A intrat cu mașina într-un contor de gaze

563

O tânără de 24 de ani, din Borăscu, este cercetată de polițiști după ce a pierdut controlul autoturismului la volanul căruia se afla și s-a oprit într-un contor de gaze.

Totul s-a petrecut luni, pe DJ 673. Polițiștii au fost sesizați cu privire la cele întâmplate chiar de către tânara conducătoare auto. ”La data de 11 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au fost sesizaţi de o tânără de 24 de ani, din comuna Borăscu, cu privire la faptul că în timp ce se deplasa pe D.J. 673, din localitate, a pierdut controlul asupra direcţiei autoturismului şi a lovit un contor de gaze naturale. În urma impactului nu au rezultat victime, doar pagube materiale. Reprezentanţii societăţii de distribuire a gazului au remediat avaria şi a fost reluată alimentarea cu gaze naturale”, a anunțat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here