9.000 de gorjeni primesc indemnizaţie socială

570

În timp ce unii pensionari din Gorj cu pensii mai mari apelează la justiţie considerându-se nedreptăţiţi de întocmirea dosarelor de pensionare, există mii de gorjeni care îşi duc traiul cu pensia minimă, adică cu indemnizaţia socială de 350 lei. O creştere ar putea avea loc în 2015, ultima indexare a indemnizaţiei efectuându-se în 2009.

Potrivit Danielei Negoiţă, directoarea adjunctă a Casei de Pensii Gorj, suma de 350 de lei, este singurul venit lunar din care supravieţuiesc cu greu un număr de 9.000 de bătrâni din judeţul nostru. Indemnizaţia socială pentru pensionari se acordă din oficiu, fără a fi nevoie de depunerea unei cereri însoţite de documentele aferente, tuturor pensionarilor sistemului public de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub cel al pensiei sociale minime garantate. În situaţia persoanelor care beneficiază, prin cumul, atât de unul sau mai multe drepturi de pensie din sistemul public, cât şi de pensie din sisteme neintegrate acestuia, precum şi de drepturi stabilite şi plătite de sistemul public de pensii în baza unor legi speciale, la acordarea pensiei sociale minime garantate ce are în vedere nivelul cuantumurilor însumate ale tuturor acestor venituri.
Pensia socială minimă garantată a fost introdusă prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2009, începând cu 1 aprilie 2009. Conform prevederilor acestui act normativ, de la 1 aprilie 2009, nivelul pensiei sociale minime garantate a fost de 300 de lei, şi de 350 de lei începând cu data de 1 octombrie 2009. Prin articolul 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri în vederea restabilirii echilibrului bugetar, sintagma “pensie socială minimă garantată” a fost înlocuită cu termenul de “indemnizaţie socială pentru pensionari”. Din 2009 încoace, valoarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari a fost menţinută la 350 de lei.
Potrivit proiectului de buget pe anul 2015, cei 9.000 de beneficiari gorjeni de indemnizaţie socială ar urma să îşi crească veniturile lunare cu încă 50 lei, ca urmare a unei viitoare majorări a cuantumului pensiei minime. În judeţul Gorj, mai există de asemenea alte 12.800 de cazuri de pensionari a căror pensie este situată între 350 şi 399 lei.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here