Accident cu trei victime, la Tehomir

368

accident (11)Trei persoane au ajuns duminică la spital după ce au fost implicate într-un accident de circulaţie pe DJ 673 B. Responsabil de producerea acestuia este chiar şoferul maşinii în care se aflau cele trei victime, poliţiştii stabilind că acesta nu a ţinut cont de carosabilul umed şi nu şi-a adaptat viteza la condiţiile de drum.

Un nou accident de circulaţie produs pe fondul consumului de alcool şi a neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, a fost înregistrat duminică pe DJ 673 B. Accidentul s-a produs în localitatea Tehomir iar responsabil de producerea acestuia a fost conducătorul auto în al cărui autoturism se aflau cele trei persoane rănite în accident. Poliţiştii au stabilit că acesta nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de carosabil umed. În aceste împrejurări, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu o autoutilitară parcată regulamentar. În urma impactului, trei persoane din Slivileşti, în vârstă de 20, 25, şi respectiv 40 de ani, pasageri în autoturism, au suferit leziuni corporale şi au fost transportate la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale. Şoferul autoturismului a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice: „În ciuda eforturilor depuse de poliţiştii rutieri pentru prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool, în după-amiaza zilei de duminică, 23 octombrie, la orele 14:05, pe DJ 673 B, în localitatea Tehomir, a fost înregistrat un accident de circulaţie, în care a fost implicat un autoturism condus de către un şofer aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, P.I., 42 de ani, din Slivileşti. Testat cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o concentraţie de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii au întocmit pe numele conducătorului auto, dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Cercetările continuă pentru lămurirea cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie şi stabilirea răspunderii judiciare a şoferului.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here