A revenit baschetul în Gorj!

609

Asociaţia Club Sportiv Târgu-Jiu şi-a prezentat lotul în faţa suporterilor gorjeni. Ca în vremurile bune, Sala Voievod Litovoi a fost plină, semn că iubitorii acestui sport au rămas fideli ideii de a avea baschet profesionist. Gazdele au fost învinse în ambele meciuri de Ştiinţa Bucureşti, 57-67, respectiv 58-90, dar primul pas spre performanţă, oricât ar fi de mic, a fost făcut. “Noi credem că au fost două meciuri bune pentru echipa noastră. Chiar dacă pentru tinerii sportivi au fost emoţii mari, pentru că era debutul, am reuşit să observăm unele lacune, şi vom lucra să le punem la punct. În acelaşi timp, Ştiinţa Bucureşti este una din echipele cu pretenţii anul acesta în liga a doua. Cred că se vor bate la primele 4 locuri la finalul campionatului, astfel că e benefic că am disputat aceste partide împotriva unei echipe de acest calibru. Cred că am făcut o apărare destul de bună în primul meci, acesta a fost şi obiectivul. În cel de-al doilea joc am încercat să oferim mai multe minute jucătorilor care evoluează în campionatul U 18, doar ei au intrat pe parchet în ultimele două sferturi”, a spus antrenorul secund al trupei gorjene, Claudiu Alionescu. Fostul component al Energiei a precizat că nu există presiunea obiectivului, tocmai pentru a-i ajuta pe sportivii autohtoni. “De la bun început am spus că ne vom baza doar pe jucători tineri, şi produşi de pepiniera proprie. Anul acesta ne propunem să creăm o echipă competitivă, vrem să creştem de la meci la meci. Nu avem presiunea rezultatelor şi sperăm ca aceşti copii să capete experienţă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here