O zi ca toate celelalte. Iau o decizie (h)eroică. Să testez „boborul” (ne)muncitor (I.L.Caragiale). Adică pe ăla care între orele 14 şi 24 îl găseşti, de neclintit, la datorie în BAR. Cu „amicii” (tot I.L.Caragiale) la „una mică”.
Lansez pentru început „o petardă”. Referitor la votul de la anu’ pentru europarlamentare, prezidenţiale etc. Să mă mănânce cu fulgi cu tot. „Ce faci domnule, eşti într-o ureche? Ne strici clipa. Lasă-ne dracului să ne bem berea liniştiţi!” Cel care se răstea aşa la mine era intelectual, adică inginer. În dreapta mea era un alt domn care s-a dat instantaneu de partea mea. Bănui că era, ca şi mine, angajat politic. Deci om cu scaun la cap.
Barul a intrat într-o tensiune… infernală. Afară începuse să toarne cu găleata. Potop, nu alta! Să spele toate păcatele lumii. Lumii politice vreau să zic. Care, zău, s-a ticăloşit: nu toată: o parte din ea, care ar trebui stârpită, cum stârpeşti neghina din grâu sau costreea din lanul cu porumbi. Copil fiind, o seceram şi-o dam la vite. Căci puneam boii înaintea carului, nu înapoia lui!
Şi cum vă povesteam. Le spun concitadinilor mei cine mi-s. Ei, aş, nu m-au crezut! „Dom’le, dacă te dai mare ziarist ori profesor, ce caţi aici în barul acesta nenorocit cu noi?!…” Eu, delicat şi respectuos: „Vă caut pe domniile voastre. Sunt politician şi vreau să vă determin să vă înscrieţi în partidul al cărui membru sunt”.
Au luat foc: din şapte vreo cinci. Cel din dreapta mea era de-al meu. Un tinerel, de vreo 25 de ani, a avut o replică înţeleaptă. Ceilalţi: să mă spurce nu alta: „Noi suntem apolitici. Toţi politicienii tăi sunt nişte borfaşi. Hoţi, pricepi?”
Eu m-am (pre)făcut că nu înţeleg. „Toţi, toţi?”
„Faci pe prostu’, neamule. Vezi că nu ţine fenta şi te-am paradit.” Mă ia cu fiori: ăia deveniseră nişte cópii decăzute ideologic ale celebrilor procurori ai lui Kovesi.
„Păi, dragii mei, o iau eu pe scurtătură, politica este haina democraţiei, nu societatea civilă. Cel puţin Platon, Aristotel, Seneca, Sfântul Augustin aşa ne-au învăţat. Căci una e politichia şi alta e terorismul, fascismul, hitlerismul, hortismul, musolinismul, islamismul fundamentalist şi genocidic, comunismul”.
„Deci vax albina – vax politica!” „Ei, vezi, îţi vii de-acasă!” „Eu, vă repet, m-am coborât printre voi ca să vă fac educaţie politică”.
Ştii tu (deja ne trăgeam de brăciri – n.m.) vreun politician cinstit? Ţi-a bătut vreunul la uşă să-ţi zică „La Mulţi Ani!” de ziua ta?” Nu, nu mi-a bătut!” „Păi, vezi?” „Dar, dar… fără ei. am avea dictatură.” „Avem, dragă, dictatură, nu de clasă, ci de gaşcă ordinară, legislând doar în interesul ei personal”.
În aer s-a lăsat o linişte ca de înmormântare. Ploaia bătea în geamul crâşmei de cartier lumpenproletar cu picuri repezi. Aha, izbucneşte vocea poporului, adică inginerului: „Ne jigneşti care va să zică! noi suntem needucaţi…” Da, mă încăpăţânez eu, autosacrificial, needucaţi politic. Învăţământul românesc are şi azi limitele specifice dejismului, ceauşismului, iliescianismului, băsismului, johanismului etc. Le văd la voi. Hâde, subversive, periculoase, devastatoare. Şi totuşi, trebuie să conştientizaţi: o ţară se guvernează politic. Societatea civilă corectează politicul, nu-l substituie. De o parte politicul, de cealaltă haosul. Ori haosul înseamnă anarhie sau revoluţie. Revoluţia a avut loc în 1990. Rămâne ca mine. Trebuie introduse în învăţământul actual manuale de politică, de educaţie civică, de democraţie, de ecologie, de pregătire sanitară, de educaţie fizică ş.a.m.d.”
„Dom’le, iar începi?” „Dau un rând de halbe. Ne-mpăcăm?”
Patronul localului răbdase… răbdase… tăcuse bietul… mâlk. Pe zeul cavalerilor danubieni îl chemase MÂLC. Ştiu asta de la Ion Mocioi, un savant şi politician al Gorjului autentic şi de… stânga.
Apoi dintr-o dată izbucneşte furtunos: „În barul meu nu se face politică! Eu sunt om de afaceri, nu o lichea politicianistă!”
Muţesc, îmi suprim apetitul propagandistic, căci – pricep doar eu fireşte – prostia omenească – vorba lui Ion Creangă – e infinită, iar în România n-are – se pare – leac (adică vindec – n.m.).
Seara târziu, dau un telefon unui respectabil om politic gorjean. Îi spun că ne vom vedea a doua zi să-i povestesc „tărăşenia”. Nu mai e cazul. Căci, citind „Gorjeanul”, de azi, o să realizeze tâlcul aventurii mele de socializare sub semnul (a)politicului.
Ion Popescu-Brădiceni
