A fost publicat calendarul Evaluării Naţionale

644

Elevii care vor susţine în vara anului următor Evaluarea Naţională, au timp să se pregătească  până pe 27 iunie, când este programată prima probă. Examenul se va desfăşura la aceleaşi discipline ca și cele din acest an, sub supraveghere audio-video.

Cursurile la clasa a VIII-a se vor încheia în 17 iunie 2016, iar în perioada 15-17 iunie va avea loc înscrierea la Evaluarea Naţională, potrivit Ordinului privind organizarea şi desfăşurarea examenului, publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial. Prima probă scrisă, cea la Limba şi literatura română, este programată pe 27 iunie. Urmează, pe 28 iunie, proba la Limba şi literatura maternă, şi pe 29 iunie, proba la Matematică. Rezultatele vor fi afişate în 1 iulie, până la ora 16.00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 16.00 şi 20.00. În perioada 2-4 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, iar pe 5 iulie vor fi afişate rezultatele finale. Notele obţinute de elevi la Evaluarea Naţională vor conta la admiterea în liceu, prin repartizare computerizată. Elevii vor fi supravegheaţi audio-video în sălile de examen. De asemenea, în sălile în care se descarcă şi se multiplică subiectele, precum şi în cele în care se preiau şi se depozitează lucrările scrise, trebuie să existe camere de supraveghere audio-video.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here