A prejudiciat statul cu zeci de mii de lei

377
paine7777-octav-ganeaAdministratorul unei societăţi comerciale care desfăşoară activitate de producţie şi comercializare pâine şi produse de panificaţie este cercetat penal pentru evaziune fiscală deoarece a adus un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în valoare de 75.366 lei.

Garda Financiară, alături de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj, au fost cei care au identificat evidenţele extracontabile ale societăţii privind producţia de pâine realizată în perioada martie-decembrie 2009. Comparându-se aceste înscrisuri cu evidenţa contabilă a societăţii s-a constatat că în perioada respectivă nu s-a evidenţiat întreaga producţie realizată, o parte din pâinea produsă fiind comercializată fără documente legale şi fără înregistrarea în contabilitate a veniturilor obţinute, suma necontabilizată fiind de 404.415 lei. În perioada următoare, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj va efectua inspecţia fiscală a societăţii.

De altfel, pe parcursul săptămânii trecute, Garda Financiară Gorj a controlat 85 de agenţi economici, din care 74 au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de 93.100 de lei. Totodată, au fost confiscate bunuri şi sume ce ajung la 17.787 lei, iar totalul amenzilor aplicate şi a confiscărilor a fost de 110.887 lei.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here