Pandurii, duel cu o altă nou-promovată

420

După victoria de la Timişoara din prima etapă a sezonului, Pandurii Târgu Jiu se deplasează azi pe terenul unei alte nou-promovate, FC Voluntari. Victoria este una obligatorie pentru elevii lui Edi Iordănescu, aceştia trebuind să spele şi din imaginea deplorabilă a eşecului de la Severin cu Steaua, scor 0-3.

După primele două etape ale noului sezon, Pandurii Târgu Jiu a acumulat 3 puncte în urma unei victorii muncite la Timişoara, scor 1-0. Etapa trecută a adus totuşi şi un prim eşec dureros, 0-3 cu Steaua Bucureşti aşa că Răduţ, Nistor şi ceilalţi panduri trebuie acum să vină cu toate punctele de la confruntarea cu FC Voluntari.

Îşi revin cu Voluntari ?
Pandurii lui Edi Iordănescu au parte de un start sinuos de sezon. Începutul a fost greoi dar cele 3 puncte obţinute la Timişoara au fost suficiente pentru a crede că echipa este pe un drum bun. Ei bine, a fost doar un foc de paie pentru că duelul contra campioanei Steaua Bucureşti, campioană destul de şchioapă şi ea, i-a trântit efectiv pe panduri la pământ. Nu atât scorul, 0-3, a durut cât jocul şi atitudinea din repriza a doua, una numiră chiar de Edi cea mai slabă de la venirea sa la Târgu Jiu. Contra celei de-a doua nou promovate, în afara celor de la Timişoara, FC Voluntari, pandurii au obligaţia să arate că drumul lor duce spre play-off şi nu, din nou, spre lupta la evitarea retrogradării. Lotul nu este lipsit de jucători de valoare, dar omogenitatea şi diferenţa de pregătire fizică de la un jucător la altul sunt probleme pe care Iordănescu junior e obligat să le rezolve rapid. Meciul cu Voluntari se va juca pe arena din “Ştefan cel Mare” şi va deschide etapa cu numărul 3 astăzi de la ora 18:30. “Cu siguranță că vom studia împreună cu echipa, adversarul, le vom identifica și punctele slabe pentru că sunt. Mergem cu încredere să reușim să adunăm puncte, să ne întoarcem vitorioși dacă se poate. Și cred că este foarte probabil să ne îndeplinim acest obiectiv din etapa a III-a, să reintrăm pe linia dorită. Pentru că am început bine sezonul, dar după meciul cu Steaua ne-am trezit la realitate. În jocul de la Voluntari îmi doresc o exprimare mai bună. Deoarece, dacă vom avea o exprimare bună și vom intra bine din punct de vedere mental, vom reuși un rezultat pozitiv. Nu-mi doresc să mai văd ce am văzut în a doua repriză a meciului cu Steaua, când practic a fost cea mai proastă repriză de când sunt eu la Pandurii”, a declarat Edi Iordănescu înaintea jocului.

Adversarul, neînvins încă în Liga 1
Deşi sunt proaspăt sosiţi pe prima scenă a fotbalului românesc, cei de la FC Voluntari au trecut fără eşec de primele două runde din Liga 1, 1-1 acasă cu CSMS Iaşi şi tot 1-1 pe terenul celor de la Petrolul Ploieşti. Echipa lui Bogdan Vintilă nu e obişnuită cu aerul primei ligi dar are în componenţă câţiva jucători cu ştate vechi care nu acuză acest impact, gen Maftei, Todoran, Nicolae Grigore sau Paul Pîrvulescu. Meciul se va juca practic pe o arenă neutră, cei de la Voluntari desfăşurând meciurile de pe teren propriu pe stadionul lui Dinamo. Gazdele nu vor putea miza pe aportul lui Poverlovici, suspendat după cartonaşul roşu încasat cu Petrolul. Pandurii în schimb va schimba probabil primul 11 după eşecul cu Steaua. Piţian şi Şandru sunt primii vizaţi să sară din echipa de start. Orice jucători ar folosi, Edi Iordănescu ştie că echipa sa va avea viaţă grea cu Voluntari. “Voluntari este o echipă pe care am urmărit-o în cele două jocuri desfășurate în acest sezon. Este o echipă neînvinsă și asta spune ceva. E adevărat că e o nou promovată, dar are în componență și o serie de jucători cu ștate vechi în Liga I, deci asta înseamnă experiență, iar impactul echipei cu prima divizie nu va fi o problemă. Faptul că sunt neînvinși contează și pentru latura mentală, așa că sunt sigur că nu vom avea un joc ușor”.
Cristi Constantinescu

FC Voluntari – Pandurii Târgu Jiu

Stadion „Ștefan cel Mare”, București, vineri, ora 18:30
Televizare: Digisport, Dolcesport şi LOOK Plus
Echipele probabile:
FC Voluntari: Balauru – S. Rădoi, Maftei, Novakovic, Pîrvulescu – Vâlceanu, N. Grigore, Novac, Kone – D. Todoran – Ad. Bălan. Antrenor: Bogdan Vintilă
Pandurii: Mingote – Unguruşan, Vasco, Şandru, Momcilovic – Anton, Mrzljak – Răduţ, Nistor, Ciucur – M. Roman. Antrenor: Edi Iordănescu

Program etapa 3, Liga 1:
Vineri, 24 iulie
FC Voluntari – Pandurii Târgu-Jiu, ora 18:30
ASA Târgu-Mureş – Concordia Chiajna, ora 21:00
Sâmbătă, 25 iulie
FC Viitorul – Dinamo Bucureşti, ora 18:30
Steaua Bucureşti – CFR 1907 Cluj, ora 21:00
Duminică, 26 iulie
CS Universitatea Craiova – Astra Giurgiu, ora 18:30
CSMS Iaşi – Petrolul Ploieşti, ora 21:00
Luni, 27 iulie
ACS Poli Timişoara – FC Botoşani, ora 21:00

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here