47 de stomatologi acordă servicii decontate de Casa de Sănătate

1740

La ora actuală, 40 de contracte cu furnizorii de servicii stomatologice se află în derulare cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj, în cadrul acestora deasfășurându-și activitatea 47 de medici, dintre care 36 medici dentiști, nouă medici dentiști specialiști și doi medici dentiști primari. Potrivit reprezentanţilor CJAS, pentru medicină dentară, bugetul pe 2017 se ridică la 829.000,00 de lei.

Pentru medicina dentară, începând din acest an s-a introdus decontarea 100% a tarifelor aferente serviciilor acordate elevilor, ucenicilor şi studenţilor, cu vârsta între 18 şi 26 de ani (inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni), care nu realizează venituri din muncă (procent anterior de decontare: 60%).
La sesiunea de contractare din luna aprilie, 40 de stomatologi au intrat în relație contractuală cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj.
“C.A.S.J. Gorj a încheiat un număr de 40 contracte cu furnizori din asistenţa medicală ambulatorie stomatologică, în cadrul cărora își desfășoară activitatea un număr de 47 medici de mediciăa dentară dintre care: 36 medici dentiști; nouă medici dentiști specialiști; doi medici dentiști primari. Din totalul medicilor stomatologi aflați în relație contractuală cu CJAS Gorj, un număr de 12 medici desfășoară activitatea în mediul rural și 35 în mediul urban.”
Fondurile alocate județului nostru, în anul 2017, pentru medicina dentară au fost în sumă de 829.000,00 de lei.

Servicii stomatologice decontate de stat
Copiii şi beneficiarii legilor speciale, veteranii sau revoluţionarii au parte de gratuitate la tratamentele stomatologice. Celelalte categorii de asiguraţi vor suporta 40 la sută din valoarea unor tratamente medicale. În pachetul de bază au fost incluse 24 de servicii de medicină dentară, care vor fi decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, în condiţiile prevăzute de lege.
Este important de ştiut că, pentru ca asiguraţii din judeţul nostru să poată beneficia de facilităţile prevăzute de lege, medicul dentist care oferă aceste servicii stomatologice trebuie să se afle în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Gorj şi să mai aibă fonduri disponibile în momentul prezentării asiguraţilor la cabinet, sume care sunt alocate în funcţie de gradul profesional al medicului dentist şi de mediul urban/rural unde îşi are sediul cabinetul.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here