Acsinte şi Nistor, neplătiţi şi excluşi din lot: “Ne pregătim singuri, ca la judeţ”

524

Nu toţi pandurii s-au bucurat de vremea frumoasă din Israel. Dacă anumiţi jucători, printre care Lucian Sânmărtean, George Ţucudean şi Valentin Alexandru, au fost lăsaţi acasă pentru că sunt în urmă cu pregătirea fizică, Florin Acsinte şi Dan Nistor au rupt orice legătură cu echipa din Tg-Jiu. Momentan, doar teoretic, pentru că pe fotbalişti încă îi ţin actele la formaţia din Gorj. Acsinte spune că ambii jucători au primit interzis să mai interacţioneze cu colegii de la Pandurii, alături de care, până mai ieri, se bucurau de bronzul naţional.
“Eu mă pregătesc, am depus memoriu la Ligă. Sunt amânat de patru săptămâni, intru în a cincea săptămână, ceea ce nu e normal şi aştept şi eu să văd până când sunt amânat, pentru că mă pregătesc fără echipă. Mă pregătesc doar eu cu Nistor, cu un antrenor care e singur, fără doctor, fără absolut nimic. Ne pregătim ca la judeţ. Nu avem voie să luăm contact cu echipa şi nu avem ce face, trebuie să aşteptăm până se decide totul”, a spus apărătorul sosit de la FC Botoşani.
Acsinte a precizat pentru “Gorjeanul” că fotbaliştii de la Pandurii sunt plătiţi la intervale mari de timp, iar situaţia sa rămâne incertă chiar dacă mai multe cluburi ar vrea să-i obţină semnătura: “Urmează din nou a treia lună de neplată. Am avut 4 luni restante, ne-au dat pe 3 luni nişte bani. Eu iau banii, la 6-7 luni, pe 2-3 luni. S-au interesat de mine foarte multe cluburi, dar nu cred că e normal să vorbesc din moment ce încă am contract cu Pandurii şi până nu se finalizează memoriul. Eu sper ca situaţia să se rezolve cât mai repede, pentru că am depus la Ligă nişte hârtii, dar sunt alţi oameni care fac lucruri necurate, pentru că nu e normal din moment ce eu mă pregătesc în fiecare lună, încerc să dau totul la antrenamente, la meciuri, să nu mi se dea banii”.
Cu toate că trece prin momente delicate pentru un fotbalist, Acsinte a declarat că nu regretă că a venit la Pandurii Tg-Jiu şi chiar a spus că ar mai îmbrăca tricoul echipei, dacă oficialii clubului şi l-ar mai dori.
“Nu sunt genul să vorbesc despre anumite persoane, sunt dezamăgit de situaţia care este, pentru că în 6 luni de zile am arătat că am dat totul pentru echipă şi am ajuns pe locul 3, meritat, datorită şi aportului meu. Nu merit să fiu tratat aşa! Să ştiţi că nu-mi pare rău că am ales Pandurii, îmi pare rău că nu pot să continui aici, la Pandurii.”

Nicoară îşi ia banii!
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a decis, în ședința sa de miercuri, să amendeze clubul CS Pandurii Tg-Jiu cu suma de 3.000 de lei, în urma faptului că nu și-a achitat datoriile față de jucătorul Viorel Nicoară.
“În baza art. 24.C.1.a din RSTJF se sancționează clubul CS Pandurii Tg. Jiu cu o penalitate sportivă de 3.000 lei și i se acordă termen de grație de 5 zile pentru plata în totalitate a debitului către jucător. Termen 24.08.2016”, se arată în comunicatul FRF.
Nicoară s-a despărţit de Pandurii la sfârşitul sezonului din cauza restanţelor financiare. Fotbalistul în vârstă de 28 de ani a semnat în această vară un contract cu formația Maccabi Petah Tikva, din Israel.
Mijlocaşul de bandă a evoluat pentru Pandurii în 114 meciuri, a înscris 7 goluri și a oferit 22 pase decisive.
Cătălin Pasăre

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here