Accident provocat de un şofer băut şi fără permis la Târgu-Jiu

424

Doi tineri au fost răniţi într-un accident produs zilele trecute pe raza municipiului Târgu-Jiu. Vinovat de producerea accidentului este chiar unul dintre cei doi răniţi, care s-a urcat la volan deşi nu avea permis şi consumase băuturi alcoolice.

Vineri, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu s-au sesizat despre faptul că pe strada Aviatorilor, din localitate, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a stabilit faptul că un tânăr, în vârstă de 30 ani, din comuna Scoarţa, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe strada Aviatorilor, din municipiul Târgu Jiu, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga şi a intrat în coliziune cu un cap de pod, răsturnându-se. În urma impactului, conducătorul auto şi un pasager în vârstă de 26 ani au suferit leziuni. Verificările efectuate de poliţişti au arătat că tânărul aflat la volanul autoturismului se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului. Mai mult, acesta nici măcar nu avea permis de conducere. “Din verificările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că tânărul, de 30 ani nu posedă permis de conducere, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie alcoolică de 0,56 mg/ l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului”, a anunţat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii le reamintesc conducătorilor auto faptul că una dintre cauzele frecvente de producere a accidentelor o reprezintă consumul de alcool. Asta deoarece de cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele. De asemenea, consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor. Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here