Acţiuni de informare în locurile de picnic

570

Municipalitatea, împreună cu reprezentanţii societăţii de salubrizare Polaris M Holding, organizează, în acest week-end, acţiuni de informare în zonele de picnic de la marginea oraşului. Vor fi distribuite pliante şi se vor împărţi saci menajeri.

În plin sezon al picnicurilor, conducerea Polaris M Holding a decis să organizeze o serie de acţiuni de informare a cetăţenilor în privinţa păstrării curăţeniei în locurile unde se merge la picnic. Astfel, la sfârşitul acestei săptămâni se va merge pe Şuşiţa sau în pădurea Drăgoieni pentru a discuta cu târgujienii aflaţi la grătar. “Noi, împreună cu Primăria Municipiului Târgu-Jiu, vom merge în zona Şuşiţa, sau în pădure la Drăgoieni, unde ştim că se merge la picnic; vom avea pliante şi saci menajeri şi le vom explica oamenilor că locul deşeurilor nu este pe câmp, ci în acele eurocontainere pe care noi le-am instalat în respectivele zone. Totodată, le reamintim cetăţenilor care merg la grătar să aibă foarte mare grijă cu jarul; am avut probleme în sensul că a fost aruncat jar în eurocontainerele noastre, după care noi am fost nevoiţi să apelăm la pompieri sau să cărăm apă cu găleata din Şuşiţa pentru a stinge focul. Tocmai de aceea, vreau să subliniez că acel jar trebuie stins înainte de a ajunge în eurocontainere”, a explicat Luis Popa, directorul societăţii Polaris M Holding Târgu-Jiu.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here