11 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024

Arhive Zilnice: 14 ianuarie 2018

Presiuni asupra profesorilor, dinspre IȘJ Gorj!

Comunicat USLI Gorj Având în vedere întârzierile care se preconizează privind plata salariilor pe luna decembrie 2017 la un număr mare de școli din județul Gorj, Biroul Operativ al USLI GORJ face un apel la factorii implicați pentru a debloca situația, astfel încât toți salariații să primească sumele cuvenite. În acest sens, considerăm drept incorectă procedura prin care ISJ Gorj...

FOTO: Au plonjat cu mașina în Jiu

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident de circulație produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Valea de Brazi, din Uricani. Autoturismul în care se aflau a plonjat în râul Jiu. Doi bărbați de 35, respectiv 42 de ani se află în stare gravă. Femeia de 39 de ani a scăpat cu leziuni ușoare. "Cele trei victime,...

FOTO: Incendiu la Bumbești-Jiu

Incendiul a izbucnit la o casă din satul Pleșa. La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Gărzii de Intervenţie Bumbești-Jiu și una din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu. "La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent la acoperișul constructției, cu posibilitate de propagare la construcțiile învecinate. S-a intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului, limitându-se...

Vezi programul manifestărilor prilejuite de Ziua Culturii Naţionale!

Autorităţile gorjene au pregătit un amplu program pentru a marca aşa cum se cuvine Ziua Culturii Naţionale. Manifestările debutează la ora 10.00 –cu DESCHIDEREA OFICIALĂ „2018- Centenarul Marii Uniri în Gorj”, la Teatrul Elvira Godeanu Târgu Jiu; 10.00-10.05 - Intonarea Imnului de stat al României- interpretare Yasmin Polacek; 10.05-10.25 - Cuvânt de deschidere, susţinut de președinte Consiliul Județean Gorj, urmat...

300 de saci cu gunoi, strânşi la Fărcăşeşti

Serviciul Județean de Gestionare a Deșeurilor și a Activităților de Salubrizare (SJGDAS) Gorj a răspuns prompt solicitării venite din partea Primăriei Fărcăşeşti, participând în ziua de vineri, 12.01.2018, la o acțiune de ecologizare și conștientizare a populației  (strâns deșeuri), pe tronsonul de drum județean  (DJ 674) cuprins între podul peste canalul de gardă al Carierei Roșia și intrarea în...

Aproape 350 tone de material antiderapant au împrăştiat drumarii gorjeni, în 12 ore

De ieri după-amiază, de la ora 16, până în această dimineaţă la ora 4, la nivelul Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu s-a acţionat cu 35 autoutilaje şi s-au răspândit 346 tone material antiderapant şi 3.5 tone clorură de calciu pe DN 6B, DN 7A, DN 66, DN 67, DN 67C şi DN 67D.

Trei drumuri naţionale din Gorj, acoperite cu zăpadă

Continuă să ningă în judeţul Gorj. Drumarii acţionează pe mai multe artere. În această dimineaţă, pe DN 66 km 78+470 - 126+000 Târgu Jiu - Petroşani era izolat zăpadă de 1 centimetru, pe DN 67C km 18+000 - 34+800 Novaci - Rânca, zăpadă de 1-2 centimetri, la fel şi pe DN 67D km 30+000 - 76+830 Tismana - Valea Cernei.

Studenţii UCB donează cărţi. Află motivul!

Voluntarii din cadrul Ligii Studenților din Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu au strâns cărţi de la studenţi, pe durata lunii decembrie. Din cărţile donate, studenţii au construit în holul Facultăţii de Ştiinţe Tehnice, Medicale şi Comportamentale, un brad de Crăciun, acesta fiind simbolul sărbătorilor de iarnă. Prin această iniţiativă, studenţii doresc să promoveze cultura în rândul tinerilor, în special celor...

Se acţionează pe DN 67 C, între Novaci şi Rânca!

Atenţie şoferi! Dacă intenţionaţi să ajungeţi la Rânca, trebuie să ştiţi că reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Târgu-Jiu acţionează pe DN 67 C între Novaci şi Rânca, cu mai multe utilaje cu material antiderapant şi clorură de calciu. Se lucrează intens, pentru a aduce drumul la negru. 

Vezi câte medicamente ieftine au dispărut de pa piaţă!

Potrivit unui studiu, în anul 2015 existau 2166 medicamente cu un cost sub 25 de lei, majoritatea din producţie locală. La sfârşitul lui 2017 rămăseseră 2001 medicamente generice ieftine. Astfel, aprape 170 de medicamente generice ieftine au dispărut de pe piaţa locală datorită creşterii taxei clawback cu peste 50%, după cum susţin reprezentanţii PRIMER (Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din...

Atenționare de călătorie MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Bulgaria că, în conformitate cu datele transmise de Institutul de Meteorologie şi Hidrologie bulgar, pentru perioada 13-14 ianuarie 2018, opt regiuni - Montana, Vraţa, Loveci, Gabrovo, Pazardjik, Plovdiv, Smolyan şi Kârdjali sunt sub cod galben de ninsori. Precipitaţiile din aceste zone pot crea,...

Elevii revin la cursuri!

Elevii si prescolarii se intorc la cursuri, luni, dupa vacanta de iarna care a inceput in 23 decembrie. Ei vor intra din nou in vacanta, pentru o saptamana, la inceputul lunii februarie.