80 de gorjeni, diagnosticaţi cu scleroză multiplă

916

La nivelul judeţului Gorj, potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), la sfârșitul anului 2016 au rămas în evidențele medicale 76 de cazuri de scleroză multiplă. În cursul primului trimestru al anului 2017 au intrat în evidențe două noi cazuri și au ieșit alte șase. În trimestrul II, au intrat în evidențe șase noi cazuri și au ieșit trei, rămânând 75. În trimestrul III au intrat 10 cazuri noi şi au ieşti 5, astfel că, la sfârşitul perioadei de raportare, au rămas 80 de cazuri.

Scleroza multiplă este o maladie care, în prezent, este incurabilă. Este o boală progresivă a sistemului nervos central (SNC), caracterizată prin episoade de inflamaţie şi demielinizare focală cu localizări multiple diseminate în timp.Simptomele sunt imprevizibile, în ansamblu incluzând oboseala, pierderea vederii, slăbiciune în picioare şi braţe, rigiditate, spasme musculare, ameţeală, încetinirea vorbirii şi altele.
Numărul persoanelor diagnosticate cu scleroză multiplă este din ce în ce mai mare şi creşte de la an, la an.
Numai la nivelul judeţului nostru, la finalul anului 2016 au rămas în evidențele medicale 76 de cazuri, numărul acestora crescând în comparaţie cu anul anterior, iar la finalul trimestrului III au rămas 80 de cazuri. “La începutul anului 2016 erau în evidenţele noastre 69 de persoane cu scleroză multiplă; pe parcursul anului au intrat în evidenţe alţi 25 de bolnavi, timp în care 18 au ieşit din evidenţe. Astfel, la finele anului 2016, au rămas în evidenţe 76 de bolnavi diagnosticaţi cu scleroză multiplă. În cursul primului trimestru al anului 2017, au intrat în evidențe două noi cazuri și au ieșit alte șase. În trimestrul II, au intrat în evidențe șase noi cazuri și au ieșit trei, rămânând 75 de cazuri. În trimestrul III au intrat 10 cazuri noi şi au ieşti 5, astfel că, la sfârşitul perioadei de raportare, au rămas 80 de cazuri”, a explicat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

O boală a tinerilor…
Scleroza multiplă afectează sistemul nervos central şi este diagnosticată, în general, la persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani. Scleroza multiplă (SM), numită și scleroză în plăci, scleroză diseminată, este o boală inflamatorie în care tecile izolatoare ale celulelor nervoase din creier și măduva spinării sunt deteriorate.
Numele de scleroză multiplă se referă la cicatricile (sclerele —mai cunoscute sub numele de plăci sau leziuni) aflate în special în substanţa albă a creierului și măduvei spinării.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here