8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Arhive Lunare: octombrie 2017

Se închid gazele!

Distrigaz Sud Reţele anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pentru modernizarea reţelei de distribuţie pentru judetul GORJ pentru data de 17.10.2017 pentru strada Termocentralei din oraşul Rovinari, în intervalul orar 09:00-14:00.

Reținut după ce a încălcat un ordin de protecție

Vasile Dănescu, un bărbat de 40 de ani, din Țicleni, a fost reținut aseară, după ce și-a agresat cei doi copii, minori, de 11, respectiv 14 ani, pe o bază sportivă din localitate. Pe numele agresorului, la solicitarea fostei soții, instanța a emis un ordin de protecție, prin care i se interzicea să se apropie de aceasta și cei...

Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei

Prin Rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) a declarat 17 octombrie ca Zi internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice acesteia, în contextul național, activități concrete în ceea ce privește eradicarea sărăciei, informează Agerpres.  Alegerea datei privind marcarea Zilei internaționale pentru eradicarea sărăciei a avut în vederea...

Accident pe trecerea de pietoni

O elevă a fost lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni, din apropierea liceului din Bîrseşti.

Octogenari din Albeni, cotonogiți de doi consăteni pentru un teren agricol! Victimele au primit avertisment de la poliție

Doi pensionari din satul Bârzeiul de Gilort, aparținând comunei Albeni, susțin că au fost victimele unei agresiuni, la jumătatea săptămânii trecute, asta deoarece și-ar fi apărat dreptul de proprietate asupra unui teren agricol pentru care dețin titlu. Agresorii, potrivit celor doi soți, în vârstă de 74, respectiv de 80 de ani, ar fi doi cetățeni din același sat, care...

Reținut după ce a spart un geam și a asmuțit câinii pe polițiști

Un bărbat de 36 de ani, din Motru, a fost reținut, duminică, pentru 24 de ore, pentru violarea sediului profesional al unei firme și distrugere. În aceeași zi, acesta ar fi intrat prin efracție în sediul unei societăți din Cătunele și ar fi spart o fereastră, după care, în momentul în care au ajuns polițiștii, ar fi eliberat doi...

Romanescu, la discuţii cu majoritatea din CL privind numirea unui administrator public

După ce în şedinţa de Consiliu Local din luna septembrie, propunerea primarului de Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, care viza instalarea în funcţie a unui administrator public pentru municipiu, nu a primit votul majorităţii Consiliului Local, edilul va veni într-o viitoare şedinţă cu un nou proiect de hotărâre privind criteriile de selecţie a administratorului. “Eu pregătesc un astfel de proiect pentru...

ALDE, oficial, în cursa pentru Primăria Telești

Cristian Mischie, candidatul ALDE la Primăria Telești, și-a depus, ieri, candidatura la biroul electoral din localitate. El a fost însoțit de liderul ALDE Gorj, Dian Popescu, fostul deputat Niculina Mocioi și primarul din Rovinari, Robert Filip. Ultima zi pentru depunerea candidaturilor este marți. De altfel, astăzi, după ora 15.00 este așteptat să-și depună candidatura și Ion Mischie, candidatul PSD....

27 de minori au săvârșit fapte penale

De la începutul anului, până în prezent, 27 de minori au intrat în atenția specialiștilor Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj, după ce au săvârșit fapte penale. S-a constatat că aceștia se făceau vinovați de furt calificat, distrugere, posesie de arme albe, posesie de substanțe pirotehnice. Potrivit reprezentanților DGASPC Gorj, pentru acești minori a fost...

Vrei să fii polițist? Școlile de agenți organizează concurs de admitere

Gorjenii care vor o carieră de polițist sunt așteptați la sediul IPJ Gorj, până pe 5 decembrie, pentru a-și depune dosarul pentru a deveni elev al școlilor de agenți. ”În perioada 13 – 21 ianuarie 2018, Şcoala de Agenţi de Poliţie Vasile Lascăr Câmpina și Şcoala de Agenţi de Poliţie Septimiu Mureşan Cluj-Napoca vor organiza concurs de admitere pentru...

Poliția Vulcan are un suspect în dosarul tentativei de spargere a agenției de pariuri sportive “PUBLIC WINN”

Autorul tentativei de jaf din 7 octombrie de la Vulcan, a agenției de pariuri sportive PUBLIC WINN, aparținând unui afacerist gorjean, în timp ce o salariată era înăuntru, nu a fost încă prins de polițiștii hunedoreni. Cu toate acestea, presa locală informează pe 9 octombrie că, în dosarul deschis de Poliția Vulcan în această cauză există și un suspect...

Vaccinarea antigripală începe la sfârșitul acestei luni

Vaccinarea antigripală a populației din grupele de risc va începe la sfârșitul lunii octombrie sau la începutul lunii noiembrie. Pentru campania de vaccinare antigripală 2017-2018, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a solicitat nu mai puţin de 21000 de doze de vaccin, din care 9942 fiind pentru persoane de peste 65 de ani, 1985 pentru cadre medicale şi personal...

Prefectura Gorj face ultimele pregătiri pentru scrutinul de la Teleşti

La începutul lunii viitoare, localnicii din Telești vor fi chemaţi la urne pentru a-şi alege primarul. Autorităţile judeţene sunt în linie dreaptă cu pregătirea pentru ca procesul electoral să se desfăşoare corespunzător. În comuna Teleşti, pentru alegerile parţiale din 5 noiembrie, vor funcţiona patru secţii de votare. Astăzi, este ultima zi în care cei care îşi doresc fotoliul de primar...

Primarii raportează prefectului stadiul contractelor de deszăpezire

Autorităţile locale şi judeţene fac în această perioadă pregătiri pentru sezonul de iarnă 2017-2018. Primarii îşi fac acum stocurile de material antiderapant şi pun la punct utilajele care vor ieşi în teren la deszăpezire imediat cum va cădea prima ninsoare. “Marţi, am stabilit la Comitetul Operativ Consultativ să avem un Comandament de iarnă în care să includem toate structurile...

Vasilică a plecat de la Băleşti: “Aşa mi se pare corect!”

Antrenorul de la Internaţional Băleşti, Dan Vasilică, a luat o decizie extrem de surprinzătoare după eşecul de sâmbătă cu Reşiţa (1-2). Tehnicianul ce a dus formaţia până în Liga a 3-a, deşi acum câţiva ani acest lucru părea o utopie, s-a hotărât să renunţe la scaunul de principal. Motivul, spune Vasilică, ţine strict de rezultate, deşi în urmă cu...

Ca la noi, la nimeni – Iohannis la golf şi campanie electorală!?

Se ştia că preşedintele Klaus Werner Iohannis cochetează, din când în când, cu tenisul. A surprins, mai zilele trecute, prezenţa sa la inaugurarea unui teren nu de tenis, ci a unuia de golf. Care l-ar fi costat pe omul de afaceri Ioan Popa, din Alba Iulia, nu mai puţin de 16 milioane euro! Participarea pe nepusă masă, sau pusă,...

Incendiu la un gater din Bengești-Ciocadia

Un gater din comuna Bengești-Ciocadia a fost cuprins de flăcări, duminică seara. La fața locului au fost trimise trei echipaje de pompieri din Novaci și Târgu-Jiu, care au reușit să stingă focul, înainte ca flăcările să ajungă la o altă firmă, aflată în apropiere. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, suprafața...

Lupta de la Podul Jiului – moment istoric cu dublă aniversare

Pentru târgujieni, ziua de 14 octombrie este prilejul anual de celebrare a unei răsunătoare bătălii purtate de către populația civilă a orașului în timpul Primului Război Mondial, la Podul Jiului, dar și de comemorare a eroilor căzuți în luptele care s-au dus de-a lungul râului Jiu în aceeași perioadă. După trecerea la calendarul gregorian în România, la 1 aprilie...

Șofer beat și vitezoman, prins la Bumbești-Jiu

Un bărbat de 41 de ani, din municipiul Petroşani, a fost depistat, sâmbătă, în timp ce conducea un autoturism cu viteză excesivă, pe raza oraşului Bumbeşti–Jiu. ”A fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 128 km/h în localitate. Totodată, conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultând o concentrație de 1.03 mg/l alcool pur în aerul expirat”,...

Gorjul are peste 500 de copii cu handicap grav

Statisticile Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Gorj arată că numărul copiilor cu handicap din judeţ a scăzut, ajungând de la 1.141 la 861. Dintre aceștia, 538 au handicap grav, 138 accentuat și 161 mediu. Majoritatea copiilor se află în familia naturală. 760 de familii din judeţul nostru îngrijesc un copil cu handicap. Potrivit datelor statistice...

Continuă să crească numărul persoanelor obeze

La nivel mondial, rata obezității în rândul populației adulte, dar nu numai, continuă să crească. Situația este similară și în județul nostru, unde la sfârșitul trimestrului II au rămas în evidențele medicilor 1284 de persoane cu obezitate, 63 fiind cazuri noi. Obezitatea este una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă din ce în ce mai multe persoane....

Mii de fermieri gorjeni îşi aşteaptă avansul din subvenţii pentru campania din 2017

Funcţionarii din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj s-au mobilizat şi au dat startul în noaptea de duminică spre luni încărcării în sistemul electronic a dosarelor beneficiarilor autorizaţi la plată pe campania 2017. Avansul subvenţiilor a intrat, ieri, în conturile a circa 2.000 de fermieri din judeţul nostru, urmând ca avansurile să le fie achitate...

Sărbătoare de suflet la Biserica Parohiei Strâmba-Jiu, Oraşul Turceni

În cadrul unei sărbători minunate, poate impropriu numită «schimb de experienţă», Biserica Parohiei Strâmba-Jiu, din Oraşul Turceni, prin veşnic tânărul şi neobositul Pr. Antonie Făinişi, dar şi cu aportul d-lui Prof. Petre Popescu, preşedintele Ligii «Toleranţa», a pensionarilor din localitate, s-a dovedit o gazdă primitoare pentru Liga pensionarilor din Oraşul Tismana, în cadrul unei întâlniri de suflet, îndeaproape călăuzită...

Anchetată după ce și-a lovit fata cu bătătorul de covoare

Vin vremuri grele pentru o gorjeancă din Stejari, care a intrat în vizorul polițiștilor, după ce fiica ei a ajuns la spital ca urmare a bătăilor primite cu bătătorul de covoare. Carmen Drăgoi e mama a două fete de 9 și 12 ani, precum și a unui băiețel de nici 2 ani, dar deja a rămas fără aceștia ca...

Membrii asociaţi, surprinşi de acţiunea Pandurilor!

Conducerea Pandurilor se agaţă cu dinţii de orice chichiţă juridică pentru a rămâne pe linia de plutire. În fond, cineva trebuie tras la răspundere pentru situaţia de la echipă, dar demersurile administratorului special, Marin Golea, au născut deja controverse. Clubul gorjean i-a dat în judecată pe fotbaliştii care au refuzat să intre pe teren în a doua repriză a...

Praznic la Motru de Sfânta Parascheva

Sute de credincioşi au trecut, sâmbătă, pragul Catedralei Ortodoxe din Motru, spre a cinsti creştineşte sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, care spiritual este ocrotitoarea municipiului şi hram al catedralei din localitate. De altfel, în lăcașul de cult s-a aflat și racla cu veşmintele Cuvioasei Parascheva de la Iaşi, care timp de două zile a putut fi atinsă de către credincioşi. Liturghia a...

Post vacant de inspector la Primăria Negomir

Primăria comunei Negomir organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie, vacante de inspector, clasa I, gradul profesional debutant. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a...

Condamnare finală pentru denunțătorul ex-polițistului Pasăre

Dosarul în care a fost judecat soțul femeii din Urdari care l-a denunțat pe fostul șef de post din localitate, Nicu Pasăre, pentru favoruri sexuale, a ajuns la final. Curtea de Apel Craiova a pronunțat, ieri, o sentință prin care bărbatul respectiv, Bebe Rică Tauru este găsit vinovat de acuzațiile ce i-au fost aduse, în dosar fiind judecată și...

Furt de lemne la Piscoiu

O acțiune desfășurată, în weekend, de jandarmii gorjeni, pe raza comunei Stejari, s-a încheiat cu amenzi pentru doi localnici, care ar fi tăiat ilegal lemne din pădure. ”Un echipaj de jandarmi din Bărbătești, pe timpul executării unei misiuni de prevenire și combatere a faptelor antisociale, a depistat pe raza localității Piscoiu, județul Gorj, o persoană care sustrăgea material lemnos fără...

2130 de gorjeni suferă de epilepsie

Epilepsia, o boală neurologică în care grupuri de celule nervoase transmit semnale anormale, are o incidenţă destul de crescută în rândul populaţiei din judeţ. Statisticile Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj relevă faptul că la sfârșitul trimestrului II din anul 2017, în evidențele medicilor gorjeni se aflau 2130 de persoane diagnosticate cu această boală. În epilepsie, activitatea neuronală normală este...

În trimestrul III, Corpul de Control al CJAS Gorj a efectuat 54 de verificări

În perioada 1 iulie-30 septembrie 2017, Corpul de Control al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a efectuat nu mai puțin de 54 de controale, 15 fiind tematice și 39 operative. Furnizorii de servicii medicale, care au fost prinși pe picior greșit au fost sancționați. Lunar, Corpul de Control al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj efectuează...

Poliţiştii locali, în stand-by cu norma de hrană

Aleşii locali târgujieni vor analiza la sfârşitul acestei luni posibilitatea reacordării normei de hrană pentru poliţiştii locali. Potrivit primarului municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, reluarea procedurii de acordare a normei de hrană va fi pusă în discuţie după rectificarea bugetară. “Norma de hrană a poliţiştilor locali este încă în discuţie pentru că rectificarea bugetară se face la sfârşitul acestei luni...

Se ştie programul din Cupa României

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, ca urmare a exprimării opţiunilor de către posturile deţinătoare ale drepturilor TV, programul meciurilor din şaisprezecimile de finală ale fazei naţionale a Cupei României, ediţia 2017-2018. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă. În faza...

Șofer din Târgu-Jiu prins în timp ce conducea cu 103 kilometri pe oră, în Craiova

Un tânăr de 22 de ani, din Târgu-Jiu, a devenit pieton, după ce a condus, duminică, un autoturism cu 103 kilometri pe oră, pe Calea Severinului din Craiova. Acesta a fost înregistrat cu aparatul radar, fiind sancţionat, iar ca măsură complementară i-a fost reţinut permisul de conducere pentru 90 zile. Polițiștii Biroului Rutier Craiova au aplicat, în weekend, 40 de...

Unitățile sanitare din ambulatoriu se pot înscrie în procedura de acreditare

Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate Gorj anunță unitățile sanitate că, de la 01.10.2017, în vederea respectării prevederilor art.20 alin (2) din legea 185/2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate, unitățile sanitare din ambulatoriu se pot înscrie în procedura de acreditare prevăzută de site-ul www.anmcs.gov.ro. Această modalitate de înscriere, în vederea încheierii contractelor cu furnizorii din ambulatoriu,...

Anunțul meteorologilor pentru intervalul 16-29 octombrie

Potrivit ANM, în Oltenia, în prima săptămână de prognoză va fi caracterizată de o vreme mai caldă decât în mod normal pentru jumătatea lunii octombrie, cu o medie a maximelor de 21...26 de grade. După data de 23 octombrie, valorile termice diurne se vor situa în jurul mediilor multianuale, înregistrându-se, în medie regională, 15...17 grade. În ceea ce privește...

REȚINUT după ce a pus doi câini periculoși pe polițiști

Un bărbat de 36 de ani, din Motru, a fost reținut pentru 24 de ore, pentru violarea sediului social al unei firme și distrugere. Aseară, acesta ar fi intrat prin efracție în sediul unei societăți din Cătunele și ar fi spart o fereastră, după care, în momentul în care au ajuns polițiștii, a eliberat doi câini periculoși, pentru a...

Vaccinarea antigripală începe la sfârșitul lunii octombrie

Vaccinarea antigripală a populației din grupele de risc va începe la sfârșitul lunii octombrie sau la începutul lunii noiembrie. Ministrul Sănătății spune că a fost finalizată procedura pentru achiziția unei prime cantități de vaccin, mai mică decât necesarul pentru tot anul, urmând ca primele doze să ajungă în teritoriu la sfârșitul lunii octombrie sau la începutul lunii noiembrie pentru...

Întreruperi energie electrică astăzi

GORJ • Între orele 9.00 – 17.00, Târgu Jiu PTAB 36, PTA 260, PTA 52, cartier Tismana, străzile: Merilor, Microcolonie, Călăraș, Meteor si Aleea Călăraș, PTA 230, străzile: Barajelor și Jiului.

MAE: Atenţionare de călătorie în Irlanda

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care tranzitează, călătoresc sau se află pe teritoriul Irlandei că, potrivit Serviciului de Meteorologie irlandez, uraganul Ophelia, format în Oceanul Atlantic, va lovi coasta de Vest a Irlandei. Pentru perioada de la 16 octombrie 2017, ora 9.00 până la 17 octombrie 2017, ora 03.00 a fost emisă o alertă de vânt puternic, cod...

Ziua națională a alimentației și a combaterii risipei alimentare

În fiecare an, la 16 octombrie, este marcată Ziua națională a alimentației și a combaterii risipei alimentare, aceasta fiind instituită prin Legea nr 47/2016. Prin Legea nr 47/2016 privind instituirea acestei zile, publicată în Monitorul Oficial al României la 1 aprilie 2016, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și organizațiile neguvernamentale pot organiza manifestări și acțiuni publice, luând...

Angajații CEO, ciuntiți la salarii pe motiv de tichete și de prima de cărbune

Angajații Complexului Energetic Oltenia, care au beneficiat de prima de cărbune sub formă de tichete cadou și care și-au cumpărat lignitul de la companie, au primit, luna aceasta, salarii mult diminuate. Minerii și energeticienii sunt extrem de nemulțumiți de reducerea în cauză, de zeci de procente, și sunt hotărâți, potrivit liderilor sindicali, să nu mai lucreze în zilele de...

Gheorghe Căpriță nu mai este printre noi!

A murit și cel care era, probabil, ultimul comunist înflăcărat din Gorj și care a sperat mereu să reînvie Partidul Comunist Român, deși nu a avut niciodată mai mulți adepți decât degetele de la o mână. Gheorghe Căpriță a fost găsit, sâmbătă, fără suflare în locuința sa pe care o avea în Rovinari, nu de mult el fiind criticat...

Senatorii au decis: Reducerea vârstei de pensionare pe motiv de poluare

Persoanele care au locuit timp de 30 de ani în 24 de localități, printre care: Bacău, Brăila, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Suceava sau Râmnicu Vâlcea, vor avea dreptul să se pensioneze cu doi ani mai devreme, fără penalități, având în vedere noxelor produse de combinatele chimice din aceste orașe, au decis, marți, senatorii. De această facilitate pot beneficia și locuitorii...

Oameni de afaceri din Meteor, duși de mascați în penitenciar

Poliţiştii gorjeni au organizat, în noaptea de joi spre vineri, o acțiune în cartierul Meteor, din Târgu-Jiu, pentru punerea în executare a unor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise de Tribunalul Gorj, pentru săvârşirea unor infracţiuni economice, pe numele a opt persoane, cu vârste cuprinse între 31 și 50 de ani. ”Persoanele în cauză au fost depuse în...

Liberalii au sărit la orele lui Ișfan!

Vicepreşedintele PNL Gorj, Denisa Şuţă, a afirmat, joi, că inspectorul şcolar general, Ion Işfan, nu îşi efectuează orele pe care trebuie să le ţină la Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu” (CNTV) Târgu-Jiu, conform legii, punctând că acesta nu a semnat niciodată condica, iar elevii de la clasele unde predă nu îşi cunosc profesorul. Ișfan s-a apărat dându-l exemplu pe liberalul...

SJA Gorj a început pregătirea ambulanțelor pentru iarnă

Conducerea Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Gorj a demarat pregătirile pentru sezonul rece. Managerul Marinică Niculescu a dat dispoziție pentru achiziționarea de anvelope de iarnă, astfel încât toate cele 35 de ambulanțe ale SJA Gorj să fie echipate corespunzător. Chiar dacă mai sunt săptămâni bune până când iarna ne va bate la ușă, conducerea SJA Gorj a început să pregătească...

Campania de microcipare a patrupedelor, în derulare în Gorj

În această perioadă, la nivelul judeţului nostru, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj va continua campania anuală de microcipare a efectivelor de câini şi pisici. Astfel se va putea controla mai corect efectivele aflate în proprietatea gospodăriilor şi se vor cunoaşte şi efectivele de animale vagaboande. Medicii veterinari din judeţ au demarat campania de vaccinare antirabică a câinilor...

CERT DIGITAL a inaugurat Centrul Regional de Vânzări “Transilvania” la Cluj

CERT DIGITAL, unul din liderii pieței de certificate digitale calificate (semnătura electronică), își extinde prezența în țară, prin deschiderea unui nou Centru Regional de Vânzări, la Cluj. CERT DIGITAL a deschis cel de-al doilea Centru Regional, în afara Bucureștiului, care va furniza servicii profesionale de semnătură electronică cu valoare legală și identificare online sigură: obținere sau reînnoire certificate digitale calificate,...

Start la o nouă vaccinare antirabică a vulpilor din judeţ!

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj dă, din această săptămână, startul celei de-a doua campanii de vaccinare antirabică la vizuină a vulpilor din judeţ. În cadrul campaniei din primăvară, au fost plasate 1.650 de momeli cu vaccin antirabic la vizuina vulpilor. Parteneri în această campanie, alături de medicii veterinari, sunt şi paznicii fondurilor de vânătoare din judeţ. Distribuţia...

Pandurii, mai activi în tribunale decât pe gazon

Echipa fanion a Gorjului nu a reuşit nici în această rundă un succes, şi a remizat la Snagov cu Sportul, scor 0-0. Mai mult, Răzvan Stanca a fost, fără doar şi poate, din nou, cel mai bun om al vizitatorilor. După ce goalkeeperul gorjean şi-a salvat formaţia în multe rânduri şi la UTA, intervenţiile sale au ajutat trupa condusă...

Intoxicat cu monoxid de carbon! Bărbat din Lelești, găsit mort în propria casă

Un bărbat de 78 de ani, din satul Ursăței, a fost găsit mort, sâmbătă seara, în propria casă. Bătrânul a decedat după ce s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. Soția sa, o femeie de 74 de ani, a fost găsită în stare de inconștiență lângă acesta, fiind salvată de medici. Descoperirea a fost făcută de un vecin, care...

Telefonul Copilului a sunat de 61 de ori în 2017

De la 1 ianuarie până în prezent, 61 de apeluri au fost primite la Telefonul Copilului din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj. Pe parcursul anului trecut au fost primite 103 sesizări, majoritatea vizând situaţii de neglijare a copiilor, violenţă domestică, abuz fizic sau emoţional asupra copiilor, de exploatare prin muncă, sau de altă...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Interviu cu domnul prof. univ. dr. Andrei MARGA, Dr.h.c.mult. personalitate de frunte a Educaţiei din România – “O concepție asupra educației este adecvată, dacă...

- Rep. Domnule ministru, aţi finalizat, după mulţi ani de muncă şi de adâncă reflecţie competentă şi de înaltă ţinută, iată, o lucrare emblematică despre «Reforma modernă a educației» (Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2016, 386 pag.), o carte care cred că trebuie adusă la cunoştinţa oamenilor din acest domeniu, acum, când se vorbeşte atât de mult despre o nouă Lege...

Directorul Sabin Cornoiu şi dr. Marian Dumitrescu de la Salvamont Gorj participă la Congresul Internaţional de Salvare Montană

În perioada 17-22 octombrie, în stațiunea Soldeu din Andorra, vor avea loc lucrările Congresului Internaţional de Salvare Montană, cea mai mare acțiune de acest gen organizată pe plan mondial. Ţara noastră este membră de gradul A, cel mai mare posibil, având o vechime de peste 23 de ani în cadrul Comitetului Internaţional de Salvare Montană CISA IKAR și o...

Lumina lasă umbră pe zidul lui Valer

Valer Neag, artistul complex, a reuşit în timpul său, să construiască o punte foarte stabilă între realul cunoscut şi abstractul din cunoaşterea sa. Lucrările expuse pot aparţine categoriei “Obiecte neobişnuite” create pentru a surprinde şi a emoţiona privitorul. Spirit iubitor de spaţiu şi de planuri gugulanul are o poveste fără început şi fără sfârşit, are o operă a măsurilor...

Peste șase tone de cărbune, confiscate la Bîlteni

O acțiune comună organizată joi de poliţiştii din Urdari și Bîlteni, pe linia legalității transportului de cărbune, a dus la depistarea unui șofer care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 6.700 de kilograme de lignit, fără documente legale de proveniență. Acesta a fost oprit în trafic, pe Drumul Național 66 Bîlteni. Bărbatul de 30 de ani a primit o amendă...

Accident cu patru mașini la Scoarța

Un accident în care au fost implicate patru mașini a avut loc, ieri dimineață, pe raza comunei Scoarța. Inițial, evenimentul a fost declarat ”tamponare”, însă, după sosirea polițiștilor, o șoferiță și doi pasageri au solicitat intervenția unui echipaj de la Ambulanță. ”În cauză a fost întocmit dosar pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al...

Peste 120 de joburi în Finlanda şi Marea Britanie, la dispoziţia gorjenilor

Finlanda vine cu o nouă ofertă de muncă atractivă pentru gorjenii care îşi doresc venituri consistente. 27 de locuri de muncă de ospătar, ospătar şef şi bucătar şef sunt puse la dispoziţia persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în străinătate. Posturile necesită experienţă de peste un an, rezistenţă la stres, politeţe, dar mai ales cunoştinţe bune de...

Posturi vacante la Spitalul „Sfântul Ştefan“ Rovinari

Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan“ Rovinari organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcțiilor contractuale vacante, după cum urmează: 1 post de asistent medical generalist debutant (S, SSD. PL), la Compartimentul Oftalmologie; 1 post de infirmier debutant studii generale (G), la Secţia Medicină Internă. Termenul limită pentru înscriere este 25 octombrie, iar probele vor fi susținute în...

Durerile facerii (la mini-remaniere!)

Îl bănuiam pe primul ministru, Mihai Tudose, un om hotărât, adică unul serios şi dintr-o bucată. Mai ştiam că în politică se fac compromisuri, dar nici chiar aşa cum am trăit să le vedem cu ochii noştri în ultima săptămână. În fond, nu pricep de ce era nevoie să se spele rufele în public, iar premierul Mihai Tudose să...

Ucisă pe trecerea de pietoni

O femeie de 64 de ani, din Târgu-Jiu, și-a pierdut viața, vineri seara, în urma unui grav accident produs chiar pe trecerea de pietoni. Evenimentul rutier a avut loc pe o stradă intens circulată din oraș, în apropierea fostului liceu nr.5. Târgujianca a decedat pe loc, după ce a fost lovită de autoturismul condus de un bărbat de 42 de ani....

De azi, târgujienii pot solicita ajutoarele de încălzire

Începând de astăzi, 16 octombrie, la nivelul municipiului Târgu-Jiu, se dă startul depunerii dosarelor pentru încălzirea locuinţelor cu gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi, pentru perioada sezonului rece, conform OUG 70/2011 cu modificările şi completările ulterioare. Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, gaze naturale, energie electrică, lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri se acordă, în perioada noiembrie 2017 – martie...

Intoleranța și febra secesionistă reaprind “butoaiele cu pulbere” pe Mapamond

Victoria secesioniștilor catalani în urma recentului referendum pentru separarea de Spania, a mai reaprins un foc cu pulbere într-o Europă tot mai divizată. Și se întâmplă atât din pricina intereselor hegemonice ale marilor puteri- Germania și Franța, yankeii de peste Ocean vârându-și vârtos și ei coada în rânduielile de pe bătrânul continent, iar pe de altă parte renașterea naționalismului...

Craiovei îi priesc deplasările!

Universitatea Craiova a obţinut o victorie extrem de importantă la Iaşi, a bifat al treilea succes consecutiv în deplasare, şi a egalat-o pe FCSB în clasamentul Ligii 1. Partida din Copou nu a fost una facilă, dar formaţia mai matură s-a impus, la capătul unui meci care a îmbinat reuşitele de excepţie, cu erorile uriaşe. Vizitatorii au deschis scorul...

Noi lucrări pe cursurile de apă din județ

În conformitate cu Planul Tehnic al anului în curs, Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj a continuat lucrările de regularizare a pârâului Cioiana la Ţicleni, în zonele Parcu Mare şi aval primărie, continuându-se lucrările din anul anterior, astfel încât secţiunea de albie ce se realizează să asigure transportul debitelor de apă inclusiv scurgerile de pe versanţi. De asemenea,...

Festivalul Național de Folclor al Copiilor “Maria Lătărețu”, la a VI-a ediție

Cea de-a VI-a ediție a Festivalului Național de Folclor al Copiilor “Maria Lătărețu” se va desfășura la Târgu-Jiu, în data de 4 noiembrie. Gazda festivalului va fi Muzeul Județean Gorj, iar startul înscrierilor a fost dat încă din 9 octombrie și se vor încheia pe 20 octombrie. Festivalul Național de Folclor al Copiilor “Maria Lătărețu” se adresează copiilor cu vârste...

Morega: “Nimeni nu a câștigat din disputa creată în PSD! Singurul lucru bun a fost schimbarea ministrului Cuc”

Remaniera Guvernului Tudose nu este un câștig pentru PSD, spune Dan Morega, președintele Institutului de Analize și Investigații Publice, care a văzut bună doar schimbarea ministrului Transporturilor și mai puțin cea a ministrului Mediului, Rovana Plumb, și a lui Sevil Shhaideh, ambele demisionând din funcții imediat după apariţia anchetei DNA privind cazul Belina. Rovana Plumb (ministrul delegat pentru fonduri europene),...

Tragedie la Târgu-Cărbunești

Un bărbat de 61 de ani, din Târgu-Cărbunești, a fost găsit spânzurat, vineri dimineața, în locuința sa. Descoperirea șocantă a fost făcută de unul dintre nepoții acestuia. Apropiaţii spun că suferea din cauza faptului că unul dintre băieții lui era judecat într-un dosar de omor. La fața locului a fost chemat și un echipaj de la Ambulanță, însă nu...

VIDEO: Incendiu la un gater din Bengești-Ciocadia

La fața locului intervin două echipaje de pompieri de la Novaci și unul care se afla în zonă, pentru stingerea unui alt incendiu, de vegetație uscată. Lemnele și utilajele aflate în depozit au fost cuprinse de flăcări. https://www.youtube.com/watch?v=5yDy-JuBVWE

Un punct pentru Pandurii Târgu Jiu

Pandurii Târgu Jiu nu s-a întors fără puncte din Ilfov. Gorjenii au reușit o remiză, scor 0-0, în partida disputată pe stadionul „Voinţa” din Ghermăneşti, în compania echipei Sportul Snagov. Pandurii Târgu Jiu ocupă locul 13, iar în etapa viitoare va evolua la Motru în compania echipei ASU Poli Timișoara.

Accident la Scoarța

Patru mașini au fost implicate în accidentul rutier care a avut loc în urmă cu puțin timp, pe raza comunei Scoarța. Inițial, evenimentul a fost declarat ”tamponare”, însă, după sosirea polițiștilor, o șoferiță și doi pasageri au solicitat intervenția unui echipaj de la Ambulanță. ”În cauză a fost întocmit dosar pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat Miruna Prejbeanu,...

Circa 800 de gorjeni şi-au serbat ieri onomastica

Aproape 800 de persoane din judeţul Gorj şi-au aniversat ieri onomastica de Sfânta Cuvioasă Parascheva, majoritatea dintre acestea fiind femei. În popor, Sfânta Parascheva este percepută ca având un suflet bun, pentru că-i fereşte pe oameni de boli, de calamităţi, iar pe copii îi apără de deochi.

Ziua internaţională a femeilor din mediul rural

Ziua internațională a femeilor din mediul rural este celebrată, la nivel mondial, la data de 15 octombrie, cu scopul de a conștientiza faptul că femeile de la sate contribuie la bunăstarea familiilor lor și la dezvoltarea economiei rurale.

Doina Gorjului, la Târgul de Comerţ al Olteniei

Cel mai mare eveniment expozițional din Oltenia dedicat bunurilor de larg consum și serviciilor aflat la a doua ediție, a avut loc pe parcursul a trei zile în perioada 13-15 octombrie în incinta Centrului Multifuncțional Craiova. La eveniment au fost prezenţi şi artiștii Ansamblului Profesionist „Doina Gorjului” acare au susținut un spectacol deosebit de apreciaţi de către participanţi şi...

Vezi ce a transmis prefectul Florescu ieri, la Polovragi!

Autoritățile locale de la Polovragi, în parteneriat cu pensiunile din zonă, au organizat ieri prima ediţie a Festivalului Castanelor. La manifestare a participat și prefectul județului Gorj, Ciprian Florescu, care a transmis celor prezenți susținerea sa pentru astfel de evenimente care nu fac altceva decât să contribuie la promovarea și de ce nu, dezvoltarea zonei ce dispune de un...

Vârstnicii din Turburea, sărbătoriţi

Persoanele vârstnice din comuna Turburea au fost sărbătorite ieri de către autoritățile locale. Un gând bun dar și câteva cuvinte de admirație au primit și din partea prefectului de Gorj, Ciprian Florescu, prezent la manifestările unde au participat sute de pensionari din Turburea.

Mort la Lelești după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon. O altă persoană afectată

IPJ Gorj anunță că la Lelești două persoane au fost intoxicate cu monoxid de carbon. Din primele informații una este decedată.

Un tren a acroșat o mașină la bariera de lângă Avicola!

Un accident a avut loc în urmă cu 10 minute în Târgu-Jiu la bariera de lângă fosta Avicola. Un tren InterRegio a acroșat un autoturism. S-a înregistrat deja o victimă, o persoană fiind lovită la cap. Două echipaje de poliție și ambulanța este la fața locului. În mașina Marcedes erau șoferul și un pasager, ambii din Dobrița. Pasagerul este...

Accident la Târgu-Jiu

Evenimentul rutier a avut loc în apropierea fostului liceu nr.5. O femeie de 64 de ani fost accidentată pe trecerea de pietoni. Aceasta a decedat. Poliția se află la fața locului. Șoferul are 42 de ani, este din Târgu-Jiu şi nu se află sub influența băuturilor alcoolice. Acesta este cercetat pentru ucidere din culpă.

Biciclist mort la Drăguțești

Gheorghe Popescu, un bărbat de 77 de ani, din Drăguțești, și-a pierdut viața, astăzi, în urma unui accident. ”În timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 662, Cârbești, din cauza neatenției, a acroșat un copac căzut pe partea carosabilă, după care s-a dezechilibrat și s-a lovit la cap”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

VIDEO: Uite cât de BINE CÂNTĂ o târgujiancă ”Scared to be lonely”, de la Martin Garrix & Dua Lipa

Maria Liana, o absolventă a Colegiului Național ”Ecaterina Teodoroiu”, din Târgu-Jiu, a făcut un cover după piesa ”Scared to be lonely”, de la Martin Garrix & Dua Lipa. Târgujianca i-a cucerit pe prietenii săi de pe o cunoscută rețea de socializare cu interpretarea ei, reușind să strângă peste două mii de vizualizări în câteva zile. ”Așa trebuia cântată si...

Turceniul se poate mândri cu mobilier urban nou!

Orașul Turceni are din această săptămână mobilier urban nou. Primărița localității, Cristina Cibiliu, s-a preocupat de achiziționarea a zeci de mese, bănci și coșuri de gunoi care au schimbat fața orașului și au atras privirile cetățenilor. Noul mobilier este realizat din lemn masiv și fier forjat, iar pentru achiziționarea acestor obiecte, Primăria Turceni a cheltuit din bugetul local suma...

Reconstituire istorico-militară la Târgu-Jiu

Sâmbătă, 14 octombrie 2017, la Târgu-Jiu, se va desfășura în cadrul Programului Centenar „Primul Războ­i Mondial – Bătăliile de la Jiu”, începând cu ora 10.00, reconstituirea istorico-militară a Bătăliei de la Podul Jiului. La eveniment participă: Asociația „Tradiții Ostășești”, Asociația „I.R. 33 – Cetatea Ardealului”, Asociaţia Culturală „Tomis” – I.R. 34 „Constanța”, Asociația „6 Dorobanți”, Asociația Cercetașilor Tradiționali din România...

Poliția, în cartierul Meteor! Opt persoane au ajuns după gratii

Poliţiştii gorjeni au organizat, azi-noapte, o acțiune în cartierul Meteor, din Târgu-Jiu, pentru punerea în executare a unor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise de Tribunalul Gorj, pentru săvârşirea unor infracţiuni economice, pe numele a opt persoane, cu vârste cuprinse între 31 și 50 de ani. ”Persoanele în cauză au fost depuse în Penitenciarul Târgu Jiu şi Penitenciarul...

Ziua internațională pentru reducerea dezastrelor

Ziua internațională pentru reducerea dezastrelor a fost instituită în 1989, la inițiativa Adunării Generale a Națiunilor Unite pentru promovarea unei culturi globale de sensibilizare a riscurilor și de reducere a dezastrelor. Marcată la 13 octombrie, din 2009, Ziua internațională pentru reducerea dezastrelor marchează modul în care oamenii și comunitățile din întreaga lume depun eforturi pentru reducerea expunerii la dezastre...

Vezi cum va fi vremea în weekend

Pentru acest sfârșit de săptămână, meteorologii anunță vreme frumoasă. În sudul și sud-estul țării vremea va fi caldă, dar în restul teritoriului valorile termice vor fi în scădere și se vor apropia de mediile climatologice ale acestei perioade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și ploi de scurtă durată în regiunile din nord, centru și est, iar noaptea...

Posturi vacante la Spitalul Rovinari

Spitalul Orăşenesc „Sf. Ştefan“, Rovinari, județul Gorj, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcțiilor contractuale vacante, după cum urmează: 1 post de asistent medical general ist debutant (S, SSD. PL), la Compartimentul Oftalmologie; 1 pot de infirmier debutant studii generale (G), la Secţia Medieină Internă. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 25 octombrie, probele de...

Găsit spânzurat!

Un gorjean în vârstă de 70 de ani, din Târgu-Cărbunești, a fost găsit spânzurat, în această dimineață. Cadrele medicale chemate să-l resusciteze pe bărbat nu au mai putut face nimic pentru acesta, întrucât decesul survenise cu câteva ore înainte ca victima să fie găsită.

Indicele ROBOR a atins cel mai înalt prag din ultimii 3 ani

Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut până la nivelul de 1,82%, cel mai mare din noiembrie 2014 până în prezent, după ce a scăzut de două ori săptămâna trecută. ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa...

Astăzi este Ziua Mondială a Oului

Consumat din necesitate, apoi la recomandarea medicilor, folosit în cosmetică, încondeiat de Paşte, dăruit de ţari şi purtat de ţarine, furat, pierdut, licitat de mari colecţionari, oul este sărbătorit în fiecare a doua vineri din octombrie, în cadrul Zilei Mondiale a Oului. În 2017, această zi este marcată pe 13 octombrie.

Trei miniștri din Guvernul Tudose au demisionat

Ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, și ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, și-au menținut în cadrul CExN al partidului decizia de a demisiona. Liviu Dragnea, președintele PSD, a anunțat că și ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, și-a prezentat demisia în ședința CExN. Astăzi va avea loc o nouă ședință a Comitetului Executiv Național pentru a fi stabiliți înlocuitorii miniștrilor demisionari.

Șoferul octogenar din Târgu-Jiu, inapt medical, audiat la IPJ Gorj!

Inspectoratul Județean de Poliție(IPJ) Gorj s-a autosesizat după semnalul dat, la finalul lui septembrie, de către Gorjeanul, legat de șoferul-inapt medical, care a fost amendat în mod repetat pentru nereguli la regimul circulației, și cercetează acum situația medicală a bărbatului de 83 de ani din Târgu-Jiu. Spiridon Măndoc, considerat inclusiv de medicul său de familie drept un pericol în...

Reconstituire la Lelești

Cei doi tineri de 19, respectiv 21 de ani, din Târgu-Jiu şi Leleşti, prinşi în noaptea de marți spre miercuri în timp ce furau motorină, au fost reținuți pentru 24 de ore, după ore în şir de audieri. „La data de 11 octombrie, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu au continuat cercetările în cauza privind furtul de carburant,...

Cârciumaru și Iriza au pus umărul la Ministerul Economiei la Legea Minelor

Președintele oraganizației PSD Gorj, senatorul Florin Cârciumaru, și senatorul ALDE, Scarlat Iriza, au facilitat, la începutul săptămânii, o întâlnire de lucru, la București, între liderii unor importante sindicate din Complexul Energetic Oltenia și specialiștii Ministerului Economiei, coordonați de secretarul de stat Simona Stana Țeighiu-Jurj. Din partea partenerilor sociali au participat la întrunirea respectivă Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine...