A ars de vie în casă

O femeie de 84 de ani, din comuna Drăguțeşti, a avut parte de un sfârșit cumplit, marți seara. Casa în care locuia a fost cuprinsă de flăcări, iar bătrâna a ars de vie. Pompierii solicitați să stingă focul nu au mai putut să o salveze. “La fața locului s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum şi un echipaj din cadrul SAJ Gorj. Incendiul se manifesta violent la întreaga construcție, intervenindu-se pentru localizare şi lichidare”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj.
În continuare se fac cercetări pentru a se stabili cauza incendiului.

Incendiu și la Peștișani
După tragedia de la Drăguțești, pompierii au fost solicitați să intervină, miercuri dimineața, în jurul orei 05.30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din comuna Peștișani. “La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Gărzii de Intervenție Tismana, precum și un echipaj din cadrul SVSU al comunei Peștișani. Au constatat că incendiul se manifesta violent cu posibilitate de propagare la construcțiile învecinate. S-a intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului, limitându-se efectele acestuia. Au ars casa de locuit pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați, obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică și alte bunuri aflate în casă. Cauza probabilă a incendiului o reprezintă efectul termic – mijloc de încălzit lăsat nesupravegheat”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here