Acreditarea, prioritatea echipei manageriale a Spitalului Municipal Motru

488

Pentru actuala echipă managerială a Spitalului Municipal Motru, acum, este prioritară acreditarea unităţii. Astfel, toate eforturile cadrelor medicale şi ale restului angajaţilor converg în această direcţie. Vizita de acreditare a unităţii medicale, va avea loc, în toamna acestui an.

Până la ora actuală, de vizita pentru acreditare au trecut cu brio două spitale din judeţul nostru. Este vorba despre Spitalul de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu”, din comuna Runcu şi Spitalul Orăşenesc Novaci.
Spitalul Municipal Motru este programat pentru această vizită, în toamna anului curent. “Prioritatea noastră numărul 1 acum este acreditarea. Suntem programaţi în toamna lui 2015 şi facem eforturi pentru a ne ridica la aşteptările comisiei”, a declarat Teodor Zavate, managerul Spitalului Municipal Motru.
Obţinerea acreditării este de o importanţă majoră pentru spitale. Cele care nu reuşesc să obţină acreditarea, nu vor mai putea încheia contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate, pierzând, astfel, finanţarea.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here