Accident mortal la Rovinari

1104

Un accident de circulație cu două victime a avut loc, ieri dimineață, în localitatea Vîrț, una dintre acestea fiind încarcerată. La fața locului s-au deplasat două echipaje pentru descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum și două echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță. Din nefericire, în ciuda eforturilor medicilor, persoana încarcerată a decedat la spital.
„În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că o femeie, de 37 de ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 66 Rovinari – Vîrţ, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma evenimentului rutier conducătoarea auto și tatăl acesteia, în vârstă de 67 de ani, pasager în autoturism, au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Alexandra Cruceru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here