Absolvenţii din Gorj pot accesa ajutoare de minimis

435

Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism (DIMMMAT) informează că de la sfârşitul lunii trecute, mai exact din 25 august, absolvenţii de studii medii şi superioare, promoţia 2014 şi IMM-urile se pot înscrie la schema de ajutor de minimis  “Locuri de muncă subvenţionate”.

Durata schemei este de 12 luni de la semnarea contractelor de finanţare pentru proiectele aprobate în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Axa Prioritară 2 “Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul Major de Intervenţie 2.1. „Tranziția de la școală la viața activă”. Proiectul a fost demarat pentru dezvoltarea aptitudinilor de muncă ale tinerilor absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ secundar şi terţiar în 2014, aflaţi în tranziţie de la şcoală la viaţa activă, prin învăţarea la locul de muncă şi subvenţionarea locurilor de muncă în vederea creşterii ratei de ocupare în rândul tinerilor integraţi la primul loc de muncă, după absolvire.
Ajutorul de minimis se acordă angajaţilor prin intermediul IMM-urilor sub formă de sume nerambursabile, pentru acoperirea cheltuielilor salariale complete cu angajaţii noi în limita a 1.575 lei/lună pentru studii medii şi 2.328 lei lunar pentru studii superioare, pe o perioadă de minim şase luni şi maxim 12 luni. Valoarea maximă a subvenţiei acordate pentru plata salariului net este de 900 lei/lună pentru studii medii, respectiv 1300 lei/lună pentru studii superioare.

Zeci de locuri de muncă create
Numărul maxim orientativ de posturi care vor face obiectul subvenţionării, în funcţie de categoria în care se încadrează beneficiarul schemei de minimis, este de 3 locuri de muncă nou create pentru microîntreprinderi, 7 locuri de muncă pentru firmele mijlocii şi 15 posturi noi pentru întreprinderile medii.
Nu sunt eligibile pentru a fi selectate în cadrul programului IMM-urile din sectoarele/domeniile: intermedieri financiare şi asigurări, tranzacţii imobiliare, activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, produse energetice. Programul are o valoare totală de 40 milioane de euro pentru toate cele opt regiuni de dezvoltare de la nivelul întregii ţări, alocându-se astfel aproape cinci milioane de euro pentru fiecare regiune.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here