Accident cu trei mașini la intrarea în Bălănești

976

Două persoane au fost rănite, duminică, într-un accident rutier produs pe DN 67, la intrarea în localitatea Bălănești, în care au fost implicate trei autoturisme.
”Din primele cercetări efectuate de poliţişti la fața locului a reieşit că un bărbat de 30 de ani, din municipiul Râmnicu-Vâlcea, judeţul Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Scoarța către Târgu-Jiu, nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers și a acroșat un autoturism, condus de un bărbat de 31 de ani, din orașul Novaci, care a fost proiectat într-un alt autoturism, ce se deplasa pe acelaşi sens de mers, condus de un bărbat de 51 de ani, din comuna Jupânești.
În urma impactului, a rezultat accidentarea ușoară a soţiei primului conducător auto, precum şi a unei pasagere din cel de-al doilea autoturism implicat în accident. Cele două persone au fost transportate cu ambulanța la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a precizat Alina Popescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Polițiștii continuă cercetările în acest caz, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here