800 de tone de motorină, dispărute din magazia UPRUM Rovinari! Firma de pază, bună de plată

În noaptea de opt spre nouă iunie, din cadrul UPRUM Rovinari, societate aflată în subordinea Complexului Energetic Oltenia, au dispărut 800 de tone de motorină. Furtul a fost depistat de una dintre gestionarele unității, care a alarmat poliția și paza. Paznicii Safety Security “dormeau în post”, așa că hoții au trecut prin porți ca prin brânză. Pentru ca furtul să nu fie anchetat de poliție, firma de pază s-a înțeles cu reprezentanții UPRUM, spun surse din unitate, rămânând să suporte valoarea combustibilului sustras din magazie, din prima tranșă de bani de la CEO.

Unitatea din CEO, care se ocupă de producerea și repararea utilajelor miniere ale companiei, a fost ținta hoților în această lună, paguba fiind însemnată, dacă ne gândim că UPRUM Rovinari avea pază asigurată de Safety Security. O confirmă și poliția, un polițist ajungând la fața locului imediat după depistarea celor 800 de tone de motorină lipsă, cu mențiunea că în cauză nu s-a întocmit un dosar penal, în lipsa unei sesizări scrise a UPRUM Rovinari ori a CE Oltenia.  “Poliția Rovinari a fost sesizată de o gestionară de la o societate comercială din oraș cu privire la faptul că a găsit un sigiliu rupt la o magazie. Urmează ca reprezentanții societății comerciale să facă inventarul în magazia respectivă, iar dacă constată că sunt lipsuri vor sesiza organele de politie. Nu s-a întocmit deocamdată niciun dosar penal. Trebuie făcută sesizare scrisă din partea societății”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Există însă indicii că Direcția de Pază a CE Oltenia, prin șeful acesteia, s-a înțeles cu cei de la Safety Security pentru ca societatea din Caracal să suporte prejudiciul făcut UPRUM Rovinari prin lipsa de vigilență a paznicilor acestui SRL. A rămas ca și CEO să-i oprească Safety valoarea prejudiciului calculat din prima factură pentru pază, ce va fi achitată de CEO firmei din județul Olt.
ANAMARIA STOICA

2 COMENTARII

    • Contractu cu firma de paza este de 3,5 milioane d euro, nu ai vazut in ziare? In orice caz si acest furt este o facatura intre patronu firmei de baza si a domnului boza de la ceo

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here