14.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Arhive Lunare: decembrie 2017

28 de ani de la Revolutia din ’89, marcati la Targu Jiu

Un ceremonial evocator civil, militar și religios, organizat de autoritatile judetene si cele locae, a avut loc in aceasta dimineata in Piața Prefecturii din Târgu Jiu. Evenimentul a marcat implinirea a 28 de ani de la Ziua Victoriei Revolutiei Romane si a Libertatii.

Șefi din minerit, fără susținere politică! Pierd și scaunele de consilieri

Alexandru Glomnicu, șef al Serviciului Mecanic din cadrul Carierei Lupoaia, nu mai are susținerea politică a UNPR Gorj. Celui de-al treilea om din unitatea minieră aparținând Complexului Energetic Oltenia i se cere, inclusiv, destituirea din postul de consilier municipal la Motru, după ce acesta a făcut greșeala să se înscrie în Mișcarea Populară Gorj, atât timp cât fuziunea cu...

S-a întregit familia! – Universitarul Rădoescu, proaspăt angajat al Muzeului Județean Gorj

Muzeul Județean Gorj l-a angajat de scurt timp, fără tam-tam și fără prea multă transparență, în instituția publică pe universitarul Livian Rădoescu. Gestul lui Dumitru Hortopan de a-l aduce pe Livian Rădoescu lângă fratele său, și el salariat al instituției încă din 2015, a fost dezavuat de Gorjeanul încă din luna mai a anului 2017. Publicația dezvăluia, cu câteva...

Poliţiştii locali, mesagerii lui Moş Crăciun

Poliţiştii locali din Târgu-Jiu au pus mână de la mână şi au pregătit zeci de cadouri pentru copiii instituţionalizaţi. Beneficiarii Centrului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Dizabilități, cei ai Centrului Maternal și Centrului de Zi din Târgu-Jiu au primit cu bucurie și emoție darurile oferite de polițiștii locali. În preajma sărbătorilor fiecare gest contează, mai ales pentru cei greu...

139 de școlari și preșcolari din Stănești au primit cadouri de Moș Crăciun! – Actul de caritate, făcut de omul de afaceri Bicheru și de către președintele Obștei Vălari

Administratorul firmei Axacarm din Stănești, Constantin Bicheru, și Iuga Nicolae, președintele Obștei Vălari din localitate, au fost cei care în ultimele zile s-au gândit la copii comunei, oferindu-le cadouri de sărbătorile de iarnă. 139 de școlari și preșcolari de la unitățile de învățământ de pe raza localității au primit astfel plăsuțe cu dulciuri și răcoritoare, cumpărate de cei doi...

Daruri de la jandarmi

Moș Crăciun a ajuns, miercuri și joi, cu mașina Inspectoratului de Jandarmi Gorj la mai multe familii din județ, aducând în casa acestora bucuria sărbătorilor de iarnă. “Continuăm faptele bune de sărbători. Jandarmii din Detașamentul Bărbătești, în mod voluntar, au distribuit daruri tradiționale unor familii din Târgu-Cărbunești, Bărbătești, Socu și Vierșani. 21 de copii ai acestor familii s-au bucurat de...

Polițistul rău-platnic din Berlești, cercetat de superiori

Claudiu Mihai Boban, adjunctul șefului de post din Berlești, acuzat de un octogenar că l-ar fi împrumutat cu suma de 500 de lei, înainte de Crăciunul anului trecut, dar ar fi primit înapoi, cu greu și după o plângere scrisă la primărie, doar 400 de lei, este cercetat de superiorii de la IPJ Gorj. Dacă va fi găsit vinovat...

Marele Premiu Gorjeanul a ajuns la cel mai norocos abonat

Marele Premiu la Tombola de Crăciun Gorjeanul a fost ridicat de către câștigătorul acestuia, adică de către abonatul publicației, Calotescu Vasile-Licurici, din satul Negreni, al comunei Licurici. Abonatul publicației a fost foarte mulțumit de darul de Crăciun primit de la Gorjeanul, spunând că nu se aștepta să fie el marele câștigător. 14 abonați Gorjeanul au fost recompensați de cea...

Şcoala „Constantin Brâncuşi”, gazda Simpozionului „De vorbă cu iarna”

Inspiraţi de spiritul Sărbătorilor de Iarnă, ce urmează a ne inunda sufletele de bucurie, la Şcoala Gimnazială ”Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, s-a desfăşurat, miercuri, Simpozionul interjudeţean „De vorbă cu iarna”, ediţia a II-a, inclus în Calendarul de activităţi extracurriculare al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj. Coordonatorii simpozionului, Lădaru Isabela, Schintee Carmen, Strinu Mihaela, Dragu Veronica, Pupăză Mihaela, Groşanu Liviu,...

Daruri de sărbători, de la Clubul Rotary Târgu-Jiu

A devenit o tradiție ca înaintea sărbătorilor de iarnă Clubul Rotary din Târgu-Jiu să dăruiască bucurie. La fel s-a întâmplat și de această dată. Clubul Rotary Târgu-Jiu a reușit să aducă zâmbetul pe fețele a 100 de elevi. Anul acesta, reprezentanții Rotary au hotărât să meargă în școli pentru a aduce zâmbete copiilor. Au pregătit 100 de pachete de sărbătoare...

Modificări ce vizează echipele din Liga a 4-a

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat o serie de modificări în “Regulamentul privind Organizarea şi Desfăşurarea Jocurilor de Baraj pentru Promovarea în Liga 3”. Astfel, cele 42 de campioane judeţene care vor juca pentru 21 de locuri promovabile în eşalonul terţ îşi vor afla adversara directă în urma tragerii la sorţi care se va efectua la...

Polițiștii locali, activi și de sărbători

Poliția Locală a Municipiului Târgu-Jiu acționează în perioada următoare cu efective mărite, conform dispozițiilor Legii nr. 155/2010 a poliției locale, actualizată, cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere sărbătorile care se apropie, echipajele instituției vor fi angrenate în misiuni specifice care vizează creșterea gradului de siguranță a cetățenilor prin acțiuni preventive în zonele de interes public.  Conform planului...

Moș Crăciun a sosit și la copiii social-democraților gorjeni

În această perioadă, premergătoare Sfintei Sărbători a Nașterii Domnului Iisus Hristos, organizația PSD Târgu- Jiu s-a gândit și la copiii social-democraților. Moș Crăciun a ajuns, miercuri seară, la Muzeul Județean “Alexandru Ștefulescu”, încărcat de jucării și dulciuri, iar cei peste 130 de micuți l-au așteptat cu mare nerăbdare. Micuții au avut parte și de un recital de colinde susținut de...

Sentință pentru tânărul care a lovit cu mașina două surori

Tânărul de 18 ani, din Turceni, acuzat că a produs un accident rutier, în luna august, soldat cu rănirea a două surori, a aflat, miercuri, prima sentință, la Judecătoria Târgu-Jiu. Instanța a dispus condamnarea sa la doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare. Evenimentul rutier a avut loc în luna august, pe Drumul Județean 673 Turceni, lângă...

CEO, agreat de bănci

Potrivit unui comunicat de presă, Complexul Energetic Oltenia a trecut, referitor la performanţa financiară, din categoria D, la A, în urma prezentării către instituţiile bancare a activităţii companiei. La baza schimbării categoriei se află rezultatele financiare înregistrate la şase şi la nouă luni din 2017. Îmbunătăţirie performanţei financiare a CEO a schimbat optica băncilor la adresa CE Oltenia, s-au creat...

Post vacant de electrician la SPGC Turburea

primaria turburea
Serviciul Public de Gospodărire Comunală Turburea organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale vacante de electrician. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidaţii trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice...

Reținuți după percheziții

După cele 44 de percheziții efectuate, miercuri, în județele Gorj, Hunedoara și în municipiul București, zece din cele 57 de persoane audiate au fost reținute pentru 24 de ore. Acestea au fost prezentate, ieri, în fața magistraților Tribunalului Gorj, cu propunere de arestare preventivă. Printre cei încătușați se află și un minor de 16 ani. Anchetatorii susțin că liderii...

Sărbători în familie pentru nouă deţinuţi din Penitenciarul Târgu-Jiu

Un număr de nouă deţinuţi din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu îşi vor petrece în această perioadă Sărbătorile de iarnă în familie. O comisie întrunită, săptămână trecută, la Penitenciarul Târgu-Jiu a analizat solicitările venite din partea mai multor deţinuţi, iar cei care au meritat au primit învoire de o zi pentru a petrece 24 de ore alături de cei dragi. „Comisia...

Ca la noi, la nimeni – Nenăscutele legi ale justiției, dinaintea Nașterii Domnului!

Până la urmă e bine că se încheie sesiunea parlamentară. Nu există zi de la Dumnezeu fără să se petreacă incidente, mai ales provocate de către niște neica nimeni de la USR care se vor vedete, cum îi taxează Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. FURTUNĂ ÎNTR-UN PAHAR CU APĂ. În loc să se ocupe de chestiuni serioase, cei de la...

Campania caritabilă „Dăruiește de Crăciun” a ajuns la final

Liga Studenților din UCB împreună cu Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu a organizat cea de-a șaptea ediție a Campaniei caritabile „Dăruiește de Crăciun”. Evenimentul s-a derulat în perioada 5-20 decembrie 2017 și a presupus colectarea de obiecte de îmbrăcăminte, rechizite, jucării și produse alimentare pentru copiii nevoiași și familii cu posibilități financiare reduse. Campania caritabilă „Dăruiește de Crăciun” a început...

Accident la Bâlteni

O fetiță de 1 an și 6 luni a ajuns, miercuri, la spital, după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident, pe raza comunei Bâlteni. Tatăl acesteia ar fi efectuat o manevră greșită, angajându-se în depășirea unei coloane de mașini. ”La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a constatat că un bărbat de...

Crăciunul, cea mai specială zi pentru Roberta Crintea

Îndrăgita interpretă de muzică populară, Roberta Crintea, petrece sărbătoarea Nașterii Domnului în sânul familiei, alături de cei dragi. Ea spune că această zi este cea mai frumoasă și specială. Deși pare incredibil, Roberta i-a scris lui Moș Crăciun și este convinsă că dorința i se va îndeplini. Roberta Crintea este solistă a Ansamblului Artistic Profesionist “Doina Gorjului” din Târgu-Jiu, fiind...

Suedia şi Finlanda recrutează personal, prin EURES România

O nouă ofertă de lucru atractivă în străinătate prin serviciul EURES România! 10 locuri de muncă la tranşat carne de pui sunt puse la dispoziţia persoanelor din judeţul Gorj aflate în căutarea unui loc de muncă peste hotare. Oferta este pentru Suedia şi Finlanda, iar contractul de muncă este pe perioadă nedeterminată. Printre beneficiile de la locul de muncă...

ACS Târgu-Jiu vrea victoria şi la Timba

Baschetbaliştii gorjeni au făcut un nou pas în încercarea de a se califica în faza superioară a Ligii 1. Sportivii pregătiţi de Laurenţiu Răuţ şi Claudiu Alionescu au obţinut, joi, un succes pe terenul formaţiei CSM CSU LPS 2 Oradea. Echipa noastră s-a impus cu 85-76 pe terenul bihorenilor şi are nevoie de încă un succes, astăzi, în faţa...

Programul de sprijin pentru tomate continuă şi la anul

Cultivatorii de tomate în spaţii protejate din judeţul Gorj vor beneficia şi în 2018 de schema de ajutor de minimis prevăzută pentru acest sector în Programul de Guvernare. Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, printr-o Hotărâre, schema de „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate”, pentru anul 2018. Resursele financiare necesare...

Pîşcu, Garcea şi Musteţ, sportivii anului în Gorj

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Gorj a premiat, într-un cadru restrâns, sportivii cu cele mai bune rezultate în anul 2017. Atleţii gorjeni Adrian Garcea şi Andreea Pîşcu şi-au apărat “titlul” obţinut anul trecut fiind numiţi, alături de tânărul pugilist gorjean Andrei Musteţ, “Sportivii Anului”. CS Pandurii Târgu-Jiu, CS Jiul Rovinari, CS Buras Târgu Jiu, CS “Minerul 2008” Motru, C.S.S. Târgu-Jiu...

Furt filmat la Târgu-Jiu

O femeie de 47 de ani, din Târgu-Jiu, este cercetată pentru furt, după ce ar fi sustras mai multe bunuri dintr-un magazin din oraș. Reprezentanții magazinului au sesizat Poliția, după ce au văzut-o ”în acțiune”, pe camerele de supraveghere. ”La data de 20 decembrie, Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de reprezentanții unui centru comercial din localitate, despre faptul că...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu Mântuitorul a venit pe pământ, ca să ne dăruiască Cerul

Sfânta Biserică dreptmăritoare sărbătoreşte pe 25 decembrie (7 ianuarie) Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, numită în tradiţie şi Crăciunul, o sărbătoare anuală a naşterii după trup a Domnului nostru, iar acest eveniment a avut loc în urmă cu peste două milenii, într-o peşteră din Bethleemul Iudeii, deasupra căreia străjuieşte de peste 1600 de ani, Biserica ctitorită de...

Vasilică îl vrea pe Săulescu

“Reorganizarea” de la ACS Şirineasa nu-l sperie pe antrenorul liderului din Seria 4, Dan Vasilică. După ce mai mulţi jucători şi-au terminat înţelegerile cu echipa de eşalon terţ, Vasilică se gândeşte să aducă şi gorjeni la Petroşani. Unul dintre ei este chiar fotbalistul de la Naţional Sebiş, Dragoş Săulescu (25 de ani). Mijlocaşul de bandă a marcat 10 goluri în prima...

Karate și colinde pentru Moș Crăciun! – Copiii Centrului de Zi Târgu-Jiu, încărcați cu cadouri

A devenit o tradiție ca, la fiecare sfârșit de an, copiii din Centrul de Zi Târgu-Jiu să fie invitați de către conducerea Asociației Club Sportiv Karate Kyokushinkai din municipiu, reprezentată de Mădălina Dumitru, și de către părinții karatiștilor care frecventează acest club, la întâlnirea cu Moș Crăciun. Evenimentul a avut loc, miercuri, în incinta Liceului Sportiv din Târgu-Jiu și, potrivit...

Poliţia Locală, în acţiune de Sărbători!

Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu acționează în perioada următoare cu efective mărite, conform dispozițiilor Legii nr. 155/2010 a poliției locale, actualizată, cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere sărbătorile care se apropie, echipajele instituției vor fi angrenate în misiuni specifice care vizează creșterea gradului de siguranță a cetățenilor prin acțiuni preventive în zonele de interes public. În acest sens, conform planului...

Vezi unde se închid gazele!

Distrigaz Sud Reţele anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pentru modernizarea reţelei de distribuţie pentru judetul GORJ  pentru data de 21.12.2017 Romaneşti, localitatea componentă municipiului Târgu Jiu, între orele 08.00-15:00.

Ajutorul șefului de post din Berlești, acuzat că a împrumutat bani de la un bătrân bolnav de 87 de ani! – Polițistul a uitat, un an, să-și achite datoria

Subalternul șefului de post din Berlești, Claudiu Mihai Boban, este acuzat de un octogenar din comună că este rău-platnic, bătrânul împrumutându-l pe polițist cu suma de 500 de lei, cu mai bine de un an în urmă. Din suma oferită cu titlu de împrumut, vârstnicul a primit înapoi, în două tranșe doar 400 de lei, restul de bani nefiind...

Educaţia… şi Lecţia de viaţă  – Interviu cu domnul Bebe-Viorel IONICĂ, vicepreşedinte al PSD Gorj, fost secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor

“Cei care au «bagheta»,  ar trebui să ştie ce fac, ce conduc, ce «partitură» experimentează, să creeze «partitura», să o interpreteze, să pună pe alţii să o ducă la bun sfârşit” -Rep. Domnule ministru, Bebe-Viorel Ionică, în discuţia noastră anterioară, vorbeaţi despre o industrie care nu se poate constitui decât pe baza unor căi de acces bine gândite şi solid...

Mesajul lui Romanescu după eşecul cu parcarea de pe strada Geneva

După ce în şedinţele extraordinare de vineri, respectiv în cea ordinară de luni, primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a propus Consiliului Local să cumpere un teren aflat în zona Căii Eroilor, în suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, pentru a amenaja acolo o parcare, care este foarte necesară pentru zona centrală, dar Consiliul Local a respins proiectul, edilul...

Centrul de Calcul a primit colindători!

Două grupuri de colindători ai Grădiniţelor cu Program Prelungit „Mihai Eminescu” din Târgu-Jiu şi preşcolarii unităţii „Lumea Copiilor” au continuat tradiţia colindatului de sărbători. Micuţii au trecut şi în acest an pragul Centrului de Calcul Târgu Jiu. Preşcolarii au susţinut un frumos program de colinde pentru angajaţii şi conducerea Centrului de Calcul. Coordonaţi de educatoarele lor, care an de an...

Directorul SGA Gorj, colindat de elevi ai Liceului de Arte din Târgu-Jiu – Călinoiu i-a recompensat cu daruri

Ușile Serviciului de Gospodărire a Apelor Gorj, condus de către Ion Călinoiu, au fost deschise larg, ieri, pentru colindători. Mai mulți elevi de la Liceul de Arte din Târgu-Jiu au fost dornici să le ofere angajaților instituției un moment de sărbătoare și au fost așteptați cu entuziasm de către salariați. Îmbrăcați în port popular, elevii au interpretat câteva colinde deosebite,...

Acte caritabile, de sărbători, în comuna Scoarța

Administrația publică locală din comuna Scoarța întâmpină cum se cuvine sărbătorile de iarnă. Colindătorii au trecut pragul Primăriei, însă edilul Ion Stamatoiu și-a propus să aducă magia Crăciunului și în casele localnicilor greu încercați de soartă. În zilele premergătoare Sărbătorii Nașterii Domnului, cu toții ar trebui să fim mai buni, mai iubitori și mai atenți cu semenii noștri, mai ales...

Percheziții la traficanți de droguri

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Gorj au efectuat, ieri, 44 de percheziții, pe raza județelor Gorj și Hunedoara, dar și în municipiul Târgu-Jiu. Acțiunea a vizat prinderea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracțiunilor de trafic de droguri și efectuare fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive....

Ca la noi, la nimeni – Circari sau aleşi în Parlament?

Ceea ce s-a întâmplat, marţi, în şedinţa de plen a Senatului României depăşeşte orice închipuire. În sens negativ. Babilonia creată de senatorii USR(repet, mai cunoscută ca Uniunea Sabotaţi România!!!) este puţin spus babilonie. Şi asta datorită senatorilor USR-işti, care-au venit chitiţi să boicoteze dezbaterea şi votul Legii răspunderii magistraţilor. O lege necesară, cu care conform studiilor agenţiei de sondare...

Indiferenţa ucide Pandurii! Se pregăteşte “reconstrucţia”?

Aşa cum foarte mulţi anticipau, actuala conducere a Pandurilor a fost lăsată să se bată cu “morile de vânt”. De când Complexul Energetic Oltenia a stopat finanţarea către echipa de fotbal, aproape nimeni nu a mai susţinut clubul, iar mulţi arată cu degetul către administratorul special, Marin Golea sau către principalul creditor, Marin Condescu. Membri acţionari au uitat însă...

Campanie pentru prevenirea diagnosticării tardive a afecțiunilor coloanei a ajuns la elevii cărbuneșteni

Dan Bădulescu, președintele Asociației pentru Prevenirea și Tratarea Afecțiunilor Coloanei Vertebrale, a inițiat o campanie cu caracter informativ-educativ, cu scopul de a reduce numărul persoanelor diagnosticate tardiv cu afecțiuni ale coloanei vertebrale. Campania se adresează tuturor persoanelor, care sunt înscrise într-o formă de învățământ. Pe 18 decembrie a avut loc o întâlnire cu elevii Colegiului “Tudor Arghezi” din Târgu-Cărbunești. Campania...

Director generos cu subalternii! Le-a dat prime de 700 de lei

Angajații Direcției Silvice Gorj au luat, și anul acesta, prime generoase, 400 de angajați primind, fiecare, câte 700 de lei cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Din această sumă, 450 de lei sunt tichete cadou. Direcția nu a uitat nici de copiii angajaților, care au primit câte150 de lei pentru fiecare minor aflat în îngrijire. Directorul Direcției Silvice Gorj, Ovidiu...

Peste 5.000 de noi cereri de înscriere la pensie, la CJP Gorj

Conducerea Casei Judeţene de Pesnii (CJPC) Gorj a prezentat, ieri, o situaţie valabilă pentru perioada 1 ianuarie-1 decembrie 2017 cu privire la noii beneficiari de pensii în cursul acestui an. „Conform evidenţei noastre, în perioada 1 ianuarie-30 noiembrie a.c., instituţia noastră a înregistrat un număr de 5148 cereri noi de înscriere la pensie, fiind soluţionate şi puse în plată...

Oltenii râd de Becali: “E obsedat de Băluţă!”

Căpitanul Universităţii Craiova, Alexandru Băluţă, este cel mai dorit jucător din tabăra alb-albastră. Ajuns la 24 de ani, Băluţa este cotat la 1,3 milioane euro, pe transfermarkt, mai multe cluburi din străinătate fiind interesate de serviciile jucătorului ofensiv. Ca de obicei, în cursa după fotbalişti autohtoni valoroşi a intrat şi patronul de la FCSB, Gigi Becali, care l-a dorit...

Medicii recomandă evitarea frigului, odihnă și adaptarea vestimentației la temperaturile scăzute

În contextul în care temperaturile au scăzut foarte mult în ultimele zile, iar meteorologii anunţă în continuare o vreme geroasă, medicii îi sfătuiesc pe gorjeni să îşi ia o serie de măsuri pentru a-şi proteja sănătatea. În primul rând, cetăţenii sunt sfătuiţi să evite variaţiile foarte mari de temperatură şi să nu iasă din casă decât dacă este absolut...

Dosarele pensionarilor de invaliditate, luate la purecat

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Gorj a derulat până la 1 septembrie o campanie privind „Controlul pensiilor de invaliditate”, ale cărei rezultate au fost făcute publice marţi. Entitatea controlată a fost Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Gorj şi beneficiarii de pensii de invaliditate. Declanşarea acestei campanii de control a avut la bază cerinţele Proiectului privind Modernizarea Sistemului...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Excesul de umiditate din toamnă – iarnă și protejarea culturilor

De regulă ploile și zăpezile, chiar și abundente, fac bine culturilor agricole, dar atunci când sunt în exces, mai ales în exces prelungit, adesea pot provoca daune importante prin asfixierea plantelor al cărei efect direct este reducerea densității plantelor valoroase și deci reducerea potențialului productiv al culturilor, precum și modificarea structurii floristice a terenurilor în favoarea florei spontane puțin...

Concurs pe un post temporar vacant la OCPI Gorj

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Gorj organizează concurs pentru ocuparea cu încadrare pe perioadă determinată a funcţiei contractuale de execuţie, temporar vacante până la revenirea titularului pe post, de consilier cadastru gradul I – Biroul Avize şi Recepţii – Serviciul Cadastru. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidaţii trebuie să îndeplinească toate condiţiile...

Inspectorii DSP, cu ochii pe unitățile de alimentație publică

Sărbătorile se apropie cu paşi repezi şi se doreşte ca şi cetăţenii să beneficieze de servicii calitative, motiv pentru care unităţile de alimentaţie publică de pe raza judeţului Gorj au început să fie verificate de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj. Ca de fiecare dată, se verifică respectarea normelor igienico-sanitare. Anual, în pragul sărbătorilor se intensifică şi controalele la...

Reținut pentru distrugere

Un bărbat de 51 de ani, din comuna Săuleşti, a sunat luni, la 112, pentru a anunța că, în grădina sa, a izbucnit un incendiu, la o grămadă de coceni. După intervenția pompierilor și o zi de verificări, un vecin al acestuia a ajuns în arest, fiind suspectat că ar fi vrut să se răzbune și ar fi pus...

Alaiul obiceiurilor de iarnă, la Târgu-Jiu

Centrul municipiului Târgu-Jiu se va umple şi anul acesta de colindători veniţi din toate colţurile judeţului pentru a participa la Alaiul obiceiurilor de iarnă, organizat, ca în fiecare an, de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj. Alaiul obiceiurilor de iarnă se va desfăşura în această dimineaţă, începând cu orele 10.00, în Piaţa Prefecturii. Evenimentul va...

Le-a căzut tavanul în cap

Se putea produce o tragedie, ieri dimineață, în comuna Peștișani. Doi soți au scăpat doar cu o sperietură zdravănă, după ce s-au trezit cu o bucată de tavan în cap. Aceștia se aflau în dormitor. Incidentul s-a produs din cauza faptului că locuința este foarte veche. ”În jurul orei 05.00, ISU Gorj a fost solicitat să intervină în satul Hobița,...

Să răsfoim filele existenței noastre umane și…în pragul Sărbătorilor de iarnă, să ne destindem puțin…

ȘTIAȚI CĂ… -Desertul a fost creat de climă; mai nou însă a apărut un alt creator de desert: OMUL? -Marea speranță a omenirii este comoara din adâncurile oceanelor, care adăpostesc circa 8 miliarde tone de aur, 4 miliarde tone de uraniu, aproape 200 miliarde de barili de petrol, ș.a.m.d.? -Insula Șerpilor se numește în limba greacă Leuke, iar zeița Thetis l-a rugat...

DSP Gorj mai are în stoc aproximativ 8000 doze de vaccin antigripal

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a primit, în data de 7 decembrie, 12730 doze de vaccin antigripal. Medicii de familie se vor ocupa de imunizarea populaţiei. Pentru sezonul rece 2017-2018, DSP Gorj a solicitat 21000 doze de vaccin. În ultima săptămână s-au imunizat împotriva gripei 4117 gorjeni, din care 2076 fiind vârstnici de peste 65 de ani; la ora...

Gilortul mizează pe tinereţe

Obişnuită să se bată la titlul judeţean în ultimele sezoane, echipa Gilortul Târgu Cărbuneşti a început reconstrucţia. Cu mulţi jucători tineri, şi cu Alexandru Avrămescu la timonă, formaţia se regăseşte tot pe podium, aşa cum a terminat şi sezonul 2016/2017. Echipa din Târgu -Cărbuneşti are un bilanţ pozitiv după 15 partide, înregistrând 9 victorii, 2 egaluri şi 4 înfrângeri,...

Prinsă la furat în supermarket

Reprezentanții unui magazin din Târgu-Jiu au fost nevoiți să ceară, miercuri, ajutorul polițiștilor, după ce au surprins o femeie în timp ce fura mai multe bunuri. ”Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului s-a constatat că o femeie de 65 de ani, din orașul Tismana, a sustras mai multe produse cosmetice, cauzând un prejudiciu în valoare totală de...

“Tradiții la noi acasă”, Festival de colinde și obiceiuri românești

Grădinița cu Program Prelungit “Mihai Eminescu” din Târgu-Jiu a organizat, marți, 19 decembrie 2017, Festivalul Județean “Tradiții la noi acasă”, acțiune ce face parte din Proiectul educațional interjudețean “Ocrotiți zâmbetul copilăriei!”, inițiat și coordonat de prof. Ana-Maria Bîzdoacă. Festivalul, aflat la prima ediție, a luat naştere din nevoia de a oferi copiilor care frecventează grădiniţa noastră şi părinţilor acestora,...

Percheziții în Gorj

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Gorj efectuează, în acest moment, 44 de percheziții, pe raza județelor Gorj și Hunedoara, dar și în municipiul Târgu-Jiu. Acțiunea a vizat prinderea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracțiunilor de  trafic de droguri și efectuare fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive....

Întreruperi energie electrică astăzi

GORJ • Între orele 8.30 – 12.00, Jupânești, PTA Jupânești nr. 1, PTA Jupânești nr. 2 – sat Jupânești, PTA Vidin – sat Vidin, PTA Pârâu Boia – sat Pârâu Boia, PTA CFR Jupânești (terț). • Între orele 9.00 – 17.00, Turceni, PTA Strâmba nr. 1, PTA Strâmba nr. 2, PTA Strâmba nr. 3 – sat Strâmba, PTA Valea Viei nr....

Se închid gazele!

Distrigaz Sud Reţele anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pentru modernizarea reţelei de distribuţie pentru judetul GORJ pentru data de 20.12.2017 pentru localitatea componentă Bârseşti, între orele 08.00-15:30, pentru Sterpoata între orele 08:30-11:30, precum şi pentru strada Carpaţi din municipiul Târgu Jiu, în intervalul orar 08:00-15:00.

FNME a cerut să împartă sindicaliștii fondul de promovare din CEO! Univers și Energetica au spus nu

Liderii Federației Naționale Mine Energie au propus administrației în Comisia Mixtă de marți ca să distribuie liderii sindicali o parte din economia la fondul de salarii, adică acel fond de promovare. Cei din FNME au explicat celor prezenți la ședință că ei știu cine sunt angajații cu lefuri mici, care pot beneficia de o nouă mărire salarială. Liderii Federației...

Examenul trichineloscopic, obligatoriu! – 50.000 de porcine, sacrificate în Gorj în luna decembrie

Medicii veterinari din judeţ lucrează la foc continuu pentru efectuarea examenelor trichineloscopice pentru zecile de mii de porcine ce sunt sacrificate în această perioadă în gospodăriile gorjenilor. Şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj, Nicolae Călescu, estimează că în această perioadă vor fi sacrificate în judeţul nostru aproximativ 50.000 de porcine. “Estimăm că circa 50.000 de porci vor...

Primăria Târgu-Jiu a economisit 200.000 de lei! Și nu a strâns cureaua

Rezilierea contractului municipalității cu firma care administra târgul de haine vechi al orașului Târgu-Jiu i-a adus primăriei o economie importantă. Este vorba despre circa 200.000 de lei la buget. Suma s-a obținut în doar șase luni prin gestionarea corectă a banilor publici. “În urma rezilierii acelui contract cu societatea care administra Coleusul, după şase luni, primăria a câştigat vreo 200.000...

Director nou, dat în judecată de Primăria Târgu-Jiu

Cosmin Brehuță-Ciobănuc, proaspăt director al Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu”, a fost dat în judecată de Primăria Târgu-Jiu pe 13 noiembrie. Procesul civil pe pretenții, în care pârât este și Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu“, se va judeca la Judecătoria Târgu-Jiu, la o dată încă nestabilită. Procesul deschis de municipalitate are la bază recuperarea banilor încasați ilegal de către regizorul Brehuță,...

Călinoiu scapă de orice interdicții ANI! 

Comisia juridică a Senatului a votat un raport de admitere, luni, pentru controversatele propuneri legislative de modificare a Legii ANI. Dacă modificările legislative vor intra în vigoare, o persoană găsită de ANI în incompatibilitate sau conflict de interese va putea rămâne în funcția care a generat această situație sau în orice altă funcție. Propunerile îl ajută pe Ion Călinoiu,...

Țeapă pe rețelele de socializare! Anunța că vinde petarde și punea nisip în colet

Un tânăr de 23 de ani, din Motru, este cercetat pentru înșelăciune și comercializarea articolelor pirotehnice fără drept. Poliția a fost sesizată de mai multe persoane care ar fi fost păcălite de acesta. Adolescentul ar fi postat pe rețelele de socializare un anunț pentru comercializarea unor petarde. Ulterior, oamenii primeau nisip la colet. ”Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit...

PNL Gorj iar se leapădă de Moșoiu! – “Am adeziune la organizația locală încă din octombrie”!

Liberalii îl vor, dar nu-l vor pe fostul primar de Drăguțești, Vasile Moșoiu, alături de ei în PNL Gorj, semnalele fiind confuze chiar și pentru candidatul care și-a luat, încă din octombrie, foarte în serios, rolul de președinte interimar de organizație locală. Moșoiu explică faptul că are adeziune la PNL Drăguțești încă de două luni de zile, asta după...

Artego are salariați mai mulți în acționariat

Asociația salariaților și-a majorat participația în acționariatul producătorului de articole din cauciuc Artego, la aproape 78%, în urma unei operațiuni de anulare a unor titluri dobândite de companie în două programe de răscumpărare, avizate în 2014 și 2016, anunță profit.ro. În prima parte a lunii trecute, înaintea operațiunii, Asociația avea o participație de 70%. În primele trei trimestre ale acestui...

Peste 3600 de prezentări la centrele de permanență

În luna noiembrie, nu mai puțin de 3630 de gorjeni au fost consultați în cadrul celor 20 de centre de permanență din Gorj. 602 prezentări au fost la cele trei centre de permanență care funcționează pe raza municipiului Târgu-Jiu. Numărul centrelor de permanenţă din Gorj a crescut sistematic, în ultimii doi ani; în luna martie 2015 s-a dat în folosinţă...

Până când?

Parafrazându-l pe cel mai mare orator al antichității am putea întreba: “Până când, oameni ce conduceți opoziția română, veți mai abuza de răbdarea noastră?” Și că veni vorba de opoziție și de falsitatea celui care se vrea conducătorul PNL, el care a propus cele mai mișelești metode pentru a ajunge la putere îl vedeam în seara asta “pupând papucul...

Conferința științifică: «1989. România, între revoluție și lovitură de stat», din 18 decembrie 2017

În ziua de 18 decembrie 2017, Senatul Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu a organizat în Sala «Horaţiu Mălăele», din Campusul Studenţesc «Debarcader», Conferința științifică: «1989. România, între revoluție și lovitură de stat», la care au participat cadre didactice universitare, cercetători, precum şi doi invitaţi de marcă, participanţi de seamă ai evenimentelor din 1989, Generalul Dan Voinea şi actorul şi...

Extragere de decembrie la Loteria bonurilor fiscale

Bonurile fiscale emise în data de 18 noiembrie 2017, cu o valoare de 821 de lei, au fost desemnate câştigătoare la ultima extragere a Loteriei bonurilor fiscale, ce a avut loc duminică, 17 decembrie. La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 şi 30 noiembrie 2017. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din...

Mici, dar puternici! Baschetbaliştii U13 şi-au demolat adversarii!

Formaţia Under 13 a Clubului Şcolar Sportiv Târgu-Jiu nu a avut nicio emoţie în prima fază a turneului de clasificare disputat în Sala Voievod Litovoi din Municipiu. În trei zile de competiţie, elevii lui Alexandru Gliga au obţinut 5 victorii convingătoare, cu CSS Sibiu (110-42), CSS Focşani (91-38), CSS Ploieşti(72-37), AS BC Valbon Arad (131-31) şi Phoenix LPS Galati...

CNSH Târgu-Jiu angajează muncitor calificat

Colegiul Naţional „Spiru Haret” (CNSH) din Târgu Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de muncitor calificat întreţinere. Candidații trebuie să aibă cel puțin 5 ani vechime. Termenul limită pentru înscriere este 4 ianuarie. Pe lângă îndeplinirea condițiilor generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din...

Reținut după scandal

Un tânăr de 19 ani a fost reținut, luni, pentru fapte de violență. Poliţia a fost sesizată de un bărbat de 29 de ani, din Tismana, care a precizat că, în timp ce se afla în faţa unui local din oraş, a fost agresat de suspectul în vârstă de 19 ani, din aceeași localitate, ”provocându-i leziuni ce necesită opt...

Joburi de hairstylist în Franţa, prin EURES România

O nouă ofertă de lucru atractivă în străinătate prin intermediul reţelei EURES România. Franţa caută coafeze cu experienţă şi stilist specializat în vopsirea părului. Se lucrează într-un salon de înfrumuseţare, care execută coafuri pentru evenimente.  Printre sarcinile de la locul de muncă se numără tuns, coafat bărbaţi şi femei, clasic şi modern. Persoanele care doresc să obţină jobul trebuie...

Ca la noi, la nimeni – Babilonie parlamentară!

Cu fiecare zi, scandalurile din Parlament şi, în genere, din lumea politică ne îngrozesc. Cel puţin, deocamdată, preşedintele României, Klaus Werner Iohannis, pare a-şi vedea de treburile lui. Deşi nu cred că e străin de apropierile dintre Noul PNL, USR şi protestatari. Nu văd de ce unii se miră că preşedintele Iohannis a promulgat, luni, legea privind plafonarea la...

„Lyra Gorjului”, la un nou concert

Consiliul Judeţean Gorj şi Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu invită toţi iubitorii muzicii clasice joi, 21 decembrie 2017, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din municipiul Târgu Jiu, începând cu ora 19.00 la concertul Orchestrei de Cameră „Lyra Gorjului”. Sub bagheta dirijorului şi pianistului Florin Berculescu, Orchestra de Cameră va pune în valoare lucrări cunoscute ce se bucură de admiraţia...

Vineri, Festivalul “Piţărăii cu măşti”, de la Călugăreni

Şcoala Populară de Artă (ŞPA) Târgu-Jiu, alături de Consiliul Judeţean Gorj, Consiliul Local şi Primăria Comunei Padeş, organizează în data de 22 decembrie Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă „Piţărăii cu măşti”, ediţia a II-a.  Evenimentul se va desfăşura la Căminul Cultural Călugăreni, comuna Padeş, începând cu ora 18.00. În toate satele comunei Padeş are loc, în Ajunul...

Reacția tinerei care și-a uitat telefonul la baie, în mall-ul din Târgu-Jiu: ”Insistând cu apelurile, mi-a răspuns o doamnă polițist”

O tânără de 22 de ani, din comuna Licurici, și-a recuperat telefonul, după ce l-a uitat în toaleta mall-ului din Târgu-Jiu. Aceasta susține că a urmărit și imaginile de pe camerele de supraveghere, în speranța că va observa persoana care l-a găsit, însă fără rezultat. După ce a început să sune pe propriul număr de telefon, adolescent a primit...

Liceul Tehnologic din Turceni recrutează un bucătar

Liceul Tehnologic Turceni organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuţie, vacante, de bucătar. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidaţii trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în...

Concurs la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj

Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Gorj organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de auditor gradul I. Termenul limită pentru înscriere este 4 ianuarie. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23...

Constituirea Subfilialei Scoarța a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județului Gorj

Comuna Scoarța are, începând din această săptămână, o subfilială a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”. Președintele structurii este col. (rtr.) dr. Bebe Dobre. La ședința de constituire a subfilialei au participat 28 de persoane. Luni, 18 decembrie 2017, la sediul Primăriei Scoarța, în prezența primarului Ion Stamatoiu, președinte de onoare al A.N.C.E. „Regina Maria” Gorj, a delegației Biroului Județean...

Până la 31 ianuarie continuă campania derulată de inspectorii lui Romanescu

225 de reprezentanţi ai angajatorilor, instituţiilor publice, confederaţiilor patronale şi federaţiilor sindicale reprezentative la nivelul judeţului au participat la întâlnirile organizate de către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, în perioada 8-15 decembrie 2017. Aceste întâlniri s-au derulat în cadrul Campaniei Naţionale de Informare şi Conştientizare cu privire la modificarea salariului brut în contextul transferului contribuţiilor sociale obligatorii de la...

Gabroveanu, conectat la marele meci: “Am pulsul ridicat şi simt adrenalina!”

Pugilistul gorjean Alexandru Gabroveanu nu mai are răbdare până la meciul din luna martie. După ce şi-a făcut un nume în Germania, unde a reuşit 11 victorii din tot atâtea meciuri posibile, Alex are şansa de a boxa, acasă, la Târgu Jiu. Meciul în care va fi pusă în joc o centrură mondială va avea loc, în această primăvară,...

Drumarii din Gorj au intervenit pentru îndepărtarea stâncilor căzute pe DN 67D

Mai multe stânci au ajuns, ieri dimineaţă, pe DN 67 D, în zona Godeanu, Mehedinţi. Drumarii gorjeni au intervenit cu mai multe utilaje, între care o wolă şi o autobasculantă. Directorul DRDP Craiova, Bogdan Bratu, a dispus solicitarea de sprijin de la Secția Drumuri Naționale Severin, pentru a se degaja drumul cât mai repede. Drumarii gorjeni au intervenit, marți, pe...

Agricultura pe înțelesul tuturor -Fertilizarea fazială a cerealelor păioase

Pentru producerea unei tone de producție principală, împreună cu producția secundară aferentă acesteia, culturile agricole extrag din sol cantități însemnate de substanțe chimice denumite elemente nutritive. Redăm în tabelul de mai jos consumurile specifice de elemente nutritive pentru principalele culturi agricole specifice Gorjului. Culturile din familia botanică leguminoase ca: mazăre, fasole, bob, lucernă, trifoi, ghizdei, sparcetă etc. sunt cele mai...

Peste 1800 de viroze și pneumonii

În ultima săptămână, potrivit datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP), numărul gorjenilor diagnosticați cu viroze și pneumonie a crescut, 103 persoane necesitând internare. În urmă cu o săptămână, potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj, 800 de persoane au fost diagnosticate cu viroze și 366 cu pneumonie. La următoarea centralizare, numărul acestora crescuse alarmant....

An bogat pentru sportivii gorjeni

Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Gorj a făcut o evaluare a activității sportivilor gorjeni în anul 2017. În județul nostru au fost înregistrați 2500 sportivi legitimați din care 2095 participanți în sistemul competițional național, aceștia împărțindu-se pe categorii de vârstă și sex astfel: Seniori: Legitimați 877 masculin 855 feminin 22 Participanți 808 masculin 791 feminin 17 Tineret/juniori/cadeți: Legitimați 1232 masculin 1088 feminin 144 Participanți...

Șofer din Mehedinți, prins beat criță la volan

Un tânăr de 19 ani, din comuna Grozești, a județului Mehedinți, a ajuns, luni, la Poliție, după ce a fost prins de polițiști circulând cu mașina, pe raza comunei Ionești, în stare avansată de ebrietate. ”Polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au depistat în trafic un tânăr de 19 ani, din comuna Grozeşti, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea un...

Avocat din Baroul Gorj, înjurat și lovit cu pumnul de interzisul Didi Gheorghe!

Apărătorul femeii din Câmpofeni, care în luna septembrie se declara terorizată de soțul său, Didi Gheorghe, deși soția era beneficiară a unui ordin de protecție, a fost agresat în această seară de soțul Ramonei Panainte. Între timp, cei doi soți s-au împăcat, asta în ciuda agresiunilor pe care acesta i le-a aplicat în vară femeii. Mai mult, ea a...

350 de lei primă pentru angajații CEO

Pe data de 27 decembrie toți angajații CEO vor încasa 350 de lei pe card, bani proveniți din economia la fondul de salarii. În chenzina din decembrie li se vor împărți în mod egal angajaților restul din economie. Doar salariații de la Chișcani vor primi o primă de 150 de lei. Asta s-a stabilit astăzi în Comisia Mixtă, urmând ca...

Drumarii gorjeni lucrează la îndepărtarea stâncilor de pe DN 67 D

Pe DN 67D, în zona Godeanu, se circulă pe o singură bandă, după ce mai multe stânci s-au prăvălit de pe versanți și au ajuns pe carosabil. Drumarii gorjeni au intervenit cu mai multe utilaje, între care o wolă şi o autobasculantă. Directorul DRDP Craiova, Bogdan Bratu, a dispus solicitarea de sprijin de la Secția Drumuri Naționale Severin, pentru...

Țeapă pe Facebook! Ce a pus în colet un tânăr din Motru după ce a anunțat că vinde petarde

Un tânăr de 23 de ani, din Motru, este cercetat pentru înșelăciune și comercializarea articolelor pirotehnice fără drept. Poliția a fost sesizată de mai multe persoane care ar fi fost păcălite de Daniel Fâlfan. Adolescentul ar fi fost pe rețelele de socializare un anunț pentru comercializarea unor petarde. Ulterior, oamenii primeau nisip la colet. ”Din cercetările efectuate de polițiști s-a...

Bătaie în fața unui bar din Tismana

Un tânăr de 19 ani a fost reținut, aseară, pentru fapte de violență. Poliţia a fost sesizată de un bărbat de 29 de ani, din Tismana, care a precizat că, în timp ce se afla în faţa unui local din oraş, a fost agresat de suspectul în vârstă de 19 ani, din aceeași localitate, ”provocându-i leziuni ce necesită opt zile...

Revendicările Federației Univers în privința economiei la fondul de salarii!

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate ,,UNIVERS” – federaţie reprezentativă la nivel de sector de activitate energie, petrol, gaze și minerit energetic, mandatată să negocieze Contractul Colectiv de Muncă la nivelul Complexului Energetic Oltenia S.A., prin mandatul nr. 1444/13.12.2017, prin prezenta vă notifică cu privire la revendicările ce solicităm să fie discutate în şedinţa Comisiei Mixte Administraţie – Sindicate...

Întreruperi energie electrică astăzi

GORJ • Între orele 9.00 – 17.00, Glogova, PTA Iormaneşti 1, PTA Iormaneşti 2 – sat Iormaneşti, PTAM Glogova 3, PTA Glogova nr. 1 – sat Glogova, PTA Cămuieşti – sat Cămuieşti, PTA Clejneşti – sat Clejneşti, PTA Turoforest Gater Glogova (terţ), PTA Olteanu nr. 1, PTA Olteanu nr. 2 – sat Olteanu, Cătunele, PTA Steic – sat Steic, PTA...