A început Evaluarea Naţională la clasa a IV-a

539

Elevii de clasa a IV-a din şcolile gorjene au susţinut miercuri prima probă din cadrul Evaluării Naţionale. Este pentru prima dată când testele se aplică la nivel naţional, după doi ani în care Ministerul Educaţiei a aplicat evaluările în sistem pilot.

În judeţul Gorj, prima probă din cadrul Evaluării Naţionale a elevilor din clasele a IV-a, cea la Limba română, s-a desfăşurat în 87 de centre. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj, la nivelul judeţului nostru testarea s-a desfăşurat fără incidente, chiar dacă nu chiar toţi elevii s-au prezentat la acest examen. „Au fost înscrişi 3.522 de elevi, din care s-au prezentat la şcoală 3.459 de elevi. Au fost aplicate subiecte adaptate pentru 13 elevi cu cerinţe educaţionale speciale, în urma cererilor formulate de părinţi. Proba s-a desfăşurat fără incidente, conform metodologiei şi procedurilor în vigoare”, se arată într-un comunicat de presă al IŞJ Gorj. Astăzi, elevii de clasa a IV-a vor susţine a doua probă a acestei Evaluări Naţionale, cea la Matematică, urmând ca vineri elevii aparţinând minorităţilor naţionale să susţină proba la Limba maternă. Testele sunt elaborate de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare în strictă concordanţă cu programele şcolare pentru fiecare disciplină de studiu şi au un nivel mediu de dificultate, iar timpul de rezolvare a subiectelor este de 60 de minute în cazul elevilor de clasa a IV-a. Elevilor nu li se vor acorda note sau calificative, iar rezultatele obţinute nu se înregistrează în catalogul clasei. Totodată, rezultatele individuale nu se afişează/nu se comunică public. Acestea vor fi valorificate la nivelul unităţii de învăţământ, prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune, precum şi pentru informarea părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate. Următorii testaţi vor fi elevii de clasa a II-a. În cazul acestora, evaluarea începe în data de 2 iunie, cu proba de Limba română (scris şi citit), continuă pe 3 iunie cu Limba maternă (scris şi citit) şi se încheie pe 4 iunie cu proba de Matematică. Elevii care termină clasa a VI-a vor fi evaluaţi la Limbă şi comunicare, în 5 iunie, şi la Matematică şi Ştiinţe ale naturii, în 6 iunie.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here