A găsit în curte un porumbel împușcat! Ce au descoperit polițiștii

444

Un bărbat de 45 de ani, din cartierul Preajba Mare, a sunat ieri la 112 și a anunțat că a găsit în curte un porumbel împușcat.

”La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase, împreuna cu o patrulă de siguranță publică. S-a constatat că un bărbat de 68 de ani, din cartierul Preajba Mare, a executat un foc cu o armă neletală, asupra unui porumbel din gospodăria vecinului său. Arma identificată face parte din categoria armelor neletale de tir sportiv, supusă autorizării și pe care acesta o deținea ilegal. Arma si muniția aferentă au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză s-a întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor si al munițiilor, uz de armă neletală fără drept si uciderea păsărilor cu intenție fără drept”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here