Accident cu două victime la Bustuchin

Un bărbat de 44 de ani, din Târgu-Cărbunești, a fost transportat duminică la spital, după ce mașina pe care o conducea a ajuns în șanț, pe raza comunei Bustuchin. Rănit în urma accidentului a fost și fiul acestuia, un minor de 14 ani, pasager în autoturism. ”Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 44 de ani, din Târgu-Cărbuneşti, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 675 C Bustuchin, a pierdut controlul direcției de mers, derapând în şanţul de pe marginea drumului, dat fiind faptul că o roată autoturismului i-ar fi făcut explozie. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto şi a fiului său, pasager în autoturism, ambii fiind transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Un alt accident a avut loc, duminică, pe raza localității Bălănești. ”Din primele cercetări efecutate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că un tânăr de 24 de ani, din municipiul Urziceni, județul Ialomiţa, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67 Bălăneşti, din direcţia Târgu Jiu – Scoarţa, nu a păstrat o distanţă de siguranţă în mers, faţă de autoturismul din faţa sa, condus regulamentar de un bărbat de 42 de ani, din comuna Scoarţa, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului un pasager a suferit leziuni, fiind transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii celor două autoturisme au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here