18.2 C
Târgu Jiu
duminică, mai 19, 2024

Arhive Zilnice: 21 septembrie 2018

Drumarii gorjeni, pregătiţi pentru prima ninsoare

Astăzi a avut loc, la Rânca, un exerciţiu prin care s-a verificat reacţia drumarilor în cazul primei ninsori. În urma acestui exerciţiu, s-a demonstrat că angajaţii Districtului Rânca al Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu sunt pregătiţi pentru iarnă. 

Dosar penal pentru un bucureștean

La data de 20 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au depistat în trafic un bărbat de 59 de ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism pe raza oraşului Turceni, având suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul de...

Cercetat pentru furtul unui telefon mobil

La data de 20 septembrie a.c., Secţia 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti a fost sesizată prin apelul 112 de o femeie de 53 de ani, administrator al unei societăți comerciale din comuna Vladimir, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras telefonul mobil, lăsat nesupravegheat pe tejgheaua din magazin. În urma cercetărilor efectuate de polițiști a fost identificat un...

Bătrână din Târgu Jiu, prădată de 4.200 de lei

La data de 20 septembrie a.c., Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de o femeie de 72 de ani, din localitate, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras suma de 4.200 lei dintr-o geantă, lăsată pe cuierul din holul locuinței. În urma activităţilor specifice efectuate de polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Târgu-Jiu, a fost identificat un tânăr...

Ultimele vești ale meteorologilor!

Meteorologii au anunţat că urmează o răcire a vremii, pe finalul săptămânii, temperaturile maxime vor fi de 18-19 grade. Sâmbătă, se apropie un front atmosferic din nord-vest, de la depresiunile din nordul Europei, care aduce o masă de aer mai rece, în partea a doua a zilei sau către seară, încât procesul de traversare a ţării de la nord-vest la...

Ziua mondială pentru combaterea Alzheimerului

Desfăşurată pe parcursul lunii septembrie, campania mondială pentru cunoaşterea şi combaterea Alzheimer culminează cu marcarea, în data de 21, a Zilei mondiale pentru combaterea maladiei Alzheimer. Decizia de a desfăşura o campanie pe parcursul unei lunii "World Alzheimer's Month", a fost luată de Federaţia Internaţională pentru Alzheimer, în 2012, pentru a permite asociaţiilor de la nivel naţional şi local axate...

FOTO: Premiu important pentru Yasmine Polacek

Tânăra interpretă târgujiancă de muzică populară, Yasmine Polacek, a obținut recent premiul "Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman" la festivalul național de folclor "Pe deal la Teleormănel". Yasmine este elevă a Școlii Populare de Artă Târgu Jiu.

Este Ziua Cooperării Europene

Ziua Cooperării Europene este sărbătorită în fiecare an, începând din 2012, la 21 septembrie, sub deviza "La graniţe, ne dezvoltăm împreună!". Obiectivul acestei zile este de a celebra realizările cooperării între regiuni şi ţări europene. Cu acest prilej, în fiecare stat membru UE sau candidat la aderare, ca şi în state terţe, au loc sute de evenimente locale organizate sau...

Pe 19 octombrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

În vederea creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă în rândul persoanelor în căutarea unui loc de muncă, AJOFM Gorj va organiza în data de 19 OCTOMBRIE 2018, BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ PENTRU ABSOLVENŢI“. Angajatorii care au locuri de muncă vacante sunt rugaţi să participe la acestă acţiune. Informaţii suplimentare se obţin la sediul AJOFM Gorj din str Lt....

UATAA Motru a dat startul reviziilor

Uzina de Agent Termic şi Alimentare cu Apă (UATAA) din Motru a început reviziile la instalaţiile de transport a agentului termic. În prezent, se continuă furnizarea apei calde şi au fost începute verificările pe traseul conductelor de transport pentru a fi stabilite punctele cu avarii, în vederea pregătirii furnizării căldurii în locuințele motrenilor. În Motru sunt peste 6.000 de apartamente...

Strategia Energetică a României, pusă în dezbatere publică de Ministerul Energiei. Viitorul mineritului și energiei din Gorj, capitole importante!

Ministerul Energiei a lansat, joi, în dezbatere publică Proiectul Strategiei Energetice a României 2018-2030, cu perspectiva anului 2050, un document așteptat de conducerea CEO, dar și de minerii și energeticienii salariați ai companiei. Documentul include un capitol în care este descrisă importanța deosebită a lignitului în asigurarea adecvanței Sistemului Energetic Național în următorii 30 de ani, iar în acest...

Începe judecata în dosarul lui Darius Vâlcov

Curtea de Apel Craiova a respins, ieri, contestaţia formulată de Darius Bogdan Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă, faţă de decizia magistratului de cameră preliminară, de la Tribunalul Gorj, care a dispus începerea procesului în care este judecat pentru instigare la dare şi luare de mită. ”Respinge ca nefondate contestațiile formulate de inculpații Cincu Eduard, Calotă Sălcianu Elena Marinela...

Furt la Rovinari! Hoțul a intrat pe fereastra apartamentului

O tânără de 22 de ani, din Rovinari, a cerut, miercuri, ajutorul polițiștilor, sesizând faptul că "persoane necunoscute au pătruns în apartamentul său și au sustras mai multe bunuri și o sumă de bani".În urma cercetărilor efectuate de polițiști a fost depistat un tânăr de 29 de ani, din localitate, asupra căruia au fost descoperite o parte dintre bunurile...

Minerii internați în Belgia au revenit acasă!

Cei doi angajați ai Complexului Energetic Oltenia, care în luna iulie au suferit un grav accident de muncă prin electrocutare, au revenit miercuri acasă, la bordul unei aeronave speciale, de la spitalul din Belgia, unde au fost internați și au suferit numeroase intervenții chirurgicale. Victimele accidentului, Emanoil Grivei și Gheorghe Fudulache, ambii angajați la Cariera Pinoasa, au primit îngrijiri...

Memorialul Dorin Filip, la ediţia a III-a

Oraşul Rovinari va fi, şi în acest an, gazda atractivului turneu internaţional de box Memorialul “Dorin Filip”. Cea de-a treia ediţie a competiţiei va avea loc sâmbătă, 22 septembrie. Întrecerea sportivă este organizată de Primăria şi Consiliul Local Rovinari şi secţia de box a Clubului Sportiv Jiul Rovinari 2016. Vor participa la turneu pugilişti cadeţi, juniori, tineret şi seniori...

Defileul Jiului, curățat de gunoaie în cadrul proiectului Let`s do it, Romania!

Reprezentanţii RNP Romsilva Administraţia Parcului Naţional Defileul Jiului s-au implicat și ei, alături de Consiliul Judeţean Gorj, Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Gorj, Secţia Drumuri Naţionale Districtul Meri şi Asociaţia Dezvoltare – Evoluţie - Parteneriat Bumbeşti Jiu în baza parteneriatului încheiat cu Asociaţia în Zori, în proiectul Let`s do it, Romania!, desfășurat la mijlocul lunii septembrie. Au...

Noi bilete de tratament pentru pensionarii din Gorj

Conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj a anunţat faptul că a sosit cea de-a cincisprezecea serie de bilete de tratament din anul 2018, aferentă pensionarilor gorjeni. Noua serie de bilete de tratament aprobate, în număr de 192, are valabilitate pentru următoarele staţiuni: Amara, Bala, Buziaş, Căciulata, Călimănești, Covasna, Eforie Nord, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane, Mangalia, Neptun, Olănești, Vatra Dornei,...

Sculptura ”Zbor”, o lectură în cheie a celebrei opere brâncușiene ”Pasăre în spațiu”

Institutul Cultural Român de la Lisabona şi Ambasada României în Republica Portugheză prezintă în Portugalia, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cascais, opera de mari dimensiuni ”Zbor”, realizată de artistul român Ştefan Radu Creţu. Sculptura este amplasată în parcul Marechal Carmona din centrul oraşului Cascais timp de aproape 4 luni, iar momentul inaugural a avut loc în data de 16 septembrie...

Cicoare (Cichorum inthybus) – beneficii şi proprietăţi

Cicoarea este o plantă erbacee răspândită prin lanurile de cereale sau creşte spontan la marginea drumurilor şi este folosită din cele mai vechi timpuri pentru proprietăţile ei tămăduitoare. Era cultivată încă din Egiptul Antic şi folosită pentru tratarea bolilor hepato-biliare. În scop terapeutic se folosesc rădăcinile recoltate toamna târziu, cât şi părţile aeriene recoltate în timpul înfloririi. Cicoarea este...

Ca la noi, la nimeni – Trei Doamne și toți trei!, șantajabili ori duși de nas #?

Astăzi nu este o zi ușoară pentru social-democrația românească. N-ar fi o exagerare dacă aș susține că-i o zi grea pentru însăși România și administrarea ei de aici încolo. EȘEC LA CExN AL PSD? Vrem sau nu vrem, astăzi, la ora 12,30, dacă nu mă înșel, Președintele PSD, Liviu Dragnea, a convocat atât de necesara dezbatere în Comitetul Executiv Național...

Primăria Drăguțești recrutează un referent

Primăria comunei Drăguțești organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale, vacante, de referent, grad IA – Compartiment Cultură. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările...

Post vacant de consilier pe Achiziții, la Primăria Săcelu

Primăria comunei Săcelu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de consilier, clasa I, grad profesional asistent – Compartimentul Achiziții Publice. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării...

Primarul din Albeni, chemat la audieri, după ce a fost de acord cu organizarea unei nunți în curtea școlii

Primarul comunei Albeni, Ionuț Stan, s-a prezentat, ieri dimineață, la sediul Poliției Târgu-Cărbunești, după ce a fost citat de oamenii legii. Acesta a fost chemat să dea declarații într-un dosar întocmit, după ce ar fi fost de acord cu organizarea unei nunți în curtea școlii de la Câmpu Mare. ”La data de 19 septembrie, Poliţia Oraşului Târgu-Cărbuneşti a fost...

UCB Târgu-Jiu, prezentă la Conferința Asociaţiei Europene pentru Educaţie Internaţională de la Geneva

În perioada 11-14 septembrie 2018, aproximativ 100 de reprezentanţi ai României au participat la Geneva, la cea de-a 30 a ediţie a Conferinţei şi Expoziţiei Anuale a Asociaţiei Europene pentru Educaţie Internaţională - EAIE (European Association for Internaţional Education), în cadrul pavilionului naţional, “Study in România”. Între aceștia s-au regăsit și reprezentanți ai Universității “Constantin Brâncuși” (UCB) din Târgu-Jiu. La...

Blugii largi – cum îi purtăm ca să obținem un look spectaculos

Blugii skinny au fost la modă o lungă perioadă de timp, dar treptat, aceștia au fost înlocuiți cu blugii largi, o variantă mult mai comodă și mai ușor de purtat. Pentru că sunt creați să dea volum în partea de jos a corpului, multe persoane îi evită pentru că nu știu în ce combinații vestimentare să îi poarte astfel...

Olanda caută culegători de căpșune

O nouă ofertă de lucru în străinătate, disponibilă prin rețeaua de ocupare EURES România! Olanda caută lucrători la cules căpşune. Nu se solicită cunoştinţe de limbă străină, iar ora este plătită cu aproximativ 9 euro. Se lucrează în sere, stând în picioare, 40-45 de ore pe săptămână, împărţite în şase zile, între orele 8.00-17.00, iar sâmbăta între orele 8.00-14.30....

Craiova – CFR Cluj se joacă luni

Liga Profesionistă de Fotbal a stabilit programul etapei a 10-a din primul eşalon, care se va desfășura în perioada 28 septembrie – 1 octombrie. Cel mai interesant meci al rundei din Liga 1 se dispută în Gruia, între campioana CFR Cluj şi deţinătoarea Cupei României, Universitatea Craiova. Partida se va juca luni, 1 octombrie, de la ora 21.00. Liga 1...

Motivul de fericire al lui Ponta, la 46 de ani!

Deputatul Victor Ponta a împlinit, ieri, 46 de ani, ocazie cu care a transmis că se simte fericit pentru că la această vârstă a rămas alături doar cu prietenii și membrii familiei. “Fericit” este un termen făcut celebru de primarul Marcel Romanescu, cu care s-a și întâlnit zilele trecute, acum starea respectivă molipsindu-l și pe Ponta.  Dacă cu ani...

Tânăr din Târgu-Cărbunești, reținut în urma unui control în trafic

Un tânăr de 26 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, a fost reținut de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, în localitate, fără a avea permis. Oamenii legii au dispus încătușarea bărbatului pentru că nu se află la prima abatare. "La data de 19 septembrie, polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Târgu-Cărbunești au depistat în...

UCB, debut la Sânnicolau Mare

Handbaliştii gorjeni de la Universitatea Constantin Brâncuşi vor susţine, astăzi, primul meci oficial din noul sezon. Gorjenii fac parte din Divizia A, Seria C, având ca adversare echipele CS Unirea Sânnicolau Mare, CS Universitatea Craiova, CS Universitar Politehnica Timişoara şi CSM Şcolar Reşiţa. Primul meci va avea loc de la ora 15.00, la Sânnicolau Mare. După dezamăgirea din campionatul...

Ministrul Învățământului Superior din Marea Britanie, Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova. «LAUDATIO», prezentat la festivitatea solemnă de către ÎPS Părinte dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei

Aşa cum am spus, la propunerea Consiliului de Studii Universitare (CSUD) de pe lângă Universitatea din Craiova şi sub înaltul patronaj al Înaltpreasfinţitului Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, marţi, 18 septembrie 2018, în Aula «Nestor Vornicescu» a Facultăţii de Teologie din Craiova, strada Brestei nr. 24, s-a desfăşurat festivitatea decernării Titlului de Doctor Honoris Causa, Excelenţei...

O nouă platformă online pentru pacienții cu limfom

Asociația Bolnavilor cu Limfoame a lansat o nouă platformă online și o aplicație mobilă pentru pacienții cu limfom. Platforma online și aplicația Asociației Bolnavilor cu Limfoame au fost lansate, joi, la București, în cadrul unui eveniment organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Limfomului. Principalele scopuri ale platformei online și ale aplicației sunt accesul rapid la informații structurate și verificate...

Pandurii respectă Ripensia: “Au jucători valoroşi”

Echipa fanion a Gorjului va întâlni sâmbătă, de la ora 11.00, pe terenul sintetic din Târgu-Jiu, formaţia Ripensia Timişoara. Pandurii au 6 puncte peste echipa din Banat şi sunt neînvinşi acasă în campionat. Antrenorul Adrian Bogoi crede că partida din weekend va fi una foarte dificilă, dar speră ca trupa gazdă să-şi impună jocul. “Ne aşteaptă, în continuare, meciuri...

Tricolor uriaș, expus de tinerii liberali, pe Calea Eroilor

Tinerii liberali din Gorj au marcat Centenarul Marii Uniri, prin acțiunea ”Caravana Tricolorul”, în cadrul unei campanii a Tineretului Național Liberal care are loc în perioada 18 septembrie – 25 noiembrie, la nivel național. Astfel, în seara zilei de miercuri, la Târgu-Jiu, un tricolor de mari dimensiuni a fost desfășurat de tinerii liberali din Gorj în fața Porții Sărutului....

Localnicii din Scoarța, așteptați la Primărie pentru cadastru gratuit!

Primarul Ion Stamatoiu a avut, ieri, prima întâlnire cu o parte din localnicii din Scoarța pentru care, în perioada următoare, va fi efectuată cadastrarea gratuită a construcțiilor și terenurilor deținute de aceștia.  Edilul a transmis pe o rețea de socializare că îi așteaptă și pe ceilalți localnici din comună să prezinte la primărie documentele cu care pot beneficia de...

Rețeta săptămânii  –  Prăjitura Fanta

Ingrediente Blat: 6 ouă, 6 linguri zahăr, 4 linguri făină, 2 linguri cacao, 100 ml ulei, 1 plic praf de copt, un praf de sare Cremă: 500 g brânză de vaci, 200 g unt 82% grăsime, 200 g zahăr pudră, o fiolă esență de vanilie Glazură: 2 plicuri budincă de vanilie, 800 ml Fanta, 5 linguri zahăr Mod de preparare: Blat: Se separă gălbenușurile de albușuri. Se...

Proiect finanțat de Ambasada SUA la București, derulat de Muzeul Județean Gorj, săptămâna viitoare

Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”, în parteneriat cu Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, derulează în perioada 24 – 28 septembrie 2018, proiectul ”Creativitatea în Muzee – Workshop-uri și Seminarii pentru Dezvoltarea Spiritului Creativ al Profesioniștilor din Muzeele Românești”, finanțat de Ambasada SUA la București. Seminariile vor fi ținute de expertul american Linda Norris. Limba de lucru va fi...

Nu vă panicaţi! De astăzi începe testarea sistemului RO-ALERT în Gorj

Începând de astăzi va începe testarea sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă RO-ALERT, în județul Gorj. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, Florin Chisim, între orele 10.00-12.00, vor fi transmise mesaje ”test” utilizatorilor de telefoane mobile aflaţi în patru localități din județ, Turceni, Novaci, Tismana și Hurezani, iar în a doua...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu coboară Harul Sfânt peste ucenicii Săi şi îi face «pescari» de oameni!

În Duminica a 18-a după Rusalii (Ap. 2 Corinteni 9, 6-11); «Pescuirea minunată», se va citi o Sfântă şi Dumnezeiască Evanghelie ecleziologică despre acel moment înălţător, care devine prilej de chemare sfântă pentru Sfântul Apostol Petru şi cei împreună cu el, Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, chemaţi de Mântuitorul Iisus Hristos ca să devină pescari de oameni, mai...

SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A MOBILITĂȚII MARCATĂ LA GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT “MIHAI EMINESCU” TÂRGU-JIU

Organizarea la nivel european a unei SĂPTĂMÂNI A MOBILITĂȚII reprezintă unul dintre semnalele de alarmă care vizează tocmai poluarea prin utilizarea excesivă a mijloacelor de transport. Acestea sunt mari surse de poluare, mai ales în aglomerațiile urbane unde spațiile verzi sunt extrem de puține comparativ cu numărul de locuitori, iar aerul este uneori greu de respirat și încărcat de...

Tânără lovită pe trecerea de pietoni! Șoferul a fugit

Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată, miercuri, de un asistent de la Unitatea de Primiri Urgențe, cu privire la faptul că la spital s-a prezentat o persoană care a fost victima unui eveniment rutier. În urma cercetărilor efectuate la locul accidentului, oamenii legii au stabilit faptul că un bărbat de 38 de ani, din Târgu-Jiu, în timp ce conducea...