23 de persoane, găzduite la Casa Iris în prag de Sărbători

585

Centrul Social de urgenţă Casa Iris din Târgu-Jiu, se dovedeşte a fi o mană cerească pentru târgujienii fără adăpost, odată cu scăderea temperaturilor de afară. În prezent, acolo au un acoperiş deasupra capului un număr de 23 de persoane.

Potrivit Georgianei Enculescu, administrator al Casei Iris, la ora actuală, în cadrul unităţii sunt găzduiţi 14 bărbaţi, 8 femei şi un copil: “Ne aşteptăm la un flux mai mare în următoarele săptămâni, când vor scădea şi mai mult temperaturile de afară, vor cădea ninsori, iar cei care nu au locuinţe nu vor mai putea dormi pe stradă din cauza frigului. Anul trecut în această perioadă erau 28 persoane, cred că şi acum vor mai veni în perioada următoare. Avem 32 de locuri şi de fiecare dată celor cazaţi aici le-am oferit cele mai bune condiţii. Perioada maximă în care oamenii fără locuinţe pot sta aici este de trei luni de zile, în cazul celor cu domiciliul în municipiul Târgu-Jiu, iar pentru cei din afara municipiului au un termen de 14 zile. Unii revin însă după câteva luni, iar alţii care au probleme mai deosebite pot avea parte de excepţii şi pot rămâne mai mult timp aici, până îşi clarifică situaţia. Iarna trecută am mai primit oameni şi peste limita admisă, însă doar pentru una-două nopţi”.

batran casa irisCazuri sociale diverse
Unele dintre persoanele cazate la Casa Iris revin frecvent aici de câţiva ani de zile, cu mici întreruperi când au reuşit să-şi găsească alte locuinţe. Un astfel de caz este cel al unui bătrân de 81 ani, originar din oraşul Zimnicea.
“Până să ies la pensie am lucrat o scurtă perioadă în mineritul din bazinul Rovinari; casa părintească din oraşul Zimnicea a fost vândută de fraţii mei. Am o pensie de aproape 800 lei, şi de patru ani vin frecvent aici. Condiţiile sunt bune, avem căldură şi apă caldă. Atunci când am mai plecat de aici, am fost la fiul meu însă ultima dată ne-am certat pe diverse motive”, a declarat Alexandru Chioţea.
Elena Sultan are 45 de ani şi doi copii cu probleme de sănătate, fiind evacuată de şase ani de zile din casa în care locuia cu soţul ei. “Am ajuns aici din cauza situaţiei familiale, nu am casă, am doi copii şi n-am unde sta cu ei. Îi am în Centrul de Plasament, îi întreţin singură de 6 ani de zile, mă lupt pentru ei ca să nu-i las să moară de foame. În urmă cu şase ani m-a părăsit soţul, a spus că pleacă la serviciu şi nu s-a mai întors. Când a revenit acasă, a adus şi o altă femeie, şi pe noi ne-a evacuat. Copiii mei au vârsta de 11, respectiv 12 ani, şi mă descurc foarte greu cu ei. De scurt timp m-am şi angajat şi la o brutărie. De două luni stau aici, şi înainte de a veni aici am mai lucrat pe la diverse persoane care însă nu au acceptat să îmi cazeze şi copiii”, a spus, vizibil afectată, femeia.
De aproape o săptămână, o bătrânică şi-a găsit şi ea adăpost la Casa Iris. În vârstă de 78 de ani, Maria Văduva s-a mutat din comuna Peştişani unde era casa părintească, în Târgu-Jiu, cu fiul său, însă a fost alungată de propria noră. În prezent, pensia bătrânei ajunge pe mâna fiului, la domiciliul acestuia, iar el o vizitează la Casa Iris aducându-i doar pachete cu mâncare.

femeie casa irisProgram special de Sărbători
Primăria Târgu-Jiu a pregătit un program special pentru cei găzduiţi la Casa Iris, atât în ajun de Crăciun, cât şi de Revelion. Astfel, pe 24 decembrie, la ora 12:00, la Casa Iris se va organiza o masă festivă de Crăciun, cu bucate tradiţionale, urmând ca în ultima zi a anului să fie pusă masa de Revelion, astfel încât şi cei năpăstuiţi să simtă din plin Sărbătorile.

32 de locuri disponibile
Casa Iris şi-a deschis uşile pentru târgujienii fără locuinţe încă din anul 2009. De atunci, peste 300 de persoane au trecut prin spaţiul pus la dispoziţie de Primăria Târgu-Jiu, prin Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS). Casa Iris este un centru de urgenţă pentru persoanele fără adăpost de pe raza municipiului Târgu-Jiu. La Casa Iris, cei care sunt găzduiţi beneficiază de bune condiţii de igienă, asistenţă medicală primară, supraveghere şi chiar consiliere, la sediul centrului existând un asistent social şi un psiholog voluntar pentru cei care solicită consilierea. Casa Iris dispune de două dormitoare: unul pentru femei şi unul pentru bărbaţi; fiecare dintre ele are 16 locuri, cu paturi suprapuse. Există băi separate pentru femei şi pentru bărbaţi, cu cabină de duş şi toalete; există o bucătărie comună şi o sală de mese cu toate dotările necesare.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here