10.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024

Arhive Lunare: octombrie 2017

Deputatul Weber propune mărirea limitei de viteză pentru toate autovehiculele

Deputatul  Mihai Weber a depus la Parlament o propunere legislativă, de modificare a Ordonanței de Urgență nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice. Documentul  propune modificarea limitei de viteză pe drumurile naționale și europene, în interiorul localităților.   Limita de viteză, care acum este de 50 km/h, va fi mărită la 60km/h, pentru toate categoriile de autovehicule. Exceptate de la această...

Condamnate pentru indemnizații de șomaj luate ilegal

Mai multe gorjence au aflat, ieri, sentința pe care au dispus-o magistrații într-un dosar penal în care au fost trimise în judecată pentru că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu zeci de mii de lei prin încasarea unor ajutoare de șomaj nemeritate. Femeile au avut parte de condamnări care nu le trimit în spatele gratiilor, asta după ce...

Serviciul condus de Ţacu, închis joi

Din cauza unor defecţiuni de ordin tehnic la nivelul unui server central al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule Bucureşti, ieri, nu s-au putut desfăşura activităţi cu publicul la nivelul Serviciului Public Comunitar – Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Gorj. Personalul de intervenţie a lucrat, ieri, pentru rezolvarea situaţiei. “Ne cerem scuze pentru neplăcerile create...

Majorările salariale din CEO, aplicabile din decembrie

Comisia de Negociere a Complexului Energetic Oltenia s-a întrunit, marți, abia la ora 19.30 la sediul Direcției Miniere, pe problema creșterilor salariale, cu o întârziere de o oră și jumătate față de timpul estimat pentru începerea întâlnirii, deoarece directorul general Sorin Boza era pe drumul spre Târgu-Jiu, de la București. La ședință au participat și o parte a greviștilor...

Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cere să fie eliberat din funcție prin pensionare

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat, ieri, cererea de eliberare din funcție, prin pensionare, formulată de procurorul Gheorghe Peștișanu, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Magistratul a decis să se retragă la pensie, după 25 de ani de activitate. ”Ca orice magistrat vine vremea la fiecare”, a spus, ieri, procurorul Gheorghe Peștișanu. Dacă va fi admisă...

Stațiunea Rânca găzduiește Conferința Națională Salvamont

Începând de sâmbătă, în masivul Parâng, la Rânca, se vor desfăşura lucrările Conferinţei Naţionale Salvamont, întrunire profesională a salvatorilor montani din întreaga ţară. Se vor analiza, teoretic şi practic, noi echipamente de salvare şi metode de intervenţie şi salvare, iar reprezentanţii structurilor salvamont din ţară vor analiza şi vor decide oportunitatea includerii acestora în baremurile de dotare, respectiv în...

Ajutoare financiare de peste 84.000 de lei pentru 16 producători de lapte din judeţ

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează cu privire la faptul că a finalizat autorizarea la plată a cererilor pentru acordarea ajutorului excepţional destinat producătorilor de lapte, în conformitate cu Hotărârea nr. 211/2017 privind distribuirea unei sume pentru producătorii de lapte din suma stabilită în anexa la Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016...

Duminică are loc Sfinţirea Bisericii din Parohia Pociovalişte, filia Siteşti, Novaci

În Duminica de 29 octombrie 2017, a 24-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, însoţit de un ales sobor de preoţi şi diaconi, va oficia Sfânta Liturghie şi va săvârşi slujba de sfinţire a Bisericii cu Hramul «Sfântul Cuv. Nicodim cel Sfinţit de la Tismana», din Parohia Pociovalişte, filia Siteşti, Protopopiatul Tg. Cărbuneşti. Piatra de...

Meci vital pentru panduri!

Pandurii Târgu Jiu trebuie să câştige la Miroslava pentru a scăpa de grijile retrogradării. Conducerea echipei încă se gândeşte la promovare, dar, de 7 meciuri, Pandurii nu a mai bătut pe nimeni. În campionat, trupa condusă acum de Marcel Ploaie a reuşit doar 4 rezultate de egalitate în ultimele 6 runde, şi speră ca victoria să vină la o...

Reprezentanți ai CJCPCT Gorj, la Târgul Meşterilor Populari din Craiova

Muzeul Olteniei, Secţia de Etnografie – ”Casa Băniei”, organizează în perioada 27 – 29 octombrie 2017, cea de-a XL-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari. Trei reprezentanţi ai Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj, Gheorghe Ciuncanu, Pompiliu Ciolacu şi Ion Retezeanu, participă la acest eveniment. Meșterii populari gorjeni îşi vor expune produsele timp de trei zile, iar...

Bani europeni pentru IMM-uri

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a venit în aceste zile cu precizări referitoare la destinaţia fondurilor UE de 325 de milioane euro relocate pe axa pentru firme mici şi mijlocii (IMM) din Programul Operaţional Regional 2014-2020. “Alocarea financiară suplimentară pentru consolidarea competitivităţii IMM-urilor va fi utilizată în scopul finanţării proiectelor aflate pe listele de rezervă, depuse...

Internaţional Băleşti merge mai departe

Singura formaţie gorjeană din Liga a 3-a, Internaţional Băleşti, nu se desfiinţează. Echipa care a promovat în premieră în eşalonul terţ, în această vară, va evolua în runda cu numărul 10, pe teren propriu, cu CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic. De altfel, oponenta de sâmbătă a gorjenilor este singura trupă cu o linie de clasament mai slabă decât...

Ca la noi, la nimeni – Legile justiţiei faultate înainte de a se naşte!

Există o prevedere în Statutul magistraţilor aflat şi el în proiectul depus de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, la Comisia specială creată special la Parlament pentru studierea proiectului legilor justiţiei, conform căreia preşedintele României nu propune el procurorii şefi, dar nici pe preşedinţii celor mai înalte instanţe supreme în stat: CSM şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ba mai...

Urmărit național, prins la Runcu

Un bărbat de 31 de ani, din Târgu-Jiu, care era urmărit la nivel național, după ce pe numele său instanța a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru infracţiunea de furt calificat, a fost prins, miercuri, de polițiștii gorjeni, pe raza comunei Runcu. Cătălin Gheorghe a primit un an de închisoare cu executare, pentru o faptă comisă...

Trecem la ora de iarnă!

În anul 2017, trecerea la ora de iarnă va avea loc în noaptea de 28 spre 29 octombrie. Medicii consideră că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de iarnă, deoarece trebuie să se culce cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit. Ora de iarnă se aplică în fiecare an, în ultima noapte...

Elevi cercetați pentru furt

Doi tineri de 14, respectiv 18 ani, din Motru au ajuns, miercuri, la Poliție, fiind acuzați că, în noaptea de 20 spre 21 octombrie, ar fi furat mai multe unelte de pescuit dintr-un autoturism Suzuki Vitara, aflat într-o parcare din municipiu. ”Polițiștii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Motru s-au sesizat cu privire la faptul că, în noaptea...

Prestaţii sociale de peste 15,7 milioane de lei, achitate de AJPIS

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Gorj a achitat în aceste zile toate prestaţiile aferente lunii septembrie 2017, valoarea totală a acestora apropiindu-se de suma de 15,8 milioane de lei. Izabella Molnar Această sumă a fost achitată către nu mai puţin de 91.827 de beneficiari de prestaţii sociale din judeţ. “În luna octombrie, valoarea plăţilor efectuate de instituţia noastră...

Angajări pe două posturi vacante, la Primăria Aninoasa

Primăria comunei Aninoasa organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor publice de execuţie vacante, de; inspector, clasa I, grad profesional debutant, Compartimentul Cadastru, Agricultură, Urbanism; consilier, clasa I, grad profesional superior, Compartimentul Cadastru, Agricultură, Urbanism. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu...

Agricultura pe înţelesul tuturor – Cum să plantăm corect pomii fructiferi (I)

Pomii fructiferi sunt investiţii de lungă, chiar foarte lungă durată şi de aceea plantarea lor trebuie făcută cu mare grijă. Unele specii şi soiuri pot produce convenabil chiar şi peste 50 de ani dacă sunt corect plantate, întreţinute şi exploatate. Dacă dorim să înființăm o plantație de pomi fructiferi mai întâi stabilim structura speciilor şi a soiurilor pe care...

Slavia Praga a confirmat amicalul cu Universitatea!

Multipla campioană a Cehiei, Slavia Praga, va juca în meciul de inaugurare al noului stadion de la Craiova. Partida dintre Universitatea şi clubul ceh va avea loc pe 10 noiembrie, de la ora 20.00. După dezamăgirea pricinuită de mutarea meciului cu FCSB la Severin, reprezentanţii Ştiinţei au anunţat, ieri, oficial, data în care se va putea vedea fotbal pe...

Sute de persoane, diagnosticate cu viroze și pneumonii

Tot mai multe persoane din judeţul nostru ajung la medic cu simptome de viroză sau pneumonie. În ultima săptămână, potrivit datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică Gorj, 790 de cetăţeni au fost diagnosticaţi cu viroze, alţi 310 având pneumonie. Pentru a evita îmbolnăvirea, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj fac precizarea că oamenii ar trebui să-şi ia o serie...

31 octombrie, termen pentru depunerea cererilor de decontare a motorinei

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 31 octombrie 2017 inclusiv, se depun cererile de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei iulie – septembrie (trimestrul III al anului 2017). Beneficiarii gorjeni pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare pentru anul 2017 depun...

UCB și-a promovat oferta educațională în Moldova

Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu a organizat, în perioada 23 – 24 octombrie 2017, o campanie de promovare a ofertei educaționale în Republica Moldova. Cu această ocazie, au fost vizitate mai multe licee din Chișinău, Sîngerei și Bălți, iar la prezentare au participat peste 250 de elevi din cadrul a cinci licee: Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu”, Liceul Teoretic...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu ne îndrumă să căutăm har în vistieria inimii noastre!

În Duminica a 24-a după Rusalii se citește la Sfânta Liturghie despre Învierea Semidei, fiica lui Iair, mai marele sinagogii din Capernaum (Evanghelia după Sf. Ev. Luca, la capit.8,vers.41-56), în care ni se descoperă minunea săvârșită de către Mântuitorul Iisus Hristos, minune care preînchipuie pe cei care păcătuiesc cu mintea şi cu voinţa, dar nu cu lucrul sau cu...

Arestat la domiciliu după ce a intrat în casa unui bărbat plecat în Italia

Unul dintre cei trei tineri din Motru, care au fost prinși în flagrant, marți, de polițiștii de investigaţii criminale, în timp ce furau mai multe bunuri, dintr-un apartament din municipiu, a fost arestat la domiciliu. Bărbatul de 25 de ani nu are voie să plece din locuința sa, timp de 30 de zile, în timp ce complicii săi, doi...

Craiovenii sunt optimişti înainte de meciul cu FCSB

Deşi se va juca la Severin, partida dintre Universitatea Craiova şi FCSB se anunţă una extrem de spectaculoasă. Oaspeţii au cel mai bun atac din actuala ediţie de campionat, în schimb doljenii sunt singurii care au reuşit să marcheze în toate meciurile din acest sezon. Cele două echipe au 32 de puncte, fiind despărţite doar de golaveraj în clasament....

DSP Gorj așteaptă dozele de vaccin antigripal

Campania de vaccinare antigripală pentru sezonul rece 2017-2018 este pe punctul de a începe, primele 19.000 de doze fiind deja distribuite în județe. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj a solicitat nu mai puţin de 21000 de doze de vaccin, din care 9942 fiind pentru persoane de peste 65 de ani, 1985 pentru cadre medicale şi personal auxiliar sanitar,...

Comunicat de presă Direcţia Publică de Venituri

În conformitate cu prevederile art 3 din Legea nr. 260/2008, actualizată, privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, vă aducem la cunoștință că : “…persoanele fizice și juridice sunt obligate să își asigure împotriva dezastrelor naturale, în condițiile prezentei legi, toate construcțiile cu destinația de locuință, din mediul urban sau rural, aflate în proprietatea...

Comunicat Serviciul de Permise şi Inmatriculari Gorj

Având în vedere situația creată pe parcursul zilei de astăzi, când în urma unor defecțiuni de natură tehnică la nivelul sistemului informatic central al Direcției Regim Permise Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor nu s-a putut lucra cu publicul, conducerea Serviciului Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Gorj a luat decizia ca toate operațiunile de...

Vezi anuntul lui Aurel Popescu

"Mă bucur de fiecare dată când avem veşti bune. Peste 600 de persoane îşi vor găsi un loc de muncă la noua investiție LaProvincia in locația fostei Avicola. Preşedintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu s-a preocupat ca investitorul să aibă tot sprijinul pentru buna desfăşurare a activității. Peste 300 de persoane, majoritatea foşti angajați, au depus cereri de angajare,...

Întreruperi energie electrică azi

GORJ • Între orele 9.00 – 17.00 – Novaci – PTCZ Spital Novaci – străzile: Dimitrie Brezulescu, Eroilor, Aleea Gruiului, Aleea Trandafirilor, Ocolului, Parângului, Spital Novaci, Judecătoria Novaci, Brutărie Ambulanţa, Valea Gilortului, Primăria Novaci, PTCZ Liceu Novaci, Liceu Novaci, PTA Pociovaliştea nr. 1, PTA Pociovaliştea nr. 2, PTA Pociovaliştea nr. 3 – sat Pociovaliştea, PTA Huluba – sat Huluba, PTA...

Serviciul de Permise şi Înmatriculări Gorj, închis astăzi

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor nu va putea desfăşura joi activităţi cu publicul la nivelul serviciilor centrale şi judeţene, din cauza unor defecţiuni de ordin tehnic la un server central, informează Ministerul Afacerilor Interne. „Ne cerem scuze pentru neplăcerile create şi vă asigurăm că se depun toate eforturile pentru remedierea situaţiei în cel mai scurt...

Se închid gazele!

Distrigaz Sud Reţele anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pentru modernizarea reţelei de distribuţie pentru judetul GORJ pentru data de 26.10.2017 pentru Calea Sverinului şi Aleea Mehedinţi din municipiul Târgu Jiu, între orele 08.00 şi 15:00.

Cu sprijin interesat din primărie și CL – Ginerele și fiica liberalului Puiu Diaconescu se vor proprietari în centrul municipiului Târgu-Jiu

Mihail Marius Pițu, ginerele liberalului Puiu Diaconescu, este pe cale să pună mâna pe un teren situat în zona Cinematografului Sergiu Nicolaescu, pentru care a cerut din martie Consiliului Local să i se aprobe un schimb dubios de proprietăți. Acesta oferă autorităților două terenuri, achiziționate tot de la Primăria Târgu-Jiu, în anul 2016, în suprafață totală de 500 de...

Comisarii lui Giurcău au împărţit amenzi de peste 140.000 de lei

Echipele din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj au efectuat în trimestrul al treilea al anului curent nu mai puţin de 274 de acţiuni de control în urma cărora au fost încheiate 81 de procese verbale de constatare a contravenţiei, dintre care un număr de 46 de procese verbale cu amenzi în valoare totală de 148.200 de...

Educaţia… şi Lecţia de viaţă  – Interviu cu domnul Bebe Viorel IONICĂ, vicepreşedinte al PSD Gorj, fost secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor – “Sunt ca orice om, care...

- Rep. Domnule ministru, Bebe Viorel Ionică, bine v-am găsit, după atâta vreme… -Domnule profesor, e prea mult spus «ministru», pentru că… - Rep. …Simţeam nevoia să mai discutăm! Să ştiţi că mie îmi place formula aceasta de adresare, e mai adecvată unui dialog incitant! Personal, aş dori ca interviul nostru să fie o «provocare» la dialog! -Accept propunerea dumneavoastră şi vă...

Cârciumaru: ,,Funcționarii publici rămân în funcţii chiar dacă sunt trimiși în judecată”

Senatorul Florin Cârciumaru, președintele Comisiei pentru administrație publică și organizarea teritoriului, a dat raport de admitere propunerii legislative de abrogare a prevederii din Statutul funcţionarilor publici, referitoare la suspendarea de drept a raportului de serviciu pentru un funcţionar la trimiterea sa în judecată. În felul acesta, funcţionarii primăriilor, dar şi ai celorlaltor instituţii publice ale statului, care au fost...

Directorul DSVSA Gorj anunţă: Puncte gastronomice locale, înfiinţate anul viitor şi în Gorj

Autoritatea Naţională Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) va desfăşura, în perioada 25.10–30.11.2017, o campanie de informare la nivel naţional privind Punctele Gastronomice Locale.   Punctele Gastronomice Locale răspund cerinţei crescânde în ţara noastră de organizare a unor unităţi de alimentaţie publică de tip familial, care să ofere doritorilor produse şi preparate alimentare specifice zonelor geografice ale României, în condiţiile respectării...

Au renunțat la greva foamei

Sindicaliștii din cadrul SMEO, care au intrat, marți dimineață, în greva foamei solicitând creșteri salariale, au renunțat la protest în cursul nopții, în jurul orei 01.00, în urma unor discuții purtate cu reprezentanții Complexului Energetic Oltenia. Numărul protestatarilor a crescut înainte de negocieri, după ce s-a alăturat și Nicu Bunoaica, președintele Sindicatului Solidaritatea 2013, din cadrul Federației ”UNIVERS”, cu...

Noi audieri în dosarul morții unui miner strivit de un bulgăre de cărbune

Doi foști șefi de la Termocentrala Turceni au trebuit să răspundă, ieri, întrebărilor ce le-au fost adresate în procesul în care au fost audiați ca martori propuși de Complexul Energetic Oltenia, CEO având calitatea de inculpat împreună cu alți doi salariați ai săi trimiși în judecată pentru moartea unui miner. Bărbatul mort este Tudor Burducea, un fost salariat al...

Peste nouă mii de gorjeni își sărbătoresc onomastica de Sf. Dumitru

Astăzi, 26 octombrie, este sărbătoare în casele a nu mai puţin de 9.143 gorjeni, care poartă numele de Dumitru şi derivate ale acestuia. Aproape 8800 dintre sărbătoriţi sunt bărbaţi, cei mai mulți numindu-se chiar Dumitru. Tradiţia populară spune că de Sfântul Dumitru, cinstit în fiecare an pe 26 octombrie, căldura intră în pământ, iar gerul începe să-şi arate colţii. Dacă...

Patru gorjeni, încadraţi pe loc la Bursa de vineri, organizată de AJOFM

Vinerea trecută, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj a organizat Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. Evenimentul a fost unul cu participare numeroasă, însă numai patru persoane au fost încadrate pe loc în urma consultării CV-urilor acestora de către angajatorii prezenţi la bursă. “Prin această măsură activă de combatere a şomajului s-a oferit posibilitatea tinerilor absolvenţi,...

Ştiinţa şi-a respectat blazonul şi la Braşov!

Universitatea Craiova s-a calificat mai departe în optimile de finală ale Cupei României după ce s-a impus, la Braşov, în fața formației Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 0-2. Craiova reuşise şi anul trecut să bată Sepsi, în aceeaşi competiţie, însă după prelungiri. Antrenorul Devis Mangia a ales să menajeze câteva din piesele grele, dar Băluţă şi Gustavo au intrat pe...

Craiova– FCSB, la Severin!

Site-ul oficial al grupării CS Universitatea Craiova a anunţat, miercuri dimineaţă, că meciul programat în această rundă, dintre “juveţi” şi FCSB va avea loc la Mehedinţi. Comisia convocată de Compania Națională de Investiții, care s-a întrunit luni, pe 23 octombrie, nu a putut finaliza lucrările de recepție, care vor fi urmate de formalitățile semnării protocolului dintre CNI și Primăria...

Proiect educațional la Târgu-Jiu – “Să ne cunoaștem istoria. Reconstituirea Bătăliei de la Podul Jiului”

Sâmbătă, 28 octombrie 2017, Muzeul Județean de Istorie “Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu găzduiește Proiectul Educațional “Să ne cunoaștem istoria. Reconstituirea Bătăliei de la Podul Jiului”, organizat de Asociația “Victoria Internațional”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Primăria Municipiului Târgu-Jiu și Asociația Națională Cultul Eroilor “Regina Maria” Filiala Gorj.   Cultivarea respectului pentru valorile poporului nostru revine şcolii, cadrelor didactice, preoţilor,...

Ceremonial militar și religios, de Ziua Armatei Române

Garnizoana Târgu-Jiu a organizat un ceremonial religios și militar pentru a marca Ziua Armatei Române. Evenimentul a avut loc în data de 25 octombrie 2017, între orele 10.00-11.00, în Piaţa Prefecturii Gorj, în prezenţa autorităţilor publice locale, a veteranilor de război şi a cadrelor militare în rezervă şi retragere. La 25 octombrie este sărbătorită Ziua Armatei României. Cu această ocazie,...

Directorul Diaconescu dă asigurări că beneficiarii DGASPC Gorj nu vor suferi de frig

La nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj este în plină desfășurare licitația pentru achiziționarea lemnelor de foc pentru beneficiarii din centrele subordonate instituției. Directorul general, Laurențiu Diaconescu, dă asigurări că nu vor fi probleme în privința asigurării căldurii, stocul actual fiind suficient pentru luna noiembrie. DGASPC Gorj achiziționează material lemnos pentru asigurarea căldurii pentru beneficiarii...

Roberto Mălăele a debutat la Viitorul!

Tânărul fotbalist gorjean Roberto Mălăele a debutat, oficial, în fotbalul mare la numai 14 ani și 7 luni. Sportivul din Târgu Jiu a fost introdus în minutul 66 al meciului de Cupă, disputat de FC Viitorul la CSM Reşiţa. Formaţia condusă de Gheorghe Hagi s-a impus în şaisprezecimile competiţiei, învingând în Banat, scor 2-4. Roberto, fiul fostului pandur Lucian...

Judecat pentru că și-a omorât iubita

A venit vremea judecății pentru motreanul care la sfârșitul verii a snopit-o în bătaie pe femeia cu care își împărțea viața. Ion Jianu și Ecaterina Simona Iliescu aveau o relație de 7 ani, dar neoficializată prin vreun act. Acum procurorii gorjeni au finalizat ancheta și l-au trimis în judecată pe individul care a suprimat o viață într-un mod extrem...

Concurs pe două posturi vacante, la Primăria Runcu

Primăria comunei Runcu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie, vacante de inspector, clasa I, grad profesional debutant în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Runcu (2 posturi). Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările...

Ca la noi, la nimeni – Legea răspunderii magistraţilor, la Calendele greceşti!?

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a prezentat, în sfârşit, Comisiei speciale parlamentare proiectul de modificare a legilor Justiţiei. Să luăm, pentru început, o idee care-l interesează şi îl cam deranjează pe acela care-i cel mai ales dintre aleşii României – Kaiserul Klaus Werner Iohannis. În acest sens, Tudorel Toader s-a referit clar, ca să priceapă şi un profesor de fizică,...

Reduceri fiscale pentru agricultorii gorjeni

Contribuabilii din Gorj, care obţin venituri din agricultură, sunt scutiţi de obligaţia întocmirii evidenţei în scopuri de TVA, a depunerii decontului de TVA şi de orice alte obligaţii care revin persoanelor impozabile înregistrate sau care ar trebui să se înregistreze în scopuri de TVA. În această categorie intră contribuabilii persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale,...

Sfârșit cumplit pentru o tânără din Gorj! Și-a pierdut viața într-un groaznic accident de mașină

O tânără de 24 de ani, din Stoina, a murit în urma unui accident rutier care s-a produs marți dimineață, în localitatea Vidin. Aceasta era pasageră în maşina condusă de soțul ei. „La fața locului s-a deplasat echipa operativă care a constatat că un tânăr de 30 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ...

Workshop pentru combaterea violenței în cuplu, la Bumbești-Jiu

Zece tineri din Bumbești-Jiu au organizat duminică, 22 octombrie, un workshop pentru combaterea violenței în cuplu. Evenimentul a avut loc într-un local din oraș și s-a bucurat de prezența a 39 de participanți, majoritatea fiind persoane tinere. Întâlnirea de duminică este doar o etapă dintr-un proiect ambițios, ce se dorește a fi realizat de grupul de tineri entuziaști, care fac...

Dezinteres din partea gorjenilor față de ”Ziua Ușilor Deschise” la tribunal

Reprezentanții Tribunalului Gorj și-au deschis porțile, ieri, cu ocazia „Zilei Europene a Justiţiei Civile”, eveniment în cadrul căruia toţi cei interesaţi au fost așteptați, până la ora 13.00, la sediul în care instanţa îşi desfăşoară activitatea. Curioșii au întârziat însă să apară. Oamenii au venit să-și rezolve problemele, fără să știe că instanța se află în zi de sărbătoare....

Au ieșit bine dispuși din arest

Doi dintre cei trei tineri de 15, 17 și 25 de ani, din Motru, care au fost prinși în flagrant, marți, de polițiștii de investigaţii criminale, în timp ce furau mai multe bunuri, dintr-un apartament din municipiu, au fost reținuți. După 24 de ore, unul dintre ei a ieșit din arestul IPJ Gorj cu zâmbetul pe buze, de parcă...

Şedinţe CL Târgu-Jiu, live din această lună

Primăria Municipiului Târgu-Jiu aduce la cunoştinţa cetăţenilor şi a mass-mediei faptul că, începând cu luna octombrie, şedinţele publice ordinare ale Consiliului Local, vor fi transmise live. Toate persoanele care doresc să urmărească şedinţele Consiliului Local pot accesa site-ul www.targujiu.ro. Echipamentul folosit în acest scop constă în: un convertor pentru lentile wide; un encoder portabil video WIRELESS HDMI, în valoare...

Vlaicu pledează pentru un Club Sportiv Municipal Universitar!

Fostul preşedinte al secţiei de baschet de la Energia, Marius Vlaicu, spune că soluţia cea mai bună pentru sportul din Gorj este înfiinţarea unui Club Sportiv Municipal Universitar. Vlaicu a declarat că iniţiativa celor care au fondat noua echipă din Târgu-Jiu, Asociaţia Club Sportiv, este lăudabilă, dar se teme că această structură nu va rezista în perioada următoare. Există...

Fără apă în mai multe localităţi din Gorj!

Ca urmare a unei avarii pe conducta de transport a apei Izvarna – Craiova, produsă în zona comunei Braneşti – sat Capu Dealului, SC Compania de Apă Oltenia S.A va întrerupe furnizarea apei potabile, astăzi, intre orele 10:00 – 24:00 în: – Orașul Tismana – Comuna Godineşti – Comuna Plopşoru; – Comuna Bâlteni; – Orașul Rovinari; – Comuna Telești. – Comuna Brădeşti; – Orașul Filiaşi; – Comuna Țânţăreni; –...

Au renunțat la greva foamei, după miezul nopții

Sindicaliștii din cadrul SMEO, care au intrat ieri dimineață în greva foamei solicitând creșteri salariale, au renunțat la protest azi-noapte, în jurul orei 01.00, în urma unor discuții purtate cu reprezentanții Complexului Energetic Oltenia. Numărul protestatarilor a crescut înainte de negocieri, după ce s-a alăturat și Nicu Bunoaica, președintele Sindicatului Solidaritatea 2013, din cadrul Federației ”UNIVERS”, cu alți salariați....

FOTO: A murit la 24 de ani, într-un accident de maşină

Nicoleta Popescu, o tânără de 24 de ani, din Stoina, a murit în urma unui accident rutier care s-a produs ieri dimineață, în localitatea Vidin. Aceasta era pasageră în maşina condusă de soțul ei. "La fața locului s-au deplasat echipa operativă care a constatat că un tânăr de 30 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism,...

Proiect educațional de anvergură, la Târgu-Jiu

Sâmbătă, 28 octombrie 2017, Muzeul Județean de Istorie „Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu găzduiește Proiectul Educațional „Să ne cunoaștem istoria. Reconstituirea Bătăliei de la Podul Jiului”, organizat de Asociația „Victoria Internațional”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Primăria Municipiului Târgu-Jiu și Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Gorj. Detalii în ediția de mâine a cotidianului Gorjeanul.

Ziua Armatei Române, sărbătorită și la Târgu-Jiu

Garnizoana Târgu-Jiu organizează astăzi o serie de manifestări dedicate Zilei Armatei Române. În Piața Prefecturii din centrul municipiului Târgu-Jiu are loc un ceremonial militar și religios, în prezenţa autorităţilor publice locale, a veteranilor de război şi a cadrelor militare în rezervă şi retragere; activitatea va fi urmată de o depunere de coroane şi defilarea gărzii de onoare.

Întreruperi energie electrică astăzi

GORJ • Între orele 9.00 – 17.00 – Bumbeşti Piţic – PTA Uscător Bumbeşti Piţic – sat Bumbeşti Piţic, PTA Cârligei nr. 1, PTA Cârligei nr. 2 – sat Cârligei, PTA Ponoare nr. 1, PTA Ponoare nr. 2 – sat Ponoare, PTA Poienari și PTAB Poienari – sat Poienari, PTA Zorleşti – sat Zorleşti, PTA Ion Dobriţescu (terţ), PTA Mobilrom...

Se închid gazele!

Distrigaz Sud Reţele anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pentru modernizarea reţelei de distribuţie pentru judetul GORJ pentru data de 25.10.2017 pentru strada Bicaz din Târgu Jiu între orele 08:00 şi 15:00, precum şi pentru Turburea în intervalul orar 08:30-11:30.

Salarii nesimțite la Primăria Târgu-Cărbunești: Cât câștigă edilii și ce au făcut după ce li s-au mărit lefurile

Primăria Târgu-Cărbunești a devenit un angajator de invidiat în oraș, după ce s-a aliniat la reglementările privind noua grilă de salarizare a angajaţilor instituției. În august, în frunte cu primarul și viceprimarul, aceștia au mers acasă cu lefuri mult mai mari. Dănuț Birău, primarul din localitate, şi-a „intermediat“ o indemnizație brută lunară de 7975 de lei, în condițiile în care...

Furt la Motru! Proprietarul apartamentului era plecat din țară

Trei tineri de 15, 17 și 25 de ani, toţi din Motru, au fost prinși în flagrant de polițiștii de investigaţii criminale, în noaptea de luni spre marți, în timp ce furau mai multe bunuri, dintr-un apartament din municipiu. “Au pătruns prin escaladare şi forţarea unui geam termopan într-un apartament aparținând unui bărbat de 44 de ani, plecat la...

Zeci de angajați ai CEO, în greva foamei

Aproximativ 40 de sindicalişti din cadrul Sindicatului Mine Energie Oltenia au intrat, ieri dimineață, în greva foamei. Aceștia au protestat în faţa sediului companiei, solicitând ca, începând cu data de 1 decembrie, toţi angajaţii CEO să beneficieze de creşteri salariale, în mod egal, dar şi un fond de promovare. Sindicaliștii au fost nemulțumiți de faptul că managerul CEO a plecat în...

Petroniu și Iriza, demers inedit la Ministerul Apelor și Pădurilor pentru deblocarea celor cinci excavatoare de la Roșia și Tismana

Directorul adjunct de Investiții al Complexului Energetic Oltenia, Ion Petroniu, alături de senatorul de Gorj, Scarlat Iriza, au fost luni la Ministerul Apelor și Pădurilor pentru o întâlnire cu ministrul Doina Pană. Întrunirea de bun augur a avut drept scop deblocarea fronturilor de lucru de la carierele Roșia și Tismana, aparținând CEO, prin urgentarea procedurii de avizare și scoatere...

Nicio firmă nu vrea să asigure cele cinci mașini noi pentru Poliția Locală Târgu-Jiu

Primăria Târgu-Jiu e eșuat iar în încercarea de a achiziționa, prin licitație publică în SEAP, autoturismele noi necesare Poliției Locale a municipiului. Investiția autorităților municipale s-a lovit, pentru a doua oară, de refuzul agenților economici de a vinde mașinile pentru Primăria Târgu-Jiu, deși instituția punea la bătaie 144.785 de lei pentru cumpărarea celor cinci autovehicule de culoare albă.   La finalul...

79 de ani de la inaugurarea Căii Eroilor, la Târgu-Jiu

Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu organizează în zilele de 26 şi 27 octombrie 2017 manifestarea „Ansamblul Monumental Calea Eroilor – Sens şi Devenire”.   Evenimentul marchează aniversarea a 79 de ani de la inaugurarea ansamblului sculptural ridicat de Constantin Brâncuşi la Târgu-Jiu. În cadrul programului vor fi vernisate expoziţii de pictură, va...

Circulație rutieră închisă între Rânca și Obârșia Lotrului

Începând din data de 23.10.2017, ora 16:00, circulația rutieră  pe Transalpina, DN 67C, între Rânca și Obârșia Lotrului,  km 34+500 –  km 59+800, a fost închisă pentru toate categoriile de autovehicule, ca urmare a avertizării meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie.   Având în vedere codul portocaliu emis ce anunță căderi de zăpadă și viscol, CNAIR SA a luat decizia...

Ploaie dă vina pe tinereţe pentru lipsa rezultatelor

Antrenorul echipei Pandurii Târgu-Jiu, Marcel Ploaie, este de părere că lipsa de experienţă îşi spune cuvântul la formaţia pe care o conduce. Pandurii a fost egalată în ultimele secvenţe ale meciului cu ASU Poli Timişoara, iar, din această cauză, căpitanul Răzvan Stanca a avut o criză de nervi la finalul partidei. Acesta le-a reproşat colegilor lipsa de concentrare la fazele...

Se amână inaugurarea în Bănie?

“OZN-ul” din Craiova are şanse minime să primească, oficial, spectatori în această săptămână. Situaţia este una delicată pentru clubul doljean, CS Universitatea Craiova distribuind aproape 10 mii de abonamente fanilor care sperau să vadă meciul cu FCSB în Bănie. Partida este programată în această duminică, de la ora 20.45, şi, cel mai probabil, se va juca la Severin. Oficialii...

Justiția este mioapă, dar urechile aud bine ”tainele” celor mai presus de lege

Prin definiție, justiția are menirea de a judeca nepărtinitor și drept, dându-i fiecărei părți implicate ce i se cuvine. De aceea, nu întâmplător vestitul jurist și orator  Marcus Tullius Cicero definea Justiția a fi “stăpâna și regina tuturor virtuților”, de unde și răspunderea celor ce poartă roba judecății de a-și iubi meseria și a face dreptate, cu tot respectful...

Palmaresul Festivalului Internaţional de Umor “Ion Cănăvoiu”

Cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Internaţional de Umor “Ion Cănăvoiu” și-a desemnat câștigătorii. Juriul a avut o misiune dificilă, dat fiind talentul participanților. Premiul anual pentru literatură “Ion Cănăvoiu”, acordat de Biblioteca Judeţeană  unui scriitor gorjean, pentru volumul anului, i-a revenit, în acest an, lui Lazăr Popescu.   Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj a organizat, în...

Se ia apa!

Conducerea operatorului Aparegio Gorj aduce la cunoştinţa cetăţenilor că astăzi, 25 octombrie 2017, între orele 10.00-13.00, se va sista furnizarea apei potabile pe strada General Christian Tell din municipiul Târgu-Jiu, pentru lucrări de înlocuire vană. C.P.  

Misiune dificilă pentru ACS Târgu-Jiu

Baschetbaliştii de la ACS Târgu-Jiu trebuie să uite eşecul din prima rundă. Învinşi la Mediaş, deşi aveau o diferenţă confortabilă pe tabelă la pauză, elevii lui Laurenţiu Răuţ şi Claudiu Alionescu au parte de un adversar tare în primul joc de acasă. La Târgu-Jiu vine CSM Sighetu Marmaţiei, o echipă cu jucători valoroşi, ce dispune şi de aportul a...

Legea vaccinării, adoptată de Senat

Plenul Senatului a adoptat, luni, cu 99 de voturi pentru și o abținere, proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor în România, prioritate legislativă a Guvernului, conform Agerpres. Proiectul de act normativ instituie obligația imunizării copiilor cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Național de Vaccinare, precum și cu cele administrate în situații epidemiologice speciale întregii populații sau unor grupuri de populație.   În...

Elevă de la Colegiul Național “Tudor Vladimirescu”, șantajată de fostul iubit cu poze compromițătoare

Un tânăr de 18 ani, din orașul Bumbești-Jiu, a fost reținut, luni, pentru șantaj. Acesta a fost încătușat de polițiști, după ce a fost denunțat de fosta lui iubită, o tânără de 17 ani, din Tismana, care susține că, în ultimele trei zile, ar fi fost șantajată de fostul iubit. Ancheta este efectuată de procurorii Parchetului de pe lângă...

Maria Balea expune la Galeriile Municipale de Artă

Joi, 26 octombrie 2017, ora 18.00,  la Galeriile Municipale de Artă din Târgu-Jiu va avea loc vernisajul  expoziția de pictură „Remanent” al artistei vizuale Maria Balea.   Expoziția este parte componentă a manifestărilor dedicate împlinirii a 79 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, desfășurat în zilele de 26 și 27 octombrie la Târgu-Jiu în organizarea Primăriei Municipiului Târgu-Jiu...

Procesul lui Ciobotărică, la un pas de sentință

Foștii șefi ai Complexului Energetic Oltenia trimiși în judecată, anul trecut, pentru că i-ar fi plătit ilegal salarii compensatorii fostului director al Diviziei Miniere, Aurel Medințu, vor afla la începutul lunii viitoare decizia instanței la acuzațiile ce le sunt aduse. Fostul director general Laurențiu Ciobotărică, șeful Diviziei Miniere, Daniel Antonie, precum și fosta șefă a juriștilor din companie, Dorina...

”Atelier de discuții/lectură” pentru bolnavii de cancer

O activitate deosebit de interesantă a fost inițiată de conducerea Asociației Române de Oncologie “Sfânta Ana”. Pacienții oncologi sunt așteptați, săptămânal, la ”Atelier de discuții/lectură”, participarea fiind gratuită.   Începând din data de 23 octombrie 2017, Asociația Română de Oncologie “Sfânta Ana” susține o nouă activitate dedicată pacienților oncologici, intitulată ”Atelier de discuții/lectură”. Aceasta va avea loc săptămânal, timp de 2...

Noi verificări printre angajatorii gorjeni

Echipele Serviciului Control Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a efectuat în cursul ultimei săptămâni un număr de 25 de controale, din care 23 pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. „Au fost aplicate în total patru sancţiuni contravenţionale la tot atâţia angajatori, în valoare de 14.500 de lei,...

Popriri de sute de mii de lei, pe pensiile gorjenilor

Pensie neîncasată în întregime! Este vorba de veniturile mai multor pensionari gorjeni asupra cărora au fost înfiinţate popriri pentru recuperarea unor datorii, valoarea sumelor poprite aferente lunii trecute fiind de aproape 620.000 de lei.   Ultima situaţie la zi furnizată de Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Gorj indică faptul că la începutul lunii octombrie se aflau în sold nu mai puţin...

Cofetărie din Cărbuneşti şi un magazin, închise temporar de inspectorii DSVSA

În cursul ultimei săptămâni, echipele Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) au efectuat inspecţii şi controale tematice şi fizice în sectorul alimentar şi al sănătăţii animalelor, în unităţi supuse supravegherii şi controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor situate în localităţile: Băleşti, Bumbeşti-Jiu, Căpreni, Hurezani, Leleşti, Licurici, Mătăsari, Motru, Novaci, Stăneşti, Stoina, Târgu-Cărbuneşti, Târgu-Jiu, Turburea, pentru verificarea modului de...

Post vacant de îngrijitor la o grădiniţă din Târgu-Jiu

Grădiniţa cu Program Prelungit „Vis de Copil” din municipiul Târgu-Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă determinată până la revenirea din concediu creştere copil a titularului postului, a funcţiei contractuale, temporar vacante, de îngrijitor grupă învăţământ preşcolar. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidaţii trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale, conform art. 3...

“Ziua Ușilor Deschise”, la Tribunalul Gorj

Tribunalul Gorj îşi deschide porţile, astăzi, cu ocazia “Zilei Europene a Justiţiei Civile”, eveniment în cadrul căruia toţi cei interesaţi sunt invitaţi la sediul în care instanţa îşi desfăşoară activitatea. “Ziua Ușilor Deschise” se desfășoară între orele 10.00-13.00. ”Organizată în întreaga Europă la iniţiativa Consiliului Europei şi a Comisiei Europene, Ziua Europeană a Justiţiei are ca scop informarea cetăţenilor cu privire...

Pănescu Junior, audiat în procesul de ultraj

A început procesul de ultraj în care inculpat este Lucian Pănescu, fiul lui Constantin Pănescu, șeful cabanierilor din zona Rânca, implicat la sfârșitul lunii februarie într-un scandal la un club din oraș. Procurorii l-au trimis în judecată pe motiv că i-ar fi lovit pe doi agenți de poliție care interveneau la clubul respectiv pentru a aplana o discuție mai...

Ca la noi, la nimeni – Iohannis păcăleşte PSD-ul!?

Ne-am obişnuit cu figura rigidă şi imposibilă a preşedintelui Klaus Werner Iohannis, rareori întreruptă de câte un zâmbet teatral ce ne arată mai degrabă un om cinic de sas ori poate neamţ încruntat.Ne-am obişnuit cu figura rigidă şi imposibilă a preşedintelui Klaus Werner Iohannis, rareori întreruptă de câte un zâmbet teatral ce ne arată mai degrabă un om cinic...

Contra a stabilit stranierii!

Potrivit site-ului oficial al Federaţiei Române de Fotbal, selecționerul Cosmin Contra a trimis faxul de convocare pentru 22 de jucători care evoluează la cluburi din afara țării înaintea jocurilor de pregătire cu Turcia și Olanda, din noiembrie. Pe 9 noiembrie, de la ora 20.15, pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, echipa națională a României întâlnește Turcia, într-un meci...

Absolvenții Universității de Vest din Timișoara, invitați să se reunească pe platforma UVTerra

Conștientă de valoarea pe care o aduc absolvenții săi, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a constituit în urmă cu câțiva ani comunitatea alumnilor săi, realizând împreună cu aceștia de-a lungul timpului mai multe proiecte educaționale de impact pentru numeroase generații de studenți. După evenimentul de lansare, la Vârșeț, a comunității alumnilor UVT din Serbia (în vara anului 2017),...

Lovitură pentru Florin Mergea!

Jucătorul român de tenis Adrian Barbu, partenerul de dublu al gorjeanului Florin Mergea, a fost suspendat provizoriu! În vârstă de 34 de ani, sportivul a fost depistat pozitiv la un test antidoping efectuat în luna august, potrivit site-ului itftennis.com. Probele de urină i-au fost prelevate când a participat la turneul Challenger Bucher Reisen Tennis Grand Prix din Meersbusch (Germania). În urma...

Comisie de negociere la Direcția Minieră

Sindicaliștii din Comisia de Negociere a CEO s-au întrunit astăzi la ora 18.00 pentru a discuta despre majorările salariale dorite de angajați. La întâlnire este prezent și Sorin Boza, directorul general al CEO.

Ce se va întâmpla mâine, la Tribunalul Gorj

Reprezentanții Tribunalului Gorj organizează mâine, între orele 10.00-13.00, evenimentul intitulat „Ziua Uşilor Deschise”, pentru a marca ”Ziua Europeană a Justiţiei”. ”Organizată în întreaga Europă la iniţiativa Consiliului Europei şi a Comisiei Europene, Ziua Europeană a Justiţiei are ca scop informarea cetăţenilor cu privire la drepturile pe care le au şi furnizarea informaţiilor necesare exercitării lor, în vederea corectei înţelegeri...

Se ia apa!

Conducerea APAREGIO Gorj aduce la cunoștința cetățenilor că miercuri, 25 octombrie  2017, între orele 10.00-13.00, se va sista furnizarea apei potabile pe strada General Christian Tell din Târgu-Jiu, pentru lucrări de înlocuire vană.

Elevă din Tismana, șantajată de fostul iubit cu poze sexy

Un tânăr de 18 ani, din orașul Bumbești-Jiu, a fost reținut aseară pentru șantaj. Acesta a fost încătușat, după ce a fost denunțat de fosta lui iubită, o tânără de 17 ani, din Tismana, care susține că, în ultimele trei zile, ar fi fost șantajată de fostul prieten. Ancheta este efectuată de  procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Minora...