28 de fermieri din sectorul laptelui au cerut la APIA ajutorul excepţional

495

Astăzi, 8 aprilie, este ultima zi în care toţi cei 51 de potenţiali beneficiari din judeţul nostru mai pot depune cereri pentru ajutorul excepţional destinat fermierilor din sectorul laptelui şi produselor lactate. Până ieri după-amiază, la sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) se depuseseră 28 de cereri.

Suma cuvenită fiecărui producător, în cazul ajutorului financiar, se calculează de către APIA conform cantităţii de lapte livrată în anul de cotă 2014-2015, astfel: 240 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte cuprinsă între 5 tone inclusiv şi 20 tone inclusiv; 12 euro/tonă pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 20 tone şi până la 200 tone inclusiv; 2.900 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 200 tone.
Potrivit conducerii APIA Gorj, până ieri după-amiază, la sediul instituţiei au fost primite 28 de solicitări pentru ajutorul excepţional destinat fermierilor din sectorul laptelui şi produselor lactate. „Până în această după-amiază (n.r. ieri), am primit 25 de cereri de la cei care au livrat o cotă între 5 şi 20 de tone de lapte, valoarea ajutorului acordat în acest cazuri fiind de 6.000 euro. De asemenea, s-au depus trei cereri ale celor care au avut o cotă de livrare cuprinsă între 20 şi 200 de tone de lapte. Pentru aceştia, ajutorul excepţional este în cuantum de 2.473,27 euro”, a declarat Constantin Negrea, directorul executiv al APIA Gorj.
Pentru a beneficia de ajutorul financiar producătorii de lapte de vacă trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: sunt înscrişi în sistemul cotelor de lapte la APIA, prin Compartimentul de administrare a cotelor de lapte, ca producători cu cote de livrări pentru anul de cotă 2014-2015, şi deţin cotă de livrări la data de 31 martie 2015; sunt în activitate, au încheiat un contract pe o perioadă de minimum şase luni, valabil la data depunerii solicitării, cu un prim cumpărător, şi deţin cel puţin un document fiscal care să ateste livrarea laptelui, aferent contractului; producţia de lapte livrată pe beneficiar este de minimum cinci tone lapte în anul de cotă 2014-2015.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here