Accident provocat de un șofer începător

408

O femeie de 41 de ani a fost rănită, aseară, în urma unui accident provocat de un șofer începător, în apropierea podului de la Pasarelă. ”La data de 1 octombrie, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată, prin apelul 112, cu privire la faptul că pe raza localității a avut loc un eveniment rutier soldat cu o victimă. Un echipaj rutier s-a deplasat la locul evenimentului, ocazie cu care s-a stabilit că un tânăr de 20 de ani, din comuna Licurici, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii din municipiul Târgu-Jiu, la intersecția cu strada 16 Februarie, nu a acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie de 41 de ani, din localitate, care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului, femeia a fost rănită ușor, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here