlăduț Adrian este colegul nostru, are 42 de ani și, în luna mai...

Garcea adună titluri!

Sportivul legitimat la CS Pandurii Târgu Jiu, Adrian Garcea (19 ani), are o vară perfectă. Tânărul atlet, pregătit de antrenorul emerit Ion Bură, s-a întors recent din Italia, unde s-a încununat vicecampion mondial, cu echipa României de juniori, la alergare montană. Ei bine, după această ispravă, Garcea a convins, din nou, dacă mai era nevoie, în plan intern. Gorjeanul...

75 de persoane, incluse în cursurile de august ale AJOFM

Trei cursuri de formare profesională sunt demarate în această lună de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), zeci de gorjeni urmând să participe la acestea. Pentru luna august, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj organizează trei cursuri de formare profesională la care este aşteptată o prezenţă de 75 de persoane: ospătar (chelner) vânzător în unităţi...

Recrutări masive prin EURES pentru lucrători în Italia, Malta şi Germania

Şomerii gorjeni, care nu au un loc de muncă sau îşi doresc un job mai bine plătit şi sunt doritori să lucreze în afara ţării, sunt aşteptaţi în această perioadă să consulte ofertele puse la dispoziție prin Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, de către reţeaua de ocupare EURES România. O firmă din Germania oferă cinci locuri...

Medalion – Vasile GUGU

Născut la 28 martie 1945, în satul Cornești, din comuna Bălești, jud Gorj. Părinții: Grigore – agricultor, Maria – casnică. Locuiește în municipiul Hunedoara, jud. Hunedoara Studii: medii. Profesia: lăcătuș mecanic. Funcții ocupate: muncitor, revizor tehnic material rulant, actualmente pensionar. Din școala generală, urmată la Cornești, a fost pasionat de literatură și în special de poezie, a scris mult la gazeta de perete...

Indemnizaţiile de creştere a copilului pentru gorjeni, plafonate

În maximum două săptămâni, un proiect de ordonanţă al Ministerului Muncii va fi gata, acesta prevăzând faptul că indemnizaţia pentru creşterea copilului va fi plafonată la 1.800 euro. “Nu cred că s-a gândit cineva că se va ajunge în situaţia să plăteşti mai mult de 1,5 miliarde (lei vechi n.r.) pe lună pentru un copil. Aceste indemnizaţii sunt în...

Preluat de un elicopter SMURD, după ce a căzut din carul cu fân

Un bărbat de 58 de ani, din comuna Dănciulești, se află în stare gravă, după ce, joi, a căzut din carul cu fân, pentru preluarea acestuia fiind chemat, vineri, un elicopter SMURD la Târgu-Cărbunești, astfel încât să poată fi transportat cât mai repede la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”. ”Este un pacient care a căzut din carul cu fân,...

Concurs pe două posturi vacante la Primăria Negomir

Primăria comunei Negomir organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante după cum urmează: inspector, clasa I, gradul profesional debutant; consilier juridic, clasa I, grad profesional asistent. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare...

Poduri și podețe feroviare modernizate în județ

CFR a alocat milioane bune de lei într-un contract de modernizare a unor poduri și podețe aflate în special în zona de sud a țării, în Oltenia mai ales, printre obiectivele de infrastructură care vor fi consolidate în cadrul acestui proiect aflându-se și câteva poduri și podețe din Gorj. Trei șantiere ar urma să fie deschise în zona Țânțăreni,...

Serie nouă de bilete de tratament, la dispoziţia pensionarilor gorjeni

Conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj a anunţat faptul că au fost primite biletele de tratament pentru seria cu numărul unsprezece din acest an, cu plecare în perioada 11-15 august. Noua serie de bilete de tratament, în număr aprobat de 218, are valabilitate pentru următoarele staţiuni: Amara, Bala, Buziaş, Căciulata, Călimăneşti, Covasna, Felix, Govora, Geoagiu, Herculane, Mangalia, Moneasa, Neptun,...

Chinuiţi de caniculă! Pandurii a remizat cu FC Argeş

Pandurii Târgu Jiu a bifat primul punct în noul sezon competiţional, într-un meci disputat la Piteşti, în condiţii speciale. Pe o căldură sufocantă, cele două formaţii au încercat să le ofere spectatorilor prezenţi, aproximativ 4.000 de oameni, un spectacol pe măsură, dar calitatea jocului a avut de suferit. Aşa cum era firesc, echipa mai omogenă, FC Argeş, a controlat...

Epigramele lui Vasile Gogonea

Epigrama sau «poezia scurtă» a însoţit clipele de răgaz ale creatorilor lirici, ca mărturie a unei reflecţii care stârneşte râsul, ca refulare încărcată de atitudini etice, pentru îndreptarea comportamentului social al semenilor noştri. O astfel de creaţie literară a ţinut locul unei etici, din antichitate până astăzi, dar ne atrage şi acum pentru o lectură cu satisfacţie. Agreând epigramiştii, am...

Deschiderea Simpozionului Internaţional de Sculptură de la Târgu-Jiu

Deschiderea Simpozionului Internaţional de Sculptură din cadrul Atelierelor Brâncuşi din acest an a avut loc pe 1 august, de această dată într-un nou spaţiu ales de organizatori (Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu, având ca parteneri Filiala Gorj a Uniunii Artiștilor Plastici din România şi Institutul Cultural Român). Este vorba despre...

Grădinița cu program normal din Bustuchin, reabilitată cu finanțare externă prin Ministerul Educației Naționale

Şapte unităţi de învăţământ vor fi construite sau reabilitate în cadrul programelor cu finanţare externă, a informat Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Din Gorj, doar Grădinița cu program normal din Bustuchin a primit finanțare. Ministerul Educaţiei Naţionale prin Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei şcolare şi Universitare (UMPMRSU) are în implementare două proiecte privind construcţia/reabilitarea de şcoli şi grădiniţe:...

25 august, termen la plata impozitului pentru firmele care au venituri între 100.001 şi 500.000 euro

Persoanele juridice din Gorj a căror activitate intră sub incidenţa impozitului specific şi care au realizat la finele lui 2016 venituri cuprinse între 100.001 şi 500.000 euro, inclusiv, sunt obligate, în situaţia în care îndeplinesc şi celelalte condiţii prevăzute de Codul fiscal, la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, iar până la data de 25 august trebuie să comunice organelor...